BERLAND c. FRANCE

Articolele relevante ale Codului penal sunt astfel redactate: art. 112-1 "Sunt pedepsibile doar faptele constitutive ale unei infracțiuni la data la care au fost comise. Pot fi pronunțate doar pedepsele legal aplicabile la aceeași dată. Cu toate acestea, noile dispoziții se aplică infracțiunilor comise înainte de intrarea lor în vigoare și care nu au dus la o condamnare definitivă atunci când sunt mai puțin severe decât dispoziția veche." art. 112-2 "Sunt aplicabile imediat la reprimarea infracțiunilor comise înainte de intrarea lor în vigoare: 1. Legile de competență și organizare judiciară, atâta timp cât o hotărâre pe fond nu a fost dată în prima instanță;

Legile care stabilesc modalitățile urmăririi și formele procedurii;

Legile privind regimul executării și aplicării pedepselor; cu toate acestea, aceste legi, atunci când ar avea ca efect să facă mai severe pedepsele pronunțate prin decizia de condamnare, sunt aplicabile doar condamnărilor pronunțate pentru fapte comise după intrarea lor în vigoare; (...)" art. 122-1 "Nu este penal responsabilă persoana care suferea, la momentul faptelor, de o tulburare psihică sau neuropsihică care i-a anulat discernământul sau controlul asupra acțiunilor. Persoana care suferea, la momentul faptelor, de o tulburare psihică sau neuropsihică care i-a alterat discernământul sau i-a împiedicat controlul asupra acțiunilor rămâne pedepsibilă; cu toate acestea, jurisdicția ține seama de această circumstanță atunci când determină pedeapsa și stabilește regimul." 2. Dispoziții relevante ale CPP rezultate din legea din 25 februarie 2008 privind reținerea de siguranță și declarația de neresponsabilitate penală din cauza tublurării mintale sunt următoarele: art. 706-120 "Atunci când la momentul finalizării informațiilor, judecătorul de instrucție estimează, după constatarea că împotriva persoanei puse în examen există încărcări suficiente de a fi comis faptele imputate, că există motive plauzibile de aplicare a primului alineat al articolului 122-1 al Codului penal, el ordona, dacă procurorul Republicii sau o parte a formulat cererea, ca dosarul proceduri să fie transmis de procurorul Republicii procurorului general în scopul sesizării Camerei de instrucție. Poate ordona și de oficeiu această transmitere. În alte cazuri, el pronunța o ordonanță de neresponsabilitate penală din cauza tublurării mintale care precizează că există încărcări suficiente stabilind că persoana a comis faptele care i se imputau." art. 706-125 "În alte cazuri, Camera de instrucție pronunța o hotărâre de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale prin care: 1. Declara că există încărcări suficiente împotriva persoanei de a fi comis faptele care i se imputau; 2. Declara persoana neresponsabilă penal din cauza tublurării psihice sau neuropsihice care i-a anulat discernământul sau controlul asupra acțiunilor la momentul faptelor; 3. Dacă partea civilă o cere, trimite dosarul în fața tribunalului corecțional competent pentru a se pronunța asupra răspunderii civile a persoanei (...), și se pronunța asupra cererilor de despăgubiri;

Pronunța, dacă e cazul, una sau mai multe din măsurile de siguranță prevăzute în capitolul III al acestui titlu." art. 706-135 (la momentul faptelor) "Fără a prejudicia aplicarea articolelor L. 3213-1 și L. 3213-7 al Codului sănătății publice, atunci când Camera de instrucție sau o jurisdicție de judecată pronunța o hotărâre de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale, ea poate ordona, prin decizie motivată, spitalizarea obligatorie a persoanei într-un établissement menționat la articolul L. 3222-1 al aceluiași cod dacă este stabilit printr-o expertiză psihiatrică figurând în dosarul proceduri că tublurările mintale ale persoanei necesită îngrijiri și compromit siguranța persoanelor sau aduc prejudicii grave ordinii publice. Reprezentantul Statului în departament sau, la Paris, prefectul de poliție este imediat notificat despre această decizie. Regimul acestei spitalizări este cel prevăzut pentru spitalizările ordonate în aplicarea articolului L. 3213-1 al aceluiași cod, al cărui al doilea alineat este aplicabil. Articolul L. 3213-8 al aceluiași cod este de asemenea aplicabil." art. 706-136 "Atunci când Camera de instrucție sau o jurisdicție de judecată pronunța o hotărâre de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale, ea poate ordona împotriva persoanei următoarele măsuri de siguranță, pentru o durată pe care o stabilește și care nu poate depăși zece ani în materie corecțională și douăzeci de ani dacă faptele comise constituie un delict sau infracțiune pedepsită cu zece ani de închisoare: 1. Interdicția de a intra în relații cu victima infracțiunii sau cu anumite persoane sau categorii de persoane, și în special cu minori, special desemnați; 2. Interdicția de a apărea în orice loc special desemnat; 3. Interdicția de a dețin sau a purta o armă; 4. Interdicția de a exercita o activitate profesională sau voluntară special desemnată, în exercitarea căreia sau cu prilejul căreia a fost comisă infracțiunea sau implicând contact obișnuit cu minori, fără a fi în prealabil supusă unui examen psihiatric declarând persoana aptă de a exercita această activitate;

