CtEDO 06.03.2012 Auto

POP c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
06.03.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POP c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 51509/07 Adrian Florin POP împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 martie 2012 într-o Cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemela, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 noiembrie 2007, După ce a deliberat, face următoarea decizie: DE FAPT Reclamantul, dl Adrian Florin Pop, este un resortisant român, născut în 1980 și rezident în Arad. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 mai 1995, mama reclamantului a fost găsită moartă în apartamentul unde locuia cu familia sa. La 2 mai 1995, reclamantul, la vârsta de 15 ani, a fost invitat la sediul poliției să facă o declarație. A fost interogat de poliție în noaptea zilei de 2-3 mai 1995, fără ca acesta să fie asistat de un avocat. Reclamantul a declarat că în timpul interogatoriului său ar fi fost supus unor tratamente abuzive de către investigatori pentru a mărturisi uciderea mamei sale. El a indicat că nu a avut posibilitatea de a se odihni în noaptea interogatoriului său. La 3 mai 1995, la ora 8:00, reclamantul a fost transferat la sediul Parchetului unde a fost informat că o anchetă penală a fost deschisă împotriva sa și că a fost acuzat de comiterea uciderii mamei sale, infracțiune pedepsită prin art. 175 litera (c) din Codul Penal. Reclamantul a declarat că a fost interogat de către Parchet pe tot parcursul Ziua de 3 mai 1995, fără a fi asistat de un avocat sau de un alt reprezentant legal. În timpul interviului, procurorul și polițiștii prezenți la tribunal ar fi amenințat cu rele tratamente pentru că recunoaște faptele reprobabile. La ora 16:00, reclamantul a scris o declarație dictată de anchetatorii în care a mărturisit că este autorul crimei. O oră mai târziu, el s-a întors la mărturisirea sa și a spus că a fost amenințat de polițiști de o detenție. Interviul a luat sfârșit la ora 20:00, ora la care a fost lăsat liber să plece. Investigatorii au continuat investigația punându-l în discuție pe tatăl reclamantului. Printr-un rechizitoriu din 8 iunie 1995, Parchetul a ordonat trimiterea în judecată a tatălui reclamantului pentru crimă și a încetat urmărirea penală a reclamantului. În august 1995, tatăl reclamantului a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru crimă. La apelul tatălui reclamantului, printr-o hotărâre din 26 martie 1996, tribunalul din Oradea a anulat actele de urmărire penală efectuate în cauza pe motiv că o parte din ei nu fusese efectuată de organele competente și a retrimis cauza la Parchet pentru a completa procesul. După ce a reexaminat dovezile deja documentate în timpul primelor urmăriri penale și după completarea dosarului de urmărire penală, procurorul a reînceput urmărirea penală a reclamantului pentru crimă calificată. Prin rechiziționarea din 11 noiembrie 1997, procurorul a încetat urmărirea penală a tatălui reclamantului și a dispus rejudecarea acestuia din urmă. 11. Prin hotărârea din 18 mai 1998, tribunalul județ d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea Supremă de Justiție a pronunțat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare și a retrimis cauza la Parchet pentru completarea urmăririlor penale, prin prescrierea actelor de anchetă care trebuie efectuate. 13. printr-un rechizitoriu din 20 mai 2003, Parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată la tribunalul departamental pentru crimă calificată. 14. Printr-o hotărâre din 10 februarie 2005, bazată pe art. 10 litera (c) din Codul de procedură penală ( La apelul Parchetului, printr-o hotărâre din 9 iunie 2005, Curtea a Tribunalului din Timișoara a clasat hotărârea pronunțată în primă instanță, pe motiv că judecătorul care a stat atât de mult pe cale de atac era deja pronunțat în cauza. Acțiunea reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost declarată inadmisibilă printr-o hotărâre definitivă din 5 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție, denumită în continuare: Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare " Curtea"), 15 printr-o hotărâre interlocutoare din 10 ianuarie 2006, Înalta Curte a acceptat cererea reclamantului de a demisiona cazul și a dispus transferul dosarului în fața tribunalului departamental din Teleorman. 16. printr-o hotărâre din 29 iunie 2006 Tribunalul departamental din Teleorman l-a condamnat pe reclamant la cinci ani de închisoare pentru crimă calificată. Tribunalul a considerat că răspunderea penală a reclamantului a fost dovedită de dovezi materiale și de declarațiile mai multor martori care au confirmat mărturisirea faptului că a fost comisă în timpul său Tribunalul a menționat că, deși declarația sa a revenit asupra mărturiei sale și a declarat în timpul fazei judiciare că a fost obligat să recunoască faptele sub presiunea organelor de anchetă, acuzațiile sale nu au fost susținute de dovezile cazului 17. Reclamantul, reprezentat de un avocat ales, a formulat un apel, dar a omit să-l motiveze. Apelul său a avut un efect suspensiv. 18. În timpul inculpării în fața instanței judecătorești de apel din București, Parchetul a ridicat excepția de la prescrierea răspunderii penale a reclamantului. L Prin hotărârea din 30 octombrie 2006, bazată pe art. 10 litera (g) din CPP, Curtea de apel din București a încheiat procesul penal din cauza prescrierii răspunderii penale 20. Recurentul a formulat o acțiune și a susținut că, în pofida cererii sale adresate instanței judecătorești, această ultimă instanță a închis procedura, și că nu mai avea posibilitatea de a dovedi El a considerat că, deși nu a precizat în mod expres că a solicitat continuarea procedurii, el a făcut, în esență, prin solicitarea de achitare. El a solicitat Înaltei Cu r i să vizioneze înregistrarea de la rejudecare, pentru a dovedi că a solicitat achitarea sa. Înalta Curte a respins această cerere, pe motiv că Scrierea acestei înregistrări a fost făcută la dosarul cazului 21. Printr-o hotărâre definitivă din 14 mai 2007, Înalta Curte a respins acțiunea reclamantului și a constatat că a reieșit din dovezile dosarului că, deși, într-o primă etapă, el a solicitat instanței judecătorești să își pronunțe achitarea, reclamantul a acceptat încheierea procedurii din cauza prescrierii răspunderii penale, după consultarea avocatului său. Dreptul intern relevant 22. Articolele relevante din Codul de procedură penală, astfel cum sunt în vigoare la data faptelor, se citesc astfel: art. 10 Acțiunea penală (...) nu mai poate fi continuată în cazul în care amnistia, prescrierea sau decesul persoanei examinate a intervenit art. 13 (1) În caz de amnistie, prescriere sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul în care nu se poate aplica nicio sancțiune, acuzatul sau acuzatul poate solicita continuarea procesului penal (...) Procurorul poate dispune redeschiderea urmăririi penale dacă, după o hotărâre de încetare a urmăririi penale, se constată că motivul pe care se întemeiază decizia sa anterioară nu mai există efectiv sau că nu mai există (...) GRIEFS 23. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente la care ar fi fost supus în timpul interogatoriilor sale din 2 și 3 mai 1995. 24. Pe terenul art. 5 din Convenție, acesta se plânge de privarea sa de libertate din 2 și 3 mai 1995. 25. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din Convenție, se plânge de ceea ce a fost interogat la 2 și 3 mai 1995 fără a fi reprezentat de un avocat. 26. Pe baza articolului 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa. 27. Citând articolele 6 și 13 din Convenție, el se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, din cauza refuzului instanțelor interne de a continua procedurile penale, în pofida prescrierii răspunderii penale, în timp ce a solicitat achitarea acesteia. Reclamantul se plânge de relele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul interogatoriilor efectuate de poliție și de Parchet, la 2 și 3 mai 1995, cu încălcarea articolului 3 din Convenție, care se citește astfel: Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 29. Curtea reamintește că acuzațiile de rele tratamente trebuie susținute de elemente de probă corespunzătoare (a se vedea mutatis mutandis Klaas c. Germania, 22 septembrie 1993, § 30, seria A n 269). În speță, în lipsa celui mai mic început de probă, Curtea apreciază că acuzațiile reclamantului nu pot fi considerate ca fiind stabilite. În plus, nicio plângere penală nu a fost depusă în fața autorităților interne pentru a denunța pretinsele rele tratamente. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 3 (a) și 4 din Convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alin. (1) din Convenția 30. Reclamantul se plânge de lipsa de bază legală a privării sale de libertate la 2 și 3 mai 1995, cu încălcarea art. 5 alin. (1) din Convenție, astfel: Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale. 31. Curtea amintește că, în lipsa unei acțiuni efective, reclamantul ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la încetarea situației incriminate (Mujea c. România (dec.), nr. 4469/98, 10 Septembrie 2002).În speță, la data de 3 mai 1995, la care Curtea a fost sesizată în mod valabil că la 14 noiembrie 2007. În consecință, acest aspect este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din Convenția 32. Reclamantul se plânge de durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa și denunță, de asemenea, faptul că nu a fost asistat de un avocat în timpul interogatoriilor sale din 2 și 3 mai 1995. În cele din urmă, acesta susține că dreptul său de acces la o instanță a fost ignorat, pe motiv că instanțele interne au închis procedura din motive de prescripție a răspunderii penale, în timp ce în ceea ce privește art. 13 din Convenție, Curtea va examina obiecțiile reclamantului numai din perspectiva art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) care se citește astfel în părțile relevante ale acesteia: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva acesteia. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să: (...) să se apere pe sine sau să aibă la dispoziție un reprezentant ales și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la În ceea ce privește litigiul reclamantului întemeiat pe durata procedurii penale, Curtea consideră că: în stadiul actual al dosarului, aceasta nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității sale și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 35. În ceea ce privește litigiul recurentului privind lipsa unui motiv de recurs în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură. 35. avocat în timpul primelor sale interogatorii, Curtea amintește că dispozițiile articolului 35 din Convenție privind epuizarea recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. (Dalia c. Franța, 19 februarie 1998, § 38, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 În cazul de față, reclamantul, reprezentat de un avocat ales, a omis să ridice această cauză în mijloacele sale de recurs și de recurs, formulate în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva sa (punctele 17 și 20 de mai jos). În ceea ce privește litigiul reclamantului întemeiat pe lipsa de acces la o instanță judecătorească, Curtea constată că, deși a solicitat în primul rând în fața instanței judecătorești să achitare, reclamantul și-a exprimat în cele din urmă acordul pentru încheierea procedurii. Prin urmare, acesta nu se poate pretinde victimă, în sensul articolului 34 din Întrucât acordul său a fost exprimat în mod clar, nici instanțelor interne nu li se poate reproșa că au fost prea formalizate prin respingerea cererii sale de a continua procedura, pe motiv că aceasta nu a fost formulată în mod valabil în fața instanței de apel. Prin urmare, rezultă că această cauză este în mod vădit nefondată și trebuie să fie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (3) (a) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea t ă ț ii reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la durata procedurii penale; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Marialena Tsirli Josep CasaDevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă