MANASCURTA v. MOLDOVA

Reclamantul, Ion Mânăscurtă, este un național moldovenesc născut în 1959 și locuiește în Talmaza. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Grigore Botezat, un avocat practicant în Ștefan-Vodă. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, agricultor, a înregistrat la consiliul local Talmaza o societate privată, înființată pentru a exploata o fermă de oi, pe care o achiziționează ulterior. Locul de teren alături de fermă, de o suprafață totală de 15 hectare, a fost utilizat de L.C. în conformitate cu termenii unui contract de leasing de 20 de ani pe care l-a semnat cu consiliul local la 30 ianuarie 2003. La 12 august 2003, reclamantul a convenit cu L.C. că va înlocui cel de-al doilea în contractul de închiriere cu consiliul local. Reclamantul a intenționat să utilizeze pășuni ca pășune pentru ferma sa. La 28 mai 2006, Consiliul local a adoptat o decizie de anulare a contractului de închiriere din 30 ianuarie 2003 și decizia sa din 18 mai 2006. Reclamantul a depus o acțiune judecătorească împotriva consiliului local, cerând o ordonanță care impune acesteia să anuleze decizia adoptată la 28 mai 2006. La 11 decembrie 2006, Curtea de District Ștefan-Vodă a constatat în favoarea reclamantului și a ordonat consiliului local să semneze limitele terenurilor de 15 hectare utilizate de reclamant în temeiul contractului de închiriere și să se abțină de orice măsură care ar putea împiedica reclamantului să o utilizeze și să elibereze reclamantul cu documentele necesare pentru realizarea reconstrucției fermei. Hotărârea a fost susținută prin recurs de către Curtea de Apel Bender la 16 ianuarie 2007. În ciuda încercărilor reclamantului de a obține executarea hotărârii finale în favoarea sa, aceasta nu a fost pusă în aplicare până în prezent. La 28 iulie 2009, Curtea a pronunțat hotărârea pilot Olaru și alții (a se vedea Olaru și alții c. Moldova, nos. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009) în care a constatat, printre altele, că problema neexecuției hotărârilor interne de atribuire a locuințelor sociale la diferite categorii de persoane a dezvăluit existența unei „probleme sistemice”. Curtea a ordonat, printre altele, ca statul pârât să instituie un remediu intern eficace care să asigure o soluție adecvată și suficientă pentru neexecutarea sau întârziarea executării hotărârilor interne finale (a se vedea Olaru și altele, citate mai sus, § 58 și punctul 4 din partea operativă). La 20 septembrie 2011, Guvernul moldovenesc a informat Curtea că la 1 iulie 2011 o nouă lege (Legea nr. 87) a intrat în vigoare, instituirea unei soluții împotriva problemei de neexecuție a hotărârilor interne finale și împotriva problemei de lungime necorespunzătoare a procedurii. La 29 septembrie 2011, Registrul Curții a informat reclamantul și toate celelalte reclamante în aceeași poziție a noului remediu, întrebând dacă au intenția de a o utiliza în termenul de șase luni stabilit de Legea nr. 87 (a se vedea punctul 11 de mai jos). Reclamanții au atras atenția asupra faptului că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate să se ocupe decât de o chestiune după epuizarea tuturor măsurilor interne și faptul că neobservarea acestei norme ar putea constitui un motiv pentru declararea cererii inadmisibile. 10. Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2011, reclamantul a informat Curtea că intenționează să utilizeze noul remediu și că a inițiat deja o procedură în conformitate cu Legea nr. 87. El nu a contestat eficacitatea noii remedii. 11. 87 Orice persoană care îl consideră victimă de încălcarea dreptului de a face obiectul examinării unui caz sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil are dreptul să aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și compensații. În temeiul articolului 1 din lege, dispozițiile legii ar trebui interpretate și aplicate în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. Secțiunea 4 din lege prevede că instanțele sunt obligate să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni. Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unei cauze sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil, o instanță constată o compensare pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costurile și cheltuielile trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților. În temeiul articolului 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate solicita compensații în instanța internă în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu declare admisibilitatea și meritul plângerii. 12. În același timp, Codul de Procedură Civilă a fost modificat astfel încât să reducă numărul de cazuri de recurs de la doi la unu și să renunțe la taxele de judecată pentru astfel de proceduri.