Suspendarea permisului de conducere;

Anularea permisului de conducere cu interdicția de a solicita eliberarea unui nou permis. Aceste interdici, care nu pot fi pronunțate decât după o expertiză psihiatrică, nu trebuie să constituie un obstacol în calea îngrijirilor de care persoana este susceptibilă de a beneficia. Dacă persoana este spitalizată în aplicarea articolelor L. 3213-1 și L. 3213-7 al Codului sănătății publice, interdictele care o privesc sunt aplicabile pentru durata spitalizării și se continuă după ridicarea acestei spitalizări, pentru durata stabilită prin decizie." art. 706-137 "Persoana care face obiectul unei interdici pronunțate în aplicarea articolului 706-136 poate cere judecătorului libertăților și al detenției din locul situării établissement-ului hospital sau al domiciliului de a ordona modificarea sau ridicarea acesteia. Aceasta se pronunța în cameră de sfat asupra concluziilor ministerului public, demandantul sau avocatul acestuia ascultați sau la cuviință convocați. Poate solicita avizul anterior al victimei. Ridicarea măsurii nu poate fi hotărâtă decât pe baza rezultatului unei expertize psihiatrice. În caz de respingere a cererii, nicio cerere nu poate fi depusă înainte de expirarea unei perioade de șase luni." art. 706-139 "Nerespectarea de către persoana care a fost supusă interzicerilor prevăzute de art. 706-136 este pedepsită, sub rezerva dispoziției primului alineat al articolului 122-1 al Codului penal, cu doi ani de închisoare și 30.000 de euro amendă." Articolul D47-29-1 Creat prin Decret nr. 2010-692 din 24 iunie 2010 "Ordonanța în scopul spitalizării obligatorii luată în aplicare articolului 706-135 din acest cod este imediat executorie, fără a prejudicia posibilitatea sesizării judecătorului libertăților și al detenției conform dispoziții articolului L. 3211-12 al Codului sănătății publice pentru ca să fie pus capăt spitalizării. Sub pedeapsa inadmisibilității, această ordonanță nu poate fi atacă prin apel sau cvasai în casație decât în același timp cu un apel sau cvasai format împotriva deciziei de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale. Apelul sau cvasaiul format împotriva ordonanței în scopul spitalizării obligatorii nu este suspensiv (...)" Articolul D. 47-29-3 Creat prin decret nr. 2010-692 din 24 iunie 2010 "Conform dispoziției articolului 706-135 din acest cod, regimul spitalizării obligatorii ordonată de o jurisdicție în aplicare acestui articol este, în ceea ce privește condițiile ridicării și prelungirii acestei măsuri, identic celui al spitalizării ordonate de reprezentantul Statului în aplicarea articolelor L.3213-1 și L. 3213-7 al Codului sănătății publice față de o persoană declarată penal neresponsabilă din cauza tublurării mintale. În particular, nu poate fi pus capăt acestei spitalizări decât conform modalităților prevăzute de articolul L 3213-8 al Codului sănătății publice, și dispoziția articolului L. 3213-4 din acest cod care necesită, sub pedeapsa ridicării automate a spitalizării, menținerea acestei măsuri de către reprezentantul Statului la sfârșitul termenelor prevăzute de acest articol nu sunt prin urmare nu sunt aplicabile." Articolul D 47-29-6 Creat prin decret nr. 2010-692 din 24 iunie 2010 "Măsurile de siguranță prevăzute de art. 706-136 nu pot fi pronunțate de jurisdicție decât dacă apare, la momentul în care decizia este dată și pe baza elementelor dosarului și în special a expertizei persoanei în cauză, că sunt necesare pentru a preveni reînnoirea acțiunilor comise de persoana declarată penal neresponsabilă, pentru a proteja această persoană, pentru a proteja victima sau familia victimei, sau pentru a pune capăt perturbării ordinii publice rezultate din comiterea acestor acte. Aceste măsuri nu pot fi pronunțate ca sancțiune împotriva persoanei în cauză." Articolul D47-29-8 Creat prin Decret nr. 2010-692 din 24 iunie 2010 "Conform dispoziției celui de-al 11-lea bis din I al articolului 23 al legii nr. 2003-239 din 18 martie 2003 pentru siguranța interioară, ministeriul public informează administratorul fișierului persoanelor căutate despre interdictele pronunțate în aplicarea articolului 706-136." Articolul D 47-31 "Procurorul Republicii sau procurorul general notifică serviciul cazierului judicial național automatizat al hotărârilor și arrête-urilor de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale pronunțate de Camera de instrucție și jurisdicțiile de judecată în cazurile în care a fost făcută aplicarea dispoziției articolului 706-36. În acest caz, atunci când este informat despre ridicarea unei spitalizări obligatorii conform articolului D. 47-30, procurorul Republicii îl notifică pe serviciul cazierului judicial național automatizat, pentru ca acesta să poată trage consecințele pe durata de valabilitate a interdictului și asupra menționării la buletinele nr. 1 și nr. 2 al cazierului judicial." 3. Legea din 25 februarie 2008 mențion mai sus are două aspecte. În primul rând, instituie o nouă procedură de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale care efectuează o schimbare în sensul că persoana suferind de o tulburare mintală gravă poate cu toate acestea comparà în fața unei jurisdicții de instrucție sau judecată care se pronunță asupra realității faptelor comise și poate aplica anumite măsuri de siguranță menționate la art. 706-136 al CPP. În al doilea rând, a adăugat, în ceea ce privește "procedura aplicabilă infracțiunilor de natură sexuală și protecției minorilor victime" un capitol intitulat "Reținerea de siguranță și supravegherea de siguranță" compus din articolele 706-53 la 706-53-21 al CPP. Aceste dispoziții prevăd condițiile în care o persoană poate fi plasată în reținere de siguranță sau supraveghere de siguranță după executarea unei pedepse de închisoare criminală de o durată egală sau mai mare de cincisprezece ani pentru mord, asasinat, act de tortură sau barbarie, viol. Reținerea de siguranță constă în plasarea persoanei în centrul socio-medico-judecător. Privind noua procedură de declarare a neresponsabilității penale, aceasta poate fi completată de măsuri de siguranță, adică spitalizarea obligatorie, și este acum judecătorul judecător care are această posibilitate (anterior, autoritățile judiciare trebuiau să notifice prefectul care trebuia să ia orice măsuri utile pentru a decide o spitalizare), fie măsurile prevăzute la art. 706-136 al CPP. art. 5 din decretul nr. 2008-361 din 16 aprilie 2008 privind în special deciziile de neresponsabilitate penală din cauza tublurării mintale dispune că conform dispoziției articolului 112-2 (2.) al Codului penal, articolele D. 47-27 la D. 47-32 sunt imediat aplicabile procedurilor în curs. 4. În decizia sa nr. 2008-562 DC din 21 februarie 2008, Consiliul constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității legii în cauză. Cu privire la partea legii privind neresponsabilitatea penală din cauza "tublurării mintale" și în special dispoziția articolului 706-139 și înscrierea în cazierul judicial a declarațiilor de neresponsabilitate penală. Cu privire la acestea, el a judecat după cum urmează: "(...) că denunță, în fine, ca fiind contrară principiului necesității delictelor și pedepselor, crearea unei infracțiuni reprimând nerespectarea unei măsuri de siguranță de către o persoană declarată penal neresponsabilă; 27. Considerând (...) că dispoziția articolului 706-139 din Codul de procedură penală, care reprimă nerespectarea măsurilor de siguranță ordonate împotriva unei persoane declarate penal neresponsabilă, nu deroga dispoziția articolului 122-1 al Codului penal în temeiul căreia neresponsabilitatea penală a unei persoane din cauza stării sale mintale sau psihice se apreciază la momentul faptelor; că, prin urmare, delictul prevăzut de art. 706-139 va trebui să se aplice doar persoanelor care, la momentul în care au nerespectat obligațiile rezultate din o măsură de siguranță, erau penal responsabile de acțiunile lor; că, prin urmare, plângerea bazată pe încalcarea principiului necesității delictelor și pedepselor trebuie să fie respingă; (...) 31. Considerând că decizia de declarare a neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale nu are caracterul unei sancțiuni; că, atunci când nicio măsură de siguranță prevăzută de art. 706-136 din Codul de procedură penală nu a fost pronunțată, această informație nu poate fi legal necesară pentru aprecierea responsabilității penale a persoanei eventual urmărită cu prilejul procedurilor ulterioare; că, prin urmare, cu privire la scop-urile cazierului judicial, ea nu poate, fără a aduce o atingere inutilă protecției vieții private pe care o implică art. 2 al Declarației din 1789, să fie menționată la buletinul nr. 1 al cazierului judicial decât atunci când măsuri de siguranță prevăzute de noul articol 706-136 al Codului de procedură penală au fost pronunțate și atâta timp cât aceste interdici nu au încheiat efectele; că, sub această rezervă, aceste dispoziții nu sunt contrare Constituției; " Consiliul constituțional s-a pronunțat de asemenea în această decizie asupra naturii reținerii de siguranță menționată mai sus, pe care o judecă ca fiind nici o pedeapsă nici o sancțiune, și asupra aplicării în timp, consacrând principiul neretroactivității legii penale mai severe: "

Considerând că, dacă, pentru persoanele condamnate după intrarea în vigoare a legii, reținerea de siguranță nu poate fi ordonată decât dacă curtea de asisi a expresat în mod explicit, în decizia sa de condamnare, reexaminarea, la sfârșitul pedepsei, a situației persoanei condamnate în vederea eventualității unei asemenea măsuri, decizia curții nu constă în pronunțarea acestei măsuri, ci în a o face posibilă în cazul în care, la expirarea pedepsei, celalte condiții ar fi îndeplinite; că reținerea nu este hotărâtă de curtea de asizi la pronunțarea pedepsei ci, la expirarea acesteia, de jurisdicția regională a reținerii de siguranță; că se bazează nu pe vinovăția persoanei condamnate de curtea de asizi, ci pe pericolozitatea particulară a acesteia apreciată de jurisdicția regională la data deciziei sale; că este pusă în practică doar după îndeplinirea pedepsei de către condamnat; că are scopul de a preveni și a preveni recidiva de persoane suferind de o tulburare gravă a personalității; că, deci, reținerea de siguranță nu este nici o pedeapsă, nici o sancțiune având caracterul unei pedepse; că supravegherea de siguranță nici nu este; (...)

