TAS c. TURQUIE
TAS c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
Secțiunea a doua Cerere nr. 45281/08 Fatih TAȘ împotriva Turciei introdusă la 9 septembrie 2008 EXPOSAT DE FAPTE DE FAȚĂ Reclamantul, dl Fatih Taș, este un cetățean turc, născut în 1979 și rezident în mail. Este reprezentat în fața Curții de către I. Akmeșe și Y. Polat, avocați din Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul casei de ediție ARAM. La 30 septembrie 2003, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Numărul de telefon (memorii de gherilă-IV) mai mare, publicat în august 2003 de către editura ARAM. În sprijinul acestei cereri, el a incriminat anumite pasaje din carte în cauză, la paginile 7, 19, 23, 81, 106-114, 139, 147, 152, 157-177, 203, 273, 277, 317 și 321, considerând că expresiile utilizate în această carte erau de natură să incite la violență și la metodele de teroare și să facă propaganda organizației teroriste ilegale PKK-KADEK, prin ridicarea activităților teroriste ale membrilor săi. În aceeași zi, judecătorul a acceptat această cerere în temeiul articolului 28 din Constituție, al articolului 86 din Codul de procedură penală și al articolului adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680. La 8 octombrie 2003, reclamantul a solicitat ridicarea acestei decizii. El susține, printre altele, că actualizarea, discutarea și dezmințirea diverselor puncte de vedere cu privire la chestiuni de actualitate într-o țară era una dintre obligațiile fundamentale ale presei. El susține că exprimarea opiniilor fără limite și fără restricții, și exercitarea libertății de informare constituia un drept natural, fundamental și inalienabil al individului și al societății. De asemenea, acesta a susținut că decizia în litigiu era contrară Convenției europene a drepturilor omului. La 10 octombrie 2003, instanța de securitate a statului membru în cauză a respins recursul reclamantului. La 14 octombrie 2003, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În timpul procesului din 26 decembrie 2003, s-a auzit în apărarea sa și a declarat că a publicat lucrarea în cauză pentru că a considerat că aceasta era de natură istorică și literală, că nu se punea problema de a pune la îndoială o organizație teroristă înarmată și că nu a avut nici o intenție infracțională. La 26 martie 2004, instanța de securitate a statului .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 7 mai 2004, reclamantul s-a pronunțat împotriva acestei hotărâri. În recursul său, el susținea că condamnarea sa era contrară articolelor 6 și 10 din Convenție. La 7 octombrie 2004, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță. În perioada 10 decembrie 2004 - 8 iunie 2005, instanța își desfășoară activitatea în patru ședințe. În cursul ședinței din 8 iunie 2005, procurorul Republicii a solicitat instanței judecătorești să aștepte soluționarea unui conflict de competență în cursul Curții de Casație privind - ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală - determinarea instanței competente pentru a cunoaște tipul de litigiu imputat reclamantului. La 22 iulie 2005, Curtea a adoptat o decizie de incompetență și a trimis cazul în fața tribunalului corecțional Beyouilu. La 5 iulie 2006, Tribunalul Corecțional din Beyo. Pe baza unei hotărâri a Curții de Casație din 27 martie 2006, a adoptat, la rândul său, o decizie de incompetență, în temeiul căreia cauza se afla în jurisdicția instanței de judecată și, în consecință, sesizează Curtea de Casație cu privire la o cerere de soluționare a conflictului negativ de competență. La 19 iunie 2006, Curtea de Casație a considerat că instanța de judecată era competentă și a pronunțat în consecință ridicarea deciziei de incompetență adoptate de aceasta din urmă la 22 iulie 2005. La 12 iunie 2007, avocatul reclamantului și-a depus memoriul în apărare la tribunalul de judecată și s-a plâns de durata excesivă a procedurii, care, în opinia sa, era contrară articolului 6 alineatul (1) din convenție și a adus atingere dreptului la un proces echitabil. La 29 iunie 2007, tribunalul l-a recunoscut pe acuzatul vinovat de propagandă în favoarea organizației teroriste PKK și l-a condamnat în consecință la o pedeapsă de zece luni de închisoare și la 416 de lire turcești depee. Din examinarea cărții în litigiu în ansamblul său, reiese că sunt explicate activitățile montane desfășurate de activiștii organizației separatiste teroriste PKK-KADEK și așa-numitele lor impresii, în ceea ce privește confruntările cu forțele de ordine la care au participat (...) în conținutul său, pasajele (...) sunt consacrate scrierile diferitelor persoane. În special, în preambulul său, președintele Apo menționează că lucrurile care ies din război sunt de valoare... în timp ce istoria care s-a întâmplat și viața care se creează cu gloanțe se varsă din creioane, gherilele cu rucsacul lor pe spate, armele lor în mâini... zâmbesc într-o imagine de război... ; și înlocuindu-i cântând pe cei care pleacă (...) La pagina 160 [este scris] Ar fi trebuit să dezvoltăm armata poporului de eliberare dinanatolia ca fiind apropriată poporului din Anatolia, nu aveam o bază populară (...), nu am fi putut câștiga poporul dacă ne-am fi dus acolo ca PKK, de aceea, cu deschiderea spre Marea Neagră, am început să folosim numele dahko. Oamenii spuneau, că este prima dată când auzim un astfel de nume, trebuie să fii o organizație foarte bună. Uneori spunea că ei pot fi PKK (...) Noi nu am putut spune clar că suntem PKK. În timpul interviurilor noastre la telefon cu liderul nostru (...) am spus că nu ne-am putea face cunoscut ca PKK (...) liderul nostru a spus: Noi cunoaștem poporul Mării Negre, trebuie să aduceți prin faptele voastre (...) la o anumită conștiință. Intrați cu nume diferite. După ce le-ați obținut încrederea, veți spune că sunteți PKK (...) 4 mașini aparținând dușmanului au fost distruse, ele au rămas în flăcări (...) în ziua aceea, am uitat de lipsa de somn pe care am suportat-o de zile întregi. Nu mă gândeam ca în trecut la oboseală, foame, sete. : participa la o operatie si face o lovitura buna cu arma pe care am transportat-o cu mine de mult timp, dar nu am avut ocazia de a utiliza În plus, la paginile 19, 21, 81, 105, 108, 110, 113, 114, 134, 135, 139, 147, 163, 189, 197, 203, 273, 274, 277, 317, 321 sunt povestite în mod elogios operațiunile și confruntările activiștilor cu forțele de ordine. Prin urmare, la examinarea cărții în litigiu în ansamblu, se stabilește că cartea nu este o carte literară. ; scopul său nu este de a scrie o carte de amintiri literale [dar] dându-i acest aspect, de a face propagandă de natură să culmineze organizația teroristă separatistă și militanții săi la violență sau la metodele de teroare (...) La 10 iulie 2007, reclamantul s-a ocupat de casare. La 2 decembrie 2010, Curtea de Casație a infirmat judecata de primă instanță. La 8 aprilie 2011, tribunalul districtual a declarat acțiunea penală prescrisă, ridicând în consecință urmărirea penală. La 18 mai 2011, această hotărâre a devenit definitivă. Dreptul intern relevant Dreptul intern relevant este descris în hotărârea Faruk Temel c. Turcia (n 16853/05, §§ 26-27, 1 februarie 2011). Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor penale diligente împotriva sa. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul declară că decizia de a sesiza cartea în litigiu, faptul că a fost acuzată în fața instanțelor naționale, precum și condamnarea sa penală inițială de către instanța de judecată pentru publicarea acestei cărți, sunt la fel de numeroase la dreptul său la libertatea de exprimare. Pe baza articolului 13 din Convenție, susține că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata procedurii și de dreptul la libertatea de exprimare. În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție? Având în vedere faptul că, din motive de prescripție, acțiunea penală intenționată împotriva sa, reclamantul poate pretinde că este victimă, în sensul art. 34 din Convenție, a unei încălcări a drepturilor garantate prin art. 10 din Convenție? A existat vreo încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în special a dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 din Convenție? A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula obiecțiile de necunoaștere a convenției?