CASE OF MITROFAN v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

La originea cauzei se află o cerere (nr. 50054/07) depusă la Curte la 15 noiembrie 2007 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Valeriu Mitrofan („reclamant”).

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dl A. Bivol, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Reclamantul a invocat condițiile inumane de detenție și neexaminarea de către instanțele de judecată a principalelor sale argumente.

La 10 iulie 2009 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii împreună cu admisibilitatea ei (Articolul 29 § 1). ÎN FAPT I.

În perioada de referință reclamantul era director al unui liceu privat (V.) și director executiv al Colegiului Industrial și de Construcții (C., instituție de stat). În 2004 a fost pornită urmărire penală pe marginea acuzației de escrocherie și abuz de putere care ar fi fost săvârșite de către reclamant. El a fost acuzat că a primit banii pentru taxa de studii de la doi elevi, însă nu i-a predat contabilității liceului.

La 24 septembrie 2004, reclamantul a fost arestat preventiv în baza mandatului eliberat de Judecătoria Centru în aceeași zi. La 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a casat încheierea instanței inferioare, constatând că nu sunt temeiuri pentru a considera că reclamantul se va sustrage sau va influența urmărirea penală, notând că el are o adresă stabilă, o familie și un copil minor, și că s-a angajat să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori va fi chemat. A fost eliberat în aceeași zi.

La 20 noiembrie 2006, Judecătoria sectorului Grigoriopol l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani pentru escrocherie. El a fost achitat în privința celorlalte capete de acuzare pe motivul lipsei probelor că a ar fi acceptat ilegal bani de la studenți. În aceeași zi el a fost arestat și plasat în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.

La 8 februarie 2007, Curtea de Apel Chișinău a casat parțial sentința primei instanțe de judecată. Instanța de judecată a constatat că reclamantul a fost neglijent în serviciu, deoarece i-a admis pe cei doi elevi în liceul V. și a acceptat taxa de studii de la ei, deși la 25 decembrie 2003 Ministerul Educației a suspendat licența liceului V., iar reclamantul a fost obligat să transfere toți elevii în alte instituții de învățământ. Astfel, reclamantul a fost condamnat în temeiul articolului 329 (1) al Codului penal (a se vedea paragraful 19 de mai jos), iar pedeapsa lui a fost redusă de către instanța de apel la 8 luni.

În recurs, reclamantul a susținut că nu poate fi condamnat în temeiul articolului 329 (1) al Codului penal (a se vedea paragraful 19 de mai jos) deoarece nu sunt întrunite cele două elemente constitutive ale infracțiunii, adică fapta nu a fost comisă de către un „funcționar public” și nu au fost cauzate daune în „proporții mari”. În primul rând, condamnarea s-a bazat pe acuzațiile că a comis infracțiunea în calitate de director al liceului V. Ca și director al unei instituții private de învățământ, el nu poate fi considerat persoană cu funcții de răspundere, noțiune care este definită expres în articolul 123 al Codului penal (a se vedea paragraful 19 de mai jos). Prin urmare, el nu poate fi acuzat de neglijență în serviciu pentru că a înscris niște elevi într-un liceu privat. În al doilea rând, valoarea daunelor cauzate (3020 de lei moldovenești (MDL)) este mai mică decât minimul de 10000 MDL care constituie „daune în proporții mari” în baza articolelor 64 și 126 ale Codului penal (a se vedea paragraful 19 de mai jos). În cele din urmă, reclamantul a susținut că el i-a înscris pe cei doi elevi la școala condusă de el deoarece înainte de aceasta contestase în instanța de judecată ordinul Ministerului Educației din 25 decembrie 2003, ceea ce, în opinia lui, însemna că ordinul a fost suspendat și nu produce efecte juridice până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

La 28 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a casat parțial decizia instanței inferioară de judecată. Instanța de judecată a constatat următoarele în privința recursului reclamantului: „În ceea ce privește argumentele reclamantului că el trebuie să fie achitat de acuzația întemeiată pe articolul 329 (1) al Codului penal deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, instanța consideră că aceste argumente sunt neîntemeiate și sunt contrazise de probele materiale; refuzul acuzatului de a-și recunoaște vinovăția nu trebuie să ducă neapărat la achitarea sa, deoarece existe probe pertinente și concludente care demonstrează cu certitudine vinovăția sa în comiterea infracțiunii: contractul nr… de înscriere a elevului S.N. la studii ... încheiat între L.G. și directorului liceului V.; chitanțele de plată a sumei de 2000 MDL la 30 august 2004 și 1000 MDL și 20 MDL la 6 iulie 2004; ordinul Ministerului Educației din 25 decembrie 2003 privind suspendarea activității instituției private de învățământ fondate de V.” Instanța a menționat că instanțele de judecată inferioare nu au luat în considerație circumstanțele atenuante în favoarea reclamantului, adică faptul că nu a fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni și că are o reputație bună în societate. În absența circumstanțelor agravante, instanțele de judecată inferioare au decis incorect să-i aplice o pedeapsă cu închisoarea. Prin urmare, instanța supremă a aplicat reclamantului o pedeapsă cu amenda. Astfel, el a fost eliberat în aceeași zi, după șapte luni de detenție în Penitenciarul nr.

Având în vedere faptul că deja executase o parte din pedeapsa cu închisoarea, el a fost scutit de plata amenzii. B. Condițiile de detenție a reclamantului 12. Reclamantul a descris condițiile în care a fost deținut timp de mai bine de 7 luni în Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Închisoarea este situată într-o clădire veche de 165 de ani. A fost deținut într-o celulă care măsoară 26 m 2 și pe care a împărțit-o cu alți 11 sau 14 deținuți. Celula nu era dotată cu sistem de ventilare, iar aerul avea acces înăuntru doar prin câteva găuri făcute într-o plasă care acoperea fereastra. Înăuntru era foarte frig iarna și foarte cald vara, pereții și tavanul erau umezi, iar grupul sanitar nu era separat de spațiul de locuit din celulă. În timpul primelor cinci luni de detenție, reclamantul nu a avut lenjerie de pat și a dormit pe o saltea goală. Într-un final i-au adus lenjerie de pat, însă aceasta era schimbată foarte rar. Nu se făcea niciodată curățenie în celulă; salteaua era infestată cu paraziți și din această cauză el nu putea dormi. Lumina era prea slabă pentru a putea citi în celulă. Dușurile erau permise o dată pe săptămână, iar ziua în care făceau baie nu coincidea cu ziua în care li se schimba lenjeria, ceea ce însemna că nu puteau scăpa de paraziți. Mâncarea era necorespunzătoare și de o calitate foarte proastă; porțiile nu corespundeau standardului stabilit de Guvern, în special când era vorba de carne, pește, ouă și lactate. 13. Reclamantul a depus la diverse autorități 44 de plângeri în privința condițiilor de detenție. El a solicitat, inter alia, reducerea numărului de persoane deținute în celula nr.75 (în care era deținut și el) la 8 persoane în loc de 14 câți erau ei în total la data la care a depus plângerea, în conformitate cu minimul legal de 4 m 2 de spațiu locativ pentru fiecare deținut. Reclamantul a solicitat o oră în plus de plimbare pentru toți deținuții din celula sa pentru ca astfel să îmbunătățească situația. Reclamantul a depus între 19 martie și 15 mai 2007 șase plângeri privind lipsa ventilației și a accesului la aer curat, ceea ce făcea și mai grele condițiile de suprapopulare. La 25 martie 2007, el a solicitat transferul într-o celulă în care nu se fumează, deoarece era supus fumatului pasiv, ceea ce, în opinia lui, „era o pedeapsă mai grea decât pedeapsa cu închisoarea de opt luni la care a fost condamnat”. La 3 mai 2007, el a depus o nouă plângere privind lipsa alimentației corespunzătoare, contrar hotărârilor de guvern incidente, susținând, inter alia , că deținuții au primit în celulă cantități mici de zahăr și pâine. Reclamantul a solicitat ca porția de mâncare să fie verificată periodic pentru a asigura faptul că aceasta corespunde minimului legal. Între 30 martie și 28 mai 2007, reclamantul a depus alte patru plângeri privind infestarea celulei cu paraziți și a solicitat ca ziua în care li se aduce lenjeria curată să coincidă cu ziua în care fac duș, ca astfel să se excludă riscul infestării permanente. La 12 mai 2007, reclamantul a solicitat diverse materiale pentru a repara (împreună cu colegii săi de celulă) podul și pereții celulei, întrucât podul era de culoare închisă deja, iar vopseaua cădea de pe pereți.

Reclamantul a primit în total cinci scrisori ca răspuns la plângerile sale, scrisori în care a fost informat despre faptul că va fi transferat într-o altă categorie de deținuți doar după ce se va pronunța o hotărâre judecătorească definitivă pe cazul lui. Însă, răspunsurile nu se refereau la problemele reclamate de el în plângeri. Reclamantul a declarat că după mai mult plângeri legate de aerisirea celulei, la 17 mai 2007 angajații penitenciarului au deschis pe coridor geamul care era situat vizavi de celula lui. La 7 iunie 2007, autoritățile închisorii l-au informat pe reclamant, care solicitase permisiunea de a utiliza sala de lectură a bibliotecii, că Penitenciarul nr.13 nu are o asemenea încăpere.

La 19 februarie și 26 martie 2007, reclamantul a depus alte plângeri privind faptul că era deținut într-o închisoare de tip închis, deși fusese condamnat să execute pedeapsa într-o închisoare de tip semi-închis, în care el a ar fi avut dreptul să se deplaseze liber în perimetrul închisorii (ceea ce corespunde la o oră de plimbare în închisorile de tip închis).

La 2 iulie 2007, medicul închisorii l-a examinat pe reclamant și l-a informat că fusese expus riscului de a se îmbolnăvi de tuberculoză. Doctorul i-a făcut trimitere reclamantului la un oculist. II.

Dispozițiile relevante din Codul civil prevăd următoarele: Articolul 1398. Temeiul și condițiile generale ale răspunderii delictuale „(1) Cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. (2) Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege… ” Articolul 1422. Reparația prejudiciului moral „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existența și întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparația prejudiciului moral se face și în lipsa vinovăției autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunității și în alte cazuri prevăzute de lege.”

Dispozițiile relevante din Codul penal prevăd următoarele: Articolul 64. Amenda „...2… Unitatea convențională de amendă este egală cu 20 de lei..” Articolul 123. Persoana cu funcție de răspundere, persoana publică și persoana cu funcție de demnitate publică „(1) Prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.” Articolul 126. Proporții deosebit de mari, proporții mari, daune considerabile și daune esențiale „(1) Se consideră proporții deosebit de mari, proporții mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care, la momentul săvârșirii infracțiunii, depășește 5.000 și, respectiv 2.500 unități convenționale de amendă.” Articolul 329. Neglijența în serviciu „(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligațiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconștiincioase față de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 500 unități convenționale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.”

Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală prevăd următoarele: Articolul 414. Judecarea apelului „... 5. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel...” Articolul 427. Temeiurile pentru recurs (1) Hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: 6) ... instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;”

În conformitate cu articolul 244 al Codului de executare (în vigoare din 1 iulie 2005, modificat la 5 noiembrie 2010), norma de spațiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m 2 .

Potrivit Guvernului, după adoptarea a două legi privind amnistia (nr. 278 (16 iulie 2004) și nr.188 (10 iulie 2008)), precum și a amendamentelor la Codul penal (Legea nr.194-XVI din 29 iunie 2006), care au avut drept scop decriminalizarea unor infracțiuni minore și interzicere detenției ca formă de pedeapsă pentru alte tipuri de infracțiuni, numărul total de deținuți în închisorile din Republica Moldova a scăzut de la 10591 la 1 ianuarie 2004 la 6335 la 1 decembrie 2010. În plus, mai mult de 400 de cauze privind reducerea pedepselor privative de libertate se află pe rolul instanțelor de judecată naționale.

La 24 octombrie 2003, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.415-XV privind aprobarea Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Planul cuprinde o serie de obiective care trebuie atinse timp de patru ani și care au scopul de a îmbunătăți condițiile de detenție, inclusiv prin reducerea suprapopulării, îmbunătățirea asistenței medicale, încurajarea reintegrării sociale a deținuților și facilitarea angajării lor, precum și organizarea de seminarii pentru personalul închisorilor. Potrivit hotărârii, implementarea Palanului de Acțiuni va fi reflectată în rapoarte regulate. Hotărârea Guvernului din 31 decembrie 2003 cu privire la aprobarea Concepției reformării sistemului penitenciar și Planului de măsuri pe anii 2004-2020 pentru realizarea Concepției reformării sistemului penitenciar are scopul de a îmbunătăți condițiile de detenție în închisori. La 23 decembrie 2003, Guvernul a publicat Concepția reformării sistemului penitenciar și Planul de măsuri pe anii 2004-2020.

La o dată nespecificată, Ministerul Justiției a publicat Raportul privind gradul de implementare de către Ministerul Justiției a capitolului 14 al Planului de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru 2004-2006, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003”. La 25 noiembrie 2005, Comisia parlamentară pentru drepturile omului a publicat Raportul privind implementarea Planului Național de Acțiuni. Ambele rapoarte confirmă lipsa finanțării suficiente a sistemului penitenciar și prin urmare eșecul în implementarea integrală a Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului, inclusiv la nivelul Penitenciarului nr.13 din Chișinău. Primul din aceste rapoarte prevede, inter alia , că „atâta timp cât obiectivele Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului nu au susținerea financiară necesară ... va rămâne doar o intenție bună a statului de a proteja drepturile omului, așa cum prevede Hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003, rezultatul căreia va fi neimplementarea, sau implementarea parțială a Planului de acțiuni.”