Considerând, cu toate acestea, că reținerea de siguranță, având în vedere natura sa privativă a libertății, durata acestei privații, caracterul ei renovabil fără limită și faptul că este pronunțată după o condamnare de o jurisdicție, nu poate fi aplicată persoanelor condamnate înainte de publicarea legii sau făcând obiectul unei condamnări după această dată pentru fapte comise anterior; (...)" 5. Într-o circulară din 8 iulie 2010 privind prezentarea dispoziției decretului nr. 2010-692 din 24 iunie 2010 precizând dispoziția CPP relativ la neresponsabilitatea penală din cauza tublurării mintale, se precizează următoarele: "Natură și temei al măsurilor articolului 706-136 Articolul D. 47-29-6 indică în mod explicit că se agă de măsuri de siguranță. El precizează că ele nu pot fi pronunțate de jurisdicție decât dacă apare la momentul în care decizia este dată, că sunt necesare pentru a preveni reînnoirea acțiunilor comise de persoană, pentru a proteja această persoană, pentru a proteja victima sau familia victimei, sau pentru a pune capăt perturbării ordinii publice rezultate din comiterea acestor acte. Se precizează că ele nu pot fi pronunțate ca sancțiune împotriva persoanei în cauză. Privind măsuri de siguranță și nu pedepse, aceste dispoziții sunt imediat aplicabile, chiar dacă persoana a fost declarată neresponsabilă ca urmare a faptelor comise înainte de legea din 25 februarie 2008 (Crim. 16 decembrie 2009)." 6. Curtea de casație, printr-o hotărâre din 21 ianuarie 2009 (Cass crim. Nr. 08-83.492), estimase că "principiul legalității pedepselor se opunea aplicării imediate a unei proceduri care avea efectul de a face o persoană să suporte "pedepse" prevăzute de art. 706-136 al CPP pe care starea sa mentală nu o expunea sub imperiul legii vechi aplicabile la data la care faptele au fost comise". Această jurisprudență a fost infirmată de o hotărâre din 16 decembrie 2009, pronunțată în plenul Curții (nr. 09-85-153), în care Curtea de casație a judecat că principiul menționat nu se aplică măsurilor de siguranță prevăzute, în cazul declarării neresponsabilității penale din cauza tublurării mintale, de articolele 706-135 și 706-136 al CPP rezultate din legea nr. 2008-174 din 25 februarie 2008. 7. Privind spitalizarea obligatorie prevăzută de art. 706-135, trebuie remarcat că, anterior legii din 2008, aceasta ținea de competența autorității administrative și nu a autorității judiciare. Acum, atunci când aceasta decide o spitalizare obligatorie, trebuie imediat să notifice prefectul și comisia departamentală a spitalizărilor psihiatrice pentru a lua măsuri utile (articolul L 3213-7 al Codului sănătății publice). În redactare anterioară legii din 5 iulie 2011, privind drepturile și protecția persoanelor supuse îngrijirilor psihiatrice și modalitățile asistenței lor, articolul L 3213-8 al Codului sănătății publice prevedea că nu poate fi pus capăt spitalizărilor obligatorii intervenue în aplicare articolului L 3213-7 decât pe decizii concordante ale doi psihiatri stabilind că persoana nu mai este periculoasă nici pentru sine nici pentru alții. În decizia sa nr. 2011-185 QPC din 21 octombrie 2011, Consiliul constituțional a declarat contrar Constituției articolul L. 3213-8 al Codului sănătății publice, în redactarea anterioară legii nr. 2011-803 din 5 iulie 2011, începând cu 22 octombrie 2011. El a estimat că subluând la avizul favorabil a doi medici puterea judecătorului libertăților și al detenției de a ordona eliberarea persoanei spitalizate obligatoriu, legiuitorul a nerespectat articolele 64 și 66 al Constituției făcând din autoritatea judiciară gardiana libertății individuale și garantând independență acesteia. Articolul L 3213-8 este acum redactat după cum urmează: "Reprezentantul Statului în departament nu poate decide punerea capăt unei măsuri de îngrijiri psihiatrice decât după avizul colegiului menționat de articolul L 3211-9 și după doi avize concordante privind starea mintală a pacientului emise de doi psihiatri aleși în condițiile stabilite de articolul L 3213-5-1: 1. Atunci când persoana face sau a deja făcut obiectul unei spitalizări ordonate în aplicare articolelor L 3213-7 din acest cod sau 706-135 al Codului de procedură penală; (...)" PLÂNGERE Invocând art. 7 al Convenției, reclamantul se plânge de aplicarea retroactivă a legii din 25 februarie 2008. El explică că la data comiterii faptelor, nicio formă de sancțiune sau constrângeri judiciare nu existau pentru persoanele neresponsabile penal, și în special nu ședința de judecată, o spitalizare psihiatrică pronunțată de un judecător judiciar și interdictele prevăzute de art. 706-136 al CPP a căror nerespectare este sancționată cu doi ani de închisoare.

Les articles pertinents du code pénal sont ainsi libellés : Article 112-1 « Sont seuls punissables les faits constitutifs d’une infraction à la date à laquelle ils ont été commis. Peuvent seules être prononcées les peines légalement applicables à la même date. Toutefois, les dispositions nouvelles s’appliquent aux infractions commises avant leur entrée en vigueur et n’ayant pas donné lieu à une condamnation passée en force de chose jugée lorsqu’elles sont moins sévères que les dispositions anciennes. » Article 112-2 « Sont applicables immédiatement à la répression des infractions commises avant leur entrée en vigueur : 1 o Les lois de compétence et d’organisation judiciaire, tant qu’un jugement au fond n’a pas été rendu en première instance ; 2 o Les lois fixant les modalités des poursuites et les formes de la procédure ; 3 o Les lois relatives au régime d’exécution et d’application des peines ; toutefois, ces lois, lorsqu’elles auraient pour résultat de rendre plus sévères les peines prononcées par la décision de condamnation, ne sont applicables qu’aux condamnations prononcées pour des faits commis postérieurement à leur entrée en vigueur ; (...) » Article 122-1 « N’est pas pénalement responsable la personne qui était atteinte, au moment des faits, d’un trouble psychique ou neuropsychique ayant aboli son discernement ou le contrôle de ses actes. La personne qui était atteinte, au moment des faits, d’un trouble psychique ou neuropsychique ayant altéré son discernement ou entravé le contrôle de ses actes demeure punissable ; toutefois, la juridiction tient compte de cette circonstance lorsqu’elle détermine la peine et en fixe le régime. »

Les dispositions pertinentes du CPP issues de la loi du 25 février 2008 relative à la rétention de sûreté et à la déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental sont les suivantes : Article 706-120 « Lorsqu’au moment du règlement de son information, le juge d’instruction estime, après avoir constaté qu’il existe contre la personne mise en examen des charges suffisantes d’avoir commis les faits reprochés, qu’il y a des raisons plausibles d’appliquer le premier alinéa de l’article 122-1 du code pénal, il ordonne, si le procureur de la République ou une partie en a formulé la demande, que le dossier de la procédure soit transmis par le procureur de la République au procureur général aux fins de saisine de la chambre de l’instruction. Il peut aussi ordonner d’office cette transmission. Dans les autres cas, il rend une ordonnance d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental qui précise qu’il existe des charges suffisantes établissant que l’intéressé a commis les faits qui lui sont reprochés. » Article 706-125 « Dans les autres cas, la chambre de l’instruction rend un arrêt de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental par lequel : 1 o Elle déclare qu’il existe des charges suffisantes contre la personne d’avoir commis les faits qui lui sont reprochés ; 2 o Elle déclare la personne irresponsable pénalement en raison d’un trouble psychique ou neuropsychique ayant aboli son discernement ou le contrôle de ses actes au moment des faits ; 3 o Si la partie civile le demande, elle renvoie l’affaire devant le tribunal correctionnel compétent pour qu’il se prononce sur la responsabilité civile de la personne (...), et statue sur les demandes de dommages et intérêts ; 4 o Elle prononce, s’il y a lieu, une ou plusieurs des mesures de sûreté prévues au chapitre III du présent titre. » Article 706-135 (à l’époque des faits) « Sans préjudice de l’application des articles L. 3213-1 et L. 3213-7 du code de la santé publique , lorsque la chambre de l’instruction ou une juridiction de jugement prononce un arrêt ou un jugement de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental, elle peut ordonner, par décision motivée, l’hospitalisation d’office de la personne dans un établissement mentionné à l’article L. 3222-1 du même code s’il est établi par une expertise psychiatrique figurant au dossier de la procédure que les troubles mentaux de l’intéressé nécessitent des soins et compromettent la sûreté des personnes ou portent atteinte, de façon grave, à l’ordre public. Le représentant de l’Etat dans le département ou, à Paris, le préfet de police est immédiatement avisé de cette décision. Le régime de cette hospitalisation est celui prévu pour les hospitalisations ordonnées en application de l’article L. 3213-1 du même code, dont le deuxième alinéa est applicable. L’article L. 3213-8 du même code est également applicable. » Article 706-136 « Lorsque la chambre de l’instruction ou une juridiction de jugement prononce un arrêt ou un jugement de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental, elle peut ordonner à l’encontre de la personne les mesures de sûreté suivantes, pendant une durée qu’elle fixe et qui ne peut excéder dix ans en matière correctionnelle et vingt ans si les faits commis constituent un crime ou un délit puni de dix ans d’emprisonnement : 1 o Interdiction d’entrer en relation avec la victime de l’infraction ou certaines personnes ou catégories de personnes, et notamment les mineurs, spécialement désignées ; 2 o Interdiction de paraître dans tout lieu spécialement désigné ; 3 o Interdiction de détenir ou de porter une arme ; 4 o Interdiction d’exercer une activité professionnelle ou bénévole spécialement désignée, dans l’exercice de laquelle ou à l’occasion de laquelle l’infraction a été commise ou impliquant un contact habituel