Secțiunea a treia Cerere nr. 30647/07 Oleg DONOS împotriva României introdusă la 10 iulie 2007 EXPOSAT DE FAPT, reclamantul, dl Oleg Donos, este un cetățean cu dublă naționalitate românească și moldova, născut în 1979 și rezident în Bologna (Italia). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Procedura penală inițiată împotriva reclamantului la 13 septembrie 2005, în opinia sa, reclamantul a fost arestat de poliție fără motiv și a fost arestat. La ui a spus că, a doua zi, a fost obligat să scrie o declarație pentru a preciza natura contribuției sale la un sector de trafic de emigranți moldoveni în Italia, la care poliția a fost dezmembrată și la care a fost reținut de a fi participat. El ar fi declarat că a fost găsit la volanul unui vehicul care a transportat persoane de naționalitate moldovenească din Chișinău la Timișoara și a fost încărcat de către așa-numitele În acest caz, reclamantul declară că nu a fost asistat de un avocat în momentul în care și-a făcut declarația. Pe aceasta, o mențiune scrisă cu precizie pe care nu a solicitat-o el nu a solicitat-o (în niciun caz nu a făcut-o) și a refuzat prezența unui avocat. În timpul arestării, polițiștii au confiscat 1 200 de euro pentru confiscarea lui, pe motiv că banii reprezentau beneficiul unei infracțiuni. La 14 septembrie 2005, poliția a colectat declarațiile altor persoane suspectate de a fi participat la această operațiune. Potrivit reclamantului, nici una dintre ele nu i-a menționat numele. Potrivit reclamantului, polițiștii nu și-au informat familia, care locuiește în Moldova, cu privire la arestarea sa; rudele sale nu ar fi aflat decât două săptămâni mai târziu, prin intermediul internetului. Reclamantului nu i s-ar fi permis decât la o lună după arestarea sa de a telefona în afara închisorii pentru a angaja un avocat. Printr-o hotărâre din 14 septembrie 2005, Tribunalul din Timiș, primind cererea Parchetului în acest sens, a dispus plasarea în detenție până la 12 octombrie 2005 a reclamantului și a altor nouă persoane suspectate de a fi acționat într-o ședință într-un mod contrar legii. Tribunalul a considerat că există indicii serioase că persoanele arestate comit infracțiuni de trafic de persoane și de treceri frauduloase de la frontieră, precum și dovezi că ordinea publică ar fi pusă în pericol dacă ar fi eliberate. În urma unui proces-verbal întocmit la 16 septembrie 2005, doi polițiști din Timișoara au sunat familiile tuturor persoanelor reținute provizoriu, inclusiv pe cele ale reclamantului. Polițiștii au precizat că apelaseră la numărul indicat de acesta din urmă ca fiind al surorii sale, dar că persoana care a renunțat le-a răspuns că nu-l cunoștea pe solicitant. După 12 octombrie 2005, arestarea provizorie a reclamantului a fost prelungită de o instanță pentru perioade succesive de 30 de zile, până la 6 martie 2007. Printr-un rechizitoriu din 30 ianuarie 2006, Parchetul l-a rejudecat pe reclamant și pe alte nouă persoane, acuzându-le că au organizat, au aderat la sau au ajutat un grup de persoane fizice și că au fost livrate traficului de persoane imigrante, care au fost reprimate prin art. 71 din Ordonanța guvernului nr. 105/2001 și, respectiv, art. 7 din lege. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Parchetul a indicat faptul că inculpații au acționat într-o reuniune pentru a facilita trecerea frauduloasă în spațiul Schengen a patruzeci și trei de cetățeni moldoveni. El a precizat că el intenționa să se prevaleze ca probe în sarcina declarațiilor a trei infiltrați și doi informatori care, pentru că ar fi acționat într-un caz complex, ar fi fost autorizați de poliție să se infiltreze în rețeaua de traficanți. Parchetul a indicat, de asemenea, că inculpații au recunoscut faptele care le erau imputate. 11. Prin hotărârea din 23 iunie 2006, Tribunalul din Timiș l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru infracțiunile care i-au fost reproșate de Parchet și a ordonat, în temeiul articolului 118 din Codul de procedură penală, confiscarea celor 1 200 de euro găsiți la el în ziua arestării sale ca fiind beneficiul infracțiunilor comise. A reieșit că reclamantul nu avea o sentință penitenți. El a condamnat la aceeași pedeapsă cu închisoare șase dintre coinculpați; alți inculpați au fost pedepsiți cu diverse alte pedepse de închisoare, în funcție de contribuția lor la desfășurarea faptelor și la antecedentele lor. Pe baza declarațiilor celor sub acoperire și a declarațiilor celor care au fost acuzați în fața organelor de anchetă, instanța a respins apărarea reclamantului constând în a pretinde în fața sa că nu cunoșteau coinculpații înainte de arestarea sa și că aceaceasta a fost numai prin intervenția sub acoperire și a informatorilor pe care inculpații îi formaseră un grup. În plus, instanța a menționat că declarațiile martorilor, ale infiltraților și ale informatorilor, precum și cele ale coincriților înșiși erau ocupate cu cazarea și transportul la granița cetățenilor moldoveni care doreau să intre în spațiul Schengen. 12. La solicitarea reclamantului și a altor coincriși, Tribunalul de apel din Timișoara, printr-o hotărâre din 22 noiembrie 2006, a confirmat temeinicia condamnării lor de către Tribunalul din Timiș. Comisia a considerat că primii judecători efectuaseră o evaluare corectă a elementelor de probă depuse la dosar. Comisia a răspuns favorabil cererii reclamantului de a elimina sancțiunea de expulzare din teritoriul român pe care primii judecători o luaseră împotriva sa, pe motiv că o astfel de măsură nu putea fi aplicată numai resortisanților străini, ea nu se afla în posesia reclamantului care avea dublă naționalitate românească și moldovenească 13. La recursul reclamantului, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o hotărâre definitivă din 6 martie 2007, a confirmat decizia instanțelor anterioare și a considerat că pedepsele aplicate fiecăruia dintre coincriminați au fost individualizate în mod corespunzător și că au fost conforme cu contribuția fiecăruia dintre ei la desfășurarea faptelor. După 13 septembrie 2005, reclamantul a fost reținut în mai multe penitenciare, și anume casa de interdicție aproape de inspecția poliției din Timiș, și centrele penitenciare din Timișoara, Rahova și Iași. 15. Potrivit celor menționate mai sus, el a fost ținut peste tot în celule suprapopulate, pe care uneori trebuia să le împartă cu alți treizeci de deținuți. Condițiile sanitare și calitatea hranei ar fi fost deplorabile. La închisoarea Rahova, el ar fi cerut în repetate rânduri, fără succes, să participe la activitățile sociale sau de reintegrare. La sosirea sa în centrul ui Iași, acesta ar fi fost închis timp de două zile într-o celulă nesănătoasă și fără toaletă. 16. Reclamantul ar fi făcut mai multe plângeri pe baza Legii 275/2006 privind executarea pedepselor pentru neplăceri de detenție ; în opinia sa, aceste plângeri nu au fost înregistrate de către administrația în cauză sau transmise judecătorului delegat. 17. Pentru a confirma afirmațiile sale, reclamantul atașat la dosarul său declarațiile scrise ale cinci deținuți ai centrului de detenție al mailului, care au fost înfășurați la treizeci într-o celulă de aproximativ 40 , infestată cu gândaci și cu apă curentă, duș și duș; li s-ar fi permis să facă un duș numai o dată pe săptămână și nu ar fi avut dreptul să participe la activități travestite sau să lucreze pe motiv că erau considerate periculoase. 18. La 18 septembrie 2007, reclamantul a fost eliberat condiționat. GRIFS 19. Invocând în esență art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente inumane sau degradante în diferite instituții de detenție române din cauza condițiilor materiale de detenție. 20. Invocând în esență art. 6 din convenție, se plânge de caracterul inechitabil al procedurii penale îndreptate împotriva sa. El a declarat că nu a fost asistat de un avocat la data primei sale interogări de către poliție și nici nu s-a confruntat cu coinculpații săi și cu martorii acuzați. El susține că aceaceasta este intervenția celor infiltrați și a informatorilor despre care nu ar fi știut identitatea lui. El susține că adevărații autori ai traficului de imigranți sunt sub acoperire și informatorii însărcinați de poliție. Invocând apoi în esență art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că, după arestarea sa, la 13 septembrie 2005, polițiștii nu și-ar fi informat familia, care locuiește în Moldova, și că aceasta din urmă ar fi aflat vestea că două săptămâni mai târziu, prin intermediul internetului. 22. În plus, invocă în esență art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge de confiscarea a 1 200 de euro găsiți în posesia sa la arestarea sa. 23. Invocând în cele din urmă în esență art. 5 alineatul (3) din Convenție, se plânge de durata detenției sale provizorii până la arestarea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 6 martie 2007. A epuizat reclamantul căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, în special în ceea ce privește caracterul său întemeiat pe art. 3 din Convenția privind tratamentele inumane sau degradante pe care aceasta le-a aplicat ca urmare a condițiilor sale materiale de detenție în diferitele instituții penitenciare române în perioada 13 septembrie 2005-18 septembrie 2007 În cazul în care căile de atac existente în dreptul intern nu reprezintă o cale de atac efectivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a fost supus unor tratamente inumane sau degradante în temeiul articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor sale de detenție în instituțiile de detenție în cauză Guvernul este invitat să furnizeze detalii cu privire la condițiile în care reclamantul a fost deținut în mai multe penitenciare între 13 septembrie 2005 și 18 septembrie 2007 (dimensiunea celulei sale și numărul de deținuți, existența unui program social/recreativ, condițiile sanitare etc.). Acuzațiile penale împotriva reclamantului au fost examinate în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) și la art. 6 alineatul (1) litera (c) și la art. 6 alineatul (1) litera (d) combinate ale convenției? În special, reclamantul a putut, încă de la primul interogatoriu al poliției, să se apere pe el însuși sau cu sprijinul unui reprezentant ales de acesta, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) litera (c) din convenție. A reușit să interogheze sau să interogheze martorii acuzați, așa cum se prevede la art. 6 alin. (3) lit. (c) și (d) din Convenție Guvernul este invitat să prezinte copii ale documentelor cazului pe baza cărora instanțele au examinat temeinicia acuzațiilor aduse reclamantului. să prezinte o copie a declarațiilor persoanelor sub acoperire și ale informatorilor, indicând dacă judecătorii care alcătuiau formațiunile de judecată știau adevărata identitate a acestora și dacă reclamantul a avut o ocazie adecvată și suficientă de a contesta mărturiile sau de a-și interoga autorii, în momentul depunerii lor sau mai târziu să precizeze dacă reclamantul a fost asistat de un avocat în cursul desfășurării procedurii privind temeinicia acuzațiilor aduse acestuia, inclusiv în timpul primelor interogatorii efectuate de poliție să trimită Curții motivele de apel și de recurs ale reclamantului, precum și deciziile înainte de a afirma dreptul prin care instanțele competente să examineze temeinicia acuzațiilor împotriva acestuia au decis cu privire la cererile sale de probă.
Requête n
o
30647/07
Oleg DONOS
contre la Roumanie
introduite le 10 juillet 2007
1.
Le requérant, M. Oleg Donos, est un ressortissant ayant la double nationalité roumaine et moldave, né en 1979 et résidant à Bologne (Italie).
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale engagée contre le requérant
3.
Le 13 septembre 2005, le requérant fut appréhendé par la police, selon lui sans raison, et fut placé en garde à vue. L’intéressé allègue que, le lendemain, il a été obligé d’écrire une déclaration pour préciser la nature de sa contribution à une filière de trafic d’émigrants moldaves vers l’Italie, que la police avait démantelée et à laquelle il était soupçonné d’avoir participé. Il aurait déclaré s’être trouvé au volant d’un véhicule qui avait transporté des personnes de nationalité moldave de Chișinău à Timișoara et avoir été chargé par les dénommés «
Igor
» et «
Petre
» de s’occuper de l’hébergement des Moldaves avant que Igor et Petre les fassent sortir du pays. Le requérant affirme n’avoir pas été assisté par un avocat au moment où il a fait sa déclaration. Sur celle-ci, une mention manuscrite précise qu’il n’en demandait pas («
nu solicit
»). L’intéressé nie avoir écrit cette mention et avoir refusé la présence d’un avocat.
4.
Lors de l’arrestation, les policiers saisirent pour confiscation 1
200
euros que le requérant portait sur lui, au motif que cet argent représentait le bénéfice d’une infraction.
5.
Le 14 septembre 2005, la police recueillit les dépositions des autres personnes soupçonnées d’avoir participé à cette opération. Selon le requérant, aucune d’entre elles n’a mentionné son nom.
6.
Toujours selon le requérant, les policiers n’ont pas informé sa famille, vivant en Moldavie, de son arrestation
; ses proches ne l’auraient apprise que deux semaines plus tard, par le biais d’Internet. Le requérant n’aurait été autorisé qu’un mois après son arrestation à téléphoner à l’extérieur de la prison pour engager un avocat.
7.
Par un jugement du 14 septembre 2005, le tribunal de Timiș, accueillant la demande du parquet en ce sens, ordonna le placement en détention jusqu’au 12 octobre 2005 du requérant et de neuf autres personnes soupçonnées d’avoir agi en réunion de façon contraire à la loi. Le tribunal releva qu’il y avait des indices sérieux selon lesquels les individus arrêtés avaient commis les infractions de trafic de personnes et de passages frauduleux de la frontière, ainsi que des preuves attestant que l’ordre public serait mis en danger s’ils étaient remis en liberté.
8.
Il ressort d’un procès-verbal dressé le 16 septembre 2005 par deux policiers de Timișoara qu’ils avaient téléphoné aux familles de toutes les personnes placées en détention provisoire, y compris à celle du requérant. Les policiers précisèrent qu’ils avaient appelé le numéro indiqué par ce dernier comme étant celui de sa sœur, mais que la personne qui avait décroché leur avait répondu ne pas connaître le requérant.
9.
Après le 12 octobre 2005, la détention provisoire du requérant fut prolongée par un tribunal pour des périodes successives de trente jours, jusqu’au 6 mars 2007.
10.
Par un réquisitoire du 30 janvier 2006, le parquet renvoya en jugement le requérant ainsi que neuf autres personnes, les accusant d’avoir organisé, adhéré à ou aidé un groupe d’infracteurs et de s’être livrés au trafic d’émigrants, infractions réprimées respectivement par l’article 71 de l’ordonnance du gouvernement n
o
105/2001 et l’article 7 de la loi
n
o
39/2003 sur la prévention et la lutte contre la criminalité organisée. Le parquet indiqua que les accusés avaient agi en réunion pour faciliter le passage frauduleux dans l’espace Schengen de quarante-trois citoyens moldaves. Il précisa qu’il entendait se prévaloir en tant que preuves à charge des déclarations de trois infiltrés et deux informateurs qui, parce qu’il se serait agi d’une affaire complexe, auraient été autorisés par la police à infiltrer le réseau de trafiquants. Le parquet indiqua en outre que les accusés avaient reconnu les faits qui leur étaient imputés.
11.
Par un jugement du 23 juin 2006, le tribunal de Timiș condamna le requérant à une peine de trois ans de prison pour les infractions qui lui avaient été reprochées par le parquet et ordonna, en vertu de l’article 118 du code de procédure pénale, la confiscation des 1
200 euros découverts sur lui le jour de son arrestation comme étant le bénéfice des infractions commises. Il releva que le requérant n’avait pas d’antécédents pénaux. Il condamna à la même peine de prison six des coïnculpés
; d’autres accusés se virent infliger diverses autres peines de prison en fonction de leur contribution au déroulement des faits et à leurs antécédents.
S’appuyant sur les déclarations des infiltrés et sur les déclarations des coïnculpés devant les organes d’enquête, le tribunal écarta la défense du requérant consistant à prétendre devant lui qu’il ne connaissait pas les coïnculpés avant son arrestation et que ce n’était que par l’intervention des infiltrés et des informateurs que les accusés avaient formé un «
groupe
» ayant agi de façon contraire à la loi. Le tribunal nota en outre qu’il résultait des déclarations des témoins, des infiltrés et des informateurs ainsi que de celles des coïnculpés eux-mêmes que ces derniers s’étaient occupés de l’hébergement et du transport vers la frontière des citoyens moldaves qui souhaitaient entrer frauduleusement dans l’espace Schengen.
12.
Sur appel du requérant et des autres coïnculpés, la cour d’appel de Timișoara, par un arrêt du 22 novembre 2006, confirma le bien-fondé de leur condamnation par le tribunal de Timiș. Elle estima que les premiers juges avaient procédé à une appréciation correcte des éléments de preuve versés au dossier. Elle répondit favorablement à la demande du requérant visant à la suppression de la sanction d’expulsion du territoire roumain que les premiers juges avaient prise à son encontre, au motif que, une telle mesure ne pouvant être infligée qu’aux ressortissants étrangers, elle ne s’appliquait pas au requérant qui avait la double nationalité roumaine et moldave.
13.
Sur recours du requérant, la Haute Cour de cassation et de justice, par un arrêt définitif du 6 mars 2007, confirma la décision des juridictions antérieures. Elle jugea que les peines infligées à chacun des coïnculpés avaient été correctement individualisées et qu’elles étaient conformes à la contribution de chacun d’entre eux au déroulement des faits. Elle déduisit de la peine infligée au requérant la durée de la détention de celui-ci depuis le 13
septembre 2005.
2.
Les conditions de détention du requérant
14.
Après le 13 septembre 2005, le requérant a été détenu dans différents établissements pénitentiaires, à savoir la maison d’arrêt près l’inspection de police de Timiș, et les centres pénitentiaires de Timișoara, Rahova et Iași.
15.
Selon l’intéressé, il a partout été détenu dans des cellules surpeuplées, qu’il devait parfois partager avec trente autres détenus. Les conditions sanitaires et la qualité de la nourriture y auraient été déplorables. A la prison de Rahova, il aurait demandé à plusieurs reprises, sans succès, à participer aux activités sociales ou de réintégration. A son arrivée au centre pénitentiaire d’Iași, il aurait été confiné pendant deux jours dans une cellule insalubre et dépourvue de toilettes.
16.
Le requérant aurait fait plusieurs plaintes sur le fondement de la loi
n
o
275/2006 sur l’exécution des peines pour mauvaises conditions de détention
; selon lui, ces plaintes n’ont pas été enregistrées par l’administration pénitentiaire ou transmises au juge délégué.
17.
Pour confirmer ses allégations, le requérant joint à son dossier les déclarations manuscrites de cinq codétenus du centre pénitentiaires d’Iași, qui attestent qu’ils étaient entassés à trente dans une cellule d’environ 40
m
2
, infestée de cafards et dépourvue d’eau courante, de douche et d’aération
; ils n’auraient été autorisés à prendre une douche qu’une fois par semaine et n’auraient pas eu le droit de participer aux activités récréatives ou de travailler au motif qu’ils étaient considérés comme dangereux.
18.
Le 18 septembre 2007, le requérant fut mis en liberté conditionnelle.
19.
Invoquant en substance l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi des traitements inhumains ou dégradants dans différents établissements pénitentiaires roumains en raison de ses conditions matérielles de détention.
20.
Invoquant en substance l’article 6 de la Convention, il se plaint du caractère inéquitable de la procédure pénale dirigée contre lui. Il allègue n’avoir pas été assisté par un avocat à la date de son premier interrogatoire par la police ni confronté avec ses coïnculpés et avec les témoins à charge. Il affirme que c’est l’intervention des infiltrés et des informateurs – dont il n’aurait pas connu l’identité – qui avait entraîné la formation du «
groupe d’infracteurs
» dont les tribunaux avaient estimé, selon lui à tort, qu’il faisait partie. Il soutient que les véritables auteurs du trafic d’émigrants sont les infiltrés et les informateurs missionnés par la police.
21.
Invoquant ensuite en substance l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’après son arrestation, le 13 septembre 2005, les policiers n’auraient pas informé sa famille, vivant en Moldavie, et que celleci n’aurait appris la nouvelle que deux semaines plus tard, par le biais d’Internet.
22.
En outre, invoquant en substance l’article 1 du Protocole n
o
1, il se plaint de la confiscation de 1
200 euros trouvés en sa possession lors de son arrestation.
23.
Invoquant enfin en substance l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaint de la durée de sa détention provisoire jusqu’à l’arrêt définitif de la Haute Cour de cassation et de justice du 6 mars 2007.
1.
Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention, s’agissant de son grief tiré de l’article 3 de la Convention relatif aux traitements inhumains ou dégradants qu’il alléguait avoir subis en raison de ses conditions matérielles de détention dans différents établissements pénitentiaires roumains du 13 septembre 2005 au 18 septembre 2007
?
Dans l’affirmative, ou dans l’hypothèse où les voies de recours existantes en droit interne ne représentent pas un recours effectif, au sens de l’article
35 § 1 de la Convention, le requérant a-t-il été soumis à des traitements inhumains ou dégradants contraires à l’article 3 de la Convention en raison de ses conditions de détention dans les établissements pénitentiaires concernés
?
Le Gouvernement est invité à fournir des détails sur les conditions dans lesquelles le requérant a été détenu dans différents établissements pénitentiaires entre le 13 septembre 2005 et le 18 septembre 2007 (taille de sa cellule et nombre de détenus, existence d’un programme social/récréatif, conditions sanitaires, etc.).
2.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et
3
c) et d) combinés de la Convention
? En particulier, le requérant a-t-il pu, dès son premier interrogatoire par la police, se défendre lui-même ou avec l’assistance d’un défenseur de son choix, comme l’exige l’article 6 §§
3
c) de la Convention
? A-t-il pu interroger ou faire interroger les témoins à charge, comme l’exige l’article 6 §§ 3 c) et d) de la Convention
?
Le Gouvernement est invité à produire des copies des pièces du dossier sur la base duquel les tribunaux ont examiné le bien-fondé des charges portées par le parquet à l’encontre du requérant. Il est invité en particulier
:
a)
à produire une copie des déclarations des infiltrés et des informateurs, en indiquant si les juges qui composaient les formations de jugement connaissaient la véritable identité de ceux-ci et si le requérant a eu une occasion adéquate et suffisante de contester leurs témoignages ou d’en interroger leurs auteurs, au moment de leur déposition ou plus tard
;
b)
à préciser si le requérant a été assisté par un avocat pendant le déroulement de la procédure sur le bien-fondé des charges portées à son encontre, y compris pendant les premiers interrogatoires par la police
;
c)
à faire parvenir à la Cour les motifs d’appel et de recours du requérant, ainsi que les décisions avant dire droit par lesquelles les tribunaux compétents pour examiner le bien-fondé des charges contre lui ont statué sur ses demandes de preuve.