ROMÂNIA (solicitarea nr. 3780/05) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 24 ianuarie 2012 DEFINITIVF 24/04/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2012, Rend la această dată, adoptat la această dată de procedură, La originea cauzei se află o cerere (nzz05/05) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Viorica Costachescu ( Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza refuzului administrației locale de a executa sentința din 7 aprilie 2000 a Tribunalului de Primă Instanță de la București (Costachescu c. România, n780/05, 29 septembrie 2009). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanta solicita încheierea contractului de închiriere în favoarea sa de către administrația locală a orașului București. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea a formulat o cerere și a invitat părțile să-i prezinte în scris, în termen de șase luni de la data la care hotărârea ar fi devenit definitivă, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, În urma deportării domnului Corneliu Biersan (art. 28 din Regulamentul de procedură), judecător ales în temeiul României, președintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi ca judecător ad hoc (art. 26 alineatul (4) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). Recurenta și-a exprimat plângerea cu privire la executarea hotărârii definitive care îi era favorabilă, în pofida pronunțării hotărârii Curții. Ea a informat grefa cu privire la o acțiune vizând expulzarea sa din apartamentul respectiv, pendinte în fața instanțelor interne. Guvernul a confirmat informația cu privire la acțiunea în expulzare. Potrivit informațiilor sale, la 28 aprilie 2011, tribunalul județ din București a ordonat expulzarea reclamantei din apartamentul ui. Potrivit acelorași informații, acțiunea a fost inițiată de Parosia Bisericii Sf. Ilie Hanul Colței. Guvernul a furnizat Curții o copie a unei alte hotărâri, pronunțată într-o cauză referitoare la un alt apartament, care se află în aceeași clădire, din care rezultă că proprietarul imobilului care conține mai multe apartamente, inclusiv cel ocupat de reclamantă, era Parossis de l'Biserica Sainte Ilie Hanul Colței și nu administrația locală din București. Guvernul a informat grefa refuzului, de către reclamantă, de a accepta, în schimb, închirierea unui alt apartament cu două camere, situat în același cartier, la București. El a furnizat o copie a unei scrisori din 17 mai 2011 a administrației fondului imobiliar București ( În scrisoarea din 10 august 2011, recurenta a informat recurenta cu privire la grefa refuzului de a închiria un alt apartament decât cel menționat în hotărârea definitivă din 7 aprilie 2000. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 11. Recurenta insistă să obțină executarea hotărârii de sfidare din 7 aprilie 2000 a Tribunalului de Primă Instanță de la București, care a făcut obiectul hotărârii Curții din 29 septembrie 2009. Într-o scrisoare din 16 mai 2011, aceasta solicită, în cazul neexecutării hotărârii de sfidare în cauză, o compensație materială și morală de 150 000 EUR ( 12 Guvernul reiterează că se află în situația în care se pronunță în favoarea reclamantei și critică refuzul acesteia de a primi, în schimb, un alt apartament. Potrivit guvernului, punerea la dispoziția recurentei a unui nou apartament poate constitui un mod satisfăcător de reparare a încălcării constatate în acțiunea principală. Având în vedere faptul că este vorba despre executare, statul nu se opune acordării unei despăgubiri în acest sens. În opinia guvernului, suma solicitată de reclamantă în temeiul articolului 41 din Convenție este excesivă și face trimitere la jurisprudența Serban c. România 372903, 19 ianuarie 2010) în care Curtea a alocat, într-o situație similară, 3 000 EUR toate prejudiciile. 13. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează o obligație pentru statul pârât de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI. În speță, aceasta amintește că a încheiat cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza executării hotărârii definitive din 7 aprilie 2000 prin care autoritățile locale din București au dispus să încheie un contract de închiriere pentru un apartament situat la nr. 18 rue Doamnei, la București, în favoarea reclamantei. 14. Curtea observă că hotărârea din 7 aprilie 2000 a Tribunalului de Primă Instană din București rămâne neexecutată până în prezent, în pofida constatării încălcării articolelor 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1 de către Curte. Cu toate acestea, Curtea constată că, potrivit guvernului, acesta este în competena de a executa această hotărâre. 15. Este adevărat că reclamanta ar fi putut accepta oferta autorităților privind închirierea unui alt apartament și ar fi putut astfel, cel puțin, să-și reducă prejudiciul, nu poate fi penalizată pentru că nu a acceptat această ofertă, în lipsa unei decizii administrative sau judiciare care motivează înlocuirea. 16. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că recurenta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral și material în legătură directă cu încălcările articolelor 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Mustata și alții c. România, nr. 67344/01, 10772/04, 14819/04, 14025/05 și 23596/06, § 42 44, 6 octombrie 2009, Aurelia Popa c. România, 1690/05, §§ 29-30, 26 ianuarie 2010). 17. Prin urmare, Curtea concluzionează că este necesar să se acorde recurentei 6 000 EUR toate prejudiciile. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 18. Recurenta nu a prezentat o cerere în acest sens. Interese moratorii 19. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în lei românești, la rata aplicabilă la data regulamentului, toate prejudiciile de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 ianuarie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
COSTĂCHESCU c. ROUMANIE
(Requête n
o
37805/05)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
24 janvier 2012
24/04/2012
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Costăchescu c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 janvier 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
37805/05) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Viorica Costăchescu («
la requérante
»), a saisi la Cour le 3 octobre 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 29 septembre 2009 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu’il y eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1
er
du Protocole n
o
1 à la Convention, en raison du refus de l’administration locale d’exécuter le jugement du 7 avril 2000 du tribunal de première instance de Bucarest (
Costachescu c. Roumanie
, n
o
37805/05, 29 septembre 2009).
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, la requérante réclamait la conclusion du bail en sa faveur par l’administration locale de la ville de Bucarest.
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité les parties à lui soumettre par écrit, dans un délai de six mois à compter du jour où l’arrêt serait devenu définitif, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (ibidem,
§
43, et point 4 du dispositif).
5.
A la suite du déport de M. Corneliu Bîrsan (article 28 du Règlement de la Cour), juge élu au titre de la Roumanie, le Président de la chambre a désigné M. Mihai Poalelungi pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles
26 § 4 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
6.
La requérante s’est plainte de l’inexécution de l’arrêt définitif qui lui était favorable, malgré le prononcé de l’arrêt de la Cour. Elle a informé le greffe d’une action visant à son expulsion dudit appartement, pendante devant les tribunaux internes.
7.
Le Gouvernement a confirmé l’information concernant l’action en expulsion. D’après ses informations, le 28 avril 2011 le tribunal départemental de Bucarest a ordonné l’expulsion de la requérante de l’appartement litigieux. Selon les mêmes informations, l’action a été initiée par la Paroisse de l’Église Saint Ilie Hanul Colței. Le Gouvernement a fourni à la Cour la copie d’un autre arrêt, prononcé dans une affaire portant sur un autre appartement, sis dans le même immeuble, duquel il ressort que le propriétaire de l’immeuble comportant plusieurs appartements, y compris celui occupé par la requérante, était la Paroisse de l’Église Saint Ilie Hanul Colței et non l’administration locale de Bucarest.
8.
Le Gouvernement a informé le greffe du refus, par la requérante, d’accepter, en échange, la location d’un autre appartement de deux pièces, situé dans le même arrondissement, à Bucarest. Il a fourni la copie d’une lettre du 17 mai 2011 de l’administration du fond immobilier de Bucarest («
AFI
») et d’une lettre de la requérante confirmant à l’AFI son refus de bénéficier du bail d’un autre appartement.
9.
Dans un courrier du 10 août 2011, la requérante a informé le greffe du refus de louer un autre appartement que celui mentionné dans l’arrêt définitif du 7 avril 2000.
10.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
11.
La réquérante insiste pour obtenir l’exécution du jugement défintif du 7 avril 2000 du tribunal de première instance de Bucarest, qui a fait l’objet de l’arrêt de la Cour du 29 septembre 2009. Dans un courrier du 16
mai 2011, elle sollicite, en cas de non exécution du jugement défintif en question, un dédommagement matériel et moral à hauteur de 150
000
euros («
EUR
») en raison de la souffrance et du stress subis du fait des procédures judiciaires pendant plus de onze ans.
12.
Le Gouvernement réitère qu’il est dans l’impossibilité matérielle d’exécuter le jugement favorable à la requérante et critique le refus de celle
‑
ci de recevoir, en échange, un autre appartement. D’après le Gouvernement, la mise à la disposition de la requérante d’un nouvel appartement peut constituer une modalité satisfaisante de réparation de la violation constatée dans l’arrêt au principal. Compte tenu de l’impossibilité matérielle d’exécution, le Gouvernement ne s’oppose pas à l’octroi d’une indemnisation à ce titre. De l’avis du Gouvernement le montant sollicité par la requérante au titre de l’article 41 de la Convention est excessif et il renvoie à la jurisprudence
Serban c. Roumanie
(n
o
3729/03, 19
janvier
2010) où la Cour a alloué, dans une situation similaire, 3
000
EUR tous préjudices confondus.
13.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). En l’espèce, elle rappelle avoir conclu à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1
er
du Protocole n
o
1 à la Convention, en raison de l’inexécution du jugement définitif du 7 avril 2000 ordonnant aux autorités locales de Bucarest de conclure un bail pour un appartement sis au n
o
18 rue Doamnei, à Bucarest, en faveur de la requérante.
14.
La Cour observe que le jugement du 7 avril 2000 du tribunal de première instance de Bucarest demeure à ce jour inexécuté et cela malgré le constat de violation des articles 6 § 1 et 1
er
du Protocole n
o
1 par la Cour. Elle constate toutefois que, selon le Gouvernement, celui-ci est dans l’incapacité matérielle d’exécuter ce jugement.
15.
S’il est vrai que la requérante aurait pu acquiescer à l’offre des autorités portant sur la location d’un autre appartement et aurait pu ainsi, du moins, diminuer son préjudice, elle ne peut pas être pénalisée de ne pas avoir accepté cette offre, en l’absence de décision administrative ou judiciaire motivant ce remplacement.
16.
Compte tenu des circonstances de l’affaire, la Cour considère que la requérante a incontestablement subi un préjudice moral et matériel en relation directe avec les violations des articles 6 § 1 et 1
er
du Protocole n
o
1 à la Convention (voir
Musteata et autres c. Roumanie
, n
os
67344/01, 10772/04, 14819/04, 14025/05 et 23596/06, §§ 42
‑
44, 6
octobre 2009,
Aurelia Popa c. Roumanie
, n
o
1690/05, §§ 29-30, 26
janvier 2010).
17.
Dès lors, la Cour conclut qu’il y a lieu d’allouer à la requérante 6
000
EUR tous préjudices confondus.
B.
Frais et dépens
18.
La requérante n’a pas présenté de demande à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
19.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 §
2 de la Convention, 6
000 EUR (six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en lei roumains, au taux applicable à la date du règlement, tous préjudices confondus
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 janvier 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président