SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR 23271/09 Recep ALTINIȘIK împotriva Turciei introdusă la 17 aprilie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Recep Alt Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 octombrie 2008, reclamantul a fost arestat și reținut pentru că a fost reținut pentru că a fost reținut de o organizație teroristă și pentru că a aruncat cocteiluri Molotov. La 24 octombrie 2008 și 25 octombrie 2008, a fost prelungită o zi pentru a-l reține pe solicitant, iar reclamantul a rămas în arest până la 26 octombrie 2008. La 26 octombrie 2008, reclamantul a fost ascultat mai întâi de procurorul Republicii Istanbul și apoi a fost adus în fața tribunalului special al statului de executare, care a dispus plasarea sa în detenție provizorie, ținând seama de existența unor fapte în sprijinul suspiciunilor puternice împotriva reclamantului și de faptul că actul reproșat a fost prevăzut la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. La 5 noiembrie 2008, tribunalul de judecată a respins opoziția formulată de reprezentantul reclamantului împotriva deciziei de punere în detenție, ținând cont de sancțiunea legală a persoanei acuzate, fapte în sprijinul suspiciunilor puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și cu privire la faptul că actul reproșat era prevăzut la art. 100 § 3 din Codul de procedură penală. Instanța de judecată a stat la dosar după ce a obținut avizul scris al procurorului. La 24 noiembrie 2008, instanța de judecată a aplicat o examinare din oficiu a detenției reclamantului și a dispus menținerea acestuia în detenție. Printr-un act de punere în aplicare din 5 decembrie 2008, procurorul Republicii Moldova l-a acuzat pe reclamantul de incendiere a vehiculelor cu jet de materiale inflamabile, propagandă în favoarea unei organizații teroriste și de asistență pentru o organizație teroristă. La 24 decembrie 2008, instanța de judecată a înscris procedura penală la rolul său și a dispus prelungirea detenției reclamantului, ținând cont de natura detenției reclamantului, de starea probelor, din perioada de detenție, din cauza faptului că nu a fost încă ascultată de Curte și de persistența condițiilor prevăzute la art. 100 din Codul de procedură penală. La 12 martie 2009, instanța de judecată și-a ținut prima audiere. La sfârșitul acestei audieri, aceasta a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de natura infracțiunii și de starea probelor. La 17 martie 2009, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei din 12 martie 2009 privind menținerea în detenție a reclamantului și a solicitat eliberarea sa, dacă este necesar, sub supraveghere judiciară sau cauțiune. La 30 martie 2009, instanța judecătorească din statul membru în cauză, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului, a respins această opoziție. La sfârșitul zilei de 30 iunie 2009, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de faptele care stau la baza suspiciunilor puternice cu privire la comisia de către acesta pentru încălcarea dreptului comunitar, natura încălcării dreptului comunitar, starea probelor, data deținerii sale și persistența condițiilor prevăzute la art. 100 din Codul de procedură penală. ÎN URMA din 11 noiembrie 2009, instanța d'asississei a dispus repunerea în libertate a reclamantului, ținând cont de faptul că a fost minor și de perioada pe care o trecuse în detenție. La 9 martie 2010 și la 29 iunie 2010, instanța d'asissesesese încă două audieri. Procedura era încă în curs de desfășurare în fața acestei din urmă instanțe la primirea ultimei scrisori a reclamantului, datată 19 august 2010. În conformitate cu art. 100 din Legea privind procedurile penale, arestarea provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana în cauză a dreptului de proprietate intelectuală reproșată și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de evadare sau de decădere a probelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă reclamantului, art. 100 alineatul (3) din lege indică faptul că lanurile pot include existența unor motive de detenție (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) atunci când există motive plauzibile de a fi comis o infracțiune. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale care, în opinia sa, nu ar fi rezonabilă, având în vedere faptul că a fost minor. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și nu a fost audiat de un judecător în perioada dintre detenție și prima audiere. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge că acțiunile în opoziție împotriva deciziilor din 26 octombrie 2008 și din 12 martie 2009 au încălcat principiul contradicției și al egalității armelor. În această privință, el subliniază că instanța de judecată a efectuat examinarea acțiunii sale în opoziție fără a ține cont de înjunghiere. ; nici el, nici avocatul său nu au avut posibilitatea de a se prezenta în fața acestei instanțe chemate să se pronunțe cu privire la opoziție. El adaugă că instanța de judecată a luat cu această ocazie avizul scris al procurorului republicii și că el sau avocatul său nu au primit notificarea acestui aviz și, prin urmare, nu au avut posibilitatea de a comenta. Reclamantul se plânge, de asemenea, de insuficiența motivelor reținute, precum și de utilizarea unor motive stereotipice de către instanța de judecată pentru a-și înlătura opozițiile. Invocând art. 5 Õ 4, reclamantul se plânge și de decizia privind detenția provizorie, adoptată din oficiu de instanța de judecată în cauză la 24 noiembrie 2008. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, reclamantul se plânge de absența în dreptul intern a unei căi de reparație pentru încălcarea art. 5 alin. (3) și (4) invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale desfășurate împotriva sa. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a-și prezenta obiecțiunile întemeiate pe articolele 5 și 6. RĂSPUNSURI CU PRIVIRE LA PĂRȚILE ÎN lumina cauzei Ipek și a altor cauze c. Turcia 17019/02, 30070/02, §§ 32-38, 3 februarie 2009), durata custodiei la care a fost supus reclamantul a fost compatibilă cu obligația de a judeca într-un stat membru în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție în lumina cauzei Nart c. Turcia 20817/04, 6 mai 2008), durata detenției provizorii a reclamantului era compatibilă cu obligația de judecare într-un termen rezonabil, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste deciziile de menținere în detenție provizorie a fost conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție În special, procedura de opoziție a îndeplinit cerințele procedurale ale acestei dispoziții și dreptul reclamantului de a fi ascultat la intervale rezonabile de către instanța sesizată cu privire la o acțiune împotriva detenției (a se vedea Knebl c. Republica Cehă, nr. 20157/05, § 85, 28 octombrie 2010) În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul avea un drept efectiv și sancționat în justiie de a obține despăgubiri pentru detenia sa, pe care îl consideră contrar articolului 5 alineatele (3) și (4) Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiia de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie? A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula interdicția de necunoaștere a art. 6 din Convenție pe durata procedurii?
Requête n
o
23271/09
Recep ALTINIȘIK
contre la Turquie
introduite le 17 avril 2009
Le requérant, M. Recep Altınıșık, est un ressortissant turc, né en 1991 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 octobre 2008, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue parce qu’il était soupçonné d’appartenir à une organisation terroriste et d’avoir jeté des cocktails Molotov.
Les 24 octobre 2008 et 25 octobre 2008, la garde à vue du requérant fut prolongée d’un jour et le requérant resta ainsi en garde à vue jusqu’au 26
octobre 2008.
Le 26 octobre 2008, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République d’Istanbul puis traduit devant la cour d’assises spéciale d’Istanbul, laquelle ordonna son placement en détention provisoire compte tenu de l’existence de faits à l’appui des forts soupçons à l’encontre du requérant et du fait que l’infraction reprochée était visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.
Le 5 novembre 2008, la cour d’assises d’Istanbul rejeta l’opposition formée par le représentant du requérant contre la décision de mise en détention, compte tenu de la sanction légale de l’infraction reprochée, des faits à l’appui des forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et du fait que l’infraction reprochée était visée par l’article 100 §
3 du code de procédure pénale. La cour d’assises statua sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur.
Le 24 novembre 2008, la cour d’assises procéda à un examen d’office de la détention du requérant et ordonna son maintien en détention.
Par un acte d’accusation du 5 décembre 2008, le procureur de la République d’Istanbul inculpa le requérant d’incendie de véhicule par jet de matières inflammables, de propagande en faveur d’une organisation terroriste et d’assistance à une organisation terroriste.
Le 24 décembre 2008, la cour d’assises d’Istanbul inscrivit la procédure pénale à son rôle et ordonna la prolongation de la détention du requérant compte tenu de la nature de l’infraction, de l’état des preuves, de la période passée en détention, du fait qu’il n’avait pas encore été entendu par la cour et de la persistance des conditions énoncées à l’article 100 du code de la procédure pénale.
Le 12 mars 2009, la cour d’assises tint sa première audience. A l’issue de cette audience, elle ordonna le maintien en détention du requérant compte tenu de la nature de l’infraction et de l’état des preuves.
Le 17 mars 2009, le représentant du requérant forma opposition contre la décision du 12 mars 2009 quant au maintien en détention du requérant et demanda sa remise en liberté au besoin sous contrôle judiciaire ou caution.
Le 30 mars 2009, la cour d’assises, statuant sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur, rejeta cette opposition.
Au terme de l’audience du 30 juin 2009, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant compte tenu des faits à l’appui des forts soupçons quant à la commission par lui de l’infraction reprochée, de la nature de l’infraction, de l’état des preuves, de la date de sa détention, et de la persistance des conditions énoncées à l’article 100 du code de la procédure pénale.
A l’audience du 11 novembre 2009, la cour d’assises ordonna la remise en liberté du requérant compte tenu du fait qu’il était mineur et de la période qu’il avait passée en détention.
Le 9 mars 2010 et le 29 juin 2010, la cour d’assises tint encore deux audiences.
La procédure était toujours pendante devant cette dernière juridiction à la réception de la dernière lettre du requérant, datée du 19 août 2010.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 100 de la loi sur la procédure pénale, la mise en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir un risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché au requérant, l’article 100 § 3 de la loi indique que l’on peut présumer l’existence de motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue qui ne serait pas, selon lui, raisonnable, compte tenu du fait qu’il était mineur.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire et de ne pas avoir été entendu par un juge pendant la période entre son placement en détention et la première audience.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de l’ineffectivité des recours en opposition contre les décisions du 26 octobre 2008 et du 12 mars 2009. Il allègue une atteinte au respect du principe du contradictoire et de l’égalité des armes. A cet égard, il fait remarquer que la cour d’assises a procédé à l’examen de son recours en opposition sans tenir d’audience
; ni lui ni son avocat n’ont eu la possibilité de comparaître devant cette juridiction appelée à se prononcer sur l’opposition. Il ajoute que la cour d’assises a pris à cette occasion l’avis écrit du procureur de la République et que lui-même ou son avocat n’ont pas reçu notification de cet avis et n’ont donc pas eu la possibilité de le commenter. Le requérant se plaint aussi de l’insuffisance des motifs retenus ainsi que de l’utilisation de motivations stéréotypées par la cour d’assises pour écarter ses oppositions.
Invoquant l’article 5 § 4, le requérant se plaint également de la décision relative à la détention provisoire, adoptée d’office par la cour d’assises le 24
novembre 2008.
Invoquant l’article 5 § 5 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence en droit interne d’une voie de réparation pour les violations de l’article 5 §§ 3 et 4.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui.
Enfin,
invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas disposer d’un recours effectif pour présenter ses griefs tirés des articles
5 et 6.
1.
A la lumière de l’affaire
Ipek et autres c. Turquie
(n
os
17019/02, 30070/02, §§ 32-38, 3 février 2009), la durée de la garde à vue subie par le requérant était-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention
?
2.
A la lumière de l’affaire
Nart c. Turquie
(n
o
20817/04, 6 mai 2008), la durée de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention
?
3.
La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester les décisions de maintien en détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention
?
En particulier, la procédure d’opposition a-t-elle satisfait aux exigences procédurales de cette disposition et le droit du requérant d’être entendu à des intervalles raisonnables par le juge saisi d’un recours contre la détention a-t-il été respecté (voir
Knebl c. République tchèque
, n
o
20157/05, § 85, 28
octobre 2010)
?
4.
Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention, qu’il estime contraire à l’article 5 §§ 3 et 4
?
5.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?
6.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 de la Convention sur la durée de la procédure
?