IURCU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

IURCU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2013)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

IURCU c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 33759/10)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

9 April 2013

DEFINITIVĂ

9 Iulie 2013

Hotărîrea este definitivă. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Iurcu v. Republica Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră constituită din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada, Grefierul Secției

,

Deliberînd la 19 martie 2013,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 33759/10) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Vitalie Iurcu (“reclamantul”), la 19 mai 2010.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl I. Oancea, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul s-a plîns, în particular, că el a fost supus relelor tratamente în custodia poliției și precum că procedura de investigare cu privire la pretinsele rele tratamente nu a fost una efectivă. De asmenea, reclamantul a invocat că nu a beneficiat la nivel național de un remediu efectiv cu privire la pretinsa violare.

4.

Cererea a fost comunicată Guvernului la 6 decembrie 2010. De asemenea, Curtea a decis să se pronunțe asupra fondului simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1 din Regulamentul Curții). Reclamantul și Guvernul au prezentat deopotrivă observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cererii.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1994 și locuiește în Chișinău.

A.

Cadrul general al cauzei

6.

La 5 aprilie 2009 în Republica Moldova au avut loc alegerile generale. Rezultatele preliminare ale alegerilor au fost anunțate la 6 aprilie 2009. Potrivit acestora, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a cîștigat alegerile.

7.

La 6 aprilie 2009 pe diverse forumuri on-line s-a resimțit creșterea nemulțumirii în legătură cu rezultatele alegerilor, precum și cu presupusa fraudă electorală, în special. La orele 6 seara, cîteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în fața lui Ștefan cel Mare, monument situat în centrul Chișinăului. O jumătate de oră mai tîrziu, erau deja 3-4000 de persoane adunate care, plasîndu-se în fața clădirilor Președinției și a Parlamentului, au început să protesteze împotriva presupusei fraude electorale, iar apoi să-au întors în Piața Marii Adunări Naționale. După aceasta, a fost anunțată o demonstrație și mai mare pentru a doua zi, la orele 10 dimineața.

8.

La 7 aprilie 2009 acțiunile de protest au fost reluate, cu participarea a circa 5-6000 de persoane. În timp ce de la început demonstrația a fost una pașnică, treptat cîteva sute de participanți au devenit violenți. Astfel, cum a stabilit Comisia de anchetă parlamentară creată ulterior și împuternicită cu elucidarea cauzelor și a consecințelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Republica Moldova ("Comisia"), două incidente de intervenție a autospecialelor de pompieri și a poliției, incorect planificate, au provocat revoltă în mulțime pînă la un punct în care actele de violență masivă nu mai puteau fi prevenite. În urma atacurilor violente și aruncărilor cu pietre, care au întîmpinat o rezistență foarte slabă a poliției, aproximativ 250 de protestatari violenți în cele din urmă au fost lăsați să preia etajele inferioare din clădirile Parlamentului și a Președinției. Ei au jefuit etajele și au incendiat cantina Președinției. În timpul nopții, mai multe incendii au izbucnit în clădirea Parlamentului, autoritățile preluînd controlul deplin asupra clădirii în jurul orei 11 seara.

9.

La 8 aprilie 2009, aproximativ la orele 1 după miezul nopții, diverse unități speciale ale forțelor de poliție au inițiat o operațiune în masă în scopul restabilirii ordinii publice. Cu toate acestea, astfel cum s-a stabilit de către Comisie, a fost folosită forța excesivă și toți cei prezenți încă în Piața Națională au fost reținuți, indiferent dacă au acționat violent sau nu. Reținerile au continuat timp de cîteva zile. Mult timp după ce protestele s-au încheiat în seara zilei de 7 aprilie 2009, pe parcursul zilei de 8 aprilie și, ulterior, mass-media a raportat cazuri și a difuzat imagini video ale tinerilor în centrul orașului care erau arestați și/sau bătuți de ofițeri de poliție atît îmbrăcați în uniformă cît și în civil.

B.

Arestul reclamantului și pretinsele rele tratamente

cu toate acestea lui i-au fost aplicate lovituri cu picioarele și cu bastonul peste corp și cap. El gemea de durere și a strigat că avea doar 15 ani. Atunci el a fost eliberat și i s-a ordonat să plece acasă. Reclamantul a început să fugă, dar după cîteva sute de metri el a fost oprit din nou de un grup de persoane care purtau haine negre și cagule și care i-au ordonat iarăși să se culce la pămînt. Reclamantul a fost din nou lovit cu pricioarele și bastoanele, primind,

inter alia

, o lovitură cu piciorul în regiunea ochiului său drept. După aceasta, el a fost forțat să urce în remorca unui automobil împreună cu alți tineri, fiind duși la Comisariatul de poliție.

11.

La Comisariatul de poliție el și multe alte persoane au fost plasate în subsol și forțați să îngenuncheze cu mâinile după cap timp de aproximativ trei ore. El a fost lovit de către un polițist cu pumnul în spate, o singură dată, acesta ordonîndu-i să stea drept.

12.

Guvernul a acceptat modul în care au fost prezentate de către reclamant circumstanțele de fapt cu privire la arestul și detenția acestuia. Cu toate acestea, Guvernul nu a susținut plîngerile reclamantului de rele tratamente, argumentînd că el doar acceptă versiunea circumstanțelor de fapt stabilite deja în cadrul procedurilor penale desfășurate la nivel național.

13.

La 8 aprilie 2009, aproximativ la ora 2:30, reclamantul a fost adus într-un oficiu pentru a fi audiat. Audierea a durat aproximativ 10 minute, pe parcursul căreia el a fost întrebat despre participarea sa la evenimentele care au avut loc în timpul demonstrațiilor din ziua precedentă.

14.

Aproximativ la ora 3 dimineața, reclamantul a fost transportat cu un automobil la Centrul de plasament temporar al minorilor, fiind plasat împreună cu numeroși alți tineri, într-o cameră mică, în care erau doar 2 paturi. Reclamantul și mulți alți tineri au dormit pe podea. Ziua reclamantul s-a simțit rău din cauza leziunilor de pe fața sa și a primit asistență medicală din partea unui medic. Potrivit fișei medicale eliberate de medic la o dată ulterioară, reclamantul avea echimoze pe spinare și echimoză a țesuturilor moi în regiunea ochiului drept. La ora 15:30 reclamantul a fost dus într-un oficiu unde a explicat unei doamne motivul din cauza căruia el a trebuit să-și petreacă noaptea la Centrul de plasament temporar al minorilor. Aproximativ la ora 16:00, mama sa l-a luat acasă. Aparent, despre locul aflării feciorul ei, mama reclamantului fusese informată la ora 13:00 a aceleiași zile.

15.

La 9 aprilie 2009 televiziunea națională a difuzat noi informații privind evenimentele din 7 aprilie 2009. Reclamantul și grupul de tineri împreună cu care acesta a fost deținut la Centrul de plasament temporar al minorilor, au fost prezentați precum că ar fi persoane responsabile pentru dezordinea în masă și deteriorarea clădirilor Parlamentului și a Președinției.

16.

După eliberarea sa, reclamantul deseori acuză dureri în regiunea rinichilor și dureri de cap. La 29 aprilie 2009 reclamantul a solicitat asistență medicală la Centrul de reabilitare a victimelor torturii “Memoria”, organizație nonguvernamentală finanțată de Uniunea Europeană și un membru al Asambleii Generale a Consiliului Internațional pentru Reabilitarea Victimelor Torturii (IRTC). Se pare că reclamantul a fost supus unor examene și teste medicale detaliate de către diferiți medici. Potrivit unei fișe medicale eliberate de Centrul de Reabilitare, s-a constatat,

inter alia

, că reclamantul a suferit un traumatism craneo-cerebral, iar manifestările psihologice înregistrate sunt tipice victimelor torturii.

C.

Investigația pretinselor rele tratamente aplicate reclamantului

17.

La 19 iunie 2009 reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală privind relele tratamente pretinse a fi aplicate la 7 aprilie 2009.

18.

La 15 octombrie 2009 Procuratura a respins plîngerea reclamantului ca fiind nefondată, fără a începe oficial urmărirea penală. După o examinare preliminară a circumstanțelor de fapt în prezenta cauză, s-a stabilit că reclamantul a fost adus la Comisariatul de poliție în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 pentru acțiuni de vagabondaj și nu pe motiv că a participat la demonstrațiile din ziua precedentă. El a fost adus mai tîrziu la Centrul de plasament temporar al minorilor. Un ofițer de poliție prezent la Comisariatul de Poliție în seara în care reclamantul a fost reținut a declarat că acesta nu a fost supus relelor tratamente. Prin urmare, procurorul a considerat că cele invocate de către reclamant cu privire la rele tratamente pretinse a fi aplicate nu erau credibile. În plus, potrivit procurorului, dacă reclamantul ar fi fost supus relelor tratamente în modul în care el pretinde, el ar fi avut mai multe echimoze pe corp.

19.

Reclamantul a contestat ordonanța procurorului la Judecătoria sectorului Buiucani, care la 3 decembrie 2009 a anulat ordonanța procurorului. Instanța de judecată a constatat că procurorul nu a dat explicații privind modul în care au fost cauzate leziunile de pe corpul reclamantului după arestul ultimului și în timpul detenției acestuia și precum că investigația preliminară efectuată în acest sens nu a fost una completă.

20.

La 18 decembrie 2009 a fost începută pentru prima oară urmărirea penală și la 5 februarie 2010 reclamantul a fost recunoscut în calitate de parte vătămată în cadrul procedurilor penale.

21.

La 9 februarie 2010 a fost audiat un ofițer de poliție de la Comisariatul de poliție unde reclamantul a fost dus în seara zilei de 7 aprilie 2009. Reieșind din materialele prezentate de către părți, se pare că pînă în prezent nu au fost luate careva alte măsuri preventive în cadrul procedurilor penale.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ

22

.

Prevederile relevante ale dreptului intern au fost expuse în cauza

Taraburcă v. Moldova

(nr. 18919/10, §§ 33-37, 6 decembrie 2011).

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

23.

Reclamantul s-a plîns că a fost supus relelor tratamente de către poliție în perioada arestului și detenției sale și, precum că a autoritățile naționale au omis să investigheze efectiv pretinsele rele tratamente. În opinia sa, acest tratament a constituit o încălcare al Articolului 3 din Convenție, care prevede următoarele:

Articolul 3

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

24.

Guvernul a susținut că investigația în circumstanțele prezentei cauze a fost încă pe rol și nu a fost luată nicio decizie definitivă la nivel național în acest sens. Din aceste considerente, Guvernul a invocat că cererea reclamantului este prematură, precum și că reclamantul a omis să epuizeze toate remediile interne de care acesta beneficia.

25.

Curtea reiterează că scopul Articolului 35 § 1 din Convenție este să acorde Statelor Contractante oportunitatea de a preveni sau de a corecta pretinsele încălcări invocate împotriva lor pînă la momentul în care aceste pretenții sînt deferite spre examinare Curții. În consecință, Statele sînt eliberate de obligația de a răspunde pentru actele sale în fața unui organism internațional pînă cînd ele însele nu au avut posibilitatea să aplice dreptul material în conformitate cu propriile lor sisteme de drept (a se vedea, cu titlu de exemplu,

Remli c. Franței

, 23 aprilie 1996, § 33, Rapoarte asupra hotărîrilor și deciziilor 1996-II, și

Selmouni c. Franței

[MC], nr. 25803/94, § 74, CtEDO 1999-V). În același timp, “reclamantul nu trebuie să utilizeze remediile care, deși ar constitui un remediu din punct de vedere teoretic, în realitate nu oferă nicio șansă de redresare a pretinsei încălcări (a se vedea

Yoyler c.

Turciei

, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, și

Akdivar și alții c.

Turciei

, § 68, 30 august 1996,

Rapoarte

1996-IV).

26.

