CtEDO 23.01.2012 Auto

CELIKBAS c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.01.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CELIKBAS c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a doua Cerere nr. 58309/10 Adil ÇEL.SKBAȘ împotriva Turciei introdusă la 10 iulie 2010 EXPOSAT DE FAPT. Reclamantul, dl Adil quelikbaș, este un resortisant turc, născut în 1955 și rezident în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Z. Kartal, avocat la Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 25 martie 2009, reclamantul, suspectat de trafic de droguri, a fost arestat și arestat. La 26 martie 2009, instanța de judecată a decis să limiteze accesul reclamantului și al avocatului său la dosarul anchetei. Potrivit reclamantului, acesta și avocatul său nu au avut acces la dosarul anchetei până la deschiderea procedurii în fața instanței de judecată la 1 iulie 2009. La 29 martie 2009, procurorul Republicii Istanbul a ascultat mai întâi de procurorul Republicii Istanbul și apoi a înaintat în fața tribunalului în care se afla în detenție provizorie, având în vedere starea probelor, natura de decădere reproșată și existența unor fapte care vin în sprijinul suspiciunilor puternice cu privire la comisia de către acesta a dreptului reproșat. La 3 aprilie 2009, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de detenție a reclamantului, o opoziție care a fost respinsă la 15 aprilie 2009 de către instanța de judecată. La 4 mai 2009, reclamantul a solicitat eliberarea sa. La 5 mai 2009, această cerere a fost respinsă de către instanța de judecată din statul membru în cauză, ținând cont de calificarea și de natura dreptului reproșat, de suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și de faptul că motivul detenției nu dispăruse încă. La 29 mai 2009, reprezentantul reclamantului s-a opus deciziei din 5 mai 2009 a Tribunalului de Instanță în ceea ce privește refuzul de a-l elibera pe solicitant. La 1 iunie 2009, această opoziție a fost respinsă de instanța de judecată care a stat la dosar după obținerea avizului scris al procurorului. Printr-un act de punere sub acuzare din 23 iunie 2009, procurorul din Republica Moldova l-a pus sub acuzare pe reclamantul șefului traficului de droguri în cadrul unei organizații criminale. În iulie 2009, instanța de judecată a acceptat actul de acuzare și a dispus deținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de conținutul dosarului, de starea probelor, de persistența unor elemente faptice care să susțină suspiciunile puternice împotriva reclamantului și de faptul că încălcarea sancționată este reglementată de art. 100 din Codul de procedură penală. La 28 iulie 2009, reprezentantul reclamantului a solicitat eliberarea reclamantului și această cerere a fost respinsă la 4 august 2009 de către tribunal. La 11 noiembrie 2009, instanța de judecată a reproșat prima sa audiere, în cadrul căreia a dispus prelungirea detenției reclamantului, ținând cont de limitele minime și maxime ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea reproșată, ale riscului de evadare, din cauza faptului că dreptul reproșat este prevăzut la art. 100 din Codul de procedură penală, a persistenței unor elemente faptice în susținerea suspiciunilor puternice în ceea ce privește acuzarea de către persoana acuzată de încălcarea dreptului comunitar, a riscului de a aduce probe, din cauza faptului că alte măsuri provizorii nu ar fi suficiente și din cauza faptului că motivele detenției erau încă prezente. La 2 decembrie 2009, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului, a respins opoziția formulată de reclamant împotriva deciziei din 11 noiembrie 2009 privind menținerea sa în detenție. La 12 martie 2010, procurorul Republicii a solicitat eliberarea reclamantului. La încheierea acestei ședințe, tribunalul de judecată a dispus totuși menținerea în detenție a reclamantului din aceleași motive ca și în cazul procedurii anterioare. La 18 martie 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva menținerii în detenție a recurentului. La 26 martie 2010, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului, a respins această opoziție. La 17 iunie 2010, reprezentantul reclamantului a solicitat eliberarea reclamantului. La sfârșitul ședinței din 18 iunie 2010, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului din aceleași motive ca și în cadrul audierilor anterioare. La 12 octombrie 2010, avocatul reclamantului a solicitat eliberarea reclamantului, dacă este necesar pe bază de cauțiune sau de control judiciar. La 22 noiembrie 2010, avocatul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei din 20 octombrie 2010 privind menținerea în detenție a reclamantului și a solicitat eliberarea sa. La 30 noiembrie 2010, instanța de judecată, hotărând la dosar după obținerea avizului scris al procurorului, a respins această opoziție, ținând cont de natura delincvenței, de starea probelor, de prezența faptelor în sprijinul suspecților puternice împotriva reclamantului, de persistența motivelor de deținere și de faptul că încălcarea sancționată este prevăzută în art. 100f. 3 din Codul de procedură penală. La sfârșitul instanței de judecată din 29 decembrie 2010, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului din aceleași motive ca și în audierile anterioare. La sfârșitul instanței din 18 februarie 2011, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului din aceleași motive ca și în audierile anterioare. La 22 aprilie 2011, reclamantul a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pe întreaga durată a procedurii, tribunalul a efectuat, de asemenea, o examinare din oficiu a detenției provizorii a reclamantului la intervale regulate. La 4 iulie 2011, reclamantul s-a ocupat de casare. În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală turcesc, este posibil ca, în cazul în care există suspiciuni serioase cu privire la comiterea de către persoana în cauză a infracțiunii și în cazul în care există un motiv de detenție, și anume un risc de evadare sau de decădere a probelor, să existe motive întemeiate pentru a se considera că persoana în cauză are motive întemeiate de a fi reținută. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă reclamantului, art. 100 alineatul (3) din lege indică faptul că lanurile pot cuprinde existența motivelor de detenție (riscul de evadare și/sau de decădere a probelor) atunci când există motive plauzibile de a fi comis infracțiunea. GRIFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de detenția sa și de durata acesteia. De asemenea, se plânge de insuficiența motivelor reținute de instanță pentru a ordona menținerea sa în detenție, precum și de utilizarea motivațiilor stereotipe. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de neajunsuri procedurale în cadrul acțiunii în opoziție împotriva menținerii sale în detenție. El reproșează instanței de judecată că și-a examinat opoziția la dosar, fără a fi ținut de cuvânt și fără ca acesta sau reprezentantul său să fi avut posibilitatea de a participa la procedură. Invocând întotdeauna art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de decizia de limitare a accesului la dosarul anchetei în timpul fazei de detenție, care l-ar fi împiedicat să cunoască motivele deținerii sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența în măsura în care conținutul interviurilor sale telefonice cu soția sa a fost pus în dosarul anchetei. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a-și prezenta obiecțiile întemeiate pe durata detenției sale. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Lungimea detenției provizorii suferită de reclamant era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție? Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele articolului 5 alineatul (4) din convenție Limitarea dreptului reclamantului sau al avocatului său autorizat să aibă acces la dosarul de anchetă a privat persoana în cauză de posibilitatea de a contesta în mod eficient menținerea sa în detenție provizorie

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă