- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 februarie 2012
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Manascurta împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
Reclamantul, Ion Mânăscurtă, este un național moldovenesc născut în 1959 și locuiește în Talmaza. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Grigore Botezat, un avocat practicant în Ștefan-Vodă. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, agricultor, a înregistrat la consiliul local Talmaza o societate privată, înființată pentru a exploata o fermă de oi, pe care o achiziționează ulterior. Locul de teren alături de fermă, de o suprafață totală de 15 hectare, a fost utilizat de L.C. în conformitate cu termenii unui contract de leasing de 20 de ani pe care l-a semnat cu consiliul local la 30 ianuarie 2003. La 12 august 2003, reclamantul a convenit cu L.C.
că va înlocui cel de-al doilea în contractul de închiriere cu consiliul local. Reclamantul a intenționat să utilizeze pășuni ca pășune pentru ferma sa. La 28 mai 2006, Consiliul local a adoptat o decizie de anulare a contractului de închiriere din 30 ianuarie 2003 și decizia sa din 18 mai 2006. Reclamantul a depus o acțiune judecătorească împotriva consiliului local, cerând o ordonanță care impune acesteia să anuleze decizia adoptată la 28 mai 2006. La 11 decembrie 2006, Curtea de District Ștefan-Vodă a constatat în favoarea reclamantului și a ordonat consiliului local să semneze limitele terenurilor de 15 hectare utilizate de reclamant în temeiul contractului de închiriere și să se abțină de orice măsură care ar putea împiedica reclamantului să o utilizeze și să elibereze reclamantul cu documentele necesare pentru realizarea reconstrucției fermei.
Hotărârea a fost susținută prin recurs de către Curtea de Apel Bender la 16 ianuarie 2007. În ciuda încercărilor reclamantului de a obține executarea hotărârii finale în favoarea sa, aceasta nu a fost pusă în aplicare până în prezent. La 28 iulie 2009, Curtea a pronunțat hotărârea pilot Olaru și alții (a se vedea Olaru și alții c. Moldova, nos. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009) în care a constatat, printre altele, că problema neexecuției hotărârilor interne de atribuire a locuințelor sociale la diferite categorii de persoane a dezvăluit existența unei „probleme sistemice”. Curtea a ordonat, printre altele, ca statul pârât să instituie un remediu intern eficace care să asigure o soluție adecvată și suficientă pentru neexecutarea sau întârziarea executării hotărârilor interne finale (a se vedea Olaru și altele, citate mai sus, § 58 și punctul 4 din partea operativă).
La 20 septembrie 2011, Guvernul moldovenesc a informat Curtea că la 1 iulie 2011 o nouă lege (Legea nr. 87) a intrat în vigoare, instituirea unei soluții împotriva problemei de neexecuție a hotărârilor interne finale și împotriva problemei de lungime necorespunzătoare a procedurii. La 29 septembrie 2011, Registrul Curții a informat reclamantul și toate celelalte reclamante în aceeași poziție a noului remediu, întrebând dacă au intenția de a o utiliza în termenul de șase luni stabilit de Legea nr. 87 (a se vedea punctul 11 de mai jos). Reclamanții au atras atenția asupra faptului că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate să se ocupe decât de o chestiune după epuizarea tuturor măsurilor interne și faptul că neobservarea acestei norme ar putea constitui un motiv pentru declararea cererii inadmisibile.
10. Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2011, reclamantul a informat Curtea că intenționează să utilizeze noul remediu și că a inițiat deja o procedură în conformitate cu Legea nr. 87. El nu a contestat eficacitatea noii remedii. 11. 87 Orice persoană care îl consideră victimă de încălcarea dreptului de a face obiectul examinării unui caz sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil are dreptul să aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și compensații. În temeiul articolului 1 din lege, dispozițiile legii ar trebui interpretate și aplicate în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. Secțiunea 4 din lege prevede că instanțele sunt obligate să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni.
Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unei cauze sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil, o instanță constată o compensare pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costurile și cheltuielile trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților. În temeiul articolului 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate solicita compensații în instanța internă în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu declare admisibilitatea și meritul plângerii.
12. În același timp, Codul de Procedură Civilă a fost modificat astfel încât să reducă numărul de cazuri de recurs de la doi la unu și să renunțe la taxele de judecată pentru astfel de proceduri.
1. The applicant, Ion Mânăscurtă, is a Moldovan national who was born in 1959 and lives in Talmaza. He was represented before the Court by Mr Grigore Botezat, a lawyer practising in Ștefan-Vodă. The Government was represented by their Agent, Mr Vladimir Grosu.
The facts of the case may be summarised as follows.
The applicant, a farmer, registered with the Talmaza local council a private company, set up to operate a sheep farm, which the applicant subsequently acquired. The plot of land next to the farm, of a total surface of 15 hectares, was used by L.C. under the terms of a 20-year lease contract which he had signed with the local council on 30 January 2003. On 12 August 2003, the applicant agreed with L.C. that he would replace the latter in the lease contract with the local council. The applicant intended to use the plot of land as a pasture for his farm.
On 28 May 2006, the local council adopted a decision annulling the lease contract of 30 January 2003 and its own decision of 18 May 2006.
The applicant filed a court action against the local council, seeking an order obliging the latter to annul the decision adopted on 28 May 2006.
On 11 December 2006, the Ștefan-Vodă District Court found in the applicant’s favour and ordered the local council to mark the boundaries of the plot of land of 15 hectares used by the applicant under the terms of the lease contract and to refrain from any measures which could prevent the applicant from using it, and to issue the applicant with the documents necessary for carrying out the farm’s reconstruction. The decision was upheld on appeal by the Bender Court of Appeal on 16 January 2007. Despite attempts by the applicant to obtain the enforcement of the final judgment in his favour, it has not been enforced to date.
On 28 July 2009 the Court delivered the Olaru and others pilot judgment (see Olaru and Others v. Moldova, nos. 476/07, 22539/05, 17911/08 and 13136/07, 28 July 2009) in which it found, inter alia, that the problem of non-enforcement of domestic judgments awarding social housing to different categories of individuals disclosed the existence of a “systemic problem”. The Court ordered, inter alia, that the respondent State set up an effective domestic remedy which secures adequate and sufficient redress for non-enforcement or delayed enforcement of final domestic judgments (see Olaru and others, cited above, § 58 and point 4 of the operative part).
On 20 September 2011 the Moldovan Government informed the Court that on 1 July 2011 a new law (Law no. 87) entered into force, instituting a remedy against the problem of non-enforcement of final domestic judgments and against the problem of unreasonable length of proceedings.
On 29 September 2011 the Registry of the Court informed the applicant and all other applicants in the same position of the new remedy, asking whether they intended to make use of it within the six-month time-limit set by Law No. 87 (see paragraph 11 below). The applicants’ attention was drawn to the fact that according to Article 35 § 1 of the Convention, the Court may only deal with a matter after all domestic remedies have been exhausted and that failure to observe the above rule could constitute a reason for declaring the application inadmissible.
By a letter of 6 November 2011 the applicant informed the Court that he intended to make use of the new remedy and that he had already initiated proceedings in accordance with Law no. 87. He did not dispute the effectiveness of the new remedy.
According to Law no. 87 anyone who considers him or herself to be a victim of a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is entitled to apply to a court for the acknowledgement of such a breach and compensation. Under section 1 of the law, the provisions of the law should be interpreted and applied in accordance with the national law, the Convention and the Court’s case-law. Section 4 of the law states that the courts are obliged to deal with applications lodged under the law within three months. Section 5 of the law states that if a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is found by a court, compensation for pecuniary damage, non-pecuniary damage and costs and expenses have to be awarded to the applicant. Section 6 of the law simplifies the procedure of enforcement of judgments adopted under the law so as no further applications or formalities should be required from the part of the applicants. Under section 7 of the law all individuals who have complained to the European Court of Human Rights that their right to a trial within a reasonable time or to enforcement of a judgment within a reasonable time has been violated may claim compensation in domestic courts within six months of the entry into force of the new law, provided that the European Court has not ruled on the admissibility and merits of the complaint.
At the same time the Code of Civil Procedure was modified in such a manner as to reduce the number of instances of appeal from two to one and to waive court fees for such proceedings.