TRIPON v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

TRIPON v. ROMANIA (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Teodor Octavian Tripon, este un național român, care s-a născut în 1968 și locuiește în Beius. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 septembrie 2001, reclamantul, care a fost un funcționar public angajat ca ofițer vamal la un punct de trecere a frontierei, a fost plasat în detenție prealabilă prin o decizie a procurorului public. Împreună cu alți șase colegi care lucrează la același birou vamal, el a fost suspectat că a abuzat de biroul său împotriva intereselor de stat, care este o infracțiune în temeiul articolului 248 din Codul Penal. Prin decizia din 21 noiembrie 2001, Tribunalul de Primă Instanță a prelungit detenția anterioară a reclamantului până la 1 decembrie 2001, când a fost eliberat. La 28 noiembrie 2001, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice, reclamantul a fost respins în temeiul articolului 130 lit. (j) din Codul Muncii, care a autorizat angajatorii să respingă un angajat care a fost plasat în detenție prealabilă pentru o perioadă de peste șase zile, indiferent de motivele de detenție. Într-o hotărâre din 29 aprilie 2002 privind o chestiune preliminară de drept, Curtea de Apel Oradea a aplicat Curții Constituționale propunerea sa de examinare a unei obiecții din motive de constituționalitate, și anume, dacă art. 130 lit. (j) din Codul muncii era compatibilă cu dreptul constituțional al reclamantului de a respecta presunția de nevinovăție. Curtea de Apel a susținut că art. 130 litera (j) din Codul muncii a încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat deoarece a permis tragerea consecințelor în sensul dreptului muncii chiar înainte de stabilirea vinovăției prin o decizie finală și a făcut-o în întregime independent de motivele de a pune suspectul în detenție preventivă. Într-o hotărâre din 14 ianuarie 2003, Curtea Constituțională a respins obiecția din motive de neconstituționalitate, declarând că dreptul angajatorului de a respinge un angajat care a fost încadrat în închisoare timp de peste șaizeci de zile a fost justificat de un fapt obiectiv, adică de absența prelungită a muncii, și nu de considerații legate de faptul că a fost sau nu vinovat de o infracțiune care a justificat impunerea unei măsuri de custodie asupra acestuia. În opinia Curții Constituționale, scopul principal al articolului 130 lit. (j) din Codul muncii a fost de a proteja angajatorul de efectele potențiale negative ale absenței prelungite a unui angajat de la locul de muncă și, prin urmare, de a nu-și îndeplini obligațiile contractuale. În motivele de recurs scrise prezentate de avocatul său la Curtea de Apel, reclamantul a fost de acord cu opinia Curții de Apel, având în vedere, din partea sa, că art. 130 litera (j) din Codul muncii este contrar dreptului de a respecta presupunerea de inocence, garantat de Constituție. Deși nu neagă faptul că i s-a impus o măsură de custodie de peste șasezeci de zile, reclamantul a subliniat faptul că un respect mai mare pentru principiul presunției de nevinovăție ar fi fost obținut prin pur și simplu suspendarea contractului său de ocupare a forței de muncă în așteptarea deciziei finale a instanței relevante cu privire la vina sa, care este o măsură disponibilă în temeiul articolului 79 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor. Într-o hotărâre din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins recursul reclamantului. Afirmă că concedierea sa a fost în conformitate cu legea și nu este contrară Constituției, având în vedere decizia Curții Constituționale și dispozițiile Codului Muncii. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu condiția ca un funcționar să poată fi suspendat de la serviciu dacă a fost comis pentru o infracțiune incompatibilă cu sarcinile sale, cu condiția în mod expres că dispozițiile Codului muncii completează această lege. În consecință, art. 130 litera (j) din Codul muncii se aplică și funcționarilor publici, cum ar fi reclamantul. 10. Într-o hotărâre finală din 16 ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins un recurs din partea reclamantului împotriva hotărârii Curții de Apel, susținând-o în fond. 11. După 1 decembrie 2001, atunci când hotărârea din 21 noiembrie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță de prelungire a detenției anterioare a reclamantului a expirat, reclamantul a fost eliberat. 