Secțiunea a doua Cerere nr. 36307/09 Cüneyt Gencer. El este reprezentat în fața Curții de către dl Akmeșe, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 martie 2009, reclamantul, suspectat de trafic de droguri, a fost arestat și arestat. La 19 martie 2009, avocatul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei privind restricția de acces la dosarul anchetei. El a precizat că el și clientul său nu au posibilitatea de a examina dosarul în cadrul depozițiilor care ar putea fi făcute în fața poliției, procurorului și judecătorului, precum și în cadrul opoziției care ar putea fi formulată împotriva unei eventuale decizii de detenție, în timp ce procurorul Republicii putea examina cazul și să își exprime opinia. La 20 martie 2009, Curtea a hotărât că, după ce a obținut avizul scris al procurorului republicii, a respins această opoziție pe motiv că ancheta era încă în curs și că decizia de restricționare a accesului la dosar era pertinentă. La 20 martie 2009, reclamantul a fost ascultat mai întâi de procurorul republicii și apoi de judecătorul tribunalului special care a dispus plasarea sa în detenție provizorie, având în vedere natura și calificarea de arest reproșat, starea de probă, existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și faptul că: este vorba despre o infracțiune menționată la art. 100 din Codul de procedură penală. La 27 martie 2009, avocatul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de plasare în detenție provizorie a reclamantului. La 30 martie 2009, tribunalul special, hotărând la dosar, după obținerea avizului scris al procurorului republicii, a respins această opoziție, ținând cont de natura și de calificarea de a fi acuzată, de starea probelor și de conținutul dosarului. Printr-un act de punere sub acuzare din 14 aprilie 2009, procurorul districtual al Republicii Duferco l-a pus sub acuzare pe reclamant pentru înființarea unei organizații criminale și apartenența la aceasta, precum și pentru traficul de droguri în cadrul organizației respective. La 27 aprilie 2009, instanța de judecată specială a acceptat actul de acuzare și a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de natura și de calificarea de a fi acuzat de încălcarea dreptului comunitar, de starea probelor și de faptul că a avut loc o infracțiune la care se face referire în art. 100 din Codul de procedură penală. La sfârșitul a opt audieri ținute între 5 octombrie 2009 și 6 În februarie 2012, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului din aceleași motive ca și înainte. Procedura a fost în continuare pendinte în fața acestei din urmă instanțe la 2 martie 2012, data ultimei scrisori a reclamantului. GRIFS Invochant la art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plângea de durata custodiei sale. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și se plânge, de asemenea, că nu s-a prezentat în fața unui judecător între arestarea sa provizorie și prima audiere. Invocând articolele 5 alineatul (4) și 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, reclamantul se plânge de decizia de restricționare a accesului la dosarul anchetei. El susține că această măsură nu era necesară și reprezenta o încălcare a principiului egalității armelor în cadrul examinării detenției, deoarece procurorul avea acces la dosar și își putea exprima opinia. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de opoziție în măsura în care, în urma opoziției formulate la 27 martie 2009, instanța de judecată a soluționat cazul după ce a obținut avizul scris al procurorului Republicii și fără ca reclamantul sau avocatul său să aibă posibilitatea de a participa la procedură. În acest sens, acesta invocă o încălcare a principiului egalității armelor. Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, reclamantul se plânge de insuficiența motivelor reținute de instanța de judecată și de utilizarea motivelor stereotipate de aceasta pentru a respinge opoziția sa din 27 martie 2009 și pentru a dispune menținerea sa în detenție provizorie la 27 aprilie 2009. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de reparație pentru încălcarea art. 5 alin. (3) și (4) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale acționate împotriva sa. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plângea de absența unei căi de atac eficiente pentru a-și prezenta obiecțiile întemeiate pe articolele 5 și 6 din Convenție. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Durata detenției provizorii suferite de reclamant era compatibilă cu obligația de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție În special, decizia de limitare a dreptului reclamantului sau al avocatului său de a avea acces la dosarul de anchetă a privat persoana de posibilitatea de a contesta în mod eficient menținerea sa în detenție provizorie Pe de altă parte, faptul că avizul procurorului Republicii nu a fost comunicat reclamantului sau al avocatului acestuia a adus atingere principiului egalității armelor în cadrul procedurii de opoziție împotriva detenției provizorii În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul avea un drept efectiv și sancționat în justiie de a obține despăgubiri pentru detenia sa, pe care îl consideră contrar articolului 5 alineatele (3) și (4) Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiia de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie? A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula interdicția de necunoaștere a art. 6 din Convenție pe durata procedurii?
Requête n
o
36307/09
Cüneyt GENCERİ contre la Turquie
introduite le 29 mai 2009
Le requérant, M. Cüneyt Genceri, est un ressortissant turc né en 1975 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
İ. Akmeșe, avocat à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 16 mars 2009, le requérant, soupçonné de trafic de stupéfiants, fut arrêté et placé en garde à vue.
Auparavant, le 3 novembre 2008, un juge de la cour d’assises spéciale d’Istanbul avait ordonné la restriction d’accès au dossier de l’enquête dans le cadre de laquelle le requérant fut arrêté.
Le 19 mars 2009, l’avocat du requérant forma une opposition contre la décision relative à la restriction d’accès au dossier de l’enquête. Il précisa que lui et son client n’avaient pas la possibilité d’examiner le dossier lors des dépositions qui pourraient être faites devant la police, le procureur et le juge ainsi que lors de l’opposition qui pourrait être formée contre une éventuelle décision de placement en détention alors que le procureur de la République pouvait examiner le dossier et donner son opinion. Il s’appuya sur la jurisprudence de la Cour en la matière.
Le 20 mars 2009, la cour d’assises spéciale d’Istanbul, après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, rejeta cette opposition au motif que l’enquête était toujours en cours et que la décision de restriction d’accès au dossier était pertinente.
Le 20 mars 2009, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République puis par le juge de la cour d’assises spéciale lequel ordonna son placement en détention provisoire compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, de l’état des preuves, de l’existence de forts soupçons quant à la commission de l’infraction reprochée et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 du code de procédure pénale.
Le 27 mars 2009, l’avocat du requérant forma une opposition contre la décision de placement en détention provisoire du requérant.
Le 30 mars 2009, la cour d’assises spéciale, statuant sur dossier, après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République, rejeta cette opposition compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, de l’état des preuves et du contenu du dossier.
Par un acte d’accusation du 14 avril 2009, le procureur de la République d’Istanbul inculpa le requérant de création d’une organisation criminelle et appartenance à celle-ci ainsi que de trafic de stupéfiants dans le cadre de cette organisation.
Le 27 avril 2009, la cour d’assises spéciale accepta l’acte d’accusation et ordonna le maintien en détention du requérant compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, de l’état des preuves et du fait qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 du code de procédure pénale.
A l’issue de huit audiences tenues entre le 5 octobre 2009 et 6
février 2012, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant pour les mêmes motifs que précédemment.
La procédure était toujours pendante devant cette dernière juridiction le 2
mars 2012, date de la dernière lettre du requérant.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de son placement en détention provisoire. Il se plaint aussi de ne pas avoir comparu devant un juge entre son placement en détention provisoire et la première audience.
Invoquant les articles 5 § 4 et 6 § 3 b) de la Convention, le requérant se plaint de la décision de restriction d’accès au dossier de l’enquête. Il soutient que cette mesure n’était pas nécessaire et constituait une atteinte au principe de l’égalité des armes dans la cadre d’examen de la détention parce que le procureur avait accès au dossier et pouvait donner son avis.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de la procédure d’opposition dans la mesure où suite à son opposition formée le 27 mars 2009, la cour d’assises a statué sur dossier après avoir obtenu l’avis écrit du procureur de la République et sans que le requérant ou son avocat ait la possibilité de participer à la procédure. Il allègue à cet égard une atteinte au principe de l’égalité des armes.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de l’insuffisance des motifs retenus par la cour d’assises ainsi que de l’utilisation des motivations stéréotypées par elle pour rejeter son opposition du 27 mars 2009 et pour ordonner son maintien en détention provisoire le 27 avril 2009.
Invoquant l’article 5 § 5 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’une voie de réparation pour les violations de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’une voie de recours effectif pour présenter ses griefs tirés des articles 5 et 6 de la Convention.
1.
La durée de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention
?
2.
La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention
?
En particulier, la décision relative à la limitation du droit du requérant ou de son avocat d’accéder au dossier d’enquête a-t-elle privé l’intéressé de la possibilité de contester efficacement son maintien en détention provisoire
?
Par ailleurs, le fait que l’avis du procureur de la République n’a pas été communiqué au requérant ou son avocat a-t-il porté atteinte au principe d’égalité des armes dans le cadre de la procédure d’opposition contre la détention provisoire
?
3.
Le requérant avait-il, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour sa détention, qu’il estime contraire à l’article 5 §§ 3 et 4
?
4.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?
5.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 de la Convention sur la durée de la procédure
?