IZCI ET DONDU c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 33186/09 Nusret precum și Levent DÖNDÜ împotriva Turciei introdusă la 3 iunie 2009 EXPOSAT DE FĂCUT Reclamanții, dnii Nusret Faptele cauzei, așa cum au fost expuse, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au fost arestați și reținuți la 28 octombrie 2005 de către Brigada de combatere a terorismului din țarc. Ei au fost reținuți după ce au fost ascultați de un judecător la 31 octombrie 2005. La 23 decembrie 2005, au fost acuzați, în special pentru apartenența la o organizație ilegală înarmată, în fața instanței judecătorești în exercițiu. Această instanță a ținut douăsprezece audieri între 26 decembrie 2005 și 27 februarie 2009 în cadrul căreia a dispus menținerea în detenție a reclamanților, în special pe baza naturii și a gravității încălcării, a stării probelor sau a sancțiunii.

La 12 martie 2009, avocatul reclamanților a formulat opoziția față de ordinul de menținere în detenție din 27 februarie. Instanța sesizată a respins acțiunea printr-o ordonanță din 2 aprilie 2009, fără a ține de cuvânt și fără să fi comunicat în prealabil reclamanților observațiile Parchetului. La 23 decembrie 2009, după mai multe audieri în cursul cărora s-a decis menținerea reclamanților în detenție, instanța de judecată a recunoscut părțile interesate vinovate de faptele reproșate. La 24 martie 2011, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamanți. GRIEFS Invochează art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor, pe care o consideră excesivă. Ei susțin că deciziile de menținere în detenție nu au fost motivate în mod corespunzător în ceea ce privește faptul că instanțele interne ar fi utilizat formule stereotipate.

În plus, ei consideră că, prin această durată excesivă, detenția lor le-a afectat și dreptul la prezumția de nevinovăție în sensul art. 6 alin. (2) din Convenție. Pe de altă parte, aceștia susțin că nu au dispus de o cale de atac eficientă pentru a contesta legalitatea detenției lor în sensul articolului 5 alineatul (4) din convenție. În această privință, aceștia se plâng în special de faptul că acțiunea pe care au introdus-o la 12 martie 2009 a fost examinată la dosar și fără a li se comunica în prealabil observațiile Parchetului. Invocând art. 5 alin. (5) din Convenție, ei susțin că nu au dispus de o cale de atac eficientă care să le permită să obțină despăgubiri pentru deținerea lor, pe care o consideră contrară art. 5. În cele din urmă, aceștia se plâng de durata procedurii penale pe care au făcut-o și de lipsa unei căi de atac care să permită aplicarea acestei căi de atac.

În acest sens, aceștia invocă articolele 6 și 13 din convenție. În sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție, procedura prin care reclamanții au încercat să conteste legalitatea detenției lor provizorii a fost conformă cu cerințele articolului 5 alineatul (4) din convenție, în special având în vedere lipsa comunicării prealabile către părțile interesate a observațiilor Parchetului În conformitate cu art. 5 alineatul (5) din Convenție, reclamanții au avut un drept efectiv și sancționat în justiie de a obține despăgubiri pentru detenia lor pe care o consideră contrară articolului 5 alineatele (3) și (4) Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiia de judecată într-un termen rezonabil Aveau recurentele la dispoziția lor, conform dispozițiilor art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut să-și exprime cauza cu privire la durata procedurii penale?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 33186/09 Nusret İZCİ et Levent DÖNDÜ contre la Turquie introduite le 3 juin 2009

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Les requérants, MM. Nusret İzci et Levent Döndü, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1980 et 1983 et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Eren, avocat à İstanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils les ont été exposés, peuvent se résumer comme suit. Les requérants furent interpellés et placés en garde à vue le 28 octobre 2005 par la brigade de lutte contre le terrorisme d’Istanbul. Ils furent placés en détention après avoir été entendus par un juge le 31 octobre 2005. Le 23 décembre 2005, ils furent mis en accusation, notamment pour appartenance à une organisation illégale armée, devant la cour d’assises d’Istanbul. Cette juridiction tint douze audiences entre le 26 décembre 2005 et le 27 février 2009 à l’issue desquelles elle ordonna le maintien en détention des requérants en se fondant notamment sur la nature et la gravité de l’infraction, l’état des preuves ou la sanction encourue.

Le 12 mars 2009, l’avocat des requérants forma opposition à l’ordonnance de maintien en détention du 27 février. La juridiction saisie rejeta le recours par une ordonnance du 2 avril 2009, sans tenir d’audience et sans avoir préalablement communiqué aux requérants les observations du parquet. Le 23 décembre 2009, après plusieurs audiences au cours desquels il fut décidé de maintenir les requérants en détention, la cour d’assises reconnu les intéressés coupables des faits reprochés. Le 24 mars 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi qui avait été formé par les requérants. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de leur détention, qu’ils jugent excessive.

Ils allèguent que les décisions de maintien en détention n’étaient pas dûment motivées en ce que les juridictions internes auraient utilisé des formules stéréotypées. En outre, ils considèrent que par cette durée excessive, leur détention a également porté atteinte à leur droit à la présomption d’innocence au sens de l’article 6 § 2 de la Convention. Par ailleurs, ils soutiennent ne pas avoir disposé d’un recours effectif permettant de contester la légalité de leur détention au sens de l’article 5 § 4 de la Convention. A cet égard, ils se plaignent en particulier de ce que le recours qu’ils ont intenté le 12 mars 2009 a été examiné sur dossier et sans que les observations du parquet ne leur soient préalablement communiquées.

Invoquant l’article 5 § 5 de la Convention, ils soutiennent ne pas avoir disposé d’un recours effectif leur permettant d’obtenir réparation pour leur détention, qu’ils estiment contraire à l’article 5. Enfin, ils se plaignent de la durée de la procédure pénale dont ils ont fait l’objet et de l’absence de voie de recours permettant de faire valoir ce grief. Ils invoquent à cet égard les articles 6 et 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La durée de la détention provisoire subie par les requérants était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ? 2. La procédure au travers de laquelle les requérants ont cherché à contester la légalité de leur détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention, eu égard notamment à l’absence de communication préalable aux intéressés des observations du parquet ? 3. Les requérants avaient-ils, comme l’exige l’article 5 § 5 de la Convention, un droit effectif et sanctionnable en justice à obtenir réparation pour leur détention qu’ils estiment contraire à l’article 5 §§ 3 et 4 ? 4. La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 5. Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler leur grief relatif à la durée de la procédure pénale ?