avec les mineurs, sans faire préalablement l’objet d’un examen psychiatrique déclarant la personne apte à exercer cette activité ; 5 o Suspension du permis de conduire ; 6 o Annulation du permis de conduire avec interdiction de solliciter la délivrance d’un nouveau permis. Ces interdictions, qui ne peuvent être prononcées qu’après une expertise psychiatrique, ne doivent pas constituer un obstacle aux soins dont la personne est susceptible de faire l’objet. Si la personne est hospitalisée en application des articles L. 3213-1 et L. 3213-7 du code de la santé publique , les interdictions dont elle fait l’objet sont applicables pendant la durée de l’hospitalisation et se poursuivent après la levée de cette hospitalisation, pendant la durée fixée par la décision. » Article 706-137 « La personne qui fait l’objet d’une interdiction prononcée en application de l’article 706-136 peut demander au juge des libertés et de la détention du lieu de la situation de l’établissement hospitalier ou de son domicile d’ordonner sa modification ou sa levée. Celui-ci statue en chambre du conseil sur les conclusions du ministère public, le demandeur ou son avocat entendus ou dûment convoqués. Il peut solliciter l’avis préalable de la victime. La levée de la mesure ne peut être décidée qu’au vu du résultat d’une expertise psychiatrique. En cas de rejet de la demande, aucune demande ne peut être déposée avant l’expiration d’un délai de six mois. » Article 706-139 « La méconnaissance par la personne qui en a fait l’objet des interdictions prévues par l’article 706-136 est punie, sous réserve des dispositions du premier alinéa de l’article 122-1 du code pénal, de deux ans d’emprisonnement et 30 000 euros d’amende. » Article D47-29-1 Créé par Décret n o 2010-692 du 24 juin 2010 « L’ordonnance aux fins d’hospitalisation d’office prise en application de l’article 706-135 du présent code est immédiatement exécutoire, sans préjudice de la possibilité de saisine du juge des libertés et de la détention conformément aux dispositions de l’article L. 3211-12 du code de la santé publique afin qu’il soit mis fin à l’hospitalisation. A peine d’irrecevabilité, cette ordonnance ne peut faire l’objet d’un appel ou d’un pourvoi en cassation qu’en même temps qu’un appel ou qu’un pourvoi formé contre la décision portant déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental. L’appel ou le pourvoi formé contre l’ordonnance aux fins d’hospitalisation d’office n’est pas suspensif (...) » Article D. 47-29-3 Créé par décret n o 2010-692 du 24 juin 2010 « Conformément aux dispositions de l’article 706-135 du présent code, le régime de l’hospitalisation d’office ordonnée par une juridiction en application de cet article est, s’agissant des conditions de levée et de prolongation de cette mesure, identique à celui de l’hospitalisation ordonnée par le représentant de l’Etat en application des articles L.3213-1 et L. 3213-7 du code de la santé publique à l’égard d’une personne déclarée pénalement irresponsable en raison d’un trouble mental. En particulier, il ne peut être mis fin à cette hospitalisation que selon les modalités prévues par l’article L 3213-8 du code de la santé publique, et les dispositions de l’article L. 3213 ‑ 4 de ce code exigeant, sous peine de mainlevée automatique de l’hospitalisation, le maintien de cette mesure par le représentant de l’Etat à l’issue des délais prévus par cet article ne sont par conséquent pas applicables. » Article D 47-29-6 Créé par décret n o 2010-692 du 24 juin 2010 « Les mesures de sûreté prévues à l’article 706-136 ne peuvent être prononcées par la juridiction que s’il apparaît, au moment où la décision est rendue et au vu des éléments du dossier et notamment de l’expertise de l’intéressé, qu’elles sont nécessaires pour prévenir le renouvellement des actes commis par la personne déclarée pénalement irresponsable, pour protéger cette personne, pour protéger la victime ou la famille de la victime, ou pour mettre fin au trouble à l’ordre public résultant de la commission de ces actes. Ces mesures ne peuvent être prononcées à titre de sanction contre l’intéressé. » Article D47-29-8 Créé par Décret n o 2010-692 du 24 juin 2010 « Conformément aux dispositions du 11 o bis du I de l’article 23 de la loi n o 2003 ‑ 239 du 18 mars 2003 pour la sécurité intérieure, le ministère public informe le gestionnaire du fichier des personnes recherchées des interdictions prononcées en application de l’article 706-136. » Article D 47-31 « Le procureur de la République ou le procureur général avise le service du casier judiciaire national automatisé des jugements et arrêts de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental rendus par la chambre de l’instruction et les juridictions de jugement dans les cas où il a été fait application des dispositions de l’article 706-36. Dans ce cas, lorsqu’il est informé de la levée d’une hospitalisation d’office conformément à l’article D. 47-30, le procureur de la République en avise le service du casier judiciaire national automatisé, afin que celui-ci puisse en tirer les conséquences sur la durée de validité de l’interdiction et sur sa mention aux bulletins n o 1 et n o 2 du casier judiciaire. »

La loi du 25 février 2008 précitée comporte deux volets. En premier lieu, elle institue une nouvelle procédure de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental qui opère un changement en ce que la personne atteinte d’un trouble mental grave peut néanmoins comparaître devant une juridiction d’instruction ou de jugement qui se prononce sur la réalité des faits commis et peut appliquer certaines mesures de sûreté visées à l’article 706-136 du CPP. En second lieu, elle a ajouté s’agissant de la « procédure applicable aux infractions de nature sexuelles et de la protection des mineurs victimes » un chapitre intitulé « De la rétention de sûreté et de la surveillance de sûreté » composé des articles 706-53 à 706-53-21 du CPP. Ces dispositions prévoient les conditions dans lesquelles une personne peut être placée en rétention de sûreté ou en surveillance de sûreté après l’exécution d’une peine de réclusion criminelle d’une durée égale ou supérieure à quinze ans pour meurtre, assassinat, acte de torture ou de barbarie, viol. La rétention de sûreté consiste dans le placement de la personne en centre socio-médico-judiciaire. S’agissant de la nouvelle procédure de déclaration d’irresponsabilité pénale, celle-ci peut être complétée par des mesures de sûreté, soit l’hospitalisation d’office, et c’est désormais le juge judiciaire qui dispose de cette possibilité (avant, les autorités judiciaires devaient aviser le préfet qui devait prendre toute mesure utile pour décider une hospitalisation), soit les mesures prévues à l’article 706-136 du CPP. L’article 5 du décret n o 2008 ‑ 361 du 16 avril 2008 relatif notamment aux décisions d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental dispose que conformément aux dispositions de l’article 112-2 (2 o ) du code pénal, les articles D. 47-27 à D. 47-32 sont immédiatement applicables aux procédures en cours.

Dans sa décision n o 2008-562 DC du 21 février 2008, le Conseil constitutionnel s’est prononcé sur la constitutionnalité de la loi en cause. A propos de la partie de la loi sur l’irresponsabilité pénale pour cause de « trouble mental » et en particulier des dispositions de l’article 706-139 et de l’inscription au casier judiciaire des déclarations d’irresponsabilité pénale. A leur propos, il jugea ce qui suit : « (...) qu’ils dénoncent, enfin, comme étant contraire au principe de nécessité des délits et des peines, la création d’une infraction réprimant la méconnaissance d’une mesure de sûreté par une personne déclarée pénalement irresponsable ; 27. Considérant (...) que les dispositions de l’article 706-139 du code de procédure pénale, qui répriment la méconnaissance des mesures de sûreté ordonnées à l’encontre d’une personne déclarée pénalement irresponsable, ne dérogent pas aux dispositions de l’article 122-1 du code pénal en vertu desquelles l’irresponsabilité pénale d’une personne à raison de son état mental ou psychique s’apprécie au moment des faits; que, dès lors, le délit prévu par l’article 706-139 n’aura vocation à s’appliquer qu’à l’égard de personnes qui, au moment où elles ont méconnu les obligations résultant d’une mesure de sûreté, étaient pénalement responsables de leurs actes ; que, dès lors, le grief tiré de l’atteinte au principe de nécessité des délits et des peines doit être écarté ; (...) 31. Considérant que la décision de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental ne revêt pas le caractère d’une sanction ; que, lorsque aucune mesure de sûreté prévue par l’article 706-136 du code de procédure pénale n’a été prononcée, cette information ne peut être légalement nécessaire à l’appréciation de la responsabilité pénale de la personne éventuellement poursuivie à l’occasion de procédures ultérieures ; que, dès lors, eu égard aux finalités du casier judiciaire, elle ne saurait, sans porter une atteinte non nécessaire à la protection de la vie privée qu’implique l’article 2 de la Déclaration de 1789, être mentionnée au bulletin n o 1 du casier judiciaire que lorsque des mesures de sûreté prévues par le nouvel article 706 ‑ 136 du code de procédure pénale ont été prononcées et tant que ces interdictions n’ont pas cessé leurs effets ; que, sous cette réserve, ces dispositions ne sont pas contraires à la Constitution ; » Le Conseil constitutionnel s’est également prononcé dans cette décision sur la nature d’une rétention de sûreté mentionnée plus haut, qu’il juge être ni une peine ni une sanction, et sur son application dans le temps, consacrant le principe de non-rétroactivité de la loi pénale plus sévère : «

Considérant que, si, pour les personnes condamnées après l’entrée en vigueur de la loi, la rétention de sûreté ne peut être ordonnée que si la cour d’assises a expressément prévu, dans sa décision de condamnation, le réexamen, à la fin de sa peine, de la situation de la personne condamnée en vue de l’éventualité d’une telle mesure, la décision de la cour ne consiste pas à prononcer cette mesure, mais à la rendre possible dans le cas où, à l’issue de la peine, les autres conditions seraient réunies ; que la rétention n’est pas décidée par la cour d’assises lors du prononcé de la peine mais, à l’expiration de celle-ci, par la juridiction régionale de la rétention de sûreté ; qu’elle repose non sur la culpabilité de la personne condamnée par la cour d’assises, mais sur sa particulière dangerosité appréciée par la juridiction régionale à la date de sa décision ; qu’elle n’est mise en œuvre qu’après l’accomplissement de la peine par le condamné ; qu’elle a pour but d’empêcher et de prévenir la récidive par des personnes souffrant d’un trouble grave de la personnalité ; qu’ainsi, la rétention de sûreté n’est ni une peine, ni une sanction ayant le caractère d’une punition ; que la surveillance de sûreté ne l’est pas davantage ; (...)

Considérant, toutefois, que la rétention de sûreté, eu égard à sa nature privative de liberté, à la durée de cette privation, à son caractère renouvelable sans limite et au fait qu’elle est prononcée après une condamnation par une juridiction, ne saurait être appliquée à des personnes condamnées avant la publication de la loi ou faisant l’objet d’une condamnation postérieure à cette date pour des faits commis antérieurement ; (...) » 5. Dans une circulaire du 8 juillet 2010 relative à la présentation des dispositions du décret n o 2010-692 du 24 juin 2010 précisant les dispositions du CPP relative à l’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental, il est précisé ceci : « Nature et fondement des mesures de l’article 706-136 L’article D. 47-29-6 indique expressément qu’il s’agit de mesures de sûreté. Il précise qu’elles ne peuvent être prononcées par la juridiction que s’il apparaît au moment où la décision est rendue, qu’elles sont nécessaires pour prévenir le renouvellement des actes commis par la personne, pour protéger cette personne, pour protéger sa victime ou la famille de la victime, ou pour mettre fin au trouble à l’ordre public résultant de la commission de ces actes. Il est précisé qu’elles ne peuvent être prononcées à titre de sanction contre l’intéressé. S’agissant de mesures de sûreté et non de peines, ces dispositions sont immédiatement applicables, même si la personne a été déclarée irresponsable à la suite de faits commis avant la loi du 25 février 2008 (Crim. 16 décembre 2009). » 6. La Cour de cassation, par un arrêt du 21 janvier 2009 (Cass crim. N o 08-83.492), avait estimé que « le principe de la légalité des peines faisait obstacle à l’application immédiate d’une procédure qui a pour effet de faire encourir à une personnes des « peines » prévues à l’article 706-136 du CPP que son état mental ne lui faisait pas encourir sous l’empire de la loi ancienne applicable à la date à laquelle les faits ont été commis ». Cette jurisprudence fut infirmée par un arrêt du 16 décembre 2009, rendue en formation plénière (N o 09-85-153), dans lequel la Cour de cassation a jugé que ledit principe ne s’applique pas aux mesures de sûreté prévues, en cas de déclaration d’irresponsabilité pénale pour cause de trouble mental, par les articles 706-135 et 706-136 du CPP issus de la loi n o 2008-174 du 25 février 2008. 7. S’agissant de l’hospitalisation d’office prévue à l’article 706-135, il convient de rappeler qu’antérieurement à la loi de 2008, celle-ci relevait de la compétence de l’autorité administrative et non de l’autorité judiciaire. Désormais, lorsque cette dernière décide d’une hospitalisation d’office, elle doit immédiatement aviser le préfet et la commission départementale des hospitalisations psychiatriques pour qu’ils prennent les mesures utiles (article L 3213-7 du code de la santé publique). Dans sa rédaction antérieure à la loi du 5 juillet 2011, relative aux droits et à la protection des personnes faisant l’objet de soins psychiatriques et aux modalités de leur prise en charge, l’article L 3213-8 du code de la santé publique prévoyait qu’il ne peut être mis fin aux hospitalisations d’office intervenues en application de l’article L 3213-7 que sur les décisions conformes de deux psychiatres établissant que l’intéressé n’est plus dangereux ni pour lui-même ni pour autrui. Dans sa décision n o 2011-185 QPC du 21 octobre 2011, le Conseil constitutionnel a déclaré contraire à la Constitution l’article L. 3213-8 du code de la santé publique, dans sa rédaction antérieure à la loi n o 2011-803 du 5 juillet 2011, à compter du 22 octobre 2011. Il a estimé qu’en subordonnant à l’avis favorable de deux médecins le pouvoir du juge des libertés et de la détention d’ordonner la sortie de la personne hospitalisée d’office, le législateur a méconnu les articles 64 et 66 de la Constitution faisant de l’autorité judiciaire la gardienne de la liberté individuelle et garantissant son indépendance. L’article L 3213-8 est désormais rédigé ainsi : « Le représentant de l’Etat dans le département ne peut décider de mettre fin à une mesure de soins psychiatriques qu’après avis du collège mentionné à l’article L 3211 ‑ 9 ainsi qu’après deux avis concordants sur l’état mental du patient émis par deux psychiatres choisis dans les conditions fixées à l’article L 3213-5-1 : 1 o Lorsque la personne fait ou a déjà fait l’objet d’une hospitalisation ordonnée en application des articles L 3213-7 du présent code ou 706-135 du code de procédure pénale ; (...) » GRIEF Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint de l’application rétroactive de la loi du 25 février 2008. Il explique qu’à la date de la commission des faits, aucune forme de sanction ou de contraintes judiciaires n’existait pour les personnes irresponsables pénalement, et notamment pas la tenue d’une audience de jugement, une hospitalisation psychiatrique prononcée par un juge judiciaire et les interdictions prévues à l’article 706-136 du CPP dont la méconnaissance est sanctionnée de deux années d’emprisonnement.