Secțiunea a patra Cerere nr. 57123/08 Dimcho Yordanov DIMOV împotriva Bulgariei introdusă la 6 noiembrie 2008 EXPOSAT DE FAPTE ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Dimcho Yordanov Dimov, este un cetățean bulgar, născut în 1968. În prezent este încarcerat la închisoarea Varna. Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către organizația neguvernamentale Comitetul de la Helsinki din Bulgaria, cu sediul la Sofia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Starea de sănătate a reclamantului și imobilizarea sa la închisoarea Varna Reclamantul ispășește o pedeapsă de 18 ani. La 23 mai 2003, a fost transferat la închisoarea Varna unde a fost încă încarcerat și a petrecut perioada cuprinsă între octombrie 2008 și iunie 2009 la închisoarea Vratsa. În 1989, reclamantul a avut o fractură a mânerului drept. În urma accidentului, capacitatea de mișcare a mâinii drepte a fost puternic redusă. În mai 2008, a suferit o intervenție chirurgicală la mâna dreaptă din cauza unei complicații. Reclamantul suferă, de asemenea, de discopatie, gastrită, duodenită, hernie discală, are dureri lombare și își pierde frecvent cunoștința. Între 20 februarie și 24 aprilie 2007, el a fost internat în spitalul psihiatric din Lovech. Potrivit concluziilor medicului său curant, starea sa psihică se caracteriza prin tulburări de comportament sub formă de motive agresive și tendințe de automutilare. Reclamantul prezintă că, în urma numeroaselor plângeri adresate administrației competente, în ceea ce privește condițiile proaste de detenție și deteriorarea stării sale de sănătate, supraveghetorii au adoptat o atitudine ostilă față de el. În perioada 21 decembrie 2007-9 aprilie 2008, a fost închis într-o celulă încuiată și a fost pedepsit cu 14 zile de închisoare pentru nesupunere la autoritățile penitenciare. În aprilie 2008, reclamantul a început o grevă a foamei pentru a protesta împotriva condițiilor proaste de detenție la închisoarea Varna. La 29 aprilie 2008, a solicitat să se întâlnească cu procurorul regional responsabil de controlul asupra penitenciarului său și a declarat în fața supraveghetorilor că era pregătit să se automutileze. În aceeași zi, câțiva supraveghetori închisorii l-au imobilizat pe reclamant în poziție culcată pe pat. Mânecile și gleznele i-au fost încătușate de partea metalică a patului, astfel încât corpul său să formeze o cruce. A doua zi, reclamantul s-a plâns de dureri puternice la brațul drept, la spate și la piciorul drept și a cerut să se vadă cu un medic. El i-a implorat pe supraveghetori să-l detașeze și a semnat o declarație oficială în care renunțase la intenția sa de a se automutila. : Supraveghetorii i-au explicat că responsabilii închisorii autorizați să ordone detașarea sa erau absenți în timpul sărbătorilor sărbătorilor de la începutul lunii mai. Mai 2008, reclamantul a fost examinat de un medic care i-a administrat un medicament prin injectare și i s-au scos cătușele doar pentru perioada de examinare medicală și după aceea a fost reținut în pat. Reclamantul a rămas încătușat pe pat timp de șase zile după aceea și i s-au scos cătușele de trei ori pe zi, timp de 20-30 de minute, timp pentru a lua masa și pentru a merge la toaletă. A fost dezlegat definitiv din pat la 7 mai 2008, prima zi lucrătoare a lunii. La 4 iunie 2009, reclamantul a depus o plângere împotriva personalului penitenciar. Printr-o ordonanță din 29 iulie 2009, procurorul regional Varna a refuzat să inițieze proceduri penale împotriva supraveghetorilor penitenciari în cauză de către reclamant și a constatat că reclamantul a fost efectiv reținut timp de nouă zile cu cătușe. Cu toate acestea, această măsură a fost necesară și legală, iar acțiunile supraveghetorilor nu au constituit o infracțiune. La 25 septembrie 2009, procurorul districtual din apropierea tribunalului Varna a confirmat ordonanța procurorului regional. Reclamantul a contestat această ordonanță în fața Parchetului General. La 