ENE c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 11295/06 Fanel ENE împotriva României introdusă la 7 martie 2006 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Fanel Ene, este un cetățean român, născut în 1964 și rezident în Calmațui, Teleorman. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea din 6 noiembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Roșiori de Vede, care se afla într-o formare compusă din instanța F.N., a dat dreptul la acțiune formulată de N.E., fosta soție a reclamantului, împotriva acestuia, a fixat domiciliul copilului lor minor acasă și l-a condamnat pe reclamant la plata unei pensii alimentare pentru copil. Potrivit afirmațiilor reclamantului, F.N.

fusese avocat al fostei sale soții în cadrul unei proceduri de divorț inițiate anterior de aceasta împotriva primului său soț. Reclamantul a fost asistat de un avocat căruia i-a exprimat îndoielile cu privire la legalitatea instanței. Cu toate acestea, din dosar reiese că nu a fost solicitată recuzarea F.N. La cererea reclamantului împotriva hotărârii din 6 noiembrie 2006 a fost respins, la 16 februarie 2004, de instanța de apel a Bucureștiului care reexaminează faptele și dovezile cazului. Instanța de apel se afla într-o formare compusă din judecătorii D.-A.B. și I.B. Recurentul a formulat o acțiune în recurs împotriva acestei hotărâri. Acțiunea sa a fost pronunțată de instanța de apel a Bucureștiului, care se afla într-o formare de trei judecători, dintre care doi, inclusiv președintele, erau judecătorii D.-A.

B. și I.B., care au avut, de asemenea, loc pe recurs. Prima audiere a avut loc la data de 26 September 2005, data la care instanța a trimis cauza la 7 noiembrie 2005, pentru a permite reclamantului să angajeze un avocat. Din dosar reiese că reclamantul nu a recuzat judecătorii. Prin hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2005, instanța de apel a respins acțiunea, după ce a fost supusă unei examinări aprofundate a temeiniciei deciziilor anterioare, în lumina documentelor din dosar. Dreptul intern relevant La data faptelor cauzei, articolele din Codul de procedură civilă referitoare la incompatibilitatea și deportarea judecătorilor erau astfel formulate art. 24 (1) Judecătorul care a cunoscut o cauză nu poate participa la examinarea aceleiași cauze în recurs sau în recurs (...) (2). art. 25 Judecătorul care cunoaște o cauză de recuzare trebuie să-și informeze superiorul și să abțină.

art. 26 Cererea de abținere este propusă de judecătorul menționat și este examinată în conformitate cu articolele 30, 31 și 32. art. 27 Recuzarea unui judecător poate fi solicitată: (...) în cazul în care judecătorul și-a exprimat opinia în cauza (...) Art. 29 (1) Propunerea de recuzare poate fi făcută oral sau prin act (...). (3) Judecătorul vizat de cererea de recuzare poate să se abțină. art. 30 (1) Cererea de recuzare este judecată de instanța căreia îi aparține judecătorul, fără participarea sa. (...) Art. 31 (1) Tribunalul nu a numit judecătorul recuzat că, în cazul în care consideră că este necesar. (2) La interogare (...) nu este admis ca mijloc de probă. (3) Niciun act de procedură nu se face în timpul examinării cererii de recuzare.

art. 32 (1) Hotărârea înainte de a pronunța dreptul luat asupra cererii de recuzare este citită în instanță publică. În cazul în care se admite recuzarea, judecătorul se deportează de la cauza. art. 34 (1) Hotărârea înainte de a spune drept prin care se admite sau se respinge abținerea, precum și decizia prin care se admite recuzarea nu este susceptibilă de a da curs cererii. (2) Decizia înainte de a afirma dreptul prin care se respinge recuzarea poate fi contestată în același timp cu decizia pe fond a cauzei.

Curtea Constituțională a fost sesizată în repetate rânduri cu acțiuni constituționale privind articolele menționate anterior, reclamanții care au invocat lipsa accesului la o instanță din cauza faptului că cererea de recuzare este judecată într-o cameră de consultanță fără prezența părților, că nu se acceptă interogarea ca mijloc de probă sau că recursul împotriva deciziei de respingere a cererii de recuzare nu se poate pronunța decât în momentul în care recursul împotriva deciziei pe fond a cauzei.

Curtea Constituțională a respins sistematic aceste acțiuni, considerând că cererea care nu vizează temeinicia cauzei nu era supusă garanțiilor prevăzute în art. 6 din Convenție și că interesul unui proces echitabil impunea ca această procedură, secundară procedurii principale, să fie simplă și operativă (a se vedea, printre altele, decizia nr. 196 din 13 mai 2003, publicată la Monitor Oficial din 13 iunie 2003, Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată la Monitor Oficial din 12 noiembrie 2005, Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008, publicată la Monitor Oficial din 5 august 2008 și Decizia nr. 1074 din 14 iulie 2010, publicată la Monitor Oficial din 1 noiembrie 2010). Noul cod de procedură civilă, a cărui intrare în vigoare este prevăzută pentru 15 iulie 2012, preia în principal dispozițiile descrise mai sus.

Mai multe detalii sunt prezentate în noul cod privind cazurile de încuviințarea. Judecătorul care a pronunțat o decizie înainte de a pronunța dreptul sau o decizie pe fond nu poate cunoaște aceeași cauză în recurs, acțiune în casare, contestație în anulare sau revizuire (...) (2) Martorii, experții, arbitrii, procurorii, avocații, asistenții judiciari, magistrații sunt afectați de aceeași interdicție de a participa la judecarea cauzei. asistenți sau mediatori care au cunoscut o cauză. (3) Judecătorul care și-a exprimat opinia cu privire la locul în care se află cauza nu mai poate participa la judecată.

GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate a instanțelor care au pronunțat cauza sa, în măsura în care instanța de primă instanță a fost avocată a părții pârâte în cadrul unei proceduri anterioare și în care aceiași judecători au pronunțat atât cu privire la apelul său, cât și la recursul în cauză în aceeași procedură. A epuizat reclamantul căile de atac interne în ceea ce privește afirmațiile sale de lipsă de imparțialitate ale instanței de primă instanță care a fost avocat al părții pârâte într-o procedură anterioară A epuizat reclamantul căile de atac interne pentru a se plânge de faptul că aceeași formare de judecată a luat o hotărâre atât cu privire la apelul său, cât și la recursul în cauză în aceeași procedură Tribunalele care s-au confruntat cu cauza reclamantului au fost reglementate, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție

TROISIÈME SECTION

Requête n o 11295/06 Fănel ENE contre la Roumanie introduite le 7 mars 2006

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Le requérant, M. Fănel Ene, est un ressortissant roumain, né en 1964 et résidant à Călmățui, Teleorman. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement du 6 novembre 2003, le tribunal de première instance de Roșiorii de Vede, siégeant dans une formation composée de la juge F.N., fit droit à l’action introduite par N.E., l’ex-épouse du requérant, contre celui-ci, fixa le domicile de leur enfant mineur chez elle et condamna le requérant au paiement d’une pension alimentaire en faveur de l’enfant. Selon les dires du requérant, F.N. avait été l’avocate de son ex-épouse lors d’une procédure de divorce antérieure engagée par celle ‑ ci contre son premier époux.

Le requérant était assisté par un avocat auquel il fit part de ses doutes quant à l’impartialité du tribunal. Toutefois, il ressort du dossier que la récusation de F.N. n’a pas été demandée. L’appel formé par le requérant contre le jugement du 6 novembre 2006 fut rejeté, le 16 février 2004, par la cour d’appel de Bucarest qui réexamina les faits et les preuves du dossier. La cour d’appel siégeait dans une formation composée des juges D.-A. B. et I.B. Le requérant forma un recours en cassation contre cet arrêt. Son recours fut tranché par la cour d’appel de Bucarest, siégeant dans une formation de trois juges, dont deux, y compris le président, étaient les juges D.-A. B. et I.B. ayant aussi statué sur l’appel.

La première audience eut lieu le 26 septembre 2005, date à laquelle la cour renvoya l’affaire au 7 novembre 2005, afin de permettre au requérant d’engager un avocat. Il ressort du dossier que le requérant n’a pas récusé les juges. Par un arrêt définitif du 7 novembre 2005, la cour d’appel rejeta le recours, après s’être livrée à un examen approfondi du bien-fondé des décisions antérieures, à la lumière des pièces du dossier. B. Le droit interne pertinent À l’époque des faits de la cause, les articles du code de procédure civile portant sur l’incompatibilité et le déport des juges étaient ainsi libellés : Article 24 « (1) Le juge qui a connu de l’affaire ne peut participer à l’examen de la même affaire en appel ou en recours (...).