12. În hotărârea din 11 octombrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat reclamantul la un an și la opt luni de închisoare, suspendat. Curtea a constatat, după audierea depusă de solicitant, reprezentată de un avocat, și la sfârșitul procedurii publice și adversare, că reclamantul și șase dintre colegii săi angajați, de asemenea, în calitate de oficiali vamali, au comis infracțiunile de abuz de biroul lor împotriva intereselor de stat și de a da date false pentru includere într-un document, în contravenție cu articolele 248 și, respectiv, din Codul penal, făcând ca, prin intermediul activităților lor vamale ilegale, să întâmpine o pierdere de 2.201.573.847 lei român (aproximativ 519.424.189 euro) în impozitul și accizele care nu sunt colectate de stat. 13. Prin recursul reclamantului și al co-apărătorilor săi, care au solicitat un achiziționare în temeiul căreia Tribunalul de Primă Instanță a interpretat în mod echitabil legile aplicabile, Tribunalul județului Timiș a pronunțat hotărârea la 17 decembrie 2007 susținând hotărârea instanței inferioare cu privire la fondul. 14. În hotărârea din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a transmis cazul Curții de Conturi Timi. Reclamantul a solicitat o concluzie de către instanța respectivă că infracțiunile de care a fost acuzat au fost încadrate în legea statutului. Cu toate acestea, el a solicitat instanței să continue procesul său penal în temeiul articolului 13 § 2 din Codul de Procedință Penală, pentru a asigura un achitament. 15. Într-o hotărâre din 31 martie 2010, Tribunalul județului Timiș a anulat hotărârea din 11 octombrie 2004. Deși se menționează că infracțiunile au fost interzise în legislație, aceasta a acordat reclamantului cererea de a continua procesul penal în temeiul articolului 13 § 2 din Codul de Procedură Penală. Având reexaminat toate dovezile prezentate în caz (declarările martorilor și co-accusate, rapoarte tehnice de experți, diverse documente, etc.), instanța a constatat că reclamantul nu a putut fi achitat de acuzațiile împotriva lui ca probe acuzate în caz a dovedit vinovăția sa. Curtea a ordonat apoi întreruperea procesului pe toate conturile, în conformitate cu art. 13 § 3 din Codul de Procedură Penală, prin care a pus în aplicare bara de timp special aplicabilă. 16. Prin recursul reclamantului, care a solicitat un achiziționare, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat o hotărâre finală la 14 decembrie 2010 susținând hotărârea din 31 martie 2010 a Curții județului Timiș cu privire la fondul. 17. art. 130 litera (j) din Codul Muncii prevedea, în timp material, că un angajator ar putea respinge un angajat dacă depășește șase zile de detenție. Noul Cod Muncii, care a intrat în vigoare la 5 februarie 2003, conține inițial o dispoziție similară, în art. 61 litera (b), cu condiția ca un angajator să poată respinge un angajat dacă a fost în detenție prealabilă pentru mai mult de șase zile, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală. Perioada de șasezeci de zile a fost redusă la treizeci de zile prin Ordonanța Guvernamentală nr. 65/2005 de modificare a Codului Muncii. 18. În ceea ce privește detenția anterioară, Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca, pe o perioadă de peste treizeci de zile, în timpul cărora biroul procurorului public avea puterea, în acel moment, de a emite un ordin de detenție, orice prelungire a perioadei de detenție anterioară trebuia să fie ordonată exclusiv de către o instanță. În momentul în care art. 159 din Codul de Procedință Penală a fost redactat după cum urmează: „Documentul de anchetă este depus de procurorul [cu instanța] cel puțin două zile înainte de audiere și poate fi consultat de avocat la cerere. Inculpatul este adus în judecată, asistat de un avocat. ... În cazul în care instanța permite o cerere de prelungire [perioada de detenție], acest lucru nu depășește 30 de zile. Procurorul sau acuzatul pot apela împotriva unei hotărâri cu privire la o chestiune preliminară de drept în care instanța a decis o prelungire a perioadei de detenție preliminară. Termenul pentru apel este de trei zile și se execută de la data eliberării hotărârii pentru cei care sunt prezenti la proces și de la data serviciului pentru cei care nu sunt. Un recurs împotriva unei decizii care prelungește perioada de detenție anterioară nu trebuie să aibă efect suspensiv ... Curtea poate permite noi cereri de prelungire a perioadei de detenție anterioară, dar nici o perioadă nu depășește 30 de zile.” 19. De la adoptarea Ordinei guvernamentale de urgență nr. 109 din 24 octombrie 2003 biroul procurorului public nu mai are competența de a ordona detenția anterioară a unei persoane acuzate de a fi comis o infracțiune. Numai un tribunal independent și imparțial poate ordona detenția preliminară sau o prelungire a acesteia, prin o decizie motivată, de recurs, luată după audiere de către acuzat în prezența avocatului său.