În observațiile sale, Guvernul a inclus copii ale hotărârilor în cauzele Drugaliov c. Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor ; Gristiuc c. Ministerului Finanțelor și Departamentul Instituțiilor Penitenciare ; și Ciorap c. Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Interne și Procuratura Generală – cauze în care reclamanților li s-au adjudecat despăgubiri pentru rele tratamente și/sau condiții inumane de detenție. În aceste cauze instanțele de judecată naționale s-au bazat pe Legea privind ocrotirea sănătății (adoptată la 28 martie 1995), articolul 1422 al Codului civil (în cauza Gristiuc ) și pe articolul 1398 al Codului civil (în cauza Ipate ). În cauzele Drugaliov și Ciorap instanțele de judecată au constatat că legislația internă nu prevede o bază legală pentru acordarea compensațiilor și au invocat direct Convenția și jurisprudența Curții.

În raportul din 2010 (pagina 142 și următoarele, capitolul „Condiții de detenție”) al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova („Centrul”), care reprezintă instituția Ombudsmanului în Republica Moldova), acesta a constatat inter alia că: „Asigurarea normei de spațiu locativ (4m²) în blocurile locative ale instituției rămâne o problemă incomodă și s-a transformat într-o deficiență sistemică a penitenciarelor din întreaga țară… Aceeași situație a fost atestată și în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chișinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spațiul locativ nefiind proporțional cu numărul deținuților. La momentul vizitei, în celula 38 erau plasate opt persoane, în timp ce aceasta avea o suprafață de 24 m2. Această situație a fost constată în repetate rânduri în cadrul vizitelor angajaților Centrului pentru Drepturile Omului în izolatorul de urmărire penală din mun. Chișinău. O asemenea stare de lucruri a fost documentată și în cadrul vizitei din 19 mai 2010 la Penitenciarul nr. 7 s. Rusca, unde în una din celulele blocului nr. 2, cu o suprafață de 15,5 m2, se dețineau șase persoane, și la Penitenciarul nr. 4 or. Cricova, unde la data efectuării vizitei, la 27 aprilie 2010, în cadrul sectorului locativ nr.7, s-a depistat deținerea a peste 20 de persoane într-o încăpere de 65 m2. Aglomerarea este un subiect de relevanță directă și pentru mandatul avocatului parlamentar în calitatea sa de Mecanism Național de Prevenire a Torturii, care a constat în repetate rânduri supra-aglomerarea în instituțiile penitenciare din țară… Departamentul Instituțiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea cu produse din carne și pește se efectuează după posibilități. Totodată, autoritățile vizate au comunicat că, în condițiile situației financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deținuții din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asigurați cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar și cu produse din pește în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiției a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentația deținuților în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane de lei, în timp ce necesitățile pentru aceeași perioadă, prezentate Ministerului Finanțelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deținut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiți 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiții, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanții administrațiilor instituțiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deținuților cu produse din carne și pește… În ceea ce privește condițiile sanitare, iluminarea și ventilarea, aceste probleme persistă în majoritatea încăperilor locative ale penitenciarelor din Republica Moldova, excepție fiind instituțiile penitenciare nr.1, or. Taraclia și nr.7, s. Rusca, Hâncești. Republica Moldova a moștenit penitenciare vechi, cu edificiile degradate, de tip lagăr, conform standardelor sovietice. Aceste tipuri de penitenciare nu corespund exigențelor înaintate de actele naționale și internaționale în domeniu, iar posibilitățile financiare reduse ale statului nu permit reconstrucția sau renovarea acestora. În instituțiile penitenciare, cu excepția celor cu statut de izolator de urmărire penală și Penitenciarul nr. 1 or. Taraclia, găzduirea deținuților se face în dormitoare de capacitate mare, care nu dispun în deplină măsură de facilitățile de care condamnații ar putea beneficia zilnic: spațiu de dormit, spațiu de zi și instalații sanitare. Deținuții se află în spații extrem de înghesuite, întunecoase, umede, fără ventilație și care sunt îmbibate cu fum de țigară. În unele penitenciare paturile amenajate în două nivele împiedică esențial pătrunderea luminii naturale în sectoarele locative.” III.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne în ceea ce privește detenția lui în condiții inumane. În special, el a depus multe plângeri „necredibile” și neîntemeiate, dar nu a solicitat niciodată începerea unei urmăriri penale împotriva celor care nu au asigurat condițiile necesare de detenție, și nici nu a depus vreo acțiune civilă pentru a cere despăgubiri.

Reclamantul a contestat acest argument, invocând cele 44 de plângeri pe care le-a depus în decursul a 7 luni de detenție, plângeri care au fost foarte specifice (cum ar fi plângerile privind suprapopularea celulei, neventilarea încăperilor și porțiile de mâncare necorespunzătoare). În plus, el a încercat fără succes căile alternative de îmbunătățire a situației, cerând ore de plimbare în plus și permisiunea de a utiliza sala de lectură a bibliotecii închisorii.

