LEAB contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
LEAB contre la FRANCE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46810/99 prezentate de Catherine LEAB împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 august 2003 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie în cunoștință de cauză. Recurenta, Catherine Leab, este o resortisantă franceză, născută în 1941 și rezidentă în Choisy-le-Roi. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. De la 10 octombrie 1988 până la 9 decembrie 1998, contabilitatea S.A.R.L. La hanul da .Antan, a cărei recurentă era administratora, a făcut obiectul unei verificări fiscale efectuate în anii 1985, 1986 și 1987. La sfârșitul operațiunilor de verificare, administrația fiscală notifia către reclamantă, la 19 decembrie 1988, redresarea societății. La 16 ianuarie 1989, societatea și-a prezentat observațiile ca răspuns. La 15 februarie 1989, administrația fiscală a respins complet observațiile prezentate de societate și a confirmat redresarea. La 15 martie 1989, societatea a solicitat, în zadar, sesizarea comisiei de departamentale a impozitelor directe și a impozitelor pe cifra de afaceri. Prin scrisoarea din 11 aprilie 1989, administrația a respins cererea din cauza procedurii de impunere din oficiu și ținând seama de faptul că răspunsul la notificarea de redresare a recurentei a avut loc fără întârziere. La 16 august 1989, taxele de TVA au fost recuperate. Societatea le-a contestat prin plângerea din 9 noiembrie 1989, respinsă la 23 martie 1990. La 30 septembrie 1990, impozitul pe profit (IS) și penalitățile aferente (în temeiul articolului 1733 din Legea nr. 87-502 din 8 iulie 1987 și 1763 A din Codul General al Impozitelor - CGI) au fost, de asemenea, puse în recuperare. La data de 9 octombrie 1990, S.A.R.L. La pârnaia lui .Antan a prezentat o plângere în care se intenționa să se obțină reducerea taxelor suplimentare impuse în sarcina sa cu privire la impozitul pe profit și la penalizările aferente. De asemenea, aceasta a contestat lipsa motivării sancțiunilor în cadrul scrisorii din 19 decembrie 1989. La 25 iulie 1991, societatea a înaintat în fața Tribunalului Administrativ din Paris o cerere, în special de a obține descărcarea de gestiune a contribuțiilor la impozitul pe profit. La o dată nespecificată, o altă cerere privind rechemarea taxei pe valoarea adăugată a fost depusă în fața aceleiași instanțe. Prin hotărârea din 8 martie 1994, Tribunalul Administrativ din Paris, după ce a anexat în prealabil cererile, le-a respins. Prin cererea din 9 februarie 1995, societatea a solicitat instanței judecătorești din Paris să anuleze judecata și să acorde descărcarea de gestiune solicitată. La 10 iunie La 4 octombrie 1996 și 17 ianuarie 1997, societatea a prezentat memorii în replică. Invocând principiul unui proces echitabil, al dreptului la apărare și al egalității armelor (...) mai mult, aceasta a adăugat că, pentru aplicarea penalităților prevăzute la art. 1763 A, faptul că administrația obligă un contribuabil, sub amenințarea unor sancțiuni fiscale severe, a delegării, a mărturiei împotriva acestuia, a recunoașterii sale vinovate, contracarează grav și intolerabil obligația de loialitate care trebuie să prezideze căutarea probelor, libertăților civile și politice și se află într-o amendă cu (...) jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului La 30 ianuarie 1997, administrația și-a prezentat memoriul în replică. Prin hotărârea din 24 iunie 1997, instanța administrativă dacială de la Paris se pronunță în conformitate cu dispozițiile dreptului internațional invocate, în special ale articolului 6 din Convenție, după cum urmează, având în vedere că principiile enunțate la art. 6 din Convenția europeană (...) principiul prezumției de nevinovăție prevăzut la alineatul II nu se aplică, astfel cum a fost indicat de către Consiliu printr-un aviz la data de 31 martie 1995, la procedurile de elaborare sau pronunțare a sancțiunilor fiscale de către autoritățile administrative (...); întrucât societatea nu poate, prin urmare, să susțină în mod util că aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 1733 din Codul general al impozitelor a avut loc fără a se putea ajunge la apărare. ;că nu este mai bine întemeiată pe faptul că punerea în aplicare a sancțiunii prevăzute la art. 1763 A din același cod este contrară principiului prezumției de nevinovăție prevăzut de [art. 6 alineatul (2) din convenție] (...) și, prin urmare, nu era obligată să răspundă cererii care i-a fost adresată în temeiul articolului 117 din Codul general al impozitului pe profit (...) și, prin urmare, nu era obligată să răspundă cererii care i-a fost adresată în temeiul articolului 117 din Codul general al impozitului pe profit Pe de altă parte, Curtea Administrativă de Primă Instanță din Luxemburg privind descărcarea de gestiune a contribuțiilor suplimentare la impozitul pe profit și TVA datorate în anii 1985- 1987, precum și a penalităților aferente, până la reducerea cifrei de afaceri a tuturor taxelor incluse în vânzările de vinuri. La 25 august și 26 decembrie 1997, societatea a formulat un recurs în casație în fața Consiliului de Stat. Prin Hotărârea din 13 mai 1998, Consiliul de Stat nu a acceptat cererea. Prin decizia din 19 martie 1999, directorul serviciilor fiscale a acordat societății, cu titlu gratuit, remiterea totală a amenzilor fiscale impuse în temeiul articolului 1763 A din CGI. În plus, aceasta a redus la 50 % rata penalităților cu titlu cominatoriu. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul general al impozitelor se citesc după cum urmează art. 1728 (fostul articol 1733), în redactarea sa din Legea nr. 87-502 din 8 iulie 1987 În cazul în care o persoană fizică sau juridică sau o asociație care are obligația de a încheia o declarație sau de a prezenta un act care să conțină mențiunea de a declara o declarație sau de a lichida oricare dintre impozitele, taxele, taxele, taxele sau sumele stabilite sau recuperate de către Hotărârea Generală Impozite pe profit sau de a încheia această declarație sau de a prezenta un act în termenul stabilit, valoarea drepturilor puse în sarcina contribuabilului sau care rezultă din declarația sau actul depus cu întârziere este însoțită de dobânda de întârziere menționată la art. 1727 și de o valoare de 10 p. 100. (2) Decontul dobânzii de întârziere se stabilește fie în ultima zi a lunii în care a fost notificată redresarea, fie în ultima zi a lunii în care a fost depusă declarația sau actul în cauză. (3) Majorarea menționată la 1 se majorează la 40 p. 100 în cazul în care documentul nu a fost depus în termen de 30 de zile de la primirea unei somații notificate prin cambulă recomandată să fie prezentat în acest termen 80 p. 100 în cazul în care documentul nu a fost depus în termen de 30 de zile de la primirea unei a doua somații notificate în aceleași forme ca prima. art. 1763 A Societățile și alte persoane juridice pasibile de plata impozitului pe profit care plătesc sau distribuie, direct sau prin intermediul unor terți, venituri unor persoane care, contrar dispozițiilor articolelor 117 și 240, nu intră sub incidența identității, sunt supuse unei penalități egale cu 100 p. 100 din sumele plătite sau distribuite. În cazul în care întreprinderea a inclus în mod spontan în declarația sa de rezultat valoarea sumelor în cauză, rata penalității se reduce la 75 p. 100. Liderii sociali menționați la art. 62 și la 1 , 2 , 3 din art. 80b , precum și directorii de facto administratori ai societății la data plății sau, în lipsa cunoștințelor de la acea dată, la data raportării rezultatelor din cursul exercițiului financiar în cursul căruia au avut loc plățile, sunt răspunzători în solidar pentru plata acestei penalități care este stabilită și recuperată ca în materie de impozit pe venit. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta consideră că penalitățile pentru nedeclarare în termenele legale prevăzute la art. 1733 din Codul general al impozitelor și de la Legea din 8 iulie 1987, art. 1728 din același cod, aveau caracter automat și nu permiteau să se prezinte niciun argument în apărare. De asemenea, Comisia se plânge în esență de nerespectarea prezumției de nevinovăție în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Convenție. Ea consideră că aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 1763 A din Codul General al Impozitelor era contrară interdicției de a obliga pe cineva să depună mărturie împotriva sa. Recurenta se plânge de o încălcare a art. 6 alin. (1) și (2) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel 1. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de fond a oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. ... Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. Guvernul consideră că reclamanta nu are calitatea de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, procedurile interne care privesc numai societatea S.A.R.L. La pârâtul d , nr. 21156/93, Hotărârea din 26 octombrie 2000. Curtea reamintește că art. 34 din Convenție prevede că: ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Prin urmare, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de această dispoziție, orice reclamant trebuie să fie în măsură să demonstreze că este direct vizat de încălcarea sau încălcările Convenției pe care o delegă (a se vedea, printre altele, Brumarescu c. România, Hotărârea din 28 octombrie 1999, care urmează să fie formulată în Recueul Oficial al Curții § 50, Amuur c. Franța, Hotărârea din 25 iunie 1996, Rec. Hotărârea din 15 iunie 1992, seria A n 238, p. 18 § 34. Astfel, în principiu, un reclamant nu se poate plânge de o procedură la care nu a fost parte ( Santos Lda. și Marie Jose Fachadas c. Portugalia (dec.), 49020/99, CEDH 2000-X). Cu alte cuvinte, în speță, numai persoana care a participat la procedura internă în acest sens poate să își exprime punctul de vedere în sensul articolului 34 (Hutt-Clauss c. Franța (dec.), nr. 44482/98, 31 ianuarie 2002) ; acest lucru nu a fost cazul recurentei cu titlu personal, numai S.A.R.L. La que d'antan au fost vizate pe parcursul întregii proceduri. Cu toate acestea, Curtea reamintește, de asemenea, că a refuzat deja să ridice voalul social sau să facă obiectul personalității juridice a unei societăți (Agrotexim și alții c. Grecia, Hotărârea din 24 octombrie 1995, seria A n 330-A, p. 25, § 66). În special, un acționar majoritar al unei societăți poate pretinde că este victima unor măsuri care afectează societatea numai în circumstanțe excepționale, în special atunci când se stabilește în mod clar că aceasta se află în imposibilitatea de a sesiza prin intermediul organelor sale statutare sau - în caz de lichidare - de către lichidatorii săi organele convenției ( Ibidem ; Hotărârea G.J. c. Luxemburg , nr. 21156/93, 26 octombrie 2000. Același lucru este valabil și pentru un acționar, dar și pentru reprezentantul legal al societății (CDI Holding Aktiengesellschaft și alții c. Slovacia (dec.), nr. 37398/97, 18 octombrie 2001). Or astfel de circumstanțe excepționale nu au fost stabilite în speță (ibidem Aceasta înseamnă că cererea este incompatibilă rația personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă prin aplicarea art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin acest motiv, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle Baka Premier Președinte