Secțiunea a treia Cerere nr. 41421/07 Vitalia COPOȘCIU împotriva Moldovei introdusă la 4 septembrie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Vitalia Copoșciu, este un cetățean moldovean, născut în 1975. Este reținut în Chișinău. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnarea penală a reclamantului Prin hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 iulie 2006, reclamantul a fost condamnat la 10 ani de detenție penală pentru traficul de persoane în scopul reținerii de organe. La 23 martie 2009, reclamantul a formulat o acțiune în anulare a deciziei menționate anterior și a deciziilor instanțelor inferioare. El a solicitat reexaminarea cauzei și adoptarea unei hotărâri pronunțate. Prin decizia din 3 iunie 2010, Curtea Supremă de Justiție a declarat acțiunea în anulare inadmisibilă. La o dată nespecificată, reclamantul sesizează autoritățile naționale care au declarat că a fost victima unei rețele internaționale de travestiți. În special, reclamantul ar fi vizitat Turcia în 2001 prin intermediul câtorva persoane care i-ar fi promis un loc de muncă. Odată la fața locului, reclamantul ar fi fost spitalizat împotriva voinței sale într-o unitate medicală unde i s-ar fi extras rinichiul stâng. Potrivit unui raport medico-legal la 13 iunie 2007, s-a constatat la reclamant prezența unei cicatrici de 16 x 0,4 cm pe peretele anterolateral stâng al abdomenului și absența rinichiului stâng. Medicul legist a ajuns la concluzia că cicatricea a fost rezultatul unei răni postoperatorii vindecate, de care nu se opunea timpului și circumstanțelor menționate de solicitant. Printr-o scrisoare din 16 noiembrie 2007, Parchetul General l-a informat pe reclamant că, la 18 iunie 2007, au fost deschise urmăriri penale privind faptele denunțate. Procuratura a precizat că trei persoane fuseseră acuzate și că investigația a continuat în scopul de a stabili identitatea tuturor persoanelor implicate în comisia pentru încălcarea dreptului comunitar. Printr-o scrisoare din 13 iulie 2011, reclamantul a informat Curtea că ar trebui să se prezinte la tribunal în fața instanței la care a fost sesizată cauza penală și a declarat că nu a primit copii ale documentelor relevante privind desfășurarea anchetei penale. Prin scrisoarea din data de 6 august 2008, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că a fost reținut în instituția Õ nr. 1 din Taraclia. El a susținut că hrana servită era de foarte proastă calitate și că administrația tăia apa în timp ce în exterior era 40C. Potrivit declarațiilor sale, deținuții aveau, în celule, mai puțin de un metru pătrat și jumătate. Reclamantul a afirmat că poșta a fost cenzurată de administrația penitenciarului și că deținuții nu aveau acces la informații, în special cele referitoare la drepturile lor. Prin scrisoarea din 9 octombrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a fost transferat în instituția din Leova nr. 3. Prin scrisoarea din 31 octombrie 2008, reclamantul a indicat că trebuia să urmeze o dietă specială din cauza faptului că nu avea mai mult de un rinichi decât un rinichi. În acest sens, el a afirmat că, în penitenciar, el nu primea mese adaptate nevoilor sale. Reclamantul a subliniat că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, că avea dureri renale, că avea probleme cu tensiunea și inima și că a dezvoltat gastrită în timpul detenției sale. El a susținut că administrarea penitenciarului nu-i furniza medicamentele necesare pentru tratamentul său. Prin scrisoarea din 17 martie 2011, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că este în prezent deținut în celula nr. 92 din unitatea Õ nr. 13 din Chișinău. El a afirmat că în celula nu există masă, scaune și alte mobilier necesare și că iluminarea celulei era scăzută (o singură fiolă la 10 metri pătrați). Ca urmare a unei greve a foamei declarate de solicitant, administrația ar fi ocupat celula numai de o masă. Potrivit declarațiilor reclamantului, în celula este rece și temperatura nu crește mai mult de 10 grade. Fereastra celulei nu are ferestre, inclusiv în timpul iernii. Reclamantul ar fi cerut administrației să-i furnizeze o pătură, o pernă și lenjerie de pat și ar fi fost refuzat. Celula în sine este murdară și într-o stare deteriorată. Ea este lipsită de chiuvetă și robinet. Reclamantul pretinde că este obligat să utilizeze toaletele comune pentru a se spăla dimineața și pentru a spăla vasele. În celulă există o gaură ca o toaletă, care nu este acoperită sau izolată de restul camerei. Noaptea, lumina este stinsă, ceea ce creează dificultăți pentru solicitant, deoarece este obligat să meargă adesea la toaletă din cauza stării sale de sănătate. Reclamantul indică faptul că nu beneficiază de cel puțin două ore de plimbări și activități fizice pe zi la care are dreptul. El face baie o dată pe săptămână într-o baie nesănătoasă. Administrarea penitenciarului nu-i oferă săpun. El este obligat, la fel ca ceilalți deținuți, să-și usuce rufele în celulă, ceea ce crește umiditatea în cameră și riscul de a contracta tuberculoză. Celula nu este ventilată. Mâncarea este de o calitate foarte proastă și nu în cantitatea necesară. Deținuții care servesc mesele nu respectă regulile de igienă, ceea ce creează tensiuni cu ceilalți deținuți. În special, reclamantul ar fi petrecut cinci zile în temniță în urma unei altercații cu deținutul care servea mesele. ; noaptea, existau șobolani care ieșeau din toaleta toaletei. GRIEFS invocând articolele 1, 3, 5, 8 și 13 din Convenție, reclamantul își susținea nevinovăția și pretindea că a fost condamnat fără dovezi pentru o infracțiune de trafic de organe pe care nu a comis-o. Fără a aduce atingere articolului, acesta se plânge de respingerea la 3 iunie 2010 a acțiunii sale în anulare introduse în fața Curții Supreme de Justiție. Reclamantul se plânge în esență de lipsa unei anchete efective cu privire la acuzațiile sale de a fi fost victima traficului de organe. În cele din urmă, reclamantul se plânge în esență și de condițiile rele ale detenției sale. Condițiile de detenție ale reclamantului au constituit, cu încălcarea articolului 3 din convenție, tratamente inumane sau degradante având în vedere afirmațiile reclamantului potrivit cărora ar fi fost victima unui trafic de persoane și având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din hotărârea Labita c. Italia [GC], 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 3 din convenție
Requête n
o
41421/07
Vitalie COPOȘCIU
contre la Moldova
introduite le 4 septembre 2007
Le requérant, M. Vitalie Copoșciu, est un ressortissant moldave, né en 1975. Il est détenu à Chișinău.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Condamnation pénale du requérant
Par décision définitive de la Cour suprême de justice du 5 juillet 2006, le requérant fut condamné à dix ans de réclusion criminelle pour traite des êtres humains dans le but de prélèvement d’organes.
Le 23 mars 2009, le requérant forma un recours en annulation de la décision susmentionnée et des décisions des instances inférieures. Il demanda le réexamen de l’affaire et l’adoption d’un arrêt d’acquittement.
Par décision du 3 juin 2010, la Cour suprême de justice déclara le recours en annulation irrecevable. Elle nota que le requérant n’avait invoqué aucun motif légal pour fonder le recours en question.
2.
Allégation du requérant d’avoir été victime du trafic d’organes
A une date non précisée, le requérant saisit les autorités étatiques alléguant qu’il avait été victime d’un réseau international de trafiquants d’organes. Notamment, le requérant se serait rendu en 2001 en Turquie à l’aide de quelques personnes qui lui auraient promis un travail. Une fois sur place, le requérant aurait été hospitalisé contre son gré dans un établissement médical où on lui aurait prélevé le rein gauche.
Selon un rapport médicolégal en date du 13 juin 2007, il fut constaté chez le requérant la présence d’une cicatrice de 16 x 0,4 cm sur la paroi antérolatérale gauche de l’abdomen et l’absence du rein gauche. Le médecin légiste conclut que la cicatrice était le résultat d’une plaie postopératoire guérie, l’ancienneté de laquelle ne contrevenait pas au temps et aux circonstances indiqués par le requérant.
Par une lettre du 16 novembre 2007, le parquet général informa le requérant que le 18 juin 2007 des poursuites pénales concernant les faits dénoncés avaient été ouvertes. Le ministère public précisa que trois personnes avait été mises en accusation et que l’enquête se poursuivait dans le but d’établir l’identité de toutes les personnes impliquées dans la commission de l’infraction.
Par une lettre du 13 juillet 2011, le requérant informa la Cour qu’il devait se rendre à l’audience devant le tribunal auquel l’affaire pénale avait été déférée. Il affirme ne pas avoir reçu les copies des documents pertinents concernant le déroulement de l’enquête pénale.
3.
Conditions de détention du requérant
Par lettre en date du 6 août 2008, le requérant informa la Cour qu’il était détenu dans l’établissement pénitentiaire n
o
1 de Taraclia. Il allégua que la nourriture servie était de très mauvaise qualité et que l’administration coupait l’eau alors que dehors il faisait 40C. Selon ses dires, les détenus disposaient, dans les cellules, de moins d’un mètre carré et demi. Le requérant affirma que le courrier était censuré par l’administration du pénitentiaire et que les détenus n’avaient pas accès à l’information, notamment celle relative à leurs droits.
Par lettre du 9 octobre 2008, le requérant informa la Cour qu’il avait été transféré dans l’établissement pénitentiaire n
o
3 de Leova.
Par lettre du 31 octobre 2008, le requérant indiqua qu’il devait suivre une diète spéciale à cause du fait qu’il n’avait plus qu’un seul rein. A ce sujet, il affirma que, dans le pénitentiaire, il ne recevait pas de repas adaptés à ses besoins. Le requérant souligna que son état de santé avait empiré, qu’il ressentait des douleurs rénales, qu’il avait des problèmes de tension et cardiaques et qu’il avait développé une gastrite durant sa détention. Il allégua que l’administration du pénitentiaire ne lui fournissait pas les médicaments nécessaires à son traitement.
Par lettre en date du 17 mars 2011, le requérant informa la Cour qu’il est actuellement détenu dans la cellule n
o
92 de l’établissement pénitentiaire n
o
13 de Chișinău. Il affirma que dans la cellule il n’y avait pas de table, chaises et autres meubles nécessaires et que l’illumination de la cellule était faible (une seule ampoule pour dix mètres carrés). A la suite d’une grève de la faim déclarée par le requérant, l’administration aurait pourvu la cellule seulement d’une table. Selon les dires du requérant, dans la cellule il fait froid et la température ne monte pas au-dessus de dix degrés. La fenêtre de la cellule n’a pas de vitre, y compris durant l’hiver. Le requérant aurait demandé à l’administration de lui fournir une couette, un oreiller et du linge de lit et il aurait essuyé un refus. La cellule elle-même est sale et dans un état délabré. Elle est dépourvue de lavabo et de robinet. Le requérant affirme être obligé d’utiliser les toilettes communes afin de se laver le matin et de laver sa vaisselle. Dans la cellule, il y a un trou en guise de toilettes, qui n’est ni couvert ni isolé du reste de la pièce. La nuit, la lumière est éteinte, ce qui crée des difficultés au requérant car il est obligé d’aller souvent aux toilettes à cause de son état de santé. Le requérant indique qu’il ne bénéficie pas de deux heures minimum de promenade et d’activité physique par jour auxquelles il a droit. Il prend son bain une fois par semaine dans une salle des bains insalubre. L’administration du pénitentiaire ne lui fournit pas de savon. Il est obligé, tout comme les autres détenus, de sécher son linge dans la cellule, ce qui augmente l’humidité dans la pièce et le risque de contracter la tuberculose. La cellule n’est pas ventilée. La nourriture est d’une très mauvaise qualité et pas dans la quantité nécessaire. Les détenus qui servent les repas ne respectent pas les règles d’hygiène, ce qui crée des tensions avec les autres détenus. Notamment, le requérant aurait passé cinq jours au cachot à la suite d’une altercation avec le détenu qui servait les repas. Le cachot était sale, froid et sombre
; la nuit, il y avait des rats qui sortaient du trou des toilettes.
1.
Invoquant les articles 1, 3, 5, 8 et 13 de la Convention, le requérant clame son innocence et affirme avoir été condamné sans preuves pour une infraction de trafic d’organes qu’il n’a pas commise.
2.
Sans invoquer d’article, il se plaint du rejet le 3 juin 2010 de son recours en annulation introduit devant la Cour suprême de justice.
3.
Le requérant se plaint en substance de l’absence d’une enquête effective concernant ses allégations d’avoir été victime de trafic d’organes.
4.
Enfin, le requérant se plaint également en substance des mauvaises conditions de sa détention.
1.
Les conditions de détention du requérant ont-elles constitué, en violation de l’article 3 de la Convention, des traitements inhumains ou dégradants
?
2.
Eu égard aux allégations du requérant selon lesquelles il aurait été victime d’un trafic d’organes et compte tenu de la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention
?