- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 ianuarie 2012
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Balan împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Vasile Balan, este un național moldovenesc născut în 1956 și trăiește în Pănășești. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lilian Osoian, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. La 28 septembrie 2003, reclamantul a fost rănit accidental de către un individ, D., care a suferit o leziune la coapsa stângă. La o dată neespecificată, reclamantul a instituit o procedură civilă de tort împotriva D., cerând o procedură judecătorească care a obligat D. să-i plătească compensarea pentru prejudiciu material. La 26 noiembrie 2004, Curtea de District Strășeni a ordonat D. pentru a plăti reclamantului 7,184 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 435 euro (EUR) în compensare pentru prejudiciu material și 215 MDL (EUR 13) pentru taxe legale.
Această decizie a fost finală și a fost eliberat un mandat de executare. Nu a fost pus în aplicare până în prezent. La 28 iulie 2009, Curtea a pronunțat hotărârea pilot Olaru și alții (a se vedea Olaru c. Moldova, nos. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009) în care a constatat, printre altele, că problema neexecuției hotărârilor interne de atribuire a locuințelor sociale la diferite categorii de persoane a dezvăluit existența unei „probleme sistemice”. Curtea a ordonat, printre altele, ca statul pârât să instituie un remediu intern eficace care să asigure o soluție adecvată și suficientă pentru neexecutarea sau întârziarea executării hotărârilor interne finale (a se vedea Olaru și altele, citate mai sus, § 58 și punctul 4 din partea operativă).
La 20 septembrie 2011, Guvernul moldovenesc a informat Curtea că la 1 iulie 2011 o nouă lege (Legea nr. 87) a intrat în vigoare, instituirea unei soluții împotriva problemei de neexecuție a hotărârilor interne finale și împotriva problemei de lungime necorespunzătoare a procedurii. La 29 septembrie 2011, Registrul Curții a informat reclamantul și toate celelalte reclamante în aceeași poziție a noului remediu, întrebând dacă au intenția de a o utiliza în termenul de șase luni stabilit de Legea nr. 87 (a se vedea punctul 9 de mai jos). Reclamanții au atras atenția asupra faptului că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate să se ocupe decât de o chestiune după epuizarea tuturor recourslor interne și faptul că neobservarea acestei norme ar putea constitui un motiv de declarare inadmisibilă a cererii.
Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2011, reclamantul a informat Curtea ca răspuns că nu intenționează să folosească noul remediu pentru că nu a fost eficace. În special, reclamantul a susținut că chiar și denumirea Legii nr. 87 a sugerat că a oferit un remediu numai atunci când o hotărâre finală nu a fost executată în timp util, dar nu atunci când hotărârea nu a fost executată deloc. În opinia reclamantului, legea nu prevedea un mecanism de declanșare rapidă a executării unei hotărâri finale neexecute. În plus, reclamantul a susținut că ar fi o sarcină excesivă pentru el să fie solicitat să se întoarcă la instanțe interne și să încerce să epuizeze noul remediu. În conformitate cu Legea nr. 87 oricine care îl consideră victim de încălcarea dreptului de a face obiectul examinării unui caz sau a unei hotărâri finale în termen rezonabil are dreptul să se aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și compensații.
În conformitate cu art. 1 din lege, aceaceasta ar trebui interpretată și aplicată în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. În conformitate cu secțiunea 4 din lege, instanța este obligată să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni. Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a examina un caz sau o hotărâre finală executată într-un termen rezonabil este constatată de o instanță, compensarea pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costuri și cheltuieli trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților.
În temeiul articolului 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate solicita compensații în instanța internă în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu declare admisibilitatea și meritul plângerii. 10. În același timp, Codul de Procedură Civilă a fost modificat astfel încât să reducă numărul de cazuri de recurs de la două la una și să renunțe la taxele judiciare pentru astfel de proceduri.
1. The applicant, Mr Vasile Balan, is a Moldovan national who was born in 1956 and lives in Pănășești. He was represented before the Court by Mr Lilian Osoian, a lawyer practising in Chișinău. The Government were represented by their Agent, Mr Vladimir Grosu.
The facts of the case may be summarised as follows.
On 28 September 2003 the applicant was accidentally injured by an individual, D., sustaining an injury to his left thigh bone. On an unspecified date the applicant instituted civil tort proceedings against D., seeking a court order obliging D. to pay him compensation for pecuniary damage.
On 26 November 2004 the Strășeni District Court ordered D. to pay the applicant 7,184 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 435 euros (EUR) in compensation for pecuniary damage and MDL 215 (EUR 13) for legal fees. This decision was final and an enforcement warrant was issued. It has not been enforced to date.
On 28 July 2009 the Court delivered the Olaru and others pilot judgment (see Olaru and Others v. Moldova, nos. 476/07, 22539/05, 17911/08 and 13136/07, 28 July 2009) in which it found, inter alia, that the problem of non-enforcement of domestic judgments awarding social housing to different categories of individuals disclosed the existence of a “systemic problem”. The Court ordered, inter alia, that the respondent State set up an effective domestic remedy which secures adequate and sufficient redress for non-enforcement or delayed enforcement of final domestic judgments (see Olaru and others, cited above, § 58 and point 4 of the operative part).
On 20 September 2011 the Moldovan Government informed the Court that on 1 July 2011 a new law (Law no. 87) entered into force, instituting a remedy against the problem of non-enforcement of final domestic judgments and against the problem of unreasonable length of proceedings.
On 29 September 2011 the Registry of the Court informed the applicant and all other applicants in the same position of the new remedy, asking whether they intended to make use of it within the six-month time-limit set by Law No. 87 (see paragraph 9 below). The applicants’ attention was drawn to the fact that according to Article 35 § 1 of the Convention, the Court may only deal with a matter after all domestic remedies have been exhausted and that failure to observe the above rule could constitute a reason for declaring the application inadmissible.
By a letter of 10 November 2011 the applicant informed the Court in response that he was not intending to use the new remedy because it was not effective. In particular, the applicant argued that even the denomination of Law no. 87 suggested that it offered a remedy only when a final judgment had not been enforced in a timely manner but not when the judgment had not been enforced at all. In the applicant’s view, the law did not provide for a mechanism to trigger a rapid enforcement of an unenforced final judgment. Moreover, the applicant submitted that it would be an excessive burden for him to be requested to go back to the domestic courts and attempt to exhaust the new remedy.
According to Law no. 87 anyone who considers him or herself to be a victim of a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is entitled to apply to a court for the acknowledgement of such a breach and compensation. According to section 1 of the law, it should be interpreted and applied in accordance with the national law, the Convention and the Court’s case-law. According to section 4 of the law the courts are obliged to deal with applications lodged under the law within three months. Section 5 of the law states that if a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is found by a court, compensation for pecuniary damage, non-pecuniary damage and costs and expenses have to be awarded to the applicant. Section 6 of the law simplifies the procedure of enforcement of judgments adopted under the law so as no further applications or formalities should be required from the part of the applicants. Under section 7 of the law all individuals who have complained to the European Court of Human Rights that their right to a trial within a reasonable time or to enforcement of a judgment within a reasonable time has been violated may claim compensation in domestic courts within six months of the entry into force of the new law, provided that the European Court has not ruled on the admissibility and merits of the complaint.
At the same time the Code of Civil Procedure was modified in such a manner as to reduce the number of instances of appeal from two to one and to waive court fees for such proceedings.