SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 22284/04 Antonio TOPPAN împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 27 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 10 iunie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Antonio Toppan, este un resortisant italian născut în 1952, cu reședința în Pordenone. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Da În acest caz, instanța judecătorească din Trevise (denumită în continuare "judecata") este reprezentată de agentul său, dl Spatafora, precum și de co-agentul său, dl P. Acardo. În conformitate cu informațiile furnizate de guvern după comunicarea prezentei comunicări, la 12 februarie 2003, această procedură a fost închisă pentru repartizarea finală a activelor falimentului. La 23 iunie 1993, reclamantul l-a numit pe dl S.L. în fața Tribunalului (procedura nr. 3793/93/93) prin care solicitase încetarea contractului pe care îl încheiase cu acesta din urmă pentru cumpărarea unei părți din societatea S. La 9 noiembrie 1993, această cauză a fost anexată procedurii nr. 4072/93 (denumite în continuare punctele 9-11). octombrie 1994, aceste cauze au fost din nou separate. Prin intermediul unei hotărâri depuse la 9 decembrie 2002, care a dobândit forță de lucru judecat la 24 ianuarie 2004, instanța a acceptat cererea reclamantului. Procedura în opoziție la hotărârea de declarare a falimentului reclamantului (nr. 4072/93) între timp, la 30 iunie 1993, reclamantul a opus hotărârii de declarare a falimentului (procedura nr. 4072/93) și a solicitat ca această cauză să fie anexată la procedura nr. 3793/93 (a se vedea punctul 7 de mai sus). 10. Prin o hotărâre depusă la 7 mai 1996, Tribunalul a respins cererea în opoziție a reclamantului. 11. Reclamantul care a introdus recurs la Tribunalul de Primă Instanță, printr-o hotărâre depusă la 20 aprilie 2000, aceasta din urmă a confirmat hotărârea de primă instanță. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto 12 printr-o decizie depusă la 12 februarie 2004, instanța de apel a Trento a acordat reclamantului 2 500 EUR (EUR) din cauza duratei excesive a procedurii de faliment de care a făcut obiectul. Dreptul intern relevant 13. Elementele de drept intern relevante sunt expuse în cauzele Campagnano c. Italia, 77955/01, CEDO 2006 Albanese c. Italia, nr. 77924/01, 23 martie 2006, Vitiello c. Italia, nr. 77962/01, 23 martie 2006 și Martellacci c. Italia, n 3347/02, 28 septembrie 2006. GRIEFS 14. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, reclamantul se plânge că a fost supus procedurii de faliment, în ciuda faptului că, în urma hotărârii Tribunalului din Trevise depuse la 9 decembrie 2002, condiția principală a eșecului său, respectiv calitatea sa de asociat sponsor al acesteia, nu mai era îndeplinită. Reclamantul susține, de asemenea, că a făcut obiectul unor restricții în ceea ce privește dreptul său de a-și respecta bunurile și corespondența, libertatea de circulație, dreptul său de vot și dreptul său de a fi judecat pe parcursul procedurii de faliment. Potrivit guvernului, procedura de faliment fiind încheiată la 12 februarie 2003, prezenta cerere, introdusă la 10 iunie 2004, ar fi întârziată. În orice caz, guvernul susține că această cerere ar trebui să fie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, întrucât reclamantul a omis să se supună casării în fața tribunalului din Veneția din 20 aprilie 2000.17. Reclamantul se opune și își reiterează obiecțiunile. 18. Curtea arată că nu este necesar să se pronunțe asupra excepției de întârzieri ridicate de guvern. Într-adevăr, în orice caz, Curtea reieșea în mod direct din Guvern că reclamantul nu este prevăzut în casare împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Veneția din 20 aprilie 2000. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește partea din cererea privind incapacitatea care decurge din faliment, care nu a fost comunicată guvernului pârât, Curtea arată că recurentul nu este prevăzut în casare împotriva deciziei din 12 februarie 2004 a Tribunalului de apel de treizeci de ani pe care îl sesizase în sensul legii Pinto Prin urmare, aceste obiecții trebuie respinse și pentru neobosirea căilor de atac interne, în sensul art. 1 alin. (1) și (4) din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Martellacci Italia, citată anterior). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
22284/04
Antonio TOPPAN
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 novembre 2012 en un comité composé de
:
Peer Lorenzen,
président,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 juin 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Antonio Toppan, est un ressortissant italien né en 1952 et résidant à Pordenone. Il a été représenté devant la Cour par Me
I.
D’Angelo, avocat à Trevise.
2.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
E.
Spatafora, ainsi que par son coagent, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure de faillite
4.
Par un jugement du 4 juin 1993, le tribunal de Trévise (ci-après, «
le tribunal
») déclara la faillite de la société S. ainsi que la faillite personnelle du requérant en tant qu’associé commanditaire de celle-ci.
5.
Selon les informations fournies par le Gouvernement après la communication de la présente requête, le 12 février 2003, cette procédure fut clôturée pour répartition finale de l’actif de la faillite.
2.
La procédure entamée à l’encontre de M. S.L. (no 3793/93)
6.
Le 23 juin 1993, le requérant assigna M. S.L. devant le tribunal (procédure n
o
3793/93) demandant d’obtenir la résiliation du contrat qu’il avait signé avec ce dernier pour l’achat d’une partie de la société S.
7.
Le 9 novembre 1993, cette affaire fut jointe à la procédure n
o
4072/93 (ci-dessous paragraphes 9-11). Par une ordonnance du tribunal du 12
octobre 1994, ces affaires furent à nouveau séparées.
8.
Par un jugement déposé le 9 décembre 2002, ayant acquis force de chose jugée le 24 janvier 2004, le tribunal fit droit à la demande du requérant.
3.
La procédure en opposition au jugement déclarant la faillite du requérant (no 4072/93)
9.
Entre-temps, le 30 juin 1993, le requérant fit opposition au jugement déclarant sa faillite (procédure n
o
4072/93) et demanda que cette affaire soit jointe à la procédure n
o
3793/93 (voir paragraphe 7 ci-dessus).
10.
Par un jugement déposé le 7 mai 1996, le tribunal rejeta la demande en opposition du requérant.
11.
Le requérant ayant interjeté appel devant la cour d’appel de Venise, par un arrêt déposé le 20 avril 2000, cette dernière confirma le jugement de première instance.
4.
La Procédure introduite conformément à la «
loi Pinto
»
12.
Par une décision déposée le 12 février 2004, la cour d’appel de Trento accorda au requérant 2
500 euros (EUR) en raison de la durée excessive de la procédure de faillite dont il avait fait l’objet.
B.
Le droit interne pertinent
13.
Les éléments de droit interne pertinent sont exposés dans les affaires
Campagnano c. Italie
, n
o
‑
IV
;
Albanese c. Italie
, n
o
77924/01, 23 mars 2006,
Vitiello c. Italie
, n
o
77962/01, 23 mars 2006 et
Martellacci c. Italie
, n
o
33447/02, 28 septembre 2006.
14.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, quant au droit d’accès à un tribunal, le requérant se plaint d’avoir été soumis à la procédure de faillite, malgré le fait que, suite jugement du tribunal de Trévise déposé le 9
décembre 2002, la condition principale de sa mise en faillite, à savoir sa qualité d’associé commanditaire de celle-ci, n’était plus remplie.
15.
Le requérant allègue aussi avoir fait l’objet de restrictions à son droit au respect de ses biens et de sa correspondance, à sa liberté de circulation, à son droit de vote et à son droit d’ester en justice tout au long de la procédure de faillite.
16.
Selon le Gouvernement, la procédure de faillite ayant été clôturée le 12 février 2003, la présente requête, introduite le 10 juin 2004, serait tardive. En tout état de cause, le Gouvernement soutient que cette requête devrait être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, le requérant ayant omis de se pourvoir en cassation contre l’arrêt de la cour d’appel de Venise du 20 avril 2000.
17.
Le requérant s’oppose et réitère ses griefs.
18.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu de se prononcer sur l’exception de tardivité soulevée par le Gouvernement. En effet, en tout état de cause, la Cour relève à l’instar du Gouvernement que le requérant ne s’est pas pourvu en cassation contre l’arrêt de la cour d’appel de Venise du 20 avril 2000. Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, au sens de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
19.
Quant à la partie de la requête portant sur les incapacités dérivant de la mise en faillite, qui n’a pas été communiquée au gouvernement défendeur, la Cour relève que le requérant ne s’est pas pourvu en cassation contre la décision du 12 février 2004 de la cour d’appel de Trente qu’il avait saisi au sens de la «
loi Pinto
». Partant, ces griefs doivent aussi être rejetés pour non-épuisement des voies de recours internes, au sens de l’article
35
§§ 1 et 4 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,
Martellacci
c.
Italie
, précité).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Peer Lorenzen
Greffière adjointe
Président