Este adevărat că în prezenta cauză procedurile sînt încă pe rol în fața autorităților naționale. Cu toate acestea, Curtea consideră că problema cu privire la epuizarea remediilor interne este indisolubil legată de fondul plîngerii în temeiul Articolului 3 din Convenție în partea ce ține de efecacitatea investigației cu privire la relele tratamente pretinse a fi aplicate reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că ambele probleme trebuie să fie conexate și examinate împreună (a se vedea

Mikheyev c. Rusiei

, nr. 77617/01, § 88, 26

ianuarie 2006).

27.

În plus, Curtea notează că plîngerile nu sînt vădit nefondate în sensul Articolului 35 § 3 din Convenție și nu sînt inadmisibile din oricare alte motive. Prin urmare, plîngerile trebuie să fie declarate admisibile.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

28.

Reclamantul a susținut că a fost supus relelor tratamente în perioada arestului și detenției sale și argumentează că Guvernul nu a dat o explicație plauzibilă privind cauza apariției leziunilor constatate pe corpul său. El menționează că pretențiile sale, care urmau să fie examinate în lumina evenimentelor care au avut loc în Republica Moldova la acea dată, au fost descrise în numeroase rapoarte de către organizații non-guvernamentale naționale și internaționale. Reclamantul a susținut, de asemenea, că nu a depus o plângere cu privire la maltratarea sa până în iunie 2009 pentru că i-a fost frică de represalii suplimentare și pentru că a fost intimidat de știrile difuzate de Televiziunea Națională, în care a fost prezentat în calitate de persoană responsabilă pentru deteriorarea clădirii Guvernului. Reclamantul a afirmat, de asemenea, că autoritățile au omis să investigheze în modul corespunzător plîngerea sa. În cele din urmă, reclamantul a invocat că drept urmare a lipsei unei investigații penale efective în ceea ce privește maltratarea sa, el a fost împiedicat de a înainta o acțiune civilă împotriva persoanelor responsabile privind repararea prejudiciului cauzat.

29.

Guvernul a afirmat că pretențiile reclamantului cu privire la pretinsele rele tratamente au fost vădit nefondate și a subliniat faptul că reclamantul nu a fost supus unui examen medical decît peste aproximativ douăzeci și două de zile după eliberarea sa, la 29 aprilie 2009, în cadrul Centrului Memoria. Cu toate acestea, doar rapoartele medicale emise de autoritățile medicale autorizate trebuie să fie luate în considerare și, prin urmare, acest raport nu are forță probantă. Guvernul și-a exprimat dubiile sale în partea ce ține de concluziile Centrului Memoria privind cauza leziunilor constatate pe corpul reclamantului și susține că ele puteau fi cauzate de actele de violență care au avut loc pe parcursul manifestațiilor din 7 aprilie 2009 sau de către codeținuți. Cu toate acestea, potrivit Guvernului, leziunile de pe corpul reclamantului nu erau suficient de grave încît să ridice problema aplicării în substanță a Articolului 3 din Convenție. În partea ce ține de efecacitatea investigațiilor, Guvernul a susținut că procurorii au luat toate măsurile necesare în vederea investigării complete a plîngerilor reclamantului în sensul Articolului 3 din Convenție.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

30.

După cum a afirmat Curtea în repetate rînduri, Articolul 3 din Convenție consfințește una din valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Convenția interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele inumane sau degradante, chiar și în cele mai grave circumstanțe, cum ar fi lupta împotriva terorismului și a crimei organizate. Spre deosebire de majoritatea prevederilor substanțiale ale Convenției și ale Protocoalelor nr. 1 și 4, Articolul 3 nu prevede excepții și nicio derogare de la aceasta nu este permisă în conformitate cu Articolul 15 § 2, chiar și în cazurile extraordinare de pericol public care amenință viața națiunii (a se vedea

Selmouni c. Franței

[MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999 V, și

Assenov și alții c. Bulgariei,

28 octombrie 1998, § 93, Culegere de hotărîri și decizii 1998-VIII).

31.

Curtea reiterează că orice recurgere la aplicarea forței în procesul de arestare a persoanei, care nu a fost absolut necesară prin însăși natura sa, atentează la demnitatea umană și, în principiu, constituie o încălcare a dreptului garantat de Articolul 3 din Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis,

Ribitsch c. Austriei

, 4 decembrie 1995, § 38, Seria

A nr.

336). În cazul în care o persoană este vătămată în timpul detenției sale sau în altecircumstanțe cît se află în custodia poliției, orice atare leziune va crea o prezumție absolută că acea persoană a fost supusă relelor tratamente (a se vedea

Bursuc c.

Romaniei

, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Statului îi revine obligația să dea o explicație plauzibilă modului în care au fost cauzate leziunile, omisiunea care ridică o problemă evidentă în temeiul Articolului 3 din Convenție (

Selmouni v. France

,

32.

Curtea reiterează, de asemenea, că din momentul în care o persoană face afirmații credibile precum că a suportat rele tratamente contrar Articolului 3 din Convenție în custodia poliției sau a altor autorități publice, această prevedere coroborată cu obligația generală a Statului conform Articolului 1 din Convenție de a “recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în [...] Convenție”, se impune implicit că ar trebui să existe o investigație oficială eficientă. La fel ca și investigația în sensul Articolului 2, investigația trebuie să fie capabilă să conducă la identificarea și pedepsirea celor responsabili. În caz contrar, interdicția legală generală a torturii și a tratamentulelor și pedepselor inumane și degradante, în pofida importanței sale fundamentale, ar fi inefectivă în practică și ar fi posibil, în unele cazuri, ca autoritățile naționale să facă abuz de drepturile celor aflați sub supravegherea lor în condiții de o eventuală impunitate (a se vedea, printrele altele,

Labita c. Italei

[GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).

33.

Pentru ca o investigație să fie efectivă se poate considera, în general, că este necesar ca persoanele competente să efectueze investigația să fie independente de persoanele implicate în evenimente (a se vedea, printre altele,

Barbu Anghelescu c. României

, nr. 46430/99, § 66, 5 octombrie 2004). Aceasta înseamnă nu doar o absență a dependenței ierarhice și instituționale, ci și, de asemenea, o independență practică (a se vedea, cu titlu de exemplu,

Ergı c. Turciei

, 28 iulie 1998, §§

83-84,

Rapoarte

1998-IV, unde procurorul care investiga moartea unei fete în timpul unui pretins conflict, a manifestat lipsă de independență prin faptul că depindea de informația prezentată de jandarmii implicați în incident).

34.

Investigația cu privire la rele tratamente trebuie să fie completă. Ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile în vederea cercetării circumstanțelor cauzei și nu trebuie să înceteze investigația doar în temeiul unor decizii pripite sau nefondate (a se vedea

Assenov și alții

, citată

supra

, § 103 și urm.). Autoritățile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun ca să asigure probarea circumstanțelor de fapt, inclusiv,

inter alia,

cu declarații ale martorilor și probe medico-legale (a se vedea,

Tanrıkulu c. Turciei

[MC], nr. 23763/94, ECHR 1999-IV, §

104 și urm., și

Gül c. Turciei

, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). În acest sens, orice deficiență a investigației care diminuiază șansele de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard.

(b)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

35.

Revenind la circumstanțelor cauzei, Curtea notează că, spre deosebire de alte cauze în care au fost examinate cereri individuale

versus

Republica Moldova privind pretinsele rele tratamente, prezenta cauză pare să facă parte dintr-un număr mare de pretenții cu privire la rele tratamente similare pretinse a fi comise într-o perioadă relativ scurtă (a se vedea

Taraburcă c. Moldovei

, citată

supra,

36.