Curtea observă faptul că, atunci când sunt disponibile mai multe căi de redresare, o persoană nu este obligată să încerce mai mult de una dintre ele (a se vedea, de exemplu, Airey v. Ireland , 9 octombrie 1979, § 23, Series A nr. 32). Ea consideră că plângerile depuse de reclamant în timpul detenției (a se vedea paragraful 13 de mai sus) sunt serioase și specifice, prin care s-a încercat într-adevăr remedierea situației.

Curtea reiterează faptul că a examinat anterior chestiunea recursurilor naționale în privința condițiilor proaste de detenție din Republica Moldova (a se vedea Sarban , citată mai sus, §§ 57-62; Holomiov v. Moldova , nr. 30649/05, §§ 101-107, 7 noiembrie 2006; Istratii and Others v. Moldova , nr. 8721/05, 8705/05 și 8742/05, § 38, 27 martie 2007; Modarca v. Moldova , nr. 14437/05, § 47, 10 mai 2007; și Stepuleac v. Moldova , nr. 8207/06, § 46, 6 noiembrie 2007) și în fiecare din aceste cauze Curtea a ajuns la concluzia că recursurile invocate de Guvern nu sunt efective pentru persoanele care încă se află în detenție. În cauza Malai v. Moldova (nr. 7101/06, §§ 42-46, 13 noiembrie 2008) ea a constatat încălcarea articolului 13 al Convenției în contul lipsei recursurilor interne efective în privința acuzațiilor de detenție în condiții inumane și degradante, concluzionând că „nu s-a demonstrat faptul că reclamantul a avut acces la un recurs efectiv în ceea ce privește plângerea lui întemeiată pe articolul 3”. Curtea nu găsește niciun temei pentru a se îndepărta de această concluzie în prezenta cauză.

Așadar, Curtea constată că pretenția formulată în temeiul articolului 3 al Convenției nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, și, în consecință, obiecția Guvernului urmează a fi respinsă. De asemenea, ea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției și nici în temeiul altor dispoziții. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă. B. Fondul

Reclamantul a susținut că a fost deținut în condiții inumane timp de mai bine de 7 luni (a se vedea paragraful 12 de mai sus). El a depus la autorități 44 de plângeri în privința mai multor aspecte ce țin de condițiile de detenție. Toate aceste plângeri au fost specifice și se bazau pe prevederi legale aplicabile. În plus, el a încercat (deși fără succes) să îmbunătățească condițiile sale de detenție, solicitând de la administrația închisorii permisiunea la mai multe ore de plimbare în aer liber și permisiunea de a folosi sala de lectură a bibliotecii închisorii. În cele din urmă, el a susținut că descrierea condițiilor sale de detenție coincide cu constatările CPT în ceea ce privește Penitenciarul nr.13 (fostul penitenciar nr.3).

Guvernul a susținut că descrierea condițiilor de detenție realizată de reclamant nu este corectă. Celula nr.75 din Penitenciarul nr.13 (în care a fost deținut) are acces la lumina naturală, este bine iluminată și este ventilată. Regulamentul închisorii interzice fumatul în afara spațiilor special destinate, iar celulele sunt dezinfectate regulat de către Centrul de medicină preventivă. Reclamantul a avut acces la literatura aflată în biblioteca închisorii, chiar dacă nu exista o sală de lectură rezervată pentru lectură. În plus, în perioada în care reclamantul a fost deținut, condițiile de detenție în închisorile din Republica Moldova s-au îmbunătățit, precum a constatat CPT în timpul vizitelor sale. Guvernul a alocat resurse suplimentare pentru reparația a 165 de celule din diverse închisori de pe teritoriul republicii, iar Ministerul Justiției a semnat un acord cu instituția Avocatului parlamentar în scopul armonizării legislației și practicii naționale cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului.

În ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea reiterează că statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectul demnității umane, că modul și metoda de executare a măsurii respective nu-l supun la o suferință și stres care să depășească ca intensitate nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției și, având în vedere condițiile practice impuse de detenție, că sănătatea și starea lui de bine sunt asigurate la nivel corespunzător (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, ECHR 2000 ‑ XI, și Popov v. Russia , nr. 26853/04, § 208, 13 iulie 2006).

În prezenta cauză, Curtea notează că reclamantul a depus mai multe plângeri specifice privind mărimea celulei nr.75 din Penitenciarul nr.13, precum și în privința numărului persoanelor deținute în acea celulă (de la 11 la 14 persoane într-o celulă care măsoară 26 m 2 ; a se vedea paragraful 12 de mai sus). În ciuda faptului că Guvernul deținea toată informația necesară, acesta s-a limitat să facă declarații generale privind suprafața celulei și numărul persoanelor deținute în aceasta și nu a prezentat nicio dovadă materială în combaterea argumentelor reclamantului în privința suprapopulări celulei. În plus, în prezenta cerere reclamantul a menționat exact același număr de deținuți în celula respectivă ca și în plângerile depuse la autoritățile moldovenești. Guvernul nu a contrazis afirmația reclamantului că nu a primit niciun răspuns la plângerile privind suprapopularea celulei.

