CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 44855/10 Francis SAID împotriva Malta Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 ianuarie 2012 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 august 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvern solicitând Curtea să elimine aplicarea din lista de cazuri, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Francis Said, este un național maltez născut în 1932 și locuiește în Malta. El este reprezentat în fața Curții de Dr. Pierre Lofaro, un avocat practicant în Valletta. Guvernul maltez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dr. Peter Grech, Procuror General. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 decembrie 1997, la vârsta de șaizeci și cinci de ani, reclamantul a fost acuzat în fața Curții de judecători în calitate de Curte de Justiție Penală acuzată de corupția, dezlănțuirea, apropierea greșită a fondurilor, a declarațiilor false, furtul de bani guvernamentali și utilizarea documentelor false. A fost nevoie de urmărire penală de patru ani și douăzeci de audieri pentru a declara că nu mai avea dovezi de adăugat și între noiembrie 2001 și octombrie 2005, cazul a fost atribuit diferitelor magistrați. La 28 martie 2006, reclamantul a fost declarat nevinovat de aceste acuzații. Într-o dată neespecificată, reclamantul a instituit o procedură de recurs constituțional care invocă articolele 3 și 6 din Convenție. El s-a plâns că inițiarea procedurilor împotriva sa, atunci când a fost clar că nu există dovezi care să îndeplinească standardele penale, constituie tratament inuman și degradant. Prin hotărârea din 6 mai 2009, Curtea Civilă Primă Sală a respins în parte cererile sale de mai mult de opt ani. Acesta a constatat că nu s-a încălcat art. 3 din Convenție. Deși arestarea și acuzarea reclamantului în instanță au cauzat anxietate, aceasta nu ar putea constitui un tratament degradant sau inuman. Cu toate acestea, Curtea civilă a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a acordat reclamantului 12,000 EUR drept satisfacție echitabilă. Prin recurs, prin hotărârea din 12 februarie 2010, Curtea Constituțională a confirmat că nu a existat încălcarea articolului 3 și a susținut încălcarea articolului 6 dar a redus compensația pentru cele din urmă la 3.000 EUR. Reclamantul s-a plâns că a suferit o încălcare a articolului 3 deoarece procedurile penale împotriva acestuia au fost grele și pur și simplu vroia să-l degradeze în ochii publicului. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 despre lungimea excesivă a procedurii sale penale. art. 6 § 1 – lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenție prevede: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 11 mai 2011, Curtea a primit o acuzație unilaterală Guvernul a solicitat Curtei să pună în aplicare lista de cazuri, în conformitate cu art. 37 din Convenție, în special declarația: "Deoarece eforturile în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes, Guvernul dorește să exprime, prin intermediul declarației sale unilaterale, recunoașterea că, în circumstanțele prezentului caz, durata procedurii penale nu a îndeplinit cerința de a fi „rațională” în sensul art. 1 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de două mii și cinci sute de euro (2500 EUR) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi imputabile reclamanților. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul solicită ca cererea să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Reclamantul nu a răspuns atunci când a cerut să formuleze observații cu privire la declarația de mai sus. Prin scrisoarea înregistrată din 2 noiembrie 2011, Registrul a informat reclamantul că Curtea va examina cazul pe baza dosarului în timp ce se află. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să atace o cerere sau o artă p a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau arta p în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații bilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar ([GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Maltei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 131, CEDH 2000 XI; McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 156, ECHR 2010 ...; Zarb c. Malta, nr. 16631/04, 4 iulie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei p art. (art. 37 § 1 litera (c)). Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea acestei artă p a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui să fie eliminată din listă. Reclamantul s-a plângut de asemenea că a suferit o încălcare a articolului 3 deoarece procedura penală împotriva acestuia a fost frivolă și pur și simplu a avut ca scop să-l degradeze în ochii publicului. Curtea reiterează că găsirea unui stat în încălcare a articolului 3 este deosebit de gravă și este necesar un nivel minim de severitate pentru ca o plângere să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 3 (a se vedea Gatt v. Malta , nr. 28221/08, § 29, CEDO 2010). Curtea remarcă că, presupunând chiar că afirmația reclamantului a fost justificată și recunoaște că procedura - și având în vedere lungimea lor - ar putea fi o sursă de stres și anxietate pentru reclamant, circumstanțele nu se pot spune că au atins pragul pronunțat de art. 3. Rezultă că această plângere este inadmisibilă, vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește durata plângerii de procedură și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția; Restul cererii sunt inadmisibile. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului
Application no. 44855/10
Francis SAID
against
Malta
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24
January
2012 as a Committee composed of:
Päivi Hirvelä,
President,
Ledi Bianku,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 6 August 2010,
Having regard to the declaration submitted by the Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Francis Said, is a Maltese national who was born in 1932 and lives in Malta. He is represented before the Court by Dr Pierre Lofaro, a lawyer practising in Valletta. The Maltese Government (“the Government”) were represented by their Agent, Dr Peter Grech, Attorney General.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 5 December 1997 the applicant, at the time aged sixty-five, was arraigned in front of the Court of Magistrates as a Court of Criminal Judicature charged with
corruption, embezzlement, misappropriation of funds, false declarations, theft of Government money and use of false documents. It took the prosecution four years and twenty eight hearings to declare that it had no further evidence to adduce and between November 2001 and October 2005 the case was assigned to various different magistrates.
On 28 March 2006 the applicant was declared not guilty of the said charges.
On an unspecified date the applicant instituted constitutional redress proceedings invoking Articles 3 and 6 of the Convention. He complained that the initiation of proceedings against him, when it was clear that there was no evidence capable of satisfying criminal standards, constituted inhuman and degrading treatment. He further complained about the length of his proceedings of more than eight years for one level of jurisdiction.
By a judgment of 6 May 2009 the Civil Court First Hall dismissed his claims in part. It found that there had not been a violation of Article 3 of the Convention. Although the applicant’s arrest and arraignment in court had caused anxiety, it could not amount to degrading or inhuman treatment. The Civil Court, however, found a violation of Article 6 of the Convention and awarded the applicant EUR 12,000 as just satisfaction.
On appeal, by a judgment of 12 February 2010, the Constitutional Court, confirmed that there had not been a violation of Article 3 and upheld the violation of Article 6 but reduced the compensation for the latter to EUR
3,000.
The applicant complained that he had suffered a violation of Article 3 because the criminal proceedings against him had been frivolous and simply aimed to degrade him in the eyes of the public. He further complained under Article 6 about the excessive length of his criminal proceedings.
A.
Article 6 § 1 – length of proceedings
The applicant complained about the length of the criminal proceedings against him. The relevant part of Article 6 § 1 of the Convention provides:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
On 11 May 2011 the Court received a
unilateral
declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to
strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration, in particular, reads:
"Whereas the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful, the Government wishes to express – by way of its unilateral declaration – its acknowledgement that, in the circumstances of the present case, the length of the criminal proceedings have failed to fulfil the requirement of “reasonable” within the meaning of Article
6
§
1 of the Convention.
Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of two thousand and five hundred Euro (EUR 2,500) which they consider reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be chargeable to the applicants. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of a failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government, therefore, request that the application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 § 1(c) of the Convention.”
The applicant did not reply when asked to comment on the above declaration. By a registered letter of 2 November 2011, the Registry informed the applicant that the Court will examine the case on the basis of the file as it stands.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or p
art of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or p
art thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a u
nilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment ([GC], no.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Malta, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Kudła v.
Poland
[GC], no. 30210/96, § 131, ECHR 2000
‑
XI;
McFarlane v. Ireland
[GC], no. 31333/06, § 156, ECHR 2010
‑
...;
Zarb
v. Malta
, no. 16631/04, 4
July 2006).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this p
art of the application (Article 37 § 1(c)).
In light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this p
art of the application (Article
37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Article 3
The applicant also complained that he had suffered a violation of Article
3 because the criminal proceedings against him had been frivolous and simply aimed to degrade him in the eyes of the public.
The Court reiterates that to find a State in violation of Article 3 is particularly serious and a minimum level of severity is required for a complaint to fall within the scope of Article 3 (see
Gatt v. Malta
, no.
28221/08, § 29, ECHR 2010). The Court observes that, even assuming that the applicant’s allegation was substantiated, and acknowledging that the proceedings - also in view of their length - may have been a source of stress and anxiety to the applicant, the circumstances cannot be said to have reached the threshold proscribed by Article 3.
It follows that this complaint is inadmissible as manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes
note
of the
terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention in respect of the length of proceedings complaint and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
Päivi Hirvelä
Deputy Registrar
President