CASE OF BULGARU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA BULGARU c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 35840/09)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

30 septembrie 2014

Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Bulgaru c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al secțiunii,

Deliberând la 9 septembrie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 35840/09) depusă la Curte la 18 iunie 2009 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Ion Bulgaru („reclamantul”).

2.

Reclamantul a fost reprezentată de dl L. Chirtoaca, avocat în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol.

3.

Reclamantul a susținut că a fost victima unei brutalități severe din partea poliției și că autoritățile nu au efectuat o investigație corespunzătoare pe marginea acestei acuzații, contrar articolului 3 al Convenției.

4.

La 29 noiembrie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1982. În prezent el se află în detenție la Penitenciarul Cricova.

6.

La data evenimentelor, reclamantul executa o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 10 ani în aceeași unitate de detenție. În august 2008, în unitatea de detenție respectivă a fost săvârșit un omor, reclamantul fiind unul din bănuiți. În decembrie 2008, el a fost transportat la Comisariatul general de poliție din Chișinău pentru audieri. Potrivit lui, i s-a spus să recunoască că a săvârșit omorul, iar după ce a refuzat a fost maltratat. La 21 ianuarie 2009, reclamantul a fost din nou transportat la comisariatul de poliție. Deoarece a refuzat să recunoască infracțiunea, el a fost supus unor acte de violență, fiind lovit și pălmuit peste tot, și a fost ținut într-o celulă rece. Ulterior, el a încercat să se sinucidă, tăindu-și venele de la mână. La 23 ianuarie 2009, reclamantul a fost transportat la spital. Potrivit documentelor din dosar, el a fost consultat de un medic și i s-au cusut și bandajat rănile. Maltratarea a continuat după întoarcerea lui din spital și s-a intensificat. Potrivit reclamantului, brațele și picioarele i-au fost legate împreună la spate și a fost suspendat de o bară metalică fixată pe două scaune. El a fost ținut în această poziție până când a leșinat. Mâna dreaptă i-a amorțit și nu a mai putut-o mișca. De asemenea, el a fost bătut în partea de jos a spatelui cu o sticlă de plastic umplută cu apă și din această cauză a avut dureri de rinichi și sânge în urină. Guvernul a disputat argumentele reclamantului privind relele tratamente.

7.

La 28 ianuarie 2009, reclamantul a fost consultat în izolatorul comisariatului de un asistent medical, care a notat în registrul medical că reclamantul se plânge de dureri în regiunea bicepsului drept și că acea regiune era umflată. La 30 ianuarie 2009, același asistent medical a notat că reclamantul se plânge de amorțeală și furnicături în brațul drept. La 31 ianuarie 2009, același asistent medical a conchis că problemele reclamantului sunt rezultatul auto-provocării ruperii ligamentului.

8.

La 18 ianuarie 2009, familia reclamantului a aflat despre situația sa și a angajat un avocat. În urma implicării avocatului, la 30 ianuarie 2009, reclamantul a fost transferat înapoi la Penitenciarul Cricova.

9.

La 12 februarie 2009, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, el fiind internat în spitalul penitenciarului. Reclamantul a fost consultat de un medic neurolog, care a constatat că suferă de neuropatie radială severă a brațului drept (vătămarea nervului radial care este plasat de-a lungul brațului și care controlează mișcările tricepsului, și este răspunzător de extensia mâinii și a degetelor). Reclamantul a fost externat la 9 aprilie 2009. Ulterior, el a fost internat încă de câteva ori.

10.

Avocatul reclamantul a depus o plângere la procuratură pe marginea faptului că clientul său a fost maltratat, însă la 31 iulie 2009, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Procuratura a constatat că acuzațiile reclamantului sunt nefondate, întrucât nu există alte probe fizice, decât cele pe care și le-a provocat singur. Procuratura s-a bazat pe declarațiile polițiștilor acuzați de maltratare, care au negat faptul că l-au maltratat pe reclamant, precum și pe concluzia asistentului medical din izolatorul comisariatului (a se vedea paragraful 7 de mai sus). Concluziile doctorilor din spitalul penitenciarului (a se vedea paragraful 9 de mai sus) nu au fost luate în considerare.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

11.

Codul penal prevede următoarele:

Articolul 309. Constrângerea de a face declarații

(1) Constrângerea persoanei, prin amenințare sau prin alte acte ilegale, de a face declarații la interogatoriu, constrângerea, în același mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului ori a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care efectuează urmărirea penală, se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani ...

(2) Aceeași acțiune însoțită:

(a) de aplicarea violenței;

b) de tratamente crude, inumane sau degradante;

...

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 8 ani ...

Articolul 309

1

. Tortura

(1) Provocarea, în mod intenționat, a unei dureri sau suferințe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații ... se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani ...

(3) Acțiunile prevăzute la alin. (1) ... săvârșite:

c) de două sau mai multe persoane;

e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop;

f) de o persoană cu înaltă funcție de răspundere,

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani ...

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENȚIEI

12.

Reclamantul a susținut că a fost maltratat de către poliție și că nu a fost efectuată o investigație efectivă în privința acestui fapt. Articolul 3 al Convenției prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

13.

Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Ea notează, în continuare, că cererea nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, ea trebuie decalară admisibilă.

B.

În fond

14.

Reclamantul a susținut că a fost torturat în timpul detenției și că autoritățile nu au investigat corespunzător plângerea sa.

15.

Guvernul a contestat acuzațiile reclamantului, susținând că el singur și-a tăiat venele și că autoritățile i-au acordat ajutorul medical de urgență.

16.

După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfințește una din valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Chiar și în cele mai dificile circumstanțe, precum lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, Convenția interzice, în termeni absoluți, tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de alte articole ale Convenției și ale Protocoalelor nr.1 și 4, articolul 3 nu permite excepții, iar potrivit articolului 15 § 2, nu este permisă nicio derogare de la aceasta nici chiar când este vorba despre un caz de urgență publică care amenință viața națiunii (a se vedea

Selmouni c. Franței

[GC], nr. 25803/94, §

95, ECHR

1999

‑

V, și

Assenov și alții c. Bulgariei

, 28

octombrie 1998, §

93,

Culegere de hotărâri și decizii

1998-VIII).

17.

Când o persoană este plasată în custodia poliției în stare bună de sănătate, însă la momentul eliberării se constată că aceasta a suferit vătămări, este sarcina statului să dea o explicație plauzibilă în privința originii leziunilor. În caz contrar, acest lucru atrage incidența articolului 3 al Convenției (a se vedea

Aksoy c. Turciei

, 18 decembrie 1996, § 61,

Culegere

1996

‑

VI;

Selmouni,

citată mai sus, § 87).

Atunci când o persoană face afirmații credibile că a fost supusă unor rele tratamente de către funcționari de stat, noțiunea de „recurs efectiv” presupune, adăugător la plata unei compensații, dacă este cazul, fără a aduce prejudicii oricărui alt recurs disponibil în legislația internă, o investigație completă și efectivă. O asemenea investigație care să atingă aceste scopuri poate varia în funcție de circumstanțe. Totuși, oricare ar fi metoda de investigație, autoritățile trebuie să acționeze pe cât de repede posibil odată depusă o plângere oficială. Chiar și în cazul în care, strict vorbind, nu a fost depusă o plângere, autoritățile trebuie să înceapă o investigație dacă există indicii suficient de clare că a fost folosită tortura sau relele tratamente (a se vedea, prin altele,

Özbey c. Turciei

(dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001

). Autoritățile trebuie să ia în calcul situația deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii

și faptul că persoanele care au fost supuse unei maltratări grave vor fi deseori mai puțin pregătite sau dispuse să facă o plângere (

a se vedea

Aksoy

, citată mai sus, §§ 97-98

).

18.

Fără îndoială că cerința promptitudinii și a duratei rezonabile este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităților în investigarea acuzațiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esențial pentru menținerea încrederii publice în respectarea de către acestea a supremației legii și pentru prevenirea oricărei aparențe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale

(a se vedea

Indelicato c. Italiei

, nr.

31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, și

Özgür Kılıç c. Turciei

(dec.), nr.

42591/98, 24 septembrie 2002).

Deși pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică obținerea unui progres într-o investigație într-o anumită situație, în general poate fi considerat ca fiind esențial pentru autorități să pornească o investigație în mod prompt pentru a menține încrederea publică în respectarea de către acestea a supremației legii și pentru prevenirea oricărei aparențe de implicare sau de tolerare a actelor ilegale (

a se vedea,

Buzilo c. Moldovei

, nr. 52643/07, § 30, 21

februarie 2012).

19.

În speță, Curtea notează că în urma relelor tratamente invocate de reclamant, acesta a fost internat în spitalul penitenciarului timp de aproape două luni. Medicii l-au diagnosticat cu neuropatie radială severă a mâinii drepte (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Diagnosticul inițial de rupere a ligamentelor în rezultatul tăierii venelor brațului stabilit de asistentul medical din cadrul izolatorului poliției nu s-a confirmat. Condiția reclamantului, care nu a fost disputată de Guvern, este concordantă cu acuzația că a fost legat și suspendat de o bară de metal. Întrucât Guvernul nu a explicat această vătămare, Curtea conchide că ea s-a produs în rezultatul relelor tratamente aplicate de poliție.

20.

Curtea consideră că această formă de maltratare este deosebit de condamnabilă, întrucât ea presupune intenția de a obține informații, de a aplica o pedeapsă și de a intimida. În asemenea circumstanțe, Curtea consideră că violența aplicată reclamantului poartă un caracter deosebit de sever, capabil să provoace dureri severe și suferință chinuitoare, și trebuie tratată ca acte de tortură. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției sub aspect material.

21.

În cele din urmă, Curtea notează că după ce a fost depusă plângerea reclamantului, procuratura nici măcar nu a făcut trimitere la spitalizarea reclamantului în perioada 12 februarie - 9 aprilie 2009 și la diagnosticul dat în spital, ci s-a limitat la concluzia inițială a asistentului medical din cadrul spitalului izolatorului. De fapt, procuratura nu a luat nicio măsură decisivă în vederea investigării plângerii reclamantului, ci s-a mulțumit să accepte, fără rezerve, declarațiile polițiștilor acuzați. Prin urmare, este imposibil pentru Curte să conchidă că a avut loc o investigație oficială efectivă. Astfel, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției și sub aspect procedural.

22.

În concluzie, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției atât sub aspect material cât și sub aspect procedural.

II.

CU PRIVIRE LA ALTE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI

23.

În cererea sa inițială reclamantul a invocat încălcarea articolelor 5, 6 și 13 ale Convenției. Însă, în observațiile sale ulteriore, el nu și-a argumentat aceste plângeri. În asemenea circumstanțe, având în vedere materialele la dosar, Curtea constată că nu există semne de încălcare a acestor articole. Prin urmare, plângerile respective trebuie declarate inadmisibile în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

III.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

24.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

25.

Reclamantul a pretins 20 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și 500 EUR cu titlu de prejudiciu material.

26.

Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de către reclamant și a susținut că acestea sunt nejustificate și excesive.

27.

Având în vedere încălcarea constatată mai sus și gravitatea acesteia, Curtea consideră că se justifică acordarea unei compensații a prejudiciului moral în prezenta cauză și acordă reclamantului integral suma pretinsă. Totodată, Curtea respinge cererea cu titlu de prejudiciu material pentru lipsa detaliilor din partea reclamantului.

B.

Costuri și cheltuieli

28.

Reclamantul nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.

C.

Dobânda de întârziere

29.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

admisibilă plângerea formulată în temeiul articolului 3 și inadmisibil restul plângerilor;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției atât sub aspect material cât și sub aspect procedural;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, 20 000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertiți în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu titlu de satisfacție echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 30 septembrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte