ANTTILA v. FINLAND
ANTTILA v. FINLAND (CtEDO, 2012)
Cea de-a doua secțiune Cerere nr. 16248/10 de Tommi Tapani ANTILA împotriva Finlandiei depusă la 22 martie 2010 DECLARAREA FACTELOR FACTOLE Dl Tommi Tapani Antila este un național finlandez născut în 1955 și trăiește în Kokemäki. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pekka Vainio, avocat practicant în Turku. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este redactor-șef al revistei Veropörssi din 1994. Revista este publicată de o societate de răspundere limitată Satakunnan Markkinapörssi Oy în care reclamantul este, de asemenea, acționar. Revista publică anual informații despre veniturile și activele persoanelor fizice impozibile. Aceste informații sunt publice în conformitate cu legislația finlandeză. Mai multe alte publicații și companii media publică, de asemenea, aceste informații. În 2002 revista a apărut de 17 ori și fiecare ediție se concentrează pe o anumită zonă geografică a țării. Datele privind venitul și activele impozabile de 1,2 milioane de persoane au fost publicate, care constituie la momentul respectiv o treime din toate persoanele impozabile din Finlanda. Revista a publicat, de asemenea, articole și anunțuri legate de impozitare. Compania de răspundere limitată Satakunnan Markkinapörssi Oy au lucrat în cooperare cu o altă societate de răspundere limitată Satamedia Oy și în 2003 au început, împreună cu un operator telefonic, un serviciu SMS. Prin trimiterea numelui unei persoane la un număr de servicii, informații fiscale referitoare la acea persoană ar putea fi obținute dacă aceste informații erau disponibile în baza de date. Baza de date a fost creată pe baza datelor deja publicate în revista. La o dată neespecificată, Ombudsmanul pentru protecția datelor ( cleptosuojavaltuutettu, dataombudsmannen ) a contactat cele două societăți de răspundere limitată și i-a recomandat să înceteze publicarea datelor fiscale în mod și în măsura în care a fost cazul în 2002. Societățile au refuzat deoarece au considerat că această cerere a încălcat libertatea lor de exprimare. Prin scrisoarea din 10 aprilie 2003, Ombudsmanul pentru protecția datelor a solicitat Comitetului pentru protecția datelor ( cleptosuojalautakenta, datasekretessnämnden ) să ordone ca cele două societăți de răspundere limitată să fie interzise să trateze datele fiscale în modul și în măsura în care acestea au fost cazul în 2002 și să transmită aceste date unui serviciu SMS. El a susținut că, în temeiul Legii privind datele personale, societățile nu au dreptul de a stabili astfel de registre de date cu caracter personal și că derogarea prevăzută în Legea privind jurnalismul nu se aplică în acest caz. Colectarea informațiilor fiscale și transmiterea acestor informații către terți nu a fost jurnalism, ci prelucrarea datelor cu caracter personal pe care cele două societăți de răspundere limitată nu le-au avut dreptul. La 7 ianuarie 2004, Consiliul de protecție a datelor a respins cererea Ombudsmanului pentru protecția datelor, constatând că derogarea prevăzută în Legea privind datele personale se aplică în acest caz. În ceea ce privește serviciul SMS, datele utilizate în acest serviciu au fost deja publicate în revista Veropörssi și, prin urmare, Actul nu se aplică acesteia. Prin scrisoarea din 12 februarie 2004, Ombudsmanul pentru protecția datelor a apelat la Curtea Administrativă de la Helsinki (halinto-oikeus, förvaltningsdomstolen ), reprezentând cererea ca cele două societăți de răspundere limitată să fie interzise să trateze informațiile fiscale în modul și în măsura în care acestea au fost cazul în 2002 și să transmită aceste date serviciului SMS. La 29 septembrie 2005, Curtea Administrativă a respins recursul și a constatat că derogarea prevăzută de Actul privind datele personale privind jurnalismul, care are originea în Directiva 95/46/CE, nu ar trebui interpretată prea strict, deoarece ar favoriza astfel protecția vieții private față de libertatea de exprimare. în special, Curtea a subliniat că datele publicate sunt publice. Derogarea prevăzută de Actul privind datele personale se aplică astfel în cazul în cauză. În ceea ce privește serviciul SMS, instanța a convenit cu Consiliul de protecție a datelor că, pe măsură ce informațiile erau deja publicate în revista, legea nu se aplică. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2005, Ombudsmanul de protecție a datelor a apelat în continuare la Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto oikeus, högsta förvaltningsdomstole La 8 februarie 2007, Curtea Administrativă Supremă a hotărât să solicite Curtea Europeană de Justiție o hotărâre preliminară cu privire la interpretarea Directivei 95/46/CE. La 16 decembrie 2008, Curtea Europeană de Justiție, care a stat într-o compoziție a Marei Camere, și-a pronunțat hotărârea. În primul rând, s-a constatat că activitățile în cauză constituiau „prelucrarea datelor cu caracter personal” la care s-a aplicat directiva. În plus, activitățile care implică prelucrarea datelor cu caracter personal, cum ar fi cele referitoare la dosarele cu date cu caracter personal care conțin exclusiv și sub formă nealterată, materiale care erau deja publicate în mass-media, intră, de asemenea, în domeniul de aplicare al directivei. Pentru a ține seama de importanța dreptului la libertatea de exprimare în fiecare societate democratică, a fost necesară interpretarea noțiunilor referitoare la această libertate, cum ar fi jurnalismul, în general. Cu toate acestea, pentru a obține un echilibru între cele două drepturi fundamentale, protecția dreptului fundamental la confidențialitate impune ca derogările și limitările în ceea ce privește protecția datelor prevăzute în directivă să se aplice numai în măsura în care este strict necesar. În concluzie, activitățile, cum ar fi cele implicate în procedurile interne, referitoare la datele din documente care se aflau în domeniul public în temeiul legislației naționale, ar putea fi clasificate ca „activitati de jurnalism” dacă obiectul acestora ar fi de a divulga informațiile, avizele sau ideile publice, indiferent de mediul folosit pentru a le transmite. La 23 septembrie 2009, Curtea Administrativă Supremă a anulat deciziile anterioare și a solicitat Comitetului pentru protecția datelor să interzică prelucrarea datelor fiscale în mod și în măsura în care acestea au fost efectuate în 2002. 95/46/CE, însă, potrivit Curții Europene de Justiție, aceasta trebuia interpretată în mare măsură și derogările trebuiau păstrate numai la ceea ce era strict necesar. Când a echilibrat dreptul la libertatea de exprimare împotriva dreptului la intimitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că factorul decisiv este de a evalua dacă o publicație a contribuit la o dezbatere publică sau a fost destinat doar să satisfacă curiozitatea cititorilor. Curtea a constatat că publicarea întregii baze de date colectate în scopuri jurnalistice nu a putut fi considerată ca activitate jurnalistică. Interesul public nu a solicitat o astfel de publicare a datelor cu caracter personal în măsura în care s-a observat în acest caz, în special deoarece derogarea din Legea privind datele cu caracter personal ar trebui interpretată în mod strict. Serviciul SMS a fost închis după ce decizia Curții Supreme de Administrație a fost notificată reclamantului. Revista a continuat publicarea datelor fiscale, dar în prezent conținutul său este doar o cincime din conținutul precedent. Într-o dată neespecificată, Consiliul de Protecție a Datelor a interzis ca cele două societăți de răspundere limitată să trateze datele fiscale în mod și în măsura în care au fost cazul în 2002. Companiile au apelat împotriva acestei decizii. Cazul lor se pare că este încă în așteptare în fața Curții administrative Turku. art. 10 din Constituție garantează dreptul tuturor la viața privată. Potrivit acesteia, „vieța privată, onoare și santitatea casei sunt garantate. Dispozițiile mai detaliate privind protecția datelor cu caracter personal sunt stabilite de o lege. Secretul corespondenței, telefonia și alte comunicații confidențiale este inviolabilă. Măsurile care invadează santitatea casei, care sunt necesare pentru garantarea drepturilor și libertăților de bază sau pentru investigarea infracțiunii, pot fi stabilite de o lege. În plus, dispozițiile privind limitarea secretului comunicațiilor care sunt necesare pentru investigarea infracțiunilor care periclitează securitatea persoanelor fizice sau a societății sau sfinția domiciliului, la procese și controale de securitate, precum și în timpul privației de libertate pot fi stabilite de o lege.” art. 12 din Constituția Finlandei ( Suomen perustuslaki, Finlanda , Legea nr. 731/1999) se referă la libertatea de exprimare și prevede următoarele: „Toată lumea are libertatea de exprimare. Libertatea de exprimare implică dreptul de a exprima, disemina și primi informații, avize și alte comunicații fără prevenirea prealabilă de către nimeni. Dispoziții mai detaliate privind exercitarea libertății de exprimare sunt stabilite de o lege. Dispozițiile privind restricțiile referitoare la programele picturale necesare pentru protecția copiilor pot fi stabilite de o lege.” Dispozițiile privind libertatea de exprimare Potrivit art. 1 din Actul privind exercitarea libertății de exprimare în masă ( laki sananvapauden käyttämisestä joukkoviestinässä, lagen om yttrandefrihet i masskommunikation , Legea nr. 460/2003), Actul conține dispoziții mai detaliate privind exercitarea, în mass-media, a libertății de exprimare consemnate în Constituție. În aplicarea Actului, interferența cu activitățile mass-media este legitimă numai în măsura în care este inevitabilă, ținând seama în mod corespunzător de importanța libertății de exprimare într-o democrație supusă statului de drept. Dispozițiile privind protecția vieții private Capitolul 24, secțiunea 8, din Codul Penal (rikoslaki strafflagen, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 531/2000), se citesc după cum urmează: Difuzarea informațiilor care violă viața privată: O persoană care este ilegală (1) prin utilizarea mass-media sau (2) în altă manieră răspândește public informațiile, o insinuare sau o imagine a vieții private ale altor persoane, astfel încât actul să poată provoca leziuni sau suferințe ale persoanei respective sau să facă obiectul disprețuirii acesteia, să fie condamnată pentru a prejudicia reputația personală și să fie condamnată la o amendă sau la un termen maxim de doi ani de închisoare. Răspândirea informațiilor, a insinuării sau a imaginii vieții private a unei persoane în politică, afaceri, birouri publice sau în poziție publică, sau într-o poziție comparabilă, nu constituie un prejudiciu pentru reputația personală, dacă aceasta poate afecta evaluarea activităților acestei persoane în poziția în cauză și dacă este necesară pentru a face față unei chestiuni de importanță pentru societate.” Actul privind datele personale Conform art. 1 și 2 din Actul privind datele personale (henkilötietolaki, personupp donslagen , Legea nr. 523/1999, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, obiectivele prezentei Acte sunt de a pune în aplicare, în prelucrarea datelor cu caracter personal, protecția vieții private și a celorlalte drepturi de bază care asigură dreptul la intimitate, precum și de a promova dezvoltarea și conformitatea cu bunele practici de prelucrare. Actul se aplică prelucrării automate a datelor cu caracter personal și se aplică și alte prelucrare a datelor cu caracter personal atunci când datele constituie sau sunt destinate să constituie un dosar de date cu caracter personal sau o parte a datelor cu caracter personal. Actul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către un individ privat în scopuri puramente personale sau în scopuri obișnuite și private comparabile. Nu se aplică fie fișierelor cu date cu caracter personal care conțin, numai și sub formă nealterată, date care au fost publicate de către mass-media. Mai multe excepții se aplică, de asemenea, prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de jurnalism sau de expresie artistică sau literară. Divulgarea publică a informațiilor fiscale Potrivit secțiunii 5 din Actul privind divulgarea publică și confidențialitatea informațiilor fiscale ( Laki verotustietojen julkisuudesta ja salassapidosta, lagen om offentlighet och sekretess i fråga om beskattningsupp Gioter , Legea nr. 1346/1999), în impozitare anuală, informațiile privind numele unui contribuabil, anul de naștere și municipalitatea de domiciliu sunt publice. În plus, următoarele informații sunt publice: „(1) venitul câștigat impozibil în impozitare de stat; (2) venituri de capital și bunuri impozabile în impozitarea statului; (3) venituri impozabile în impozitarea municipală; (4) impozitul pe venituri și bogății nete, impozitul municipal și suma totală a taxelor și taxelor impuse; (5) valoarea totală a impozitului deținut; (6) valoarea care urmează să fie debitată / valoarea care urmează să fie rambursată în evaluarea finală a exercițiului fiscal.” art. 9 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date prevede următoarele: „Procesarea datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare Statele membre prevăd scutiri sau derogări de la dispozițiile prezentului capitol, capitolul IV și capitolul VI pentru prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate numai în scopuri jurnalistic sau în scopul expresiei artistice sau literare numai dacă sunt necesare pentru a concilia dreptul la confidențialitate cu normele privind libertatea de exprimare.” Convenția Consiliului Europei din 1981 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea automată a datelor cu caracter personal („Convenția privind protecția datelor”), care a intrat în vigoare pentru Finlanda la 1 aprilie 1992, definește „datele personale” drept orice informații referitoare la un individ identificat sau identificabil. Convenția prevede, printre altele, „art. 5 – Calitatea datelor” Datele personale care fac obiectul prelucrării automate sunt: obținute și prelucrate în mod echitabil și legal; stocate în scopuri specificate și legitime și care nu sunt utilizate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri; adecvate, relevante și nu excesive în ceea ce privește scopurile pentru care sunt depozitate; ...” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că dreptul său la libertatea de exprimare a fost încălcat într-un mod care nu a fost „necesar într-o societate democratică”. Colectarea de informații fiscale nu este ilegală ca atare și aceste informații sunt publice. Hotărârea Curții Supreme de Administrație înseamnă, de fapt, că reclamantul este pus sub censura prealabilă, în timp ce alte cazuri au fost capabile să continue publicarea acestor informații. A existat vreo ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, în special cu dreptul său de a transmite informații, în sensul articolului 10 § 1 din Convenție? Dacă da, a fost că interferența prevăzută de lege și necesară în temeiul articolului 10 § 2?