Reținînd acest context

cu privire la relele tratamente aplicate în custodia poliției care pare să fi purtat un caracter sistematic și de mari proporții

,

Curtea, înainte de a constata o violare a Articolului 3 din Convenție, trebuie să verifice dacă reclamantul a adus suficiente probe întru susținerea pretinsei sale maltratări. În acest sens, este de notat că la 7 aprilie 2009 reclamantul a fost arestat de poliție (a se vedea paragraful 10 de mai sus) și la 8 aprilie 2009 a fost examinat de către un medic din cadrul Centrului de plasament temporar al minorilor, care a constatat pe corpul reclamantului numeroase echimoze pe spate și fața acestuia (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Natura leziunilor constatate pe corpul reclamantului este în legătură cu evenimentele relatate de către reclamant.

37.

Guvernul este cel care a susținut că leziunile ar fi putut fi cauzate reclamantului înainte de arestul său sau în perioada detenției sale, de către codeținuți. Curtea nu este convinsă de aceste argumente și consideră că Guvernul a omis să dea o explicație plauzibilă cu privire la modul în care reclamantului i-au fost cauzate leziunile. Simpla existență a unei posibilități teoretice precum că leziunile cauzate reclamantului au fost aplicate în circumstanțele descrise de Guvern, în absența unor probe care să confirme contrariul, nu este suficientă să înlăture prezumția instituită împotriva Guvernului, în special, reieșind din circumstanțele prezentei cauze.

38.

Guvernul a susținut, de asemenea, că leziunile constatate pe corpul reclamantului nu sînt pe atît de grave încît să ridice o problemă în sensul Articolului 3 din Convenție. Curtea nu este convinsă de acest fapt, în special, luînd în considerație gradul înalt de vulnerabilitate al reclamantului din cauza vîrstei sale fragede (cincisprezece ani la data evenimentelor). Curtea consideră că tratamentul aplicat reclamantului ar putea fi calificat drept unul inuman și degradant. În consecință, a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenție sub aspect material.

39.

De asemenea, Curtea notează că investigația în privința plîngerii reclamantului a fost în mare parte afectată de deficiențe. În primul rînd, este de menționat că în pofida acuzațiilor grave aduse împotriva ofițerilor de poliție de către reclamant, oficial nu a fost inițiată nicio investigație penală decît pînă la 18 decembrie 2009, cu aproape șase luni după ce reclamantul a depus plîngerea sa. După această dată, se pare că la 9 februarie 2010 a fost audiat doar unul dintre ofițerii de poliție din cadrul Comisariatului de poliție unde a fost adus reclamantul în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 și nu au mai fost luate careva alte măsuri în acest sens. Materialele dosarului național prezentate de către părți indică că în ultimii 2 ani investigația a rămas inactivă și nu s-a constatat nicio evoluție în cauza reclamantului. În aceste circumstanțe, Curtea conchide că investigația în privința pretențiilor reclamantului de rele tratamente nu a fost adecvată sau suficient de efectivă.

40.

Curtea reiterează că, chiar dacă remediul intern utilizat de către reclamant este adecvat din punct de vedere teoretic, dar, pe parcurs, se dovedește a fi ineficient, reclamantul nu mai este obligat să îl epuizeze (a se vedea

Tepe c.

Turciei

, 27244/95, decizia Comisiei din 25

noiembrie 1996). Din momentul în care a ajuns la concluziile de mai sus, precum că investigația în partea ce ține de pretențiile reclamantului nu a fost una efectivă, Curtea consideră că nu mai este necesar să aștepte încetarea investigației, în vederea epuizării remediilor interne. Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului de neepuizare a remediilor interne și hotărăște că a existat, de asemenea, o violare sub aspect procedural al Articolului 3 din Convenție.

II.

PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE

41.

Reclamantul a susținut că nu a beneficiat de un remediu efectiv în ceea ce privește încălcarea dreptului său garantat de Articolul 3 din Convenție și aceasta a constituit, prin urmare, o violare al Articolului 13, care prevede următoarele:

Articolul 13

“Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

42.

Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că plîngerea nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

43.

Reclamantul a susținut că, nu a beneficiat de niciun remediu potrivit prevederilor legii penale deoarece investigația penală a fost inefectivă, și, precum că drept urmare a ineficacității acestei investigații, nu a beneficiat de un remediu civil real în partea ce ține de înaintarea unei acțiuni privind reparea prejudiciului pentru relele tratamente la care acesta a fost supus.

44.

Guvernul nu a fost de acord cu primul capăt al plîngerii și nu a făcut niciun comentariu în ceea ce privește ce de a-l doilea capăt al acesteia.

45.

În măsura în care primul capăt a plîngerii se referă, în particular, la faptul că reclamantul nu a beneficiat de un remediu efectiv din punctul de vedere al dreptului penal cu privire la pretinsele rele tratamente aplicate de ofițerii de poliție, Curtea notează că plîngerea nu ridică nicio problemă distinctă care să necesite o examinare aceasteia altfel decît sub aspectul procedural al Articolului 3 din Convenție.

46.

În ceea ce privește celălalt capăt de plîngere, luînd în considerație caracterul neadecvat al investigației în privința plîngerii reclamantului împotriva ofițerilor de poliție care l-au maltratat, Curtea consideră că o eventuală acțiune civilă întemeiată pe aceleași fapte și pretenții nu ar fi avut nicio șansă de succes. În consecință, Curtea consideră că nu a fost probat faptul că a existat un remediu care să acorde reclamantului posibilitatea de a pretinde repararea prejudiciului pentru relele tratamente suportate în custodia poliției (a se vedea

Corsacov c. Moldovei

, nr.

18944/02, § 82, 4 aprilie 2006, și

Gurgurov c. Moldovei

, nr. 7045/08, §

73, 16 iunie 2009). Prin urmare, a avut loc o violare al Articolului 13 coroborat cu Articolul 3 din Convenție.

III.

PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 5 DIN CONVENȚIE

47.

În cele din urmă, reclamantul s-a plîns că a fost arestat și deținut ilegal la 7 și 8 aprilie 2009 și a pretins încălcarea Articolului 5 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea constată că această plîngere a fost depusă cu încălcarea termenului de 6 luni calculat din momentul în care pretinsa violare a avut loc. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§

1 și

4 din Convenție.

IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

48.

Articolul 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

49.

Reclamantul a pretins suma de 115

000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral cauzat ca urmare a încălcărilor constatate

supra

.

50.

Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul și a solicitat Curții să respingă pretențiile sale de satisfacție echitabilă împreună cu cererea acestuia.

51.

Avînd în vedere natura încălcărilor constatate mai sus și gravitatea acestora, Curtea consideră că în prezenta cauză se justifică acordarea unei compensații cu titlu de prejudiciu moral. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 12

000.

B.

Costuri și cheltuieli

52.

Reclamantul a pretins, de asemenea, suma de EUR 5

689 cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. Reclamantul a prezentat documente întru probarea pretențiilor sale.

53.

Guvernul a obiectat și a cerut Curții respingerea acestora.

54.

Luînd în considerație încălcările constatate

supra

, precum și apreciind în mod echitabil, Curtea acordă EUR 1

500 cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Penalități

55.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.

Conexează

la fondul cauzei, obiecția preliminară a Guvernului referitor la omisiunea epuizării remediilor naționale de către reclamant și o respinge;

2.

Declară

plîngerile

în temeiul 3 și 13 din Convenție admisibile și restul pretențiilor inadmisibile;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenție, atît sub aspect material, cît și sub aspect procedural;

4.

Hotărăște

că plîngerea formulată în temeiul articolului 13 din Convenție nu este necesară să fie examinată separat, avînd în vedere că aceasta este absorbită de plângerea reclamantului cu privire la inefectivitatea investigațiilor penale;

5.

Hotărăște

că în partea ce ține de pretenția reclamantului privind succesul remediilor civile a avut loc o violare a Articolului 13 din Convenție;

6.

Hotărăște

(a)

că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în valuta națională a statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

EUR 12

000 (doisprezece mii euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii)

EUR 1

500 (una mie cinci sute euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxa care poate fi percepută de la reclamant;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

7.

Respinge

, în unanimitate, restul pretențiilor cu privire la satisfacția echitabilă.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 9 aprilie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte