CtEDO 04.01.2012 AI

DEBAR ET AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
04.01.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DEBAR ET AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cerere nr

o

32195/08

Marcelle DEBAR și alții

împotriva Franței

Curtea Europeană a drepturilor omului (a cincea secțiune), în ședință din 4 ianuarie 2012 alcătuită din Cameră din

:

Dean Spielmann,

președinte,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Mark Villiger,

Ann Power-Forde,

Angelika Nußberger,

André Potocki,

judecători,

și din Stephen Phillips,

grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 27 iunie 2008,

După deliberare, adoptă următoarea decizie

:

FAPTE

1.

Reclamantele, D-nele Marcelle Debar, Chantal Cedillo și Josette Occhini, sunt cetățene franceze, născute respectiv în 1923, 1944 și 1937 și rezidente la Arcachon, Banning (USA) și Nice. Ele sunt reprezentate devant Curte de D-na B. Favreau, avocată la Bordeaux.

A.

Circumstanțele cauzei

2.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează.

3.

Prima reclamantă era gestionara societății O'Palermo (în continuare societatea), societate cu răspundere limitată de drept francez având sediul social la Nice și exploatând un restaurant. A doua și a treia reclamantă erau asociate ale societății și dețineau parte din capitalul social, restul fiind deținut de tatăl lor, D. Armand Debar, și după deces la 14

februarie 1985, de ele

însuși și de mama lor, prima reclamantă, în calitate de moștenitoare.

4.

La 23 februarie 1984, societatea, suspectată de încălcări legislației economice (în cauza, omisiunea de înregistrări, defect livrare de note clienți și cumpărări fără facturi) a fost supusă unui control de agenții brigadei de control și cercetare, care efectuaseseă o percheziție în localurile sale profesionale în aplicarea în special a ordinanței nr

45-1484 (privind constatarea, urmărirea și pedepsirea încălcărilor legislației economice). Documente fuseseră confiscate.

5.

Ca urmare a percheziției, urmăriri penale fuseseră inițiate împotriva societății, și au culminat cu o amendă transacțională.

6.

În paralel, o verificare a contabilității a fost efectuată din 13

septembrie la 2

octombrie 1984, privind beneficiile supuse impozitului pe societăți pentru exercițiile 1979-1980 la 1982-1983, și taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru perioada din 1

noiembrie 1979 la 29

februarie 1984. Verificatorul a respins contabilitatea societății, judecată neregulată și neconvingătoare, procedat la o reconstrucție a veniturilor sale și stabilit, potrivit procedurii atunci aplicabile a rectificării de birou, suplimentele de impozitare decurgând din această reconstrucție. Verificatorul a folosit documente remise după percheziție agenți brigadei de control și cercetare de un fost salariat al societății, și care i fuseseră apoi comunicate de agenți brigadei. Era vorba de chitanțe de casă, purtând litera K, ale căror mențiuni nu apăreau pe banda de control a casei de marcat și ale căror sume nu fuseseră reluate în contabilitate, așa cum și fotocopii referitoare la lunile iunie și iulie 1982 a unei contabilități occulte, numite «

cutie neagră

».

7.

O notificare a redresărilor a fost adresată la 8 octombrie 1984 societății, pentru o sumă de 2

574

769 franci francezi (FRF, adică 392

521 euro – EUR) la titlul TVA, și de 1

268

364 EUR) la titlul impozitului pe societăți. Avioane de recuperare corespunzătoare fuseseră emise la 12 martie și 30 iunie 1985.

8.

Reclamațiile societății fuseseră respinse de directorul serviciilor fiscale din Alpi Maritimi prin două decizii din 3 iunie 1986. La 18 iunie și 27 august 1985, refuzaseseă de altfel să dea curs cererilor de suspensie a plății formulate de societate. Recurul acesteia împotriva acestor decizii a fost respins de tribunalul administrativ din Nice la 9

aprilie

1986.

9.

Administrația fiscală continuu recuperare a impozitelor în cauză prin intermediul notificări la terți deținători adresate furnizorilor și debitorilor societății.

10.

Societatea a depus bilanțul la 9 decembrie 1986. Prin sentința din 18

decembrie 1986, tribunalul comercial din Nice a deschis împotriva societății o procedură de redresare judiciară. Prin sentința din 6

ianuarie 1987, a pronunțat lichidarea sa judiciară și desemnat un mandatar

lichidator. Procedura a fost închisă la 6 septembrie 1999.

11.

La 19 mai 1987, mandatarul-lichidator vândut fondul de comerț al societății societății M. la prețul de 2

750

234,

80 EUR), din care 2

000

898 EUR) pentru elemente imateriale. Societatea M. fuseseă ulterior supusă unei notificări a redresării administrației fiscale din cauza valorii reale de vânzare a fondului de comerț, pe care administrația o evalua la 6

900

051

898, 22 EUR). Prin sentința din 12 aprilie 1994, tribunalul de mare instanță din Nice fixaseseă valoarea cesionării acestui fond la 5

930

12.

La o dată nedeterminată, societatea a sesizat tribunalul administrativ din Nice de două recururi urmărind descărcarea din impozitații suplimentare la titlul TVA și impozitului pe societăți. Prin două sentințe din 20

iulie 1990, tribunalul ordoneaseseă instrucțiune suplimentară și, prin două noi sentințe din 16 ianuarie 1992, respingaseseă recurile.

13.

Societatea, reprezentată de prima reclamantă, și mandatarul

lichidator au apelat devant curtea administrativă de apel din Lyon. Prin sentința din 5 iulie 1994, curtea a reunit cererile și a anulat sentințele din 20 iulie 1990 și 16 ianuarie 1992, cu următoarea motivare

:

«

Considerând că este constant că documentele aparținând societății, chitanțele casei K și fotocopii din «

cutie neagră

», folosite de administrație, nu fuseseău confiscate de agenți brigadei de control și cercetare la momentul percheziției, ci fuseseău ulterior remise acestora de un fost salariat al acestei societăți care le obținuseseă prin mijloace frauduloase

; că aceste documente fuseseău apoi comunicate verificatorului

;

Considerând că dacă administrația fiscală poate stabili redresări pe baza elementelor de probă legal admisibile orice fel, ea nu poate, în schimb, cu valabilitate, să se bazeze pe piese pe care le obținuseseă sau le deținea în mod evident ilicit

; că, astfel, o metodă de reconstrucție a veniturilor unei întreprinderi care se bazează în principal, cum în cazul de față, pe mijloace de probă obținute în acest fel este radical viciat (...)

»

14.

Ca urmare, curtea administrativă de apel pronunț descărcarea din impozitații suplimentare la titlul TVA și impozitului pe societăți. Ministrul bugetului nu a format un recurs în casație împotriva acestei sentințe.

15.

La 29 decembrie 1998, societatea și reclamantele, în calități respectiv de gestionară și asociate ale societății, formeseaseă o cerere prealabilă de despăgubire la ministrul economiei și finanțelor. Ele invocaseaseă că sentința curții administrative de apel din 5

iulie

1994 făcea clar apparent fapta comisă de serviciile fiscale, care determinaseseă încetare a activității societății și punerea sa în lichidare. Ele evaluaseaseă la 4

000

000 FRF (609 796 EUR) prejudiciul material rezultând doar din condițiile dezastruoase în care fondul de comerț al societății fuseseău cedat, și solicitaseaseă 1

000

449 EUR) la titlul prejudiciului material și moral rezultând din lichidarea sa.

16.

La 31 decembrie 2001, reclamantele sesizaseaseă tribunalul administrativ din Bordeaux cu un recurs împotriva refuzului implicit rezultând din tăcerea administrației. Prin sentința din 17 iunie 2003, tribunalul respingaseseă recurul. El reamintit mai întâi că erorile comise de administrația fiscală la executarea operațiuni care se rapportează proceduri stabilire sau recuperare a impozitului nu sunt, în principiu, susceptibile a angaja răspunderea Statului decât dacă constituiți o faptă grea, din cauza dificultății pe care prezintă în general implementarea acestor proceduri. Tribunalul consideraseaseă în cazul de față că viciul de procedură remarcat de curtea administrativă de apel nu caracteriza faptă grea, deoarece nu era stabilit că administrația avuseseă cunoaștere a originii frauduloase a pieselor pe care le utilizaseaseă.

17.

După apelul reclamantelor, curtea administrativă de apel din Bordeaux confirmt sentința prin hotărâre din 20 noiembrie 2006. Curtea estimaseaseă mai întâi că insuficiențele constatate la verificarea contabilității societății autorizaseaseă administrația a respinge contabilitatea ca neconvingătoare și a proceda la reconstrucție a veniturilor potrivit procedurii rectificării de birou, și că, punerea în aplicare a acestei proceduri prezintând dificultăți particulare, fixarea bazei impozitului nu trebuia să fie considerată de natură a angaja răspunderea Statului decât în caz de faptă grea.

18.

Curtea consideraseaseă apoi că neregularități afectând remitere a documentelor nu fuseseău de natură a revela faptă grea în procedura stabilire a impozitații. Ea estimaseaseă că, dacă administrația comisisaseaseă o eroare bazandu-se în principal pe aceste documente pentru reconstrucție a veniturilor societății, această eroare nu putea, în circumstanțe cazului de față și atunci când defectul autenticității acestor documente nu era dovedit, fi considerată doar una constituind faptă grea. Curtea consideraseaseă de altfel că refuzând suspensie a plății cerută de societate, directorul serviciilor fiscale nu fuseseseă facut o apreciere evident eronată a circumstanțelor cazului de natură a angaja răspunderea administrației.

19.

Curtea respingaseaseă în final mijlocul reclamantelor bazat pe art. 1 din Protocolul nr

1 la Convenție, pe motiv că nu putea decât fi exclus deoarece administrația nu comisisaseaseă faptă de natură a angaja răspunderea sa.

20.

La 28 decembrie 2007, Consiliul de Stat declaraseaseă neadmis recursul în casație al reclamantelor, pe motiv că nici unu din mijloacele ridicate nu erae de natură a permite admiterea.

B.

Dreptul și practica internă relevantă

21.

Potrivit fostul articol L. 75 din cartea procedurilor fiscale, beneficiile sau elemente servind calculul taxelor pe cifra de afaceri declarate de contribuabili puteseeau fi rectificate de birou în special atunci când erori, omisiuni sau inexactități grave și repetate erae constatate în contabilitate.

Potrivit articolului L. 277 din cartea procedurilor fiscale, în redacția sa în vigoare la data faptelor, suspensie a plății nu erae acordată din plin drept atunci când impozitații contestate erae stabilite ca urmare a unei proceduri impozitare de birou.

22.

Potrivit unei jurisprudențe vechi și constante la data faptelor, Consiliul de Stat considera că erorile administrației fiscale în stabilire și recuperare a impozitului nu angajaseaseă răspunderea Statului decât în caz de faptă grea (CE, 21 decembrie 1962,

D'Husson-Chiffre

, Recueil Lebon (Rec.) p. 702, CE, 17 noiembrie 1969, nr-uri

75523, 75524, 75525, 75527 și 75528, CE, 5 martie 1975, nr

iulie

1975, nr

90981, CE, 11 iulie 1984,

SISO

, nr-uri

45920 și 46285, Rec.

p.

decembrie 1987, nr

67150, Rec. p. 402, CE, 26

iulie

1991, nr

64389, CE, 13 octombrie 1999,

Queyroy,

nr

octombrie

2000,

Hernandez,

nr

185362, și CE, 6 martie 2006, nr

276715).

23.

Din hotărâre

Bourgeois

din 27 iulie 1990 (Rec. p. 242), Consiliul de Stat admiseaseă totuși că răspunderea Statului putea fi angajată de faptă simplă a administrației fiscale atunci când proceduri stabilire și recuperare a impozitului nu prezemtaseaseău dificultăți particulare (în cauza, introducerea și tratament informatizat a datelor și executare automată a prelevări lunare

; a se vedea de altfel, pentru decizia subiectare a unei societăți patentă și taxă profesională hotărâre

Comună din Arcueil

din 29

decembrie 1997, Rec. p.

512).

24.

Atunci când faptă administrației este recunoscută de jurisdicții administrative, contribuabil trebuie, pentru a avea dreptul la despăgubire, establish existența prejudiciului și link causal direct între faptă administrației și menționatul prejudiciu (a se vedea în special următoarele sentințe privind depunere bilanț sau lichidare judiciară a societăților, în care legătura causal direct nu fuseseseea considerată stabilit

: CE, hotărâre sus-citate din 26 iulie 1991, CE 6

aprilie 2001,

Lévêque

, nr

194347, cură administrativă apel (CAA) Nantes 20 februarie 2002, nr

98NT01975, și CAA Bordeaux 22 martie 2005, nr

25.

Într-o hotărâre recent din 21 martie 2011 (

Krupa

, nr

306225, a fi publicată recueil Lebon), Consiliul de Stat operaseaseă o schimbare de jurisprudență și admiseaseă că faptă simplă suficienta acum a angaja răspunderea administrației fiscale. Consiliul de Stat estimaseaseă în cazul de față că erue nu legătură causal între faptă administrației fiscale și lichidare a întreprinderii D. Krupa, dar a acordată despăgubire în reparare a tulburări în condiții existență.

26.

Reclamantele susțin încălcarea articolului 1 din Protocolul nr

1 la Convenție. Ele estimează că ca urmare a hotărârii curții administrative de apel pronunțând descărcare din impozitații suplimentare, ele beneficiaseaseă o creanță pe Stat și subliniază că nici restitucție nu fuseseseea versată din cauza lichidării societății. Ele invocă că cel puțin, în cadrul acțiuni răspundere Stat, ele beneficiaseaseă interes patrimonial care constituiți, dacă nu creanță, cel puțin speranță legitimă poder obține rambursare sumă litigioasă. Ele estimează că punere eșec creanță lor și absență proceduri interne oferind remediament suficient constituiți ingerință nejustificată dreapta lor respectu bun lor și că justa echilibru nu fuseseseea respectat.

27.

Invocând art. 1 din Protocolul nr

1 combinat art. 14 din Convenție, ele considerează că refuz recunoaștere răspundere administrație crează în cazul de față discriminare între contribuabili.

28.

Ele susțin încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. Ele invocă că, deși curtea administrativă apel a redat 5

iulie

1994 o hotărâre definitivă în favoarea lor, ele nu obținuseaseă în procedura ulterioară răspuns mijloacele lor bazate art. 1 sus-citat urmărind reparare prejudiciul lor, și că ele fuseseeau victime nerespectării principiu securitate juridică, care cere o decizie definitivă nu fie pusă discuție, și dreapta lor plin și efectivă executare o decizie justiție.

1 singur și combinat art. 14 din Convenție

29.

Reclamantele susțin încălcarea articolului 1 din Protocolul nr

1, care se citește în felul acesta

:

«

Orice persoană fizică sau juridică dreapta respectu bunuri sale. Niciun nu poate fi privat proprietate decât motive utilitate publică și condițiile prevăzute lege și principii generale dreptul internațional.

Dispozițiile anterioare nu prejudiciază dreapta Statele punere vigoare legi judecă necesare reglementare utilizare bunuri conform interes general asigura plată impozite sau alte contribuții sau amenzi.

»

Ele susțin discriminare între contribuabili și invocă art. 14 din Convenție, care dispune

:

«

Exercitare drepturi și libertăți recunoscute (...) Convenție trebuie asigurată, fără nici o discriminare, bazată în particular (...) orice alte situație.

»

30.

Curtea reamintește că reclamant nu se poate plânge încălcarea articolului 1 din Protocolul nr

1 decât măsura în care decizii incriminate se raportează «

bunuri

» sale, în sensul acestei dispoziții. Noțiune «

bunuri

» poate acoperi atât «

bunuri actuale

» cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite,

creante. Pentru o creanță să poată

fi considerată «

valoare patrimonială

»

căzând sub lovitură art. 1 din Protocolul nr

1, trebuie titularul creanță demonstreze

că aceasta o bază suficientă dreapta internă, de exemplu că este confirmată jurisprudență bine stabilit tribunale (

Kopecký c. Slovacia

[GC], nr

IX).

31.

De la cela acest lucru este dobândit, poate intra în joc

noțiunea «

speranță legitimă

» (

Maurice c. Franța

[GC], nr

11810/03, §

IX, și

Draon c. Franța

[GC], nr

1513/03, § 68, 6

octombrie

2005). În întreag serie cazuri, Curtea judecaseaseă că reclamanți nu avuseseeau «

speranță legitimă

» atunci când nu putea considera că posedaseaseă în mod suficient stabilit o creanță imediat exigibilă. Din mod analog, nu se poate concluziona existență «

speranță legitimă

» atunci când există controverse pe modalitatea drept intern trebuie fi interpretat și aplicat și că argumente dezvoltat reclamant aceasta privind sunt în final respinse jurisdicții naționale (

Kopecký

sus-citat, §§ 49 și 50, și

Anheuser

Busch Inc.

c

.

Portugalia

[GC], nr

I).

32.

Reclamantele susțin mai întâi că ele dispuseaseă creanță împotriva Statului din cauza hotărârii curții administrative apel din Lyon pronunțând descărcare din impozitații suplimentare. Curtea observă că doar societate, lichidată între timp, ar fi avut capacitate cere restitucție din impozitații pe care le achitaseaseă (

Buffalo S.r.l. în lichidare c. Italia

,

nr

38746/97, § 29, 3 iulie 2003). Ca urmare, reclamantele nu pot pretinde titulari creanță din cap acesta.

33.

Curtea trebuie deci establish dacă, cadrul acțiuni răspundere Stat pe care le-au inițiat, reclamantele dispuseaseă creanță putând analiza «

valoare patrimonială

».

34.

Curtea deja trebuit cunoaște cazuri unde reclamanți inițiaseaseă acțiuni răspundere împotriva Statului sau alte persoane publice și unde estimaseaseă că ei puteseeau prevala creante analizând în «

valori patrimoniale

», și deci bunuri, în sensul jurisprudență sa. Astfel, în cazul

Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia

, (20 noiembrie 1995, § 31, seria A nr

33), Curtea remarcat că creante reparare luaseaseă naștere din survenit daunei și că în vede jurisprudență Curte Casație, reclamanți puteseeau pretinde «

speranță legitimă

» a vedea se concretiza

; în cazul

S.A. Dangeville c. Franța

(nr

III), Curtea consideraseaseă că în virtutea directiva comună aplicare direct și jurisprudență Consiliu Stat, reclamantă beneficiaseaseă creanță rambursare TVA inadecvat versată

; în hotărâre

Draon

sus-citate (§ 70), Curtea estimaseaseă că avute în vedere regim răspundere internă, și în particular jurisprudență constantă tribunale administrative, reclamanți suferiseaseă prejudiciu cauzat direct faptă Asistență Publică­Spitale Paris (AP

HP), și că deținaseaseă creanță în virtutea care putaseaseeau legitim speranță putea obține reparare prejudiciu lor

; în final în hotărâre

Maurice

sus-citate (§§ 68-70) remarcat că juridicții interne prealabil stabilit link causal direct între prejudiciu și faptă și că, condiții angajare răspundere AP-HP fiind reunite, reclamanți dispuseaseeau creanță analizând «

valoare patrimonială

» pe care putaseaseeau legitim speranță vedea se concretiza.

35.

În prezenta cauza, și în contrast cu cazurile citate mai sus, atunci când sesizaseaseă juridicții administrative, reclamantele nu puteseeau prevala creanță bine stabilit împotriva Statului. Într-adevăr, potrivit jurisprudență constantă la data faptelor (paragraf 22 mai sus), Consiliu Stat considera că răspundere administrație fiscală în stabilire și recuperare impozit nu putea fi angajată decât caz faptă grea. Din 1990 (hotărâri

Bourgeois

și

Comună din Arcueil

cite paragraf 23 mai sus), înalt jurisdicție apuraseaseă o temperare jurisprudență însuși admițând că răspundere administrație putea fi angajată faptă simplă atunci când proceduri stabilire și recuperare impozit nu prezintà dificultăți particulare. O dată faptă administrație admisă, reguli generale materie răspundere se aplică, și anume dreapt indemnizație nu poate fi recunoscut decât dacă interesul establish existență prejudiciu și link causal direct între faptă și menționatul prejudiciu (paragraf 24 mai sus

; a se vedea de altfel

Maurice

sus-citate, §

48, și

Draon

sus-citate, § 47).

Or, în cazul de față, tribunal administrativ și curtea administrativă apel estimaseaseă că administrație nu comisisaseseea faptă grea, și Consiliu Stat declaraseaseă neadmis recursul reclamantele. De aceea, măsura în care argumente lor au în final respinse (

Kopecký

sus-citat, § 50), Curtea concluzionează că ele nu dispuseaseeau creanță analizând «

valoare patrimonială

» pe care putaseaseeau legitim speranță vedea se concretiza.

36.

Rezultă din aceasta că acest pretenție, singur și combinat art. 14 din Convenție, este incompatibilă

ratione materiae

cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 (a) și trebuie respinsă în aplicare articolul

35

§

4.

37.

Reclamantele susțin încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc în felul acesta

:

«

Oricine dreapta cauza sa fi ascultată în mod echitabil (...) o instanță (...), care se va pronunța (...) asupra dispute drepturi și obligații de caracter civil (...)

»

38.

Reclamantele se plâng, mai întâi, de nu vedea avut răspuns mijloace lor bazate art. 1 din Protocolul nr

1.

39.

Curtea reamintește că extindere datoriei motivare poate varia în funcție natura decizie și trebuie fi analizată lumina circumstanțe cazului de față (

Ruiz Torija c. Spania

, 9 decembrie 1994, § 29, seria A nr

303

A). Dacă tribunale nu sunt obligate a aduce răspuns detaliat fiecare argument ridicat (

Van de Hurk c. Țări de Jos

, 19

aprilie

1994, § 61, seria A nr

288), trebuie resortit din decizie că întrebări esențiale cauza au fost tratate (

Boldea c.

România

, nr

II, și

Taxquet c. Belgia

[GC], nr

926/05, §

91, 16 noiembrie 2010).

40.

Curtea observă că, în hotărârea sa din 20 noiembrie 2006, curtea administrativă apel respectiv respingaseaseă mijlocu reclamantele bazat art. 1 sus-citat, pe motiv că nu putea decât fi exclus deoarece administrație nu comisisaseaseea faptă de natură a angaja răspundere. De altfel, Curtea deja judecaseaseea că decizii non

admitere recururi casație redate de Consiliu Stat sunt suficient motivate către cerințe art. 6 § 1 (a se vedea, printre altele,

Bufferne c.

Franța

(decizie), nr

54367/00, 26 februarie 2002).

41.

Rezultă din aceasta că acest pretenție este lipsit de temei și trebuie respinsă în aplicare art. 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

42.

Reclamantele se plâng o încălcare principiu securitate juridică, și dreapta lor plin și efectivă executare o decizie justiție (în cazul de față, hotărâre 5 iulie 1994 care pronunț descărcare din impozitații).

43.

A presupune chiar că reclamantele au capacitate invoca aceste pretenții (a se vedea paragraf 32 mai sus), Curtea remarcă că două proceduri devant juridicții administrative avuseaseeau obiecte diferite și nu percepe nici o aparență încălcării art. 6 §1.

44.

Pe cât aceste pretenții vizează în realitate critica decizii redate în procedura răspundere Stat, Curtea reamintește că ea nu toc cunoaște erorile fapt sau drept pretins comise o jurisdicție internă, interpretare legislație internă încadă la prim șef autoritățile naționale și, în special, curți și tribunale (

Garcίa Ruiz c.

Spania

[GC], nr

30544/96, §

45.

Rezultă din aceasta că aceste pretenții sunt lipsit de temei și trebuie respinse în aplicare art. 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Stephen Phillips

Dean Spielmann

Grefier adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-10-09
0,92
DRAČKA ET HLAVENKOVÁ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 14991/08 Oldřich DRAČKA et Eva HLAVENKOVÁ contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 9 octobre 2012 en une chambre composée de : Dean Spielma
CtEDO 2012-04-10
0,92
RHAZALI ET AUTRES c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 37568/09 Karim RHAZALI et autres contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 10 avril 2012 en une chambre composée de : Dean Spielmann, président, Karel J
CtEDO 2012-11-27
0,92
TOPPAN c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 22284/04 Antonio TOPPAN contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 novembre 2012 en un comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša
CtEDO 2011-02-22
0,92
XD. c. FRANCE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 48189/08 présentée par Xd. contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 22 février 2011 en une chambre composée de : Dean Spielma
CtEDO 2003-08-26
0,92
LEAB contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46810/99 présentée par Catherine LEAB contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 26 août 2003 en une chambre composée de : MM. A.
Sursă