PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 5404/07 de Vladimir IVANOV împotriva Rusiei depusă la 14 octombrie 2007 DECLARAREA FACTELOR FACTULUI Dl. Vladimir Viktorovich Ivanov, este un național rus care s-a născut în 1959 și trăiește în Gelendzhik. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, liderul Centrului Gelenzhik pentru Drepturile Omului și o altă persoană au hotărât să dețină un picket în fața biroului procurorului local cu scopul de a demonstra nemulțumire cu serviciul procurorilor. Ei au informat administrația orașului Gelenzhik despre intenția lor. La 6 august 2007, primarul orașului le-a trimis o scrisoare care indică faptul că „ar trebui să se abțină de la picketing” din cauza reconstrucției lucrărilor din zonă. Reclamantul nu a introdus nici o procedură judecătorească care a contestat „lettera” de mai sus. În schimb, la 10 august 2007, reclamantul a participat la picketing, după cum a fost planificat, la ora 8 sau 9 a.m. în fața biroului procurorului. În timp ce poliția a încercat să-l prindă pe solicitant, la ora 9:20 a intrat în clădirea biroului procurorului, a fugit la un birou și a rupt un scaun lor. I s-a spus să părăsească clădirea, dar nu a ascultat. Se pare că el a fost arestat în scurt timp după aceea și a fost acuzat de hooliganism (în legătură cu presupusa rezistență la un ordin legal de către un oficial public), care este o infracțiune administrativă (art. 20.1 din Codul de infracțiuni administrative, CAO). Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat de încălcarea reglementărilor privind reuniunile publice, care este, de asemenea, o infracțiune administrativă pedepsită în temeiul articolului 20.2 din CAO. Într-o oră neespecificată, în aceeași zi reclamantul a fost adus în fața unei justiții de pace, pentru a fi judecat în legătură cu acuzațiile administrative de mai sus. Reclamantul nu a negat că, după ce a fost prins de poliție, a scăpat și s-a grăbit în clădirea biroului procurorului. Judecătorul a condamnat reclamantul infracțiunilor administrative de mai sus și l-a condamnat la 15 zile de detenție administrativă (în temeiul articolului 20.1 din CAO) și la o amendă de 1000 de ruble ruse (în temeiul articolului 20.2 din CAO). Curtea nu a formulat concluzii cu privire la legalitatea convoiului/arestului reclamantului mai devreme în aceeași zi. La 17 august 2007, Curtea de Oraș Gelenzhik din regiunea Krasnodar a susținut hotărârea. Un ofițer de poliție poate transporta un individ la secția de poliție prin forță în scopul elaborării unui raport privind infracțiunile administrative, cu condiția ca este imposibil să o facă la locul în care a fost detectată această infracțiune. Ofițerul de poliție trebuie să elaboreze un „raport convingător” sau să menționeze despre convoiul din raportul privind infracțiunea administrativă. Individul în cauză trebuie să primească o copie a raportului respectiv (art. 27.2 §§ § 1 alin. (1), 2 și 3 din Codul de infracțiuni administrative, CAO). În cazuri excepționale, un ofițer de poliție poate aresta o persoană pentru o perioadă scurtă dacă este necesar să se asigure o examinare corectă și promptă a cazului administrativ și să se asigure aplicarea pedepsei eventuale (art. 27.3 § 1 din Codul). Durata acestei aresturi administrative nu trebuie, în mod normal, să depășească trei ore. O arestare administrativă pentru o perioadă mai lungă de opt ore este permisă numai pentru persoanele care fac obiectul procedurii administrative cu privire la o infracțiune pedepsită prin detenție administrativă sau infracțiuni care implică trecerea ilegală a frontierei ruse (art. 25.5 § 1 din Codul). Ofițerul de arest trebuie să elaboreze „un raport de arest administrativ” (art. 27.4 din Codul). Compensarea pentru privarea ilegală de libertate Statul sau tesoreria regională este responsabil – indiferent de orice vină de către oficialii de stat – pentru daunele suportate de un individ din cauza urmăririi penale ilegale, aplicarea ilegală a unei măsuri preventive sub formă de plasare în custodie sau a unei angajamente de a nu părăsi locul de reședință, sau o penalitate administrativă ilegală sub formă de detenție sau de activitate comunitară (art. 1070 § 1 din Codul Civil). Daunele suportate de un individ prin acte ilegale ale autorităților de poliție, de anchetă sau de urmărire penală într-o altă formă decât cele menționate mai sus sunt compensate în conformitate cu motivele generale care dau naștere la răspundere pentru daune, adică cu condiția ca s-a dovedit vina persoanei care au infligit daunele (art. 1069 citit coroborat cu art. 1064). O instanță poate deține târgul responsabil pentru prejudiciu moral suportate de un individ prin acțiuni care afectează drepturile sale personale neproprietate, cum ar fi dreptul la integritate personală și dreptul la libertate de circulație (articolele 150 și 151). Prejudiciu moral trebuie compensate indiferent de vina tortului în caz de condamnare ilegală sau de urmărire penală, aplicarea ilegală a unei măsuri preventive sub formă de plasare în custodie sau a unei angajamente de a nu părăsi locul de reședință sau pedeapsa administrativă ilegală sub formă de detenție sau de serviciu comunitar (art. 1100 § 2). La 4 decembrie 2003, Curtea Constituțională a examinat o cerere a doamnei Alikina care a depus, în special, că art. 1070 § 1 din Codul Civil, în măsura în care nu prevedea răspunderea strictă a statului pentru prejudiciile morale suportate prin arestarea ilegală a unui suspect criminal, a fost incompatibilă cu Constituția și cu art. 5 § 5 din Convenția. Curtea Constituțională a constatat că lista motivelor conținute la art. 1070 § 1 nu este exhaustivă și că normele stricte privind răspunderea statului se aplică tuturor tipurilor de arest și deținere ilegale, chiar și cele care nu au fost enumerate în textul acestui articol. Această poziție a fost confirmată de Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 9-P din 16 iunie 2009. Curtea Constituțională a declarat în mod specific că statul este responsabil pentru prejudiciile morale suportate prin arestarea administrativă ilegală, indiferent de vina funcționarilor implicați. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 din Convenție cu privire la arestarea și detenția administrativă în temeiul hotărârii instanței din 10 august 2007. Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, că nu a avut asistență juridică, că moțiunile sale au fost respinse de justiția de pace și mărturiile de către martori nu au fost luate în considerare. În sfârșit, reclamantul susține că procedurile administrative împotriva acestuia au constituit încălcări ale articolelor 10 și 13 din Convenție. În special, i s-a aplicat lipsa de libertate pentru oricare dintre scopurile prevăzute la art. 5 § 1 lit. (a)-e)? A fost legală și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege? Având în vedere art. 38 din Convenție, guvernul contestat este invitat să prezinte o copie a dosarului de infracțiune administrativă împotriva reclamantului. Au existat încălcări ale articolelor 10 și/sau ale articolului 11 din Convenție în acest caz? A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolelor 10 și 11, în conformitate cu art. 13 din Convenția? În special: Instanțele care se ocupă de infracțiunile administrative au fost împuternicite să se ocupe de substanța plângerii referitoare la presupusa ingerință în dreptul de adunare al reclamantului sau cu libertatea de exprimare; să evalueze legalitatea evenimentului public sau dispersarea acestuia? În cadrul acestei proceduri au efectuat o analiză proporțională în ceea ce privește astfel de interferențe? Au fost în măsură să furnizeze o reparație adecvată? Autoritățile ruse au fost obligate de orice termen juridic obligatoriu să își ia decizia finală înainte de data planificată a evenimentului public? Ar fi reexaminată judiciară scrisoarea din 6 august 2007 îndeplinește cerințele de mai sus, luate separat sau cumulativ cu procedura infracțiunii administrative? Reclamantul a avut posibilitatea de a obține o (finală) hotărâre cu privire la evenimentul public înainte de momentul în care trebuia să aibă loc (a se vedea Alekseyev c. Rusia , nr. 4916/07, 25924/08 și nr. 14599/09, § 98, 21 octombrie 2010)?
Application no. 54004/07
by Vladimir IVANOV
against Russia
lodged on 14 October 2007
The applicant, Mr Vladimir Viktorovich Ivanov, is a Russian national who was born in 1959 and lives in Gelendzhik.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant, leader of the Gelenzhik Human Rights Centre, and another person decided to hold a picketing in front of the local prosecutor’s office with the aim of showing dissatisfaction with the prosecutors’ service. They informed the Gelenzhik town administration of their intention.
On 6 August 2007 the town mayor sent them a letter indicating that they “should abstain from the picketing” because of reconstructing works in the area. The applicant did not bring any court proceedings challenging the above “letter”.
Instead, on 10 August 2007 the applicant participated in the picketing as planned, at or around 8 or 9 a.m. in front of the prosecutor’s office.
While the police tried to apprehend the applicant, at 9.20 a.m. he entered the building of the prosecutor’s office, ran to an office and broke a chair their. He was told to leave the building but did not obey. It appears that he was arrested soon thereafter and was accused of hooliganism (in relation to the alleged resistance to a lawful order by a public official), which is an administrative offence (Article 20.1 of the Code of Administrative Offences, CAO).
The applicant was also accused of violating the regulations on public gatherings, which is also an administrative offence punishable under Article
20.2 of the CAO.
At an unspecified hour, on the same day the applicant was brought before a justice of peace, in order to be tried in relation to the above administrative offence charges.
The applicant did not deny that, having been apprehended by the police, he had escaped and had rushed into the building of the prosecutor’s office.
The judge convicted the applicant of the above administrative offences and sentenced him to fifteen days of administrative detention (under Article
20.1 of the CAO) and a fine of 1,000 Russian roubles (under Article
20.2 of the CAO). The court made no findings concerning the lawfulness of the applicant’s convoying/arrest earlier on the same day.
The applicant appealed. On 17 August 2007 the Gelenzhik Town Court of the Krasnodar Region upheld the judgment.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
Administrative arrest and administrative “convoying”
A police officer may convoy an individual to the police station by force for the purpose of drawing up a report on the administrative offence provided that it is impossible to do it at the place where that offence has been detected. The individual must be released as soon as possible. The police officer must draw up an “convoying report” or make a mention about the convoying in the report on the administrative offence. The individual concerned must be given a copy of that report (Article 27.2 §§ 1 (1), 2 and 3 of the Code of Administrative Offences, CAO).
In exceptional cases a police officer may arrest an individual for a short period if it is necessary to ensure a correct and prompt examination of the administrative case and secure enforcement of the eventual penalty (Article
27.3 § 1 of the Code). The duration of such administrative arrest must not normally exceed three hours. An administrative arrest for a longer period not exceeding forty-eight hours is only permissible for persons subject to administrative proceedings concerning an offence punishable by administrative detention or offences involving unlawful crossing of the Russian border (Article 25.5 § 1 of the Code). The arresting officer must draw up “an administrative arrest report” (Article 27.4 of the Code).
2.
Compensation for unlawful deprivation of liberty
The State or regional treasury is liable – irrespective of any fault by State officials – for the damage sustained by an individual on account of unlawful criminal prosecution, unlawful application of a preventive measure in the form of placement in custody or an undertaking not to leave the place of residence, or an unlawful administrative penalty in the form of detention or community work (Article 1070 § 1 of the Civil Code). Damage incurred by an individual through unlawful acts of the police, investigation or prosecution authorities in a form other than listed above is compensated for in accordance with the general grounds giving rise to liability for damage, that is on the condition that the fault of the person who inflicted the damage has been proven (Article 1069 read in conjunction with Article 1064).
A court may hold the tortfeasor liable for non-pecuniary damage incurred by an individual through actions impairing his or her personal non-property rights, such as the right to personal integrity and the right to liberty of movement (Articles 150 and 151). Non-pecuniary damage must be compensated for irrespective of the tortfeasor’s fault in the event of unlawful conviction or prosecution, unlawful application of a preventive measure in the form of placement in custody or an undertaking not to leave the place of residence, or an unlawful administrative penalty in the form of detention or community service (Article 1100 § 2).
On 4 December 2003 the Constitutional Court examined an application by Ms Alikina who submitted, in particular, that Article 1070 § 1 of the Civil Code, in so far as it did not provide for the State’s strict liability for non-pecuniary damage incurred through unlawful arrest of a criminal suspect, was incompatible with the Constitution and Article 5 § 5 of the Convention. The Constitutional Court found that the list of grounds contained in Article 1070 § 1 was not exhaustive and that the State’s strict liability rule applied to all types of unlawful arrest and detention, even those that were not listed in the text of that Article.
That position was confirmed by the Constitutional Court in its Ruling No. 9-P of 16 June 2009. The Constitutional Court stated specifically that the State was liable for the non-pecuniary damage incurred through unlawful administrative arrest irrespective of the fault of the officials involved.
The applicant complains under Article 5 of the Convention about his arrest and administrative detention under the court decision of 10 August 2007.
The applicant also complains under Article 6 of the Convention that he had no legal assistance, his motions were dismissed by the justice of peace and testimonies by witnesses were not taken into consideration.
Lastly, the applicant alleges that the administrative proceedings against him constituted violations of Articles 10 and 13 of the Convention.
1.
Concerning the period of time before the judgment of 10 August 2007, was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1
of the Convention? In particular, was the deprivation of liberty applied to him for any of the purposes set out in paragraphs (a)-(e) of Article 5 §
1? Was it lawful and in accordance with a procedure prescribed by law?
Having regard to Article 38 of the Convention, the respondent Government are invited to submit a copy of the administrative offence file against the applicant.
2.
Were there violations of Article 10 and/or Article 11 of the Convention in the present case?
3.
Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his complaints under Articles 10 and 11, as required by Article 13 of the Convention? In particular:
-
Were the courts dealing with the administrative offence case empowered to deal with the substance of the complaint concerning the alleged interference with the applicant’s right of assembly or freedom of expression; to assess the lawfulness of the public event or its dispersal? Did the courts in these proceedings carry out a proportionality analysis as regards such interference? Were they able to provide adequate redress?
-
Were the Russian authorities obliged by any legally binding time
‑
frame to give their final decision before the planned date of the public event? Would judicial review of the letter of 6 August 2007 satisfy the above requirements, taken separately or cumulatively with the administrative offence proceedings? Did the applicant have the possibility of obtaining a (final) court decision concerning the public event before the time at which it was intended to take place (see
Alekseyev v. Russia
, nos.
4916/07, 25924/08 and 14599/09, § 98, 21 October 2010)?