26 martie 2010, un procuror general a respins plângerea reclamantului. El a constatat că a fost necesar să fie reținut pentru că acesta amenințase să se automutileze. Supraveghetorii închisorii utilizaseră cătușe pentru a face față acestui risc, așa cum le-a permis dispozițiile art. 84d și 84 din Legea privind executarea pedepselor. Acțiunile lor nu constituiau o infracțiune și, prin urmare, nu era necesar să se deschidă proceduri penale împotriva lor. Corespondența reclamantului cu Curtea și cu reprezentanții acesteia La 17 mai 2008, reclamantul a solicitat administrației din închisoare să posteze o scrisoare adresată Curții Europene a Drepturilor Omului în care își exprima intenția de a prezenta o cerere individuală în temeiul articolului 34 din Convenție. Responsabilul de judecată a refuzat să trimită scrisoarea pe motiv că a fost vorba de corespondență personală și că persoana în cauză trebuia să plătească el însuși cheltuielile de poștă pentru acest transport. Reclamantul a declarat că nu a putut trimite această scrisoare din lipsă de mijloace. La 20 mai 2008, reclamantul s-a adresat organizației neguvernamentale Comitetul de la Helsinki din Bulgaria e (denumită în continuare "L ONG") și au solicitat consiliere și asistență pentru a se plânge de tratamentul aplicat în închisoarea Varna. Unii dintre angajații de la NG în cauză au vizitat de trei ori închisoarea Varna, unde au discutat dosarul de judecată al reclamantului. Ei s-au întâlnit cu directorul și cu unul dintre agenții care lucrau în unitatea Ö. Ei au solicitat administrației închisorii Varna să le furnizeze documentele referitoare la reținerea reclamantului (foto a ordonanței care impune această măsură și a ordonanței prin care se pune capăt aplicării acesteia, extrase din registrul ținut de administrația închisorii care atestă că procurorul fusese informat cu privire la aplicarea măsurii în cauză, copii ale rapoartelor întocmite de supraveghetorii penitenciari). Nici unul dintre documentele solicitate nu a fost trimis de către responsabilii închisorii. În ciuda lipsei acestor documente, la 6 noiembrie 2008, reclamantul a înaintat cererea sa Curții. În perioada mai 2008-februarie 2009, reclamantul a trimis mai multe scrisori la adresa de internet a ONG-urilor care îl reprezintă în fața Curții. Toate scrisorile purtau ștampila administrației în prima lor pagină. Două dintre scrisorile în cauză erau însoțite de note scrise din partea administrației în cauză și răspundeau la punctele ridicate în scrisorile de la l Faptul de a le cauza altora leziuni corporale sau suferințe fizice este o infracțiune în temeiul art. 128 - 134 din Codul penal. Pedeapsa comisă de autorul faptelor variază în funcție de intensitatea suferinței cauzate și de diferitele circumstanțe specifice ale fiecărei specii. În cazul în care faptele sunt săvârșite de un agent de la: statul membru în exercitarea funcțiilor sale, pedeapsa prevăzută poate varia de la trei luni la doisprezece ani de închisoare și această infracțiune este acuzată din oficiu de către Parchet [art. 131 alineatul (1) punctul 2 și art. 161 din Codul penal, în redactarea lor în vigoare la data faptelor relevante]. În cazul în care comportamentul acestuia punea un pericol pentru el însuși sau pentru ceilalți deținuți, este posibil să se fi aflat într-o situație de fapt și de fapt în vigoare la momentul respectiv. art. 84 din aceeași lege prevedea că utilizarea cătușelor ar trebui să se limiteze la strictul necesar și că aceaceasta ar trebui să înceteze imediat ce scopul intervenției supraveghetorilor a fost atins. La art. 84h din lege a permis supraveghetorilor penitenciari să recurgă la utilizarea cătușelor fără acordul prealabil al directorului închisorii în cazul unei situații urgente. Legislația internă privind controlul corespondenței prizonierilor a fost rezumată în hotărârea Stoyan Dimitrov c. Bulgaria , nr 36275/02, § 50, 51 și 53, 22 octombrie 2009. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de imobilizarea sa timp de nouă zile la închisoarea Varna. Invocând art. 13 din Convenție, la mai puțin de 8 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că ancheta efectuată de Parchet cu privire la acuzațiile sale de maltratare suferite în închisoarea Varna. La colțul articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge de controlul corespondenței sale scrise de supraveghetorii penitenciari la închisoarea Varna și la închisoarea din Vratsa. Invocând art. 34 din Convenție, reclamantul afirmă că administrația închisorii Varna a refuzat să trimită prima sa scrisoare Curții și că nu a furnizat reprezentanților săi toate documentele legate de imobilizarea sa. A fost reținerea reclamantului pe patul său timp de nouă zile de la închisoarea Varna o măsură contrară art. 3 din Convenție? Aplicarea acestei măsuri a fost necesară de comportamentul reclamantului? Au existat alte posibilități de a împiedica reclamantul să se automutileze? Având în vedere protecția procedurală împotriva torturii și tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele art. 3 din Convenție Controlul corespondenței scrise a reclamantului în închisorile din Varna și Vratsa și refuzul de a-și trimite prima scrisoare adresată Curții, constituiau ele încălcări ale dreptului reclamantului de a-și respecta corespondența, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție? În acest caz, intervențiile în exercitarea acestui drept erau prevăzute de lege și necesare, în sensul art. 8 alin. (2) Refuzul de a furniza reprezentanților reclamantului documentele legate de imobilizarea sa în închisoarea Varna, a reprezentat un obstacol în calea exercitării eficiente a dreptului individual de recurs, în sensul articolului 34 din convenție?
Requête n
o
57123/08
Dimcho Yordanov DIMOV
contre la Bulgarie
introduite le 6 novembre 2008
Le requérant, M. Dimcho Yordanov Dimov, est un ressortissant bulgare, né en 1968. Il est actuellement incarcéré à la prison de Varna. Le requérant est représenté devant la Cour par l’organisation non gouvernementale Comité d’Helsinki en Bulgarie, basée à Sofia.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’état de santé du requérant et son immobilisation à la prison de Varna
Le requérant purge une peine d’emprisonnement de dix-huit ans.
Le 23 mai 2003, il fut transféré à la prison de Varna où il est toujours incarcéré. Il passa la période comprise entre octobre 2008 et juin 2009 à la prison de Vratsa.
En 1989, le requérant avait eu une fracture de la poignée droite. A la suite de cet accident, la faculté de mouvement de sa main droite fut fortement réduite. En mai 2008, il subit une intervention chirurgicale à la main droite à cause d’une complication. Le requérant souffre par ailleurs de discopathie, gastrite, duodénite, hernie discale, il a des douleurs lombaires et il perd fréquemment connaissance.
Entre le 20 février et le 24 avril 2007, il fut hospitalisé au service psychiatrique de l’hôpital pénitentiaire à Lovech. Selon les conclusions de son médecin traitant, son état psychique se caractérisait par des troubles du comportement sous forme de réactions agressives et tendances d’automutilation.
Le requérant expose qu’à la suite de ses multiples plaintes auprès de l’administration pénitentiaire, concernant les mauvaises conditions de détention et la détérioration de son état de santé, les surveillants adoptèrent une attitude hostile vis-à-vis de lui. Entre le 21 décembre 2007 et le 9 avril 2008, il fut placé en cellule fermée à clef et il fut puni de quatorze jours d’isolement carcéral pour insoumission aux autorités pénitentiaires.
En avril 2008, le requérant commença une grève de la faim pour protester contre les mauvaises conditions de détention à la prison de Varna.
Le 29 avril 2008, il demanda de voir le procureur régional responsable du contrôle sur son établissement pénitentiaire et il déclara devant les surveillants qu’il était prêt à s’automutiler.
Le même jour, quelques surveillants pénitentiaires immobilisèrent le requérant en position allongée sur son lit. Ses poignées et ses chevilles furent menottées à la partie métallique de son lit de telle manière que son corps formait une croix.
Le lendemain, le requérant se plaignit de fortes douleurs au bras droit, au dos et à la jambe droite et demanda de voir un médecin. Il supplia les surveillants de le détacher et signa une déclaration formelle dans laquelle il renonçait à son intention de s’automutiler. Ses demandes restèrent sans suite
: les surveillants lui expliquèrent que les responsables de la prison autorisés à ordonner son détachement étaient absents pendant les jours fériés au début de mois de mai.
Le 1
er
mai 2008, le requérant fut examiné par un médecin qui lui administra un médicament par injection. On lui enleva les menottes uniquement pour la durée de l’examen médical et après celui-ci il fut de nouveau immobilisé sur son lit.
Le requérant resta menotté sur son lit pendant les six jours suivants. On lui enlevait les menottes trois fois par jour, pendant vingt à trente minutes, le temps de prendre ses repas et d’aller aux toilettes. Il fut définitivement détaché de son lit le 7 mai 2008, premier jour ouvrable du mois.
2.
L’enquête sur la plainte du requérant
L’intéressé expose qu’il rencontra le procureur régional de Varna en mai 2008 et qu’il se plaignit des traitements infligés par le personnel pénitentiaire. Le procureur n’entreprit aucune démarche pour enquêter sur les allégations du requérant.
Le 4 juin 2009, le requérant porta plainte contre le personnel pénitentiaire.
Par une ordonnance du 29 juillet 2009, le procureur régional de Varna refusa d’ouvrir des poursuites pénales contre les surveillants pénitentiaires mis en cause par le requérant. Il constata que le requérant avait été effectivement immobilisé pendant neuf jours à l’aide de menottes. Cette mesure était néanmoins nécessaire et légale et les agissements des surveillants n’étaient pas constitutifs d’une infraction pénale.
Le 25 septembre 2009, le procureur près la cour d’appel de Varna confirma l’ordonnance du procureur régional. Le requérant contesta cette ordonnance devant le parquet général.
Le 26 mars 2010, un procureur du parquet général rejeta la plainte du requérant. Il constata que l’immobilisation de l’intéressé avait été nécessaire parce que celui-ci avait menacé de s’automutiler. Les surveillants pénitentiaires avaient utilisé des menottes pour parer à ce risque, comme le leur permettaient les dispositions des articles 84d et 84e de la loi sur l’exécution des peines. Leurs agissements ne constituaient pas une infraction pénale et dès lors il n’y avait pas lieu d’ouvrir des poursuites pénales à leur encontre.
3.
La correspondance du requérant avec la Cour et avec ses représentants
Le 17 mai 2008, le requérant demanda à l’administration pénitentiaire de sa prison de poster une lettre adressée à la Cour européenne des droits de l’homme dans laquelle il faisait part de son intention de soumettre une requête individuelle en vertu de l’article 34 de la Convention. Le responsable pénitentiaire refusa d’envoyer la lettre au motif qu’il s’agissait de correspondance personnelle et que l’intéressé devait payer lui-même les frais de poste pour cet envoi. Le requérant expose qu’il ne put pas envoyer cette lettre faute de moyens.
Le 20 mai 2008, le requérant s’adressa à l’organisation non gouvernementale
Comité d’Helsinki en Bulgari
e (ci-après l’ONG) et demanda conseil et assistance pour se plaindre des traitements subis à la prison de Varna. Des collaborateurs de l’ONG en question visitèrent trois fois la prison de Varna où ils consultèrent le dossier pénitentiaire du requérant. Ils rencontrèrent le directeur et un des agents travaillant à l’établissement pénitentiaire. Ils demandèrent à l’administration de la prison de Varna de leur fournir les documents relatifs à l’immobilisation du requérant (copie de l’ordonnance imposant cette mesure et de l’ordonnance mettant fin à l’application de celle-ci, extrait du registre tenu par l’administration de la prison attestant que le procureur avait été avisé de l’application de la mesure en question, copies des rapports rédigés par les surveillants pénitentiaires). Aucun des documents demandés ne fut envoyé par les responsables de la prison. Malgré l’absence de ces documents, le 6
novembre 2008, le requérant introduisit sa requête devant la Cour.
Entre mai 2008 et février 2009, le requérant envoya plusieurs lettres à l’adresse de l’ONG qui le représente devant la Cour. Toutes les lettres portaient le cachet de l’administration pénitentiaire sur leur première page. Deux des lettres en question étaient accompagnées de notes écrites provenant de l’administration pénitentiaire et répondant aux points soulevés dans les lettres de l’intéressé qu’elles accompagnaient.
B.
Le droit interne pertinent
Le fait de causer à autrui des lésions corporelles ou des souffrances physiques est constitutif d’une infraction pénale en vertu des articles 128 à
134 du code pénal. La peine encourue par l’auteur des faits varie en fonction de l’intensité des souffrances causées et des différentes circonstances spécifiques de chaque espèce. Si les faits sont commis par un agent de l’Etat dans l’exercice de ses fonctions, la peine prévue peut aller de trois mois à douze ans d’emprisonnement et cette infraction est poursuivie d’office par le parquet (article 131, alinéa 1, point 2, et l’article 161 du code pénal, dans leur rédaction en vigueur à l’époque des faits pertinents).
L’article 84d de la loi de 1969 sur l’exécution des peines
(Закон за изпълнение на наказанията)
, en vigueur à l’époque des faits pertinents, permettait au personnel pénitentiaire d’utiliser des menottes pour maîtriser un détenu souffrant de troubles psychiques si le comportement de celui-ci posait un danger pour lui-même ou pour les autres détenus.
L’article 84e de la même loi énonçait que l’utilisation des menottes devait se limiter au strict nécessaire et qu’elle devait cesser dès que le but de l’intervention des surveillants était atteint.
L’article 84h de la loi permettait aux surveillants pénitentiaires de recourir à l’emploi de menottes sans l’accord préalable du directeur de la prison en cas d’une situation urgente.
La législation interne concernant le contrôle de la correspondance des prisonniers a été résumée dans l’arrêt
Stoyan Dimitrov c. Bulgarie
, n
o
36275/02, §§ 50, 51 et 53, 22 octobre 2009.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de son immobilisation pendant neuf jours à la prison de Varna.
Invoquant l’article 13 de la Convention, l’intéressé se plaint du caractère inefficace de l’enquête menée par le parquet sur ses allégations de mauvais traitements subis à la prison de Varna.
Sous l’angle de l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint du contrôle de sa correspondance écrite par les surveillants pénitentiaires à la prison de Varna et à la prison de Vratsa.
Invoquant l’article 34 de la Convention, le requérant allègue que l’administration de la prison de Varna a refusé d’envoyer sa première lettre à la Cour et qu’elle n’a pas fourni à ses représentants tous les documents liés à son immobilisation.
1.
L’immobilisation du requérant sur son lit pendant neuf jours consécutifs à la prison de Varna constituait-elle une mesure contraire à l’article 3 de la Convention
? L’application de cette mesure était-elle rendue nécessaire par le comportement du requérant
? Y avait-il d’autres possibilités pour empêcher le requérant de s’automutiler
?
2.
Eu égard à la protection procédurale contre la torture et les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention
?
3.
Le contrôle de la correspondance écrite du requérant
aux prisons de
Varna et Vratsa et le refus de l’administration pénitentiaire d’envoyer sa première lettre adressée à la Cour, constituaient-ils des atteintes au droit du requérant au respect de sa correspondance, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention
? Dans l’affirmative, les ingérences dans l’exercice de ce droit étaient-elles prévues par la loi et nécessaires, au sens de l’article 8 § 2
?
4.
Le refus de l’administration pénitentiaire de fournir aux représentants du requérant les documents liés à son immobilisation à la prison de Varna, représentait-il une entrave par l’Etat à l’exercice efficace du droit de recours individuel, au sens de l’article 34 de la Convention
?