Prin urmare, Curtea admite că descrierea făcută de reclamant este veridică. Reiese că el avea la dispoziție între 1,85-2,36 m 2 de spațiu locativ în celula sa, ceea ce este cu mult sub minimul legal de 4 m 2 pentru fiecare deținut (a se vedea paragraful 21 de mai sus). În plus, el petrecea câte 23 de ore pe zi în celulă, nefiindu-i permisă suplimentarea timpului de plimbare în aer liber și nici utilizarea sălii de lectură a bibliotecii deoarece închisoarea nu era dotată cu asemenea încăpere separată (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Curtea concluzionează că reclamantul a fost deținut într-o celulă extrem de suprapopulată. Ea a constatat în cauze anterioare că suprapopularea exagerată a celulelor poate conduce la încălcarea articolului 3 al Convenției (pentru o analiză mai detaliată privind principiile aplicabile în cazul suprapopulării celulelor a se vedea Ananyev and Others v. Russia , nr. 42525/07 și 60800/08, §§ 143-148, 10 ianuarie 2012).

De asemenea, reclamantul a susținut că a fost nevoit să doarmă pe o saltea infestată de paraziți și că lenjeria de pat era schimbată foarte rar. De asemenea, el a reclamat faptul că i se servea mâncare în cantitate și de calitate inadecvate. Deși nu a prezentat probe în acest sens, el a depus copii ale plângerilor depuse la autorități (a se vedea paragraful 13 de mai sus), iar în lipsa oricărui răspuns care să susțină contrariul, Curtea acceptă și aceste susțineri ale reclamantului ca fiind veridice.

La fel, este clar din constatările avocatului parlamentar național că sistemul penitenciar încă beneficia în anul 2010 de fonduri insuficiente pentru a asigura minimul de hrană prevăzut de hotărârea de guvern respectivă (a se vedea paragraful 26 de mai sus).

Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul a fost deținut într-o celulă suprapopulată, că celula în care era deținut era infestată cu paraziți și că nu a beneficiat de minimul de hrană prevăzut de hotărârea de guvern în cauză. Prin urmare, în prezenta cauză, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției. II.

Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției și nici în temeiul altor dispoziții. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă. B. Fondul 1. Argumentele părților (a) Reclamantul

Reclamantul a susținut că a fost condamnat în temeiul articolului 329 al Codului penal (a se vedea paragraful 19 de mai sus), care, în mod clar, nu era incident în cauza lui din două motive separate. Deși a invocat aceste două temeiuri în fața instanțelor de judecată naționale, niciuna din ele nu a oferit explicații clare de ce niciunul din argumentele invocate de reclamant nu a fost suficient pentru a exclude aplicarea articolul 329 în cazul său. Însă, o asemenea explicație era vitală, deoarece, în cazul în care instanțele de judecată ar fi admis argumentele reclamantului, el nu ar fi fost condamnat în baza articolului 329.

În ciuda afirmației Guvernului că practica judiciară fixată în materie s-a dezvoltat prin interpretarea dispozițiilor relevante din legislație, ceea ce înseamnă că instanțele de judecată nu erau obligate să reitereze de fiecare dată temeiurile pentru respingerea argumentelor sale, reclamantul a adăugat că Guvernul nu a anexat la observațiile sale niciun exemplu de astfel de practică. Dimpotrivă, comentariul la Codul penal, elaborat de profesori reputați și judecători de nivel înalt, care a fost prezentat Curții de către reclamant, menționează că „din formularea articolului 329, reiese că neglijența în serviciu poate fi definită ca neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor oficiale de către un funcționar public”. În opinia sa, această afirmație întărește argumentul reclamantului că el nu se afla în îndeplinirea unor atribuții în calitate de funcționar public atunci când a primit taxa de înscriere la liceu a celor doi elevi și, prin urmare, el nu putea fi neglijent în îndeplinirea oricăror atribuții oficiale în sensul articolului 329. (b) Guvernul

Guvernul a susținut că, în conformitate cu principiul subsidiarității, instanțele de judecată naționale trebuie să examineze probele la dosar și să stabilească vinovăția sau nevinovăția unei persoane. De fapt reclamantul a urmărit redeschiderea procesului la nivel național prin intermediul plângerii sale la Curte și a sperat să obțină de la Curte o interpretare diferită a dispozițiilor respective din legislația moldovenească față de cea a instanțelor de judecată naționale.

În orice caz, instanțele de judecată nu erau obligate să motiveze respingerea argumentelor reclamantului, deoarece acestea fuseseră examinate de câteva ori în jurisprudența anterioară și nu erau diferite în ceea ce privește faptele ca să impună instanțelor de judecată să adopte o concluzie contrară. Reclamantul a avut posibilitatea să invoce argumentele sale în fața instanțelor de judecată și, de asemenea, a avut posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat. 2. Argumentele Curții (a) Principii generale

Curtea reiterează că scopul articolului 6 § 1 este, inter alia, de a impune unei instanțe obligația de a efectua o examinare adecvată a argumentelor și probelor, fără a prejudicia aprecierea dată de instanță acestora sau relevanța acestora pentru hotărârea pe care o va adopta, având în vedere că nu este sarcina Curții să examineze dacă argumentele au fost examinate corespunzător (a se vedea Perez v. France [GC], nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004‑I, și Buzescu v. Romania , nr. 61302/00, § 63, 24 mai 2005). Totuși, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument în parte (a se vedea Van de Hurk v. the Netherlands , hotărâre din 19 aprilie 1994, Seria A nr. 288, p. 20, §§ 59 și 61, și Burg v. France (dec.), nr. 34763/02, ECHR 2003-II). Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea Ruiz Torija v. Spain și Hiro Balani v. Spain , hotărâri din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 303-A și 303-B, p. 12, § 29, și, respectiv, pp. 29‑30, § 27, și Helle v. Finland , hotărâre din 19 decembrie 1997, § 55, Reports of Judgments and Decisions 1997‑VIII).

În cauza Ruiz Torija v. Spain (citată mai sus, §§ 29 și 30) Curtea a constatat că omisiunea instanței judecătorești naționale de a examina argumentul reclamantului, potrivit căruia acțiunea judiciară depusă împotriva lui era prescrisă, a constituit o încălcare a articolului 6 al Convenției. Omisiuni similare ale instanțelor de judecată de a furniza motive suficiente în hotărârile lor au avut ca rezultat constatări ale încălcării articolului 6 al Convenției în hotărârile Hiro Balani (citată mai sus, §§ 27 și 28), Suominen v. Finland (nr. 37801/97, §§ 34-38, 1 iulie 2003), Salov v. Ukraine (nr. 65518/01, § 92, ECHR 2005‑... (extracts), Popov v. Moldova (no. 2), (nr. 19960/04, §§ 49-54, 6 decembrie 2005), Melnic v. Moldova (nr. 6923/03, §§ 39-44, 14 noiembrie 2006). (b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

Curtea reiterează faptul că ea nu are sarcina principală de a interpreta legislația națională și, cu atât mai mult, de a decide asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane condamnate de instanțele de judecată naționale. Cu toate astea, ea va examina dacă procedurile, în ansamblu, s-au conformat cerințelor articolului 6 al Convenției, inclusiv obligației de a furniza motive suficiente în hotărârile adoptate de instanțele de judecată. Astfel, ea reiterează că „instanța de judecată poate considera că nu este necesar să răspundă la argumentele invocate de părți care sunt clar irelevante, neîntemeiate, abuzive sau inadmisibile în temeiul unor prevederi legale clare sau practicii judiciare consolidate în materie” (a se vedea Fomin v. Moldova , nr. 36755/06, § 31, 11 octombrie 2011).

În prezenta cauză, reclamantul a invocat în fața instanțelor de judecată naționale două argumente specifice: că el nu se afla în îndeplinirea unor atribuții oficiale în calitate de funcționar public atunci când a înscris elevii respectivi la studii și că eventualele daune cauzate erau mult mai mici decât minimul prevăzut de articolul 329. Curtea subliniază faptul că ea nu are sarcina de aprecia dacă aceste două argumente sunt sau nu întemeiate. Ea se limitează să observe că aceste argumente sunt relevante în cauza reclamantului, deoarece, în cazul în care instanțele de judecată ar fi admis oricare din aceste argumente, ele ar fi fost obligate să-l achite pe reclamant de acuzațiile imputate, în baza faptului că lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolului 329 (a se vedea, mutatis mutandis , Ruiz Torija , citată mai sus, § 30).

Guvernul a invocat practica judiciară relevantă în raport cu argumentele invocate de reclamant, în baza căreia instanțele de judecată nu erau obligate să le aprecieze. Însă, Guvernul nu a dat niciun exemplu din jurisprudență, deși reclamantul a subliniat acest lucru în observațiile sale. În lipsa unor asemenea exemple din jurisprudență sau din cutumă, sau din legislație, care să contrazică poziția reclamantului, inclusiv comentariul la Codul penal prezentat de reclamant (a se vedea paragraful 45 de mai sus), nu se poate aprecia că nu era nevoie ca instanțele de judecată să răspundă la cele două argumente pe motiv că aceasta fuseseră examinate anterior.

În opinia Guvernului, reclamantul a urmărit să obțină interpretarea Curții în privința dispozițiilor legale naționale relevante. Curtea nu are nicio intenție să interpreteze legislația națională sau să verifice dacă instanțele de judecată au dat o interpretare corectă acesteia. Totuși ea nu poate să nu concluzioneze că, în prezenta cauză, instanțele de judecată naționale nu au dat nicio interpretare și s-au limitat să declare că „... aceste argumente sunt neîntemeiate și sunt contrazise de materialele aflate la dosar”. Această declarație este atât de generală încât poate fi inserată în orice hotărâre judecătorească. În prezenta cauză, instanțele de judecată nu au analizat în ce mod a acționat reclamantul în calitate de funcționar public atunci când i-a înscris pe cei doi elevi la studii și nici de ce daunele cauzate (a se vedea paragraful 10 de mai sus) au fost suficiente pentru a atrage aplicarea articolului 329, care se aplică doar în cazul unor daune în proporții mari (adică cel puțin 10000 MDL).

Omisiunea instanțelor de judecată naționale de a aprecia cele două argumente serioase invocate de reclamant vin în contradicție cu obligația lor de a examina fiecare argument formulat în apel, așa cum prevede expres Codul de procedură penală (a se vedea paragraful 20 de mai sus). În plus, omisiunea Curții de Apel de a motiva aplicabilitatea articolului 329 l-a împiedicat pe reclamant să recureze în mod efectiv decizia judecătorească a acesteia (a se vedea Suominen , citată mai sus, §§ 37 și 38).

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil (a se vedea Suominen , citată mai sus, § 38 și Fomin , citată mai sus, § 34). Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 al Convenției. III.

Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției și nici în temeiul altor dispoziții. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă. B. Fondul

Reclamantul a invocat faptul că niciuna din plângerile sale adresate autorităților naționale nu a avut succes în încercarea de a-și îmbunătăți condițiile de detenție. În plus, legislația moldovenească nu dă dreptul instanțelor de judecată sau oricărui organ administrativ care examinează o plângere să dispună îmbunătățirea imediată a condițiilor de detenție a unei persoane, îmbunătățire care depinde de alocarea resurselor de la bugetul de stat.

Guvernul a susținut că reclamantul avea dreptul să pretindă în cadrul unui proces civil compensații pentru orice încălcare a articolului 3.

După cum a statuat Curtea de multe ori, articolul 13 al Convenției garantează accesibilitatea la un recurs la nivel național care să permită realizarea drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție în esența lor, indiferent de forma în care sunt consacrate în dreptul intern. Articolul 13 al Convenției are scopul de a impune disponibilitatea unui recurs intern în legislația națională în privința unei „cereri întemeiate” în sensul Convenției și să ofere reparația corespunzătoare.

În prezenta cauză, în temeiul acelorași motive care au dus la respingerea obiecției Guvernului în privința epuizării căilor interne de recurs (a se vedea paragrafele 31-33 de mai sus), Curtea constată că a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției pe motivul inexistenței recursurilor interne în ceea ce privește condițiile de detenție în închisorile din Moldova.

Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției. IV.

Reclamantul a pretins 20000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a încălcării drepturilor sale prevăzute de articolele 3, 6 și 13 ale Convenției. El a avut de suferit din cauză că aceasta a fost prima sa detenție într-o închisoare și din cauza că condițiile de detenție au fost proaste. De asemenea, el s-a temut pentru viața și sănătatea sa, fiind înconjurat de 13 recidiviști în aceeași celulă.

Guvernul a susținut că, în lumina jurisprudenței Curții, suma pretinsă de reclamant este excesivă.

Având în vedere natura încălcărilor constatate mai sus, Curtea consideră că în prezenta cauză se justifică acordarea unei compensații cu titlu de prejudiciu moral. Făcând o evaluare echitabilă, Curtea acordă reclamantului 5000 EUR. B. Costuri și cheltuieli

Reclamantul a pretins 4000 EUR cu titlu de costuri juridice. El a prezentat o listă cu orele lucrate asupra cauzei sale (56 de ore la un tarif între 30 și 100 EUR).

Guvernul a susținut că atât numărul orelor cât și tariful perceput de avocat sunt excesive.

În conformitate cu jurisprudența Curții, reclamantul are dreptul la restituirea costurilor și cheltuielilor în măsura în care se demonstrează că acestea au fost reale, necesare și că au fost rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În prezenta cauză, având în vedere documentele aflate în posesia Curții și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli. C. Dobânda de întârziere

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.