CASE OF IURCU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF IURCU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2013)

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA

IURCU c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 33759/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

9 aprilie 2013

Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanțele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Iurcu c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Deliberând la 19 martie 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 33759/10) depusă la Curte la 19 mai 2010 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Viatlie Iurcu („reclamant”).

2.

.

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dl I. Oancea, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul a invocat faptul că a fost maltratat de către poliție și că acuzația sa de maltratare nu a fost anchetată în cadrul unei investigații efective. De asemenea, el a reclamat lispa unor căilor de recurs efective în privința încălcărilor contestate.

4.

La 6 decembrie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii împreună cu admisibilitatea ei (Articolul 29 § 1). Părțile au depus observații în privința admisibilității și fondului cauzei.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZE

5.

Reclamantul s-a născut în 1994. El locuiește la Chișinău.

A.

Contextul general al cauzei

6.

La 5 aprilie 2009, în Republica Moldova au avut loc alegeri generale. Rezultatele preliminare ale alegerilor au fost anunțate la 6 aprilie 2009. Potrivit acestora, Partidul Comunist din Moldova aflat la guvernare a câștigat la limită alegerile.

7.

La 6 aprilie 2009 se simțea o nemulțumire crescândă în privința rezultatelor alegerilor și a pretinselor fraude electorale, în special pe diferite forumuri online. La ora 18.00, câteva sute de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în fața monumentului Sf. Ștefan cel Mare, aflat în centrul Chișinăului. O oră și jumătate mai târziu erau deja adunați 3000 - 4000 de oameni; aceștia au început să protesteze împotriva pretinselor fraude electorale în fața clădirilor Președinției și a Parlamentului, întorcându-se ulterior în Piața Marii Adunări Naționale. S-au anunțat demonstrații mai mari pentru a doua zi la ora 10.00.

8.

La 7 aprilie 2009, protestul a reînceput cu participarea a 5000 - 6000 de oameni. Deși la început protestele au fost pașnice, pe parcurs, câteva sute de participanți au devenit violenți. După cum a stabilit Comisia parlamentară pentru elucidarea cauzelor și consecințelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Moldova („Comisia”), în urma intervențiilor prost planificare cu o autospecială și a forțelor poliției în domeniul gestionării manifestațiilor în masă, s-a ajuns într-un punct în care violențele în masă nu mai puteau fi evitate. Ca urmare a atacurilor violente, inclusiv prin aruncarea cu pietre, ceea ce a slăbit foarte mult rezistența poliției, aproximativ 250 de protestatari violenți au preluat controlul asupra primelor etaje din clădirea Președinției și a Parlamentului. Aceștia au devastat etajele și au dat foc cantinei din incinta Președinției. În timpul nopții, în clădirea Parlamentului au izbucnit câteva incendii; unele din acestea au izbucnit după ce autoritățile au preluat integral controlul asupra clădirii în jurul orei 23.00.

9.

La 8 aprilie 2009, în jurul orei 1.00, mai multe regimente ale poliției și ale forțelor speciale au început o operațiune în masă, care avea drept scop restabilirea ordinii publice. Însă, după cum a constatat Comisia, a fost admisă utilizarea excesivă a forței, iar cei rămași în piață au fost reținuți, indiferent de faptul dacă au participat sau nu la violențe. Arestările au continuat câteva zile la rând. Au apărut articole și filmări video în presă despre tineri arestați și/sau bătuți de către polițiști în uniformă și în civil în timpul zilei de 8 aprilie și ulterior, cu mult după ce protestele au încetat în seara zilei de 7 aprilie 2009.

B.

Reținerea reclamantului și pretinsa maltratare

10.

Potrivit reclamantului, care la data evenimentelor avea vârsta de 15 ani, în seara zilei de 7 aprilie 2009, el se întorcea acasă de la o petrecere pe bulevardul principal din Chișinău. La aproximativ ora 22.20, el a fost oprit de un grup de persoane care purtau uniforme militare și care i-a ordonat să se culce la pământ cu mâinile la ceafă. Reclamantul s-a conformat ordinului. El a fost lovit pe tot corpul și în cap cu picioarele și cu bastonul. Țipând de durere, reclamantul le-a spus că are doar 15 ani. El a fost eliberat, ordonându-i-se să meargă acasă. Reclamantul a început să fugă, însă după câteva sute de metri a fost din nou oprit de un grup de persoane mascate în uniformă neagră, care i-a ordonat să se culce la pământ. A fost din nou lovit cu picioarele și bastonul, fiind lovit

inter alia

cu piciorul în zona ochiului drept. Ulterior, a fost împins într-o dubă împreună cu alți tineri, fiind transportați la comisariatul de poliție.

11.

La subsolul comisariatului de poliție se aflau multe alte persoane. Reclamantul împreună cu ceilalți au fost forțați să stea în genunchi cu mâinile la ceafă timp de aproximativ 3 ore. Unul dintre polițiști s-a apropiat la un moment dat de el și l-a lovit cu pumnul în spate, ordonându-i să stea drept.

12.

Guvernul a recunoscut faptele legate de reținerea și detenția reclamantului. Însă, el nu a fost de acord cu acuzația reclamantului de maltratare, susținând că acceptă doar versiunea faptelor stabilite în procedurile penale desfășurate la nivel național.

13.

La 8 aprilie 2009, în jurul orei 2.30, reclamantul a fost chemat la interogatoriu. Acesta a durat aproximativ 10 minute. El a fost întrebat despre implicarea în demonstrațiile din ziua anterioară.

14.

În jurul orei 3.00, reclamantul, împreună cu mai mulți tineri, a fost transportat la un centru de detenție temporară a minorilor și plasați în camere cu două paturi. Atât el cât și alți tineri au dormit pe podea. În ziua următoare, reclamantul s-a simțit rău din cauza leziunilor pe față și a fost îngrijit de un doctor. Potrivit raportului medical emis de doctor la o dată ulterioară, reclamantul avea vânătăi pe spate și leziuni ale țesutului moale în jurul ochiului drept. La ora 15.30, reclamantul a fost dus întru-un birou în care îl aștepta o doamnă, căreia i-a povestit de ce a petrecut acea noapte la centrul respectiv. În jurul orei 16.00, mama sa l-a luat acasă. Conform informațiilor la dosar, ea a fost anunțată despre locul aflării fiului său abia în jurul orei 13.00 în acea zi.

15.

La 9 aprilie 2009, postul național de televiziune a difuzat o știre pe marginea evenimentelor din data de 7 aprilie. Atât reclamantul cât și alți tineri împreună cu care a fost deținut în centrul pentru minori au fost prezentați ca fiind vinovați pentru dezordinile și devastările din clădirea Parlamentului și a Președinției.

16.

După eliberare, reclamantul a suferit de dureri dese în regiunea rinichilor și de dureri de cap. La 29 aprilie 2009, el a solicitat ajutor la Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, organizație neguvernamentală finanțată de Uniunea Europeană, membru al Adunării Generale a Consiliului Internațional de Reabilitare a Victimelor Torturii (IRCT). El a fost supus la o serie de analize și a fost examinat de diverși specialiști medicali. Centrul a emis un raport care constata că reclamantul a suferit,

inter alia

, o traumă craniană și suferă de probleme psihologice specifice victimelor torturii.

C.

Investigarea acuzațiilor reclamantului de maltratare

17.

La 19 iunie 2009, reclamantul a depus o plângere penală la Procuratura Generală, reclamând relele tratamente suferite pe 7 aprilie 2009.

18.

La 15 octombrie 2009, procuratura a respins plângerea penală a reclamantului ca neîntemeiată, fără a porni formal urmărirea penală. După o examinare preliminară a faptelor cazului, procuratura a constatat că reclamantul a fost transportat la comisariatul de poliție pe 7 aprilie 2009 pe motiv că era vagabond și nu pentru implicarea în demonstrațiile violente din acea zi. Ulterior, în aceeași zi, el a fost dus la centrul de detenție temporară a minorilor. Polițistul care era prezent în noaptea cu pricina la comisariatul de poliție a declarat că reclamantul nu a fost maltratat. În consecință, procuratura a constatat că faptele invocate de reclamant în ceea ce privește maltratarea nu sunt credibile. În plus, potrivit procuraturii, el ar fi avut mult mai multe leziuni pe corp dacă ar fi fost maltratat în modul în care susține.

19.

Reclamantul a contestat ordonanța procuraturii la Judecătoria Buiucani, care, la 3 decembrie 2009, a anulat-o. Instanța de judecată a constatat,

inter alia

, că procuratura nu a explicat cum au fost cauzate leziunile pe corpul reclamantului după reținerea și detenția acestuia. În plus, instanța a statuat că ancheta preliminară este incompletă.

20.

La 18 decembrie 2009 a fost pornită urmărirea penală, iar la 5 februarie 2010 reclamantul a fost recunoscut în calitate de parte vătămată.

21.

La 9 februarie 2010 a fost audiat polițistul care s-a aflat la comisariatul de poliție la care a fost dus reclamantul în noaptea de 7 aprilie 2009. Din materialele prezentate de părți nu reiese că au fost întreprinse alte acțiuni de urmărire penală.

II.

DOCUMENTE INTERNAȚIONALE RELEVANTE

22

.

Documentele internaționale relevante au fost rezumate în cauza

Taraburca v. Moldova

(nr. 18919/10, §§ 33-37, 6 decembrie 2011).

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENȚIEI

23.

Reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 3 al Convenției ca urmare a relelor tratamente aplicate de poliție în timpul reținerii și detenției. De asemenea, el a reclamat anchetarea insuficientă a acuzațiilor sale de maltratare. Articolul 3 prevede următoarele:

Articolul 3

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

24.

Guvernul a susținut că investigația asupra circumstanțelor prezentei cauze se află încă în curs de desfășurare, nefiind adoptată deocamdată o hotărâre judecătorească definitivă la nivel național. Din acest motiv, el a afirmat că cererea este prematură și că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile.

25.

Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 al Convenției este de a oferi Statelor Contractante oportunitatea de a preveni sau de a repara încălcările reclamante împotriva lor, înainte ca acele acuzații să fie depuse la Curte. Drept consecință, Statul este scutit de răspundere pentru acțiunile sale în fața unui organ internațional înainte ca el să fi avut posibilitatea să redreseze lucrurile prin propriul sistem juridic (a se vedea, de exemplu,

Remli v. France

, 23 aprilie 1996, § 33,

Reports of Judgments and Decisions

1996-II, and

Selmouni v. France

[GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V). În același timp, „un reclamant nu este obligat să exercite recursurile care, deși în teorie sunt de natură să ofere reparații, în realitate ele nu oferă nicio șansă de redresare a încălcării invocate” (a se vedea

Yoyler v.

Turkey

, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, și

Akdivar and Others v.

Turkey

, § 68, 30 august 1996,

Reports

1996-IV).

26.

În speță, este adevărat că procedurile sunt încă pendinte în fața autorităților naționale, însă, Curea consideră că chestiunea privind neepuizarea căilor de atac este inextricabil legată de fondul plângerii întemeiate pe articolul 3 al Convenției, adică de efectivitatea investigației pe marginea acuzațiilor de maltratare. Prin urmare, ea consideră că cele două chestiuni trebuie conexate și examinate împreună (a se vedea

Mikheyev v. Russia

, nr. 77617/01, § 88, 26

ianuarie 2006).

27.

Curtea notează în continuare că plângerile nu sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Ea notează, în continuare, că cerere nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, ea trebuie decalară admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

28.

Reclamantul a susținut că a fost maltratat în timpul reținerii și detenției, afirmând că Guvernul nu a dat explicații credibile în ceea ce privește originea leziunilor de pe corpul reclamantului. El a argumentat că acuzațiile sale trebuie examinate în lumina evenimentelor care au avut loc în Moldova în acea perioadă, evenimente care au fost descrise în numeroase rapoarte ale organizațiilor naționale și internaționale. De asemenea, el a afirmat că i-a fost frică să depună plângerea penală înainte de luna iunie 2009, deoarece a fost intimidat de știrile difuzate de postul de televiziune național, în care el a fost prezentat ca fiind vinovat de daunele cauzate clădirilor de stat. Reclamantul a susținut că autoritățile nu au efectuat o anchetă corespunzătoare în privința plângerii sale. În cele din urmă, el a susținut că din cauză că nu a fost efectuată o urmărire penală efectivă pe marginea acuzațiilor de maltratare, el nu a putut sesiza instanța de judecată cu o acțiune în despăgubire împotriva făptașilor.

29.

Guvernul a susținut că acuzațiile reclamantului de maltratare au fost neîntemeiate și a subliniat faptul că reclamantul nu a efectuat un control medical decât abia după 2 0 de zile, la 29 aprilie 2009 la Centrul Memoria. În orice caz, doar rapoartele semnate de experți legal autorizați pot fi luate în considerare,și,prin urmare, acel raport nu are valoare probatorie. Guvernul și-a exprimat îndoiala în privința concluziilor trase de Centrul Memoria în privința cauzei leziunilor constatate pe corpul reclamantului, argumentând că ele ar fi putut fi cauzate în timpul manifestațiilor din 7 aprilie 2009 sau de căte colegii de detenție. În orice caz, Guvernul a afirmat că leziunile constatate pe corpul reclamantului nu au fost suficient de grave încât să intre sub incidența articolului 3 al Convenției. În ceea ce privește efectivitatea investigației, Guvernul a afirmat că procurorii au întreprins toate acțiunile și măsurile necesare pentru anchetarea acuzațiilor reclamantului. Așadar, potrivit Guvernului, investigația a fost efectivă în sensul articolului 3 al Convenției.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

30.

După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfințește una din valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Chiar și în cele mai dificile circumstanțe, precum lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, Convenția interzice, în termeni absoluți, tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor Convenției și ale Protocoalelor nr. 1 și nr. 4, articolul 3 nu conține prevederi care să permită excepții, iar conform articolului 15 § 2 nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care amenință viața națiunii (a se vedea cauza

Selmouni v. France

[GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, și cauza

Assenov and Others v. Bulgaria

, 28 octombrie 1998, §

93,

Reports of Judgments and Decisions

1998-VIII).

31.

Curtea amintește că recurgerea la forța fizică în timpul reținerii unei persoane, în cazul în care aceasta nu a fost determinată de comportamentul celui reținut, înjosește demnitatea umană și constituie o încălcare a dreptului consacrat în articolul 3 al Convenției (a se vedea,

mutatis mutandis,

Ribitsch v. Austria

, 4 decembrie 1995, § 38, Seriile A nr.

336). Atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale în timpul detenției sau în timp ce se află sub controlul poliției, orice asemenea leziune va crea o puternică prezumție că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea

Bursuc v. Romania

, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este sarcina statului să dea o explicație plauzibilă a circumstanțelor în care au fost cauzate leziunile corporale; în caz contrar devine incident articolul 3 al Convenției (

Selmouni v. France

,

32.

Curtea amintește în continuare că, atunci când o persoană formulează o pretenție serioasă și legitimă că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenției de către poliție sau alți agenți ai statului, prevederile acestui articol, citite în contextul obligației generale a statului din articolul 1 al Convenției de a „recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa, drepturile și libertățile definite în Convenție”, impun efectuarea unei investigații oficiale efective. La fel ca și investigația impusă de articolul 2, investigația relevantă în speță trebuie să conducă la stabilirea circumstanțelor cauzei și, dacă acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, la identificarea și pedepsirea celor responsabili. În caz contrar,

interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane și degradante ar fi inefectivă în practică, în pofida importanței sale fundamentale, și ar permite, în anumite cazuri, funcționarilor de stat să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ceea ce, practic, înseamnă impunitate (a se vedea, printre altele,

Labita v. Italy

[GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).

33.

Pentru ca o investigație să fie efectivă, poate fi necesar ca persoanele care efectuează investigația să fie independente de cei implicați în evenimentele respective (a se vedea, printre altele,

Barbu Anghelescu v. Romania

, no. 46430/99, § 66, 5 October 2004). Acest lucru presupune nu numai lipsa oricărei legături ierarhice sau instituționale, ci și o independență practică (a se vedea, de exemplu,

Ergı v. Turkey

, 28 iulie 1998, §§

83-84,

Reports

1998-IV, în care procurorul care desfășura ancheta pe marginea morții unei fete în timpul unei confruntări a dat dovadă de independență prin faptul că s-a bazat puternic pe informația prezentată de jandarmii implicați în incident).

34.

Investigarea acuzațiilor grave de maltratare trebuie să fie completă. Aceasta înseamnă că autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat și nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigația sau pentru a emite decizii în baza lor (a se vedea

Assenov and Others

, citată mai sus, § 103 et seq.). Ele trebuie să întreprindă toți pașii rezonabili și disponibili pentru a obține probe privind incidentul, inclusiv declarații ale martorilor oculari și probe medico-legale (a se vedea,

Tanrıkulu v. Turkey

[GC], nr. 23763/94, ECHR 1999-IV, §

104 et seq., și

Gül v. Turkey

, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice omisiune pe parcursul desfășurării investigației care ar putea compromite stabilirea cauzei leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu se conformeze acestui standard.

(b)

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

35.

Curtea notează că, spre deosebite de cauzele anterioare privind cazurile individuale de pretinse maltratări examinate de Curte în raport cu Republica Moldova, prezenta cauză face parte dintr-un număr mare de acuzații similare de maltratare comise într-un timp relativ scurt (a se vedea

Taraburca v. Moldova

, citată mai sus, § 48).

36.

Ținând cont de acest context în care au avut loc maltratări sistematice și la scară largă a deținuților de către poliție, totuși, înainte să constate încălcarea articolului 3 al Convenției, Curtea trebuie să verifice dacă reclamantul a adus suficiente probe pentru a demonstra că el personal a fost maltratat. Astfel, ea notează că la 7 aprilie 2009, reclamantul a fost reținut de poliție (a se vedea paragraful 10 de mai sus), iar la 8 aprilie 2009 el a fost examinat de un doctor din cadrul centrului de detenție temporară a minorilor care a constatat numeroase leziuni pe spate și pe față (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Natura acestor leziune de pe corpul reclamantului corespunde evenimentelor relatate de reclamant.

37.

Guvernul a susținut că leziunile ar fi putut fi cauzate reclamantului înainte de reținere sau în timpul detenției de către colegii de celulă. Curtea nu este convinsă de aceste argumente și consideră că Guvernul nu a oferit o explicație acceptabilă privind originea leziunilor reclamantului suferite în timp ce se afla în detenție. Simpla posibilitate teoretică ca leziunile să fi fost cauzate reclamantului în circumstanțele descrise de Guvernul nu este suficient de puternică pentru a combate prezumția puternică creată împotriva Guvernului în lipsa probelor contrarii, în special în circumstanțele particulare ale acestei cauze.

38.

Guvernul a susținut că leziunile constatate pe corpul reclamantului nu sunt grave pentru a atrage incidența articolului 3 al Convenției. Curtea nu este convinsă de aceste argumente, în special având în vedere starea vulnerabilă a reclamantului care avea doar 15 ani la data evenimentelor. Ea consideră că tratamentul aplicat reclamantului poate fi calificat ca inuman și degradant. Așadar, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției sub aspect material.

39.

În continuare, Curtea notează că investigarea plângerii reclamantului este foarte deficientă. În primul rând, în ciuda acuzațiilor grave împotriva polițiștilor, procuratura nu a pornit formal urmărirea penală decât la 18 decembrie 2009, adică la șase luni de la depunerea plângerii de către reclamant. Din materialele dosarului reiese că un singur polițist a fost audiat la 9 februarie 2010 și că timp de doi ani ancheta nu a evoluat deloc. În asemenea circumstanțe, Curtea conchide că investigația pe marginea acuzațiilor reclamantului de maltratare nu a fost adecvată și suficient de efectivă.

40.

Curtea reiterează că atunci când recursul angajat de reclamant este adecvat în teorie, iar cu trecerea timpului, acesta se dovedește a fi inefectiv, reclamantul nu mai are obligația de a-l epuiza (a se vedea

Tepe v.

Turkey

, 27244/95, Deciziile Comisie din 25

noiembrie 1996). Constatând că investigația pe marginea acuzațiilor reclamanților nu este efectivă, Curtea consideră că reclamantul nu mai are obligația de a aștepta finalizarea investigației pentru ca ulterior să epuizeze recursurile interne. Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului și costată că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției sub aspect procedural.

II.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

41.

Reclamantul a susținut că nu a dispus de un recurs efectiv în privința încălcării dreptului consacrat în articolul 3 al Convenției și că, în consecință, a avut încălcarea articolului 13, care prevede următoarele:

Articolul 13

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

42.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Ea notează, în continuare, că el nu este inadmisibil din alte motive. Prin urmare, plângerea trebuie decalară admisibilă.

B.

Fondul

43.

Reclamantul a susținut că nu a dispus de niciun recurs în materie penală în privința infectivității urmăririi penale pe marginea acuzațiilor de maltratate și, prin urmare, din cauza aceste infectivități el nu a dispus de niciun recurs efectiv în materie civilă prin care să solicite compensații pentru maltratarea la care a fost supus.

44.

Guvernul nu este de acord cu prima parte a plângerii, iar în ceea ce privește a doua parte, el nu a făcut niciun comentariu.

45.

Cât privește prima parte a plângerii reclamantului, și anume că nu a dispus de un recurs penal în privința acuzațiilor de maltratare împotriva polițiștilor, Curtea notează că ea se încadrează în partea examinată mai sus în raport cu articolul 3 sub aspect procedural.

46.

În ceea ce privește a doua parte a plângerii, Curtea consideră că, având în vedere deficiența investigației în privința plângerii penale a reclamantului, o eventuală acțiune civilă bazată pe aceleași fapte și acuzații nu ar fi avut nicio șansă de succes. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat că reclamantul a avut acces la recursuri care să-i permită să obțină compensații pentru relele tratamente suferite în timpul detenției (a se vedea

Corsacov v. Moldova

, nr.

18944/02, § 82, 4 aprilie 2006, și

Gurgurov v. Moldova

, nr. 7045/08, §

73, 16 iunie 2009). Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu articolul 3 al Convenției.

III.

ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 5 AL CONVENȚIEI

47.

Reclamantul s-a plâns că a fost reținut și deținut pe nedrept în 7 și 8 aprilie 2009 și a susținut că a avut loc încălcarea articolului 5 al Convenției. Însă Curtea notează că această plângere a fost depusă după aproximativ șase luni de la data la care a avut loc maltratarea. Prin urmare, ea trebuie declarată inadmisibilă în baza articolelor 35 §§

1 și

4 ale Convenției.

IV.

ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI

48.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

49.

Reclamantul a solicitat 115 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea constatată mai sus.

50.

Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul și a solicitat Curții să respingă pretențiile întemeiate pe articolului 41.

51.

Având în vedere încălcările constatate mai sus și gravitatea lor, Curtea consideră că se justifică acordarea unor despăgubiri morale în prezenta cauză. Făcând o evaluare echitabilă, Curtea acordă reclamantului 12 000 EUR.

B.

Costuri și cheltuieli

52.

Reclamantul a solicitat 5 689 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții, prezentând documente în susținerea acestei pretenții.

53.

Guvernul a făcut obiecție, solicitând Curții să respingă pretenția.

54.

Având în vedere încălcările constatate mai sus și în baza unei aprecierii echitabile, Curtea acordă reclamantului 1 500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda de întârziere

55.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Conexează fondului

cauzei obiecția Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne și o respinge;

2.

Declară

plângerile întemeiate pe articolele 3 și 13 admisibile, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;

3.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției atât sub aspect procedural cât și sub aspect material;

4.

Hotărăște

că nu se impune examinarea separată a articolului 13 al Convenției în raport cu plângerea reclamantului privind infectivitatea urmării penale;

5.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției în raport cu plângerea reclamantului privind lipsa recursurilor civile;

6.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

12 000 EUR (douăsprezece mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxe care pot fi percepute; și

(ii)

1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxe care pot fi percepute;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

7.

Respinge

restul pretențiilor privind satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 9 aprilie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte