FRIMU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamantele, doamnele Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu, au cetățenie română și sunt născute în anii 1951, 1950, 1954 și, respectiv, 1948, având domiciliile în Sfântu Gheorghe și, respectiv, Sâncraiu. Reclamantele sunt reprezentate în fața Curții de către dna A. Hărăstășanu, avocată din Baroul Brașov.

Faptele cauzei, după cum au fost ele prezentate de reclamante, se pot rezuma după cum urmează.

Reclamantele s-au pensionat între anii 2006 și 2008, după ce lucraseră ca grefiere la parchetele și instanțele din județul Covasna, timp de peste treizeci de ani.

Pensiile lor, calculate în conformitate cu Legea nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul parchetelor și instanțelor, erau într-un cuantum între 3.109 lei românești (RON) și 4.785 RON. În conformitate cu Legea susmenționată, valoarea pensiilor reprezenta, în medie, 80% din ultimul salariu brut acordat înainte de pensionare. Legea stipula că, dacă pensia calculată pe baza Legii nr. 567/2004 era mai mare decât pensia calculată în conformitate cu Legea nr. 19/2000 privind regimul general al pensiilor, diferența era susținută de bugetul de stat.

Prin Legea nr. 119 din 30 iunie 2010, pentru asigurarea unui echilibru bugetar, în perioadă de criză economică, mai multe sisteme speciale de pensii, printre care și cel al personalului auxiliar din justiție, au fost abrogate. În termen de treizeci de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, pensiile au fost recalculate în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 19/2000, adică în funcție de vârsta de pensionare, durata și valoarea contribuțiilor. Consecința introducerii acestui nou sistem a fost reducerea pensiilor reclamantelor cu aproximativ 70%.

La fel ca multe alte persoane afectate de eliminarea sistemelor speciale de pensii, reclamantele au contestat deciziile administrative prin care le-au fost stabilite noile drepturi de pensie.

Invocând prevederile Constituției și ale Convenției, precum și jurisprudența Curții, ele au invocat o atingere disproporționată a dreptului de proprietate ca urmare a reducerii substanțiale și definitive a pensiilor lor.

Prin hotărârile pronunțate între 11 noiembrie 2010 și 7 aprilie 2011, Tribunalul Covasna a admis cererile, a anulat dispozițiile de recalculare a pensiilor, menținându-le pe cele vechi. Instanța a constatat că reducerea a constituit o ingerință în dreptul de proprietate, ingerință care nu era proporțională cu scopul urmărit, și anume restabilirea echilibrului bugetar, deoarece era definitivă și făcea referire la mai mult de jumătate din valoarea pensiei, punând astfel în pericol menținerea unui nivel de trai decent. În plus, instanța a constatat că schimbarea metodei de calcul nu poate fi aplicată retroactiv, în cazul persoanelor care erau deja pensionate în conformitate cu Legea nr. 567/2004.

Casa Județeană de Pensii a formulat recursuri în aceste cauze. Reclamantele au obiectat și au invocat mai multe hotărâri definitive ale curților de apel care dăduseră câștig de cauză persoanelor ce se aflau într-o situație identică cu a lor.

Curtea de Apel Brașov, bazându-se pe jurisprudența Curții Constituționale, care declarase legea nr. 119/2010 conformă cu prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate și la ne-retroactivitatea legilor, a admis recursurile și a respins acțiunile prin hotărâri definitive pronunțate între 7 aprilie și 13 mai 2010.

În ceea ce privește conformitatea Legii nr. 119/2010 cu prevederile Convenției, Curtea de Apel a remarcat faptul că partea contributivă a pensiei fusese menținută, eliminarea neprivind decât partea non-contributivă care era finanțată de la bugetul de stat. Subliniind că valoarea pensiilor, în urma micșorării, era apropiată de media pensiilor din sistemul general de pensii și rămânând, în orice caz, superioară pensiei minime garantate prin legea nr. 118/2010, aceasta a concluzionat că diminuarea nu constituia o atingere disproporționată a dreptului de proprietate și că măsura era justificată de necesitatea de a restabili echilibrul bugetar și de a reașeza sistemul de pensii pe baze echitabile.

În cele din urmă, reamintind că precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, Curtea de Apel a respins argumentul bazat pe existența unor hotărâri judecătorești definitive contrare.

Dispozițiile legale pertinente

Legea nr. 19/2000 stabilește un sistem general de pensii bazat pe principiul contributivității care permite acumularea unor puncte. Valoarea pensiei este egală cu suma punctelor dobândite în timpul vieții profesionale, înmulțită cu valoarea punctului la momentul pensionării.

Pe lângă sistemul general, au fost stabilite mai multe regimuri speciale pentru a acoperi anumite categorii profesionale din sectorul public: militari, polițiști, diplomați, judecători și funcționari din domeniul justiției, parlamentari și funcționari parlamentari și personalul din domeniul aviației civile.

Articolul 68 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor prevedea că angajatul cu 25 de ani vechime beneficia, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de o pensie de serviciu reprezentând 80% din ultimul salariu brut. Pentru fiecare an suplimentar, era prevăzută o creștere cu 1% din pensie, în limita ultimului salariu brut.

O parte din pensia de serviciu era plătită de casele județene de pensii care calculau această parte în conformitate cu criteriile din Legea nr. 19/2000 în funcție de contribuțiile vărsate în timpul anilor de serviciu. Diferența dintre valoarea totală a pensiei de serviciu și suma plătită de casele județene era în întregime susținută de la bugetul de stat.

Legea nr. 196/2009 a instituit pentru persoanele din sistemul general de pensii garantarea unei pensii pentru vechimea minimă în muncă, a cărei sumă a fost fixată prin Legea nr. 118/2010 la 350 de lei.

Legea nr. 119 din 30 iunie 2010 a eliminat sistemele speciale de pensii. În expunerea de motive, s-a afirmat că aceste măsuri erau necesare pentru a menține un echilibru bugetar în contextul agravării crizei economice mondiale, pentru a respecta angajamentele asumate față de instituțiile financiare internaționale și pentru a corecta inegalitățile apărute între sistemele speciale și sistemul general.

Legea stipula că, într-un termen cuprins între 30 zile și 5 luni, pensiile din sistemele speciale trebuiau recalculate conform criteriilor prevăzute de Legea nr. 19/2000. Perioada de serviciu a fost asimilată stagiilor de contribuție în sensul Legii nr. 19/2000. Foștii militari și polițiștii și-au păstrat anumite avantaje în ceea ce privește calculul duratei stagiilor de cotizare.

Practica judiciară internă pertinentă

La cererea parlamentarilor, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a părților în procedurile interne, Curtea Constituțională a fost solicitată să se pronunțe asupra constituționalității Legii nr. 119/2010.

Prin hotărârile pronunțate pe 25 iunie 2010 și 27 septembrie 2011, aceasta a apreciat că legea era conformă cu Constituția, cu excepția dispozițiilor privind eliminarea pensiei de serviciu a magistraților.

Curtea Constituțională a constatat că nu a existat nicio încălcare a dreptului la proprietate de vreme ce partea contributivă din pensie a fost menținută.

În ceea ce privește partea suplimentară asigurată de la bugetul de stat, Curtea Constituțională a considerat că aceasta nu era un drept dobândit, ci că aceasta depindea de disponibilitățile financiare și de deciziile economice și sociale ale statului într-o perioadă de criză economică.

Curtea Constituțională a considerat, de asemenea, că noua metodă de calcul nu a fost un caz de aplicare retroactivă a legii, ci o evoluție a sistemului de pensii. În ceea ce privește metoda de calcul a pensiei foștilor militari și polițiști, care rămânea mai favorabilă, aceasta a apreciat că această diferență a fost justificată prin natura profesiei lor, ce implică o uzură fizică accentuată și le pune în pericol sănătatea și viața.

În cele din urmă, în ceea ce privește pensiile magistraților, Curtea Constituțională a considerat că menținerea pensiei de serviciu în integralitatea sa era necesară pentru a le asigura un standard decent de viață și, prin urmare, pentru a păstra independența și imparțialitatea justiției.

Noua metodă de calculare a pensiilor a făcut obiectul mai multor sute de litigii deschise pe rolul tribunalelor naționale de foștii funcționari din sistemul judiciar.

Conform informațiilor furnizate de reclamante, în 269 de cauze, curțile de apel Timișoara, Pitești, Brașov, Ploiești, Galați, București și Târgu-Mureș au admis aceste acțiuni, prin hotărâri definitive, pronunțate în 2011. Bazându-se în primul rând pe Convenție și pe jurisprudența Curții, aceste curți de apel au considerat că atingerea adusă dreptului la pensie a personalului auxiliar din domeniul justiției fusese disproporționată prin caracterul său definitiv și amploarea sa, întrucât Guvernul nu prevăzuse nicio dispoziție pentru atenuarea efectelor acestei reduceri drastice a veniturilor. De altfel, instanțele de apel au considerat că eliminarea sistemului special și asimilarea acestuia la sistemul general, nu a condus la o revizuire echitabilă a sistemului de pensii, ci la apariția unor noi forme de discriminare de vreme ce noul mod de calcul nu ia în considerare îndatoririle și obligațiile specifice ce revin personalului auxiliar din domeniul justiției.

În 35 de cauze, inclusiv cele în care sunt implicate reclamantele, curțile de apel Cluj-Napoca, Brașov, București, Ploiești și Târgu-Mureș au respins același tip de acțiuni, considerând că schimbarea metodei de calcul depindea de marja de apreciere a legiuitorului și că reducerea care a urmat nu a fost disproporționată.

După ce a constatat existența unei jurisprudențe divergente cu privire la aplicarea Legii nr. 119/2010, Procurorul General și mai multe curți de apel au formulat recurs în interesul legii și au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțare unei decizii care să asigure o interpretare și o aplicare unitară ale legii.

Printr-o hotărâre din 12 decembrie 2012, Înalta Curte a respins recursul. După ce a subliniat că aceste divergențe aveau ca sursă concluziile diferite la care ajunseseră jurisdicțiile interne în cadrul controlului proporționalității diminuării pensiilor, aceasta a decis că era imposibil să se impună, prin intermediul unei interpretări general valabile, o practică judiciară unitară în materie.

Ea a considerat că, din moment ce instanțele naționale s-au bazat pe Convenția și jurisprudența Curții, acestea trebuiau să aplice în fiecare caz concret testul proporționalității prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și să tragă concluziile necesare, și anume, fie să valideze noua pensie redusă, fie să mențină vechea pensie.

Invocând articolele 6 și 14 din Convenție, reclamantele reclamă o încălcare a principiului securității juridice ținând cont de jurisprudența contradictorie a curților de apel care au admis acțiuni similare, permițând astfel unor persoane aflate într-o situație identică să beneficieze de vechile pensii.

Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 și articolul 14 din Convenție, acestea susțin că reforma sistemelor de pensii a încălcat dreptul lor de proprietate, prin privarea lor de pensia stabilită în momentul pensionării lor, în timp ce alte categorii sociale, cum ar fi, de exemplu, foștii membri ai forțelor de ordine, se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil.

Curtea constată că cererile înregistrate sub numerele 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11 și 45588/11 sunt similare în ceea ce privește încălcările invocate și problemele de fond pe care le prezintă. În consecință, consideră că este oportună conexarea lor în temeiul articolului 42 § 1 din Regulamentul său.

Reclamantele invocă încălcarea articolelor 6 și 14 din Convenție ținând seama de jurisprudența contradictorie a curților de apel ce ar fi adus atingere principiului securității juridice și ar fi creat o discriminare față de alte persoane aflate într-o situație analogă.

În etapa actuală a cauzei, Curtea estimează că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor plângeri și consideră necesar să le comunice Guvernului reclamat, în conformitate cu articolul 54 § 3 b) din Regulamentul său.

Reclamantele afirmă că reducerea pensiilor lor a încălcat dreptul lor de proprietate garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și a determinat o discriminare, contrară articolului 14, în comparație cu alți pensionari, care beneficiază de o metodă de calcul a pensiilor mai favorabilă.

Articolul 1 din Protocolul 1 prevede după cum urmează:

Secțiunea 14 din Convenție prevede:

Curtea amintește că dacă articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuții la un fond de asigurare, acesta nu poate fi interpretat ca acordând dreptul la o pensie de o valoare determinată (a se vedea în special

De asemenea, Curtea amintește că Statele Părți la Convenție beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicii lor sociale. În ceea ce privește adoptarea unor legi care să stabilească un echilibru între cheltuielile și veniturile statului care implică, de obicei, o analiză a problemelor de ordin politic, economic și social, Curtea consideră că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate pentru realizarea acestui lucru și respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil (

În acest caz, Curtea subliniază că reforma sistemelor de pensii se baza pe motive obiective invocate la momentul adoptării Legii nr. 119/2010, respectiv contextul economic actual și corijarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii (a se vedea paragraful 18 de mai sus).

Curtea ia, totodată, act de faptul că pensia datorată reclamantelor în virtutea contribuțiilor vărsate pe durata anilor de serviciu nu a fost în nici un fel afectată de reformă și că acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care beneficiaseră anterior în calitatea lor de personal auxiliar în cadrul sistemului de justiție.

În această privință, Curtea consideră că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme. Ca și Curtea Constituțională, Curtea constată că aceste motive nu pot fi considerate lipsite de temei sau disproporționate.

Curtea ia în considerare, totodată, faptul că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, comparativ cu alte categorii de pensionari, Curtea constată că o distincție este discriminatorie, în sensul articolului 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și întemeiată.

În acest caz, Curtea consideră că faptul că foștii membri ai forțelor de ordine se bucură încă de un mod calcul al pensiilor mai favorabil ține, de asemenea, de o marjă de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este lipsită de temei și că Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei lor a fost motivul pentru acordarea unor anumite privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră că măsurile criticate de către reclamante nu le-au făcut să suporte o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu le-au discriminat în mod nejustificat în comparație cu alți pensionari.

Rezultă că cererile vor fi respinse în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

45312/11 FRIMU c. România

45581/11 TIMAR c. România

45583/11 TANKO c. România

45587/11 MOLNAR c. România

45588/11 GHEȚU c. România