CtEDO 17.01.2012 Auto

AFFAIRE CEMIL TEKIN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
17.01.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-4 - Garanties procédurales du contrôle)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CEMIL TEKIN c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CEMBURG 17 ianuarie 2012 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Cemil Tekin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 decembrie 2011, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată procedural La locul de origine a cauzei se află o cerere (n 33153/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Cemil Tekin ( La 7 iulie 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 7 octombrie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. De fapt, reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Hakkari. La 19 aprilie 2003, doi indivizi au fost răniți prin împușcare pe o stradă din orașul Van. Victimele ar fi raportat poliției că au reușit să-și identifice agresorii, și anume pe reclamant și pe Z.E. El fusese deja condamnat pentru omor prin imprudență după ce și-a ucis unchiul și apoi a fost eliberat în favoarea unei legi de amnistie. La o dată nespecificată, Z.E. a fost arestat și pus în detenție. La 21 aprilie 2003, un mandat de arestare a fost emis împotriva recurentului la 7 mai 2003, ambele părți interesate au fost acuzate de tentativă de dublă crimă voluntară. 10. În ședința din 12 mai 2003, tribunalul din Van a emis un ordin de detenție în lipsă împotriva reclamantului. 11. În perioada cuprinsă între data respectivă și 26 februarie 2004, Comisia a desfășurat șapte audieri în cursul cărora a desfășurat diverse acte de injumătățire. La sfârșitul fiecăreia dintre aceste audieri, aceasta a decis să mențină decizia de plasare în detenție a reclamantului, având în vedere starea probelor, natura infracțiunii și a sancțiunii. 12. După arestarea sa, reclamantul a fost prezentat în instanță în instanță în instanță la tribunalul de judecată din 15 aprilie 2004. Aceasta a decis să-l țină în detenție pe baza stării probelor, a stării dosarului, a naturii infracțiunii și a pedepsei. 13. În cele trei audieri care au urmat (18 mai, 8 iunie și 1 Iulie 2004), instanța de judecată a dispus menținerea recurentului în detenție pe baza unor motive similare și a dispus, de asemenea, diverse măsuri de pronunțare. 14. Reclamantul s-a opus deciziei de menținere din 1 iulie 2004. 15. Aceaceasta a fost respinsă la 2 iulie 2004 cu două voturi împotrivă, în urma unei examinări la dosar. 16. La 27 iulie 2004, întrucât toate elementele de probă au fost colectate de acum înainte, instanța de judecată a dispus eliberarea reclamantului. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 § 3 DIN CONVENȚIA 17. Invocând în esență art. 5 § 3 din Convenție, reclamantul se plânge de menținerea sa în detenție pe o perioadă pe care o consideră excesivă. 18. 19 Curtea constată că detenția reclamantului a început la 15 aprilie 2004 și că aceasta s-a încheiat la 27 iulie, astfel că aceasta a durat puțin mai mult de trei luni. 20. Comisia constată că instanțele naționale și-au întemeiat deciziile, în special pe existența unor vinovății grave și pe riscul de fugă și subliniază în al doilea rând că reclamantul a încercat deja să se sustragă justiției și constată că reclamantul a fost eliberat în cursul procedurii 21. Având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, Curtea consideră că durata detenției reclamantului nu a depășit limita rezonabilității. 22. Prin urmare, acest Ö este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALLEGUE DE LA ARTICOLUL 5 Õ 4 DIN CONVENȚIA 23. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul susține că nu a beneficiat de o acțiune efectivă pentru a contesta legalitatea detenției sale. 24. Guvernul combate această teză. În plus, el reamintește că Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea art. 5 alin. 43256/04, 5 iunie 2007) pe motiv că, atunci când reclamantul a examinat opoziția sa la deciziile prin care a fost menținută în detenție, nici la o persoană care îl reprezenta pe reprezentantul său, nici la o persoană care nu a participat. În acest caz, reclamantul nu a fost acuzat decât în termeni generali de fapt, fără a menționa absența unei declarații în instanță, ar trebui să se declare inadmisibilitatea. 25. Curtea observă în mod repetat că, în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Convenție, calea de atac prevăzută în dreptul turc pentru a contesta legalitatea unei detenții este inechivocă și nu îndeplinește cerințele acestei dispoziții în măsura în care procedura nu era cu adevărat contradictorie (a se vedea, printre altele, Erkan main c. Turcia , n 13176/05 , § 27-32, 23 februarie 2010, Sainanak c. Turcia , n 45465/04 , § 34-38, 13 octombrie 2009 Do 18623/03, § 44-48, 7 iulie 2009), Comisia consideră că motivul, astfel cum a fost formulat de solicitant, este suficient de caracterizat pentru a scuti reclamantul de a preciza în detaliu motivele pentru care consideră că calea de atac în cauză era inefectivă. 27. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. Pe fond, aceasta se limitează la a face trimitere la jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu (a se vedea punctul 25) și încheie cu încălcarea articolului 5 alineatul (4) din Convenție. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la spătarul întemeiat pe art. 5 alineatul (4) și inadmisibilă pentru surplus; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 ianuarie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popovć grefier adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-05-28
0,95
AFFAIRE TEKİN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TEKİN c. TURQUIE ( Requête n o 26252/06) ARRÊT STRASBOURG 28 mai 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tekin c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième
CtEDO 2011-06-21
0,95
AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CİNGİL c. TURQUIE ( Requête n o 29672/02) ARRÊT STRASBOURG 21 juin 2011 DÉFINITIF 21/09/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’a
CtEDO 2018-09-25
0,95
AFFAIRE ABDURRAHMAN TEKİN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ABDURRAHMAN TEKİN c. TURQUIE (Requête n o 42899/11) ARRÊT STRASBOURG 25 septembre 2018 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Abdurrahman Tekin c. Turquie, La Cour européenne des
CtEDO 2012-07-31
0,95
AFFAIRE DURMUȘ ET TANȘANCIK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DURMUŞ ET TANŞANCIK c. TURQUIE (Requête n o 54625/09) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2012 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Durmuş et Tanşancık c. Turquie, La Cour européenne d
CtEDO 2013-06-11
0,95
AFFAIRE NAMAZ ET ȘENOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE NAMAZ ET ŞENOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 69812/11) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Namaz et Şenoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits
Sursă