The applicant, Mr Teodor Octavian Tripon, is a Romanian national, who was born in 1968 and lives in Beius. 2. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 3. On 21 September 2001 the applicant, who was a civil servant employed as a customs officer at a border crossing point, was placed in pre-trial detention by a decision of the public prosecutor’s office. Along with six other colleagues working at the same customs office, he was suspected of having abused his office contrary to State interests, which is an offence under Article 248 of the Criminal Code. By a decision of 21 November 2001, the Oradea Court of First Instance extended the applicant’s pre-trial detention to 1 December 2001, when he was released. 4. On 28 November 2001, by a decision of the Ministry of Public Finance, the applicant was dismissed under Article 130 (j) of the Labour Code, which authorised employers to dismiss an employee who had been placed in pre-trial detention for a period exceeding sixty days, irrespective of the grounds for detention. 5. The applicant appealed against his dismissal to the Oradea Court of Appeal. 6. In a ruling of 29 April 2002 on a preliminary question of law, the Oradea Court of Appeal applied to the Constitutional Court of its own motion for examination of an objection on grounds of constitutionality, namely, whether Article 130 (j) of the Labour Code was compatible with the applicant’s constitutional right to respect for the presumption of innocence. The Court of Appeal held that Article 130 (j) of the Labour Code infringed the right to be presumed innocent because it allowed consequences to be drawn for the purposes of labour law even before guilt had been established by a final decision and did so entirely independently of the grounds for placing the suspect in pre-trial detention. 7. In a decision of 14 January 2003, the Constitutional Court dismissed the objection on grounds of unconstitutionality, holding that an employer’s right to dismiss an employee who had been placed in pre-trial detention for over sixty days was justified by an objective fact, namely, his prolonged absence from work, and not by considerations linked to whether or not he was guilty of an offence that had justified imposing a custodial measure on him. In the Constitutional Court’s view, the primary purpose of Article 130 (j) of the Labour Code was to protect the employer from the potentially adverse effects of an employee’s prolonged absence from work and resulting failure to fulfil his contractual obligations. 8. In the written grounds of appeal lodged with the Court of Appeal by his lawyer, the applicant agreed with the Court of Appeal’s view, considering, for his part, that Article 130 (j) of the Labour Code was contrary to the right to respect for the presumption of innocence, guaranteed by the Constitution. While not denying that a custodial measure of over sixty days had been imposed on him, the applicant pointed out that greater respect for the principle of the presumption of innocence would have been achieved by merely suspending his employment contract pending the relevant court’s final decision regarding his guilt, which was a measure available under section 79 of Law no. 188/1999 on the status of civil servants. 9. In a decision of 24 February 2003, the Oradea Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. It held that his dismissal had been in conformity with the law and was not contrary to the Constitution, having regard to the decision of the Constitutional Court and the provisions of the Labour Code. It noted that Law no. 188/1999 on the status of civil servants, which provided that a civil servant could be suspended from service if he had been committed for trial for an offence that was incompatible with his duties, expressly provided that the provisions of the Labour Code supplemented that Law. Accordingly, Article 130 (j) of the Labour Code was also applicable to civil servants such as the applicant. 10. In a final judgment of 16 January 2004, the Supreme Court of Justice dismissed an appeal by the applicant against the Court of Appeal’s decision, upholding it on the merits. 11. After 1 December 2001, when the decision of 21 November 2001 of the Oradea Court of First Instance extending the applicant’s pre-trial detention expired, the applicant was released. He remained free throughout the remainder of the criminal proceedings against him. 12. In a judgment of 11 October 2004, the Oradea Court of First Instance sentenced the applicant to one year and eight months’ imprisonment, suspended. It deducted from that period the time the applicant had spent in pre-trial detention from 21 September to 10 December 2001. The court found, after hearing submissions from the applicant, who was represented by a lawyer, and at the end of public and adversarial proceedings, that the applicant and six of his colleagues also employed as customs officials had committed the offences of abusing their office contrary to State interests and giving false data for inclusion in a document, contrary to Articles 248 and 289 of the Criminal Code respectively, thereby causing the Ministry of Finance, through their illegal customs activities, to incur a loss of 2,201,573,847 Romanian lei (approximately 519,424,189 euros) in tax and excise duty not collected by the State. 13. On appeal by the applicant and his co-defendants, who sought an acquittal on grounds that the Court of First Instance had wrongly interpreted the applicable laws, the Timiș County Court gave judgment on 17 December 2007 upholding the lower court’s judgment on the merits. 14. In a judgment of 30 September 2008, the Timișoara Court of Appeal remitted the case to the Timiș County Court. The applicant sought a finding by that court that the offences of which he was accused were statute-barred. He nonetheless asked the court to continue with his criminal trial under Article 13 § 2 of the Code of Criminal Procedure, in order to secure an acquittal. 15. In a decision of 31 March 2010, the Timiș County Court set aside the judgment of 11 October 2004. While noting that the offences were statute-barred, it granted the applicant’s request to continue his criminal trial under Article 13 § 2 of the Code of Criminal Procedure. Having re-examined all the evidence adduced in the case (statements of witnesses and co-accused, expert technical reports, various documents, and so forth), the court found that the applicant could not be acquitted of the charges against him as the prosecution evidence adduced in the case proved his guilt. The court then ordered the trial to be discontinued on all counts, in accordance with Article 13 § 3 of the Code of Criminal Procedure, thus bringing into effect the applicable special time bar. 16. On an appeal by the applicant, who sought an acquittal, the Timișoara Court of Appeal delivered a final judgment on 14 December 2010 upholding the decision of 31 March 2010 of the Timiș County Court on the merits. 17. Article 130( j) of the Labour Code provided, at the material time, that an employer could dismiss an employee if his detention exceeded sixty days. The new Labour Code, which came into force on 5 February 2003, initially contained a similar provision, in Article 61 (b), providing that an employer could dismiss an employee if he was in pre-trial detention for more than sixty days, in the conditions set forth in the Code of Criminal Procedure. The sixty-day period was reduced to thirty days by Government Ordinance no. 65/2005 amending the Labour Code. 18. Regarding pre-trial detention, the Code of Criminal Procedure in force at the relevant time provided that over and above a period of thirty days, during which the public prosecutor’s office had power, at that time, to issue a detention order, any extension of the period of pre-trial detention had to be ordered exclusively by a court. At the material time Article 159 of the Code of Criminal Procedure was worded as follows: “The investigation file shall be lodged by the prosecutor [with the court] at least two days prior to the hearing and may be consulted by the lawyer on request. The defendant shall be brought before the court, assisted by a lawyer. ... If the court allows a request to extend [the period of detention], this shall not exceed 30 days. The prosecutor or accused may appeal against a decision on a preliminary question of law in which the court has ruled on an extension of the period of pre-trial detention. The time-limit for appealing is three days and shall run from the date of delivery of judgment for those who are present at trial and from the date of service for those who are not. An appeal against a decision extending the period of pre-trial detention shall not have suspensive effect ... The court may allow further requests for an extension of the period of pre-trial detention, but no period shall exceed 30 days.” 19. Since the adoption of Government Emergency Ordinance no. 109 of 24 October 2003 the public prosecutor’s office no longer has power to order the pre-trial detention of a person accused of having committed an offence. Only an independent and impartial tribunal may order pre-trial detention or an extension thereof, by a reasoned decision, amenable to appeal, taken after hearing submissions from the accused in the presence of his lawyer.

§ Cauze similare