(2) Sont frappés par la même interdiction de participer au jugement de l’affaire les témoins, experts ou arbitres ayant connu de l’affaire. » Article 25 « Le juge qui connait en sa personne une cause de récusation doit en informer son supérieur hiérarchique et s’abstenir. » Article 26 « La demande d’abstention est proposée par le juge visé et est examinée selon les articles 30, 31 et 32. » Article 27 « La récusation d’un juge peut être demandée : (...) 7. si le juge a exprimé son opinion en l’affaire (...) » Article 29 « (1) La proposition de récusation peut être faite oralement ou par acte (...). (3) Le juge visé par la demande de récusation peut s’abstenir. » Article 30 « (1) La demande de récusation est jugée par la juridiction à laquelle appartient le juge, sans sa participation.

(...) » Article 31 « (1) L’affaire est examinée en chambre de conseil, sans les parties ; le tribunal n’appelle le juge récusé que s’il le considère nécessaire. (2) L’interrogatoire (...) n’est pas admis comme moyen de preuve. (3) Aucun acte de procédure n’est fait pendant l’examen de la demande de récusation. » Article 32 « (1) La décision avant dire droit prise sur la demande de récusation est lue en audience publique. «(2) Si la récusation est admise, le juge se déporte de l’affaire. » Article 34 « (1) La décision avant dire droit par laquelle l’abstention est admise ou rejetée ainsi que celle par laquelle la récusation est admise n’est pas susceptible d’appel. (2) La décision avant dire droit par laquelle la récusation est rejetée peut être contestée en même temps que la décision sur le fond de l’affaire.

» La Cour Constitutionnelle a été saisie à maintes reprises de recours constitutionnels portant sur les articles cités ci-dessus, les plaignants ayant invoqué l’absence d’accès à un tribunal en raison du fait que la demande de récusation est jugée en chambre de conseil sans la présence des parties, que l’interrogatoire n’est pas accepté en tant que moyen de preuve ou que l’appel contre la décision rejetant la demande de récusation ne peut se faire qu’au moment de l’appel contre la décision sur le fond de l’affaire.

La Cour Constitutionnelle a rejeté systématiquement ces recours, en estimant que la demande ne visant pas le bien-fondé de l’affaire, elle n’était pas soumise aux garanties de l’article 6 de la Convention et que l’intérêt d’un procès équitable exigeait que cette procédure, accessoire à la procédure principale, soit simple et opérative (voir, parmi d’autres, la décision n o 196 du 13 mai 2003, publiée au Moniteur Officiel du 13 juin 2003, la décision n o 547 du 18 octobre 2005, publiée au Moniteur Officiel du 12 novembre 2005, la décision n o 721 du 17 juin 2008, publiée au Moniteur Officiel du 5 août 2008, et la décision n o 1074 du 14 juillet 2010, publiée au Moniteur Officiel du 1 er novembre 2010). Le nouveau code de procédure civile, dont l’entrée en vigueur est prévue pour le 15 juillet 2012, reprend l’essentiel des dispositions décrites ci ‑ dessus.

Plus de détails sont donnés dans le nouveau code sur les cas d’incompatibilité. L’article pertinent se lit comme suit : Article 40 Les cas d’incompatibilité « (1) Le juge qui a rendu une décision avant dire droit, ou une décision sur le fond, ne peut connaître de la même affaire en appel, recours en cassation, contestation en annulation ou révision (...) (2) Sont frappés par la même interdiction de participer au jugement de l’affaire les témoins, experts, arbitres, procureurs, avocats, assistants judiciaires, magistrats ‑ assistants ou médiateurs ayant connu de l’affaire. (3) Le juge qui a exprimé son opinion sur l’issue de l’affaire ne peut plus participer au jugement.

» GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’impartialité des tribunaux ayant statué sur sa cause, dans la mesure où la juge de première instance avait été l’avocate de la partie adverse lors d’une procédure antérieure et où les mêmes juges ont statué à la fois sur son appel et sur le recours en cassation dans la même procédure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes s’agissant de ses allégations de manque d’impartialité de la juge de première instance qui avait été l’avocate de la partie adverse dans une procédure antérieure ? 2. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes pour se plaindre du fait que la même formation de jugement a statué à la fois sur son appel et sur le recours en cassation dans la même procédure ? 3. Les tribunaux qui ont connu de la cause du requérant étaient-ils impartiaux, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ?