Karrer împotriva României

Primul reclamant s-a născut în 1982 și locuiește în Furstenfeld, Austria. El este tatăl celui de-al doilea reclamant, care s-a născut în 2006 și trăiește la o adresă neespecificată în România. La 13 aprilie 2004, primul reclamant s-a căsătorit cu un cetățean român, K.T. Căsătoria a fost încheiat la Salzburg, Austria. La 15 februarie 2006, fiica lor, al doilea reclamant, s-a născut. Părinții au avut custodia comună a copilului în temeiul legii austriece. Ei au locuit la Salzburg. La 1 februarie 2008 K.T. și primul reclamant separat. La 25 februarie 2008 K.T. a depus o cerere de divorț la autoritățile Salzburg. Primul reclamant a depus o cerere contrare la 25 martie 2008. La 29 ianuarie 2008 K.T.

La 8 februarie 2008, Curtea Civilă de District de Salzburg a acordat injuncția provizorie pentru o perioadă de trei luni. Acțiunea penală a fost inițiată și împotriva primului reclamant pentru infligerea unui prejudiciu corporal. 10. La 1 februarie 2008 K.T. a depus o acțiune pentru custodia exclusivă temporară a celui de-al doilea reclamant pe parcursul procedurii de divorț. La sfârșitul lunii septembrie 2008, în timp ce procedurile de atribuire a custodiei austriece erau în așteptare în fața instanțelor austriece, K.T. a plecat pentru România împreună cu cel de-al doilea reclamant. Primul reclamant nu a fost informat cu privire la plecare, chiar dacă în momentul în care soții aveau custodia comună a celui de-al doilea reclamant.

11. Între timp, la 25 iulie 2008, Curtea penală de district de Salisburg a achitat primul reclamant de a inflige prejudicii corporale. Procurorul public de Salisburg a rezervat dreptul de a iniția proceduri penale împotriva K.T. pentru perjuri. 12. La 25 noiembrie 2008, Curtea Civilă de districtul Salzburg a acordat prima reclamantă custodia exclusivă temporară a celui de-al doilea reclamant până la finalizarea procedurii de divorț. Curtea a invocat, printre altele, opinia expertă care a concluzionat că primul reclamant a fost mai potrivit pentru a avea custodia. K.T. nu pare să fi apelat împotriva hotărârii. 13. În prezent, procedurile de divorț între primul reclamant și K.T. sunt în așteptare în fața instanțelor române.

14. La 30 septembrie 2008, primul reclamant a prezentat o cerere de returnare a celui de-al doilea reclamant în Austria în temeiul articolului 3 din Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale abstului internațional de copii („Convenția de la Haga”). El susține că cel de-al doilea reclamant a fost eliminat din teritoriul austriac în încălcarea custodiei comune deținute de soții la momentul îndepărtării. La 7 octombrie 2008, autoritățile austriece au prezentat cererea Ministerului de Justiție din România („Ministrul român”), Autoritatea Centrală responsabilă pentru obligațiile stabilite în temeiul Convenției de la Haga. 15. La 28 octombrie 2008, la cererea Ministerului României, Departamentul de Poliție Generală (Inspectoratul General al Poliții) a confirmat că al doilea reclamant locuia cu mama ei, în România, la casa bunicilor ei.

În plus, la 3 noiembrie 2008, Departamentul de Servicii Sociale și Protecția Copilului (Departamentul General de Asistență Socială și Protecția Copilului) a elaborat un raport în legătură cu al doilea reclamant. Raportul menționează în principal declarațiile K.T. privind situația ei în Austria, motivele ei de plecare, precum și declarațiile bunicilor materni cu privire la angajamentul lor de a oferi locuințe și sprijin financiar al doilea reclamant pe termen indefinit. De asemenea, s-a menționat că al doilea reclamant nu părea un copil abuzat sau neglijat și că era foarte atașat de mama ei și de bunicii ei materni. Raportul a concluzionat că al doilea reclamant avea condiții de viață adecvate, atât din punct de vedere material, cât și emoțional.

16. La 5 decembrie 2008, Ministerul României a inițiat o procedură în numele primului reclamant în fața Curții de județ București. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2009, a comunicat la 28 mai 2009, Curtea de județ București a constatat în favoarea primului reclamant, ordonând returnarea celui de-al doilea reclamant în Austria. Curtea județului București a susținut că cererea a căzut în conformitate cu art. 3 din Convenția de la Haga și că nici o excepție prevăzută în temeiul articolului 13 nu a fost aplicată. 17. K.T. a făcut apel. Ea a prezentat mai multe elemente de probă, inclusiv declarațiile părinților ei ca martori acordate la o Curtea română în contextul procedurii de divorț și de custodie.

Ea a mai prezentat un raport de bunăstare redactat de Serviciul de Custodie în Primăria Timișoara (Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primariei Municipiului Timișoara). Raportul a inclus informații despre situația familiei K.T., condițiile de viață și declarațiile K.T. în legătură cu circumstanțele vieții ei și plecarea din Austria. În cele din urmă, raportul a recomandat că K.T. prin o hotărâre finală pronunțată la 8 iulie 2009 și pronunțată în formă scrisă la 17 septembrie 2009, Curtea de Apel a permis apelul asupra punctelor de drept, susținând că returnarea celui de-al doilea reclamant în Austria o va expune la prejudicii fizice și psihologice, în sensul articolului 13 § 1 litera (b) din Convenția de la Haga.

Pe fond, Curtea de Apel din București a afirmat că prima reclamantă a demonstrat un comportament violent față de K.T., așa cum a menținut Curtea Civilă din districtul Salzburg atunci când a acordat K.T. injuncția interioară din 8 februarie 2008. Curtea de Apel din București a afirmat în continuare că prima reclamantă a încălcat ordinul de restricție în septembrie 2008, care a determinat că K.T. va veni în România. În sfârșit, instanța internă a raționat că, chiar dacă nu exista nici o dovadă a unui comportament violent al primului reclamant față de copil, acest lucru ar putea fi deferit de comportamentul său față de K.T. și de plecarea K.T. în România. Hotărârea Curții Civile din districtul de Salzburg din 25 noiembrie 2008 a fost respinsă pe motiv că până atunci K.T.

și al doilea reclamant au părăsit deja Austria. 19. În cadrul procedurii interne, Ministerul României a informat autorităților austriece cu privire la progresul procedurii Convenției de la Haga. Informațiile au inclus data ședințelor și dacă a fost depus sau nu un apel. De la dovezile aduse cazului, se pare că Ministerul României nu a avut nici un contact direct cu primul reclamant în legătură cu procedurile Convenției de la Haga. 20. Dispozițiile relevante ale Convenției de la Haga, care au intrat în vigoare în ceea ce privește România la 30 septembrie 1992, citiți, în măsura în care este cazul, după cum urmează.

„Îndepărtarea sau păstrarea unui copil trebuie considerată injustificată în cazul în care – a) este încălcarea drepturilor de custodie atribuite unei persoane, unei instituții sau a oricărui alt organism, fie în comun, fie în monoterapie, în temeiul legii statului în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtare sau reținere; și b) la momentul îndepărtării sau reținerii acestor drepturi au fost efectiv exercitate, fie în comun, fie în monoterapie, sau ar fi fost astfel exercitate, dar pentru îndepărtare sau reținere. Drepturile de custodie menționate la punctul a) de mai sus pot apărea, în special, prin aplicarea legii sau din cauza unei decizii judiciare sau administrative, sau din cauza unui acord care are efect juridic în temeiul legii statului respectiv.

„Convenția se aplică copiilor care au fost rezidenți în mod obișnuit într-un stat contractant imediat înainte de orice încălcare a custodiei sau a drepturilor de acces. Convenția încetează să se aplice atunci când copilul ajung la vârsta de 16 ani.” „Un stat contractant desemnează o autoritate centrală pentru a îndeplini sarcinile impuse de convenție asupra acestor autorități. [..]” „Autoritățile centrale cooperează reciproc și promovează cooperarea între autoritățile competente din respectivul stat pentru a asigura returnarea rapidă a copiilor și pentru a realiza celelalte obiecte ale prezentei convenții.

În special, fie direct, fie prin intermediul oricărui intermediar, acestea iau toate măsurile adecvate – [.] f) pentru a iniția sau facilita instituția procedurilor judiciare sau administrative în vederea obținerii returnării copilului și, într-un caz corespunzător, pentru a lua măsuri de organizare sau asigurare a exercitării efective a drepturilor de acces; [..]” „Autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante acționează rapid în cadrul procedurilor de returnare a copiilor. În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă în cauză nu a luat o decizie în termen de șase săptămâni de la data începerii procedurii, reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat, de proprie inițiativă sau dacă autoritatea centrală a statului reclamant are dreptul să solicite o declarație a motivelor întârzierii.

În cazul în care un răspuns este primit de către Autoritatea Centrală a statului solicitat, autoritatea respectivă transmite răspunsul la Autoritatea Centrală a statului reclamant sau la solicitant, după caz.” „În cazul în care un copil a fost înlăturat sau reținut în mod incorect în temeiul articolului 3 și, la data începerii procedurii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant în care copilul este, o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs de la data îndepărtării sau reținerii nelegiuite, autoritatea în cauză ordonă imediat returnarea copilului. Autoritatea judiciară sau administrativă, chiar dacă procedurile au fost inițiate după expirarea perioadei de un an menționate la alineatul anterior, ordonă, de asemenea, returnarea copilului, cu excepția cazului în care se demonstrează că copilul este acum stabilit în noul său mediu.

În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă din statul solicitat are motive să creadă că copilul a fost retras într-un alt stat, acesta poate rămâne în procedură sau respinge cererea de returnare a copilului.” „În afară de dispozițiile articolului anterior, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este obligată să ordone returnarea copilului în cazul în care persoana, instituția sau alt organism care se opune returnării sale stabilește că – a) persoana, instituția sau alt organism care are grijă de persoana copilului nu a exercitat de fapt drepturile de custodie la momentul îndepărtării sau reținerii, sau a fost consimțită sau ulterior achiziționată în îndepărtarea sau reținerea copilului; sau b) există un risc grav că returnarea sa ar expune copilului la prejudicii fizice sau psihologice sau ar plasa în alt mod în situație intolerabilă.

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, refuza să ordone returnarea copilului în cazul în care constată că copilul obiectează să fie returnat și a atins o vârstă și un grad de maturitate la care este necesar să ia în considerare opiniile sale.

În examinarea circumstanțelor menționate în prezentul articol, autoritățile judiciare și administrative iau în considerare informațiile referitoare la contextul social al copilului furnizat de Autoritatea Centrală sau de altă autoritate competentă a reședinței obișnuite a copilului.” „Returnarea copilului în temeiul dispozițiilor articolului 12 poate fi refuzată dacă acest lucru nu ar fi permis prin principiile fundamentale ale statului solicitat referitoare la protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale.” 21. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind jurisdicția și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materie de responsabilitate parentală („Regulamentul”), în măsura în care se menționează după cum urmează: (17) „În cazul îndepărtării sau reținerii injustificate a unui copil, returnarea copilului ar trebui obținută fără întârziere, iar în acest scop, Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 ar continua să se aplice în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, în special art. 11. [...]” „1.

În cazul în care o persoană, o instituție sau un alt organism care are drept de custodie se aplică autorităților competente din un stat membru pentru a elibera o hotărâre pe baza Convenției de la Haga [..], pentru a obține returnarea unui copil care a fost îndepărtat sau reținut în mod incorect într-un alt stat membru decât statul membru în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtarea sau reținerea nelegiuială, se aplică alineatele (2)-8). [...] (3) O instanță la care se depune o cerere de returnare a unui copil, astfel cum se menționează la alineatul (1), acționează rapid în cadrul procedurii privind cererea, utilizând cele mai rapide proceduri disponibile în legislația națională.

Fără a aduce atingere primului paragraf, instanța, cu excepția cazului în care circumstanțe excepționale împiedică acest lucru, pronunță hotărârea sa cel târziu la șase săptămâni de la depunerea cererii. O instanță nu poate refuza să returneze un copil pe baza articolului 13 litera (b) din [...] Convenția de la Haga dacă se stabilește că au fost luate măsuri adecvate pentru a asigura protecția copilului după întoarcerea ei. O instanță nu poate refuza să returneze un copil dacă persoana care a solicitat returnarea copilului nu a primit posibilitatea de a fi auzită.

În cazul în care o instanță a eliberat o procedură privind nereturnarea în temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga din 1980, instanța trebuie să transmită imediat, fie direct, fie prin intermediul autorității sale centrale, o copie a ordinii de returnare și a documentelor relevante, în special o tranșare a ședințelor în fața instanței, instanței cu jurisdicția sau autoritatea centrală în statul membru în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtarea sau reținerea nelegiuială, astfel cum este stabilită de legislația națională. Curtea primește toate documentele menționate în termen de o lună de la data ordinului de nereturnare.

Cu excepția cazului în care instanțele din statul membru în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtarea sau reținerea ilegală au fost deja confiscate de una dintre părți, instanța sau autoritatea centrală care primește [o copie a unei ordine privind nereturnarea în temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga și a documentelor relevante pentru acest ordin] trebuie să-i notifice părților și să le invite să prezinte instanței, în conformitate cu legislația națională, în termen de trei luni de la data notificării, astfel încât instanța să poată examina problema custodiei copilului. [..]”

6. The first applicant was born in 1982 and lives in Furstenfeld, Austria. He is the father of the second applicant, who was born in 2006 and lives at an unspecified address in Romania. 7. On 13 April 2004 the first applicant married a Romanian citizen, K.T. The marriage was concluded in Salzburg, Austria. On 15 February 2006 their daughter, the second applicant, was born. The parents had joint custody of the child under Austrian law. They lived in Salzburg. 8. On 1 February 2008 K.T. and the first applicant separated. On 25 February 2008 K.T. filed a divorce petition with the Salzburg authorities. The first applicant lodged a counter petition on 25 March 2008. 9. On 29 January 2008 K.T. filed for an interim injunction against the first applicant, seeking his removal from the family home on the ground of his violent behaviour.

On 8 February 2008, the Salzburg District Civil Court granted the interim injunction for a period of three months. Criminal proceedings were also initiated against the first applicant for infliction of bodily harm. 10. On 1 February 2008 K.T. lodged an action for temporary sole custody of the second applicant throughout the divorce proceedings. At the end of September 2008, while the proceedings for the award of custody were pending before the Austrian courts, K.T. left for Romania together with the second applicant. The first applicant was not informed of the departure, even though at the time the spouses had joint custody of the second applicant. 11. In the meantime, on 25 July 2008 the Salzburg District Criminal Court acquitted the first applicant of inflicting bodily harm.

The Salzburg Public Prosecutor reserved the right to initiate criminal proceedings against K.T. for perjury. 12. On 25 November 2008, the Salzburg District Civil Court granted the first applicant temporary sole custody of the second applicant until the finalisation of the divorce proceedings. The court relied, inter alia, on expert opinion which concluded that the first applicant was better suited to have custody. K.T. does not appear to have appealed against the judgment. 13. Currently, the divorce proceedings between the first applicant and K.T. are pending before the Romanian courts. 14. On 30 September 2008 the first applicant submitted a request for the return of the second applicant to Austria under Article 3 of the Hague Convention of 25 October 1980 on the Civil Aspects of International Child Abduction (“the Hague Convention”).

He argued that the second applicant had been removed from Austrian territory in breach of the joint custody held by the spouses at the time of the removal. On 7 October 2008 the Austrian authorities submitted the request to the Romanian Ministry of Justice (“the Romanian Ministry”), the Central Authority responsible for the obligations established under the Hague Convention. 15. On 28 October 2008, at the request of the Romanian Ministry, the General Police Department (Inspectoratul General al Poliției) confirmed that the second applicant was living with her mother, in Romania, at her grandparents’ home. Furthermore, on 3 November 2008 the Department for Social Services and Child Protection (Departamentul General de Asistență Socială și Protecția Copilului) drafted a report in relation to the second applicant.

The report mainly mentioned K.T.’s statements concerning her situation in Austria, her reasons for departure as well as the maternal grandparents’ declarations concerning their commitment to provide housing and financial support to the second applicant indefinitely. It was also mentioned that the second applicant did not appear to be an abused or neglected child and that she was very attached to her mother and her maternal grandparents. The report concluded that the second applicant had appropriate living conditions, both from a material and emotional point of view. 16. On 5 December 2008 the Romanian Ministry instituted proceedings on behalf of the first applicant before the Bucharest County Court.

By a judgment of 28 January 2009, communicated on 28 May 2009, the Bucharest County Court found in favour of the first applicant, ordering the return of the second applicant to Austria. The Bucharest County Court held that the request fell under Article 3 of the Hague Convention and that none of the exceptions provided for under Article 13 applied. 17. K.T. appealed. She submitted several pieces of evidence, including declarations of her parents as witnesses given before a Romanian Court in the context of the divorce and custody proceedings. She further submitted a welfare report drafted by the Custody Service within the Timișoara City Hall (Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primariei Municipiului Timișoara).

The report included information on K.T.’s family situation, living conditions, and K.T.’s declarations in relation to the circumstances of her living and departing from Austria. Finally, the report recommended that K.T. were awarded the custody over the second applicant. 18. By a final judgment delivered on 8 July 2009, and rendered in written form on 17 September 2009, the Bucharest Court of Appeal allowed the appeal on points of law, holding that the return of the second applicant to Austria would expose her to physical and psychological harm, within the meaning of Article 13 § 1 (b) of the Hague Convention. On the merits, the Bucharest Court of Appeal held that the first applicant had shown violent behaviour towards K.T., as the Salzburg District Civil Court had maintained when granting K.T.

the interim injunction of 8 February 2008. The Bucharest Court of Appeal further held that the first applicant had breached the restraining order in September 2008, which determined K.T. to come to Romania. Finally, the domestic court reasoned that even if there was no evidence of a violent behaviour of the first applicant towards the child, this could be inferred from his behaviour towards K.T. and from K.T.’s departure to Romania. The Salzburg District Civil Court’s judgment of 25 November 2008 was set aside on the ground that by that time K.T. and the second applicant had already left Austria. 19. Throughout the domestic proceedings, the Romanian Ministry informed the Austrian authorities of the progress of the Hague Convention proceedings.

The information included the date of the hearings and whether or not an appeal had been lodged. From the evidence adduced to the case file, it appears that the Romanian Ministry did not have any direct contact with the first applicant in connection with the Hague Convention proceedings. 20. The relevant provisions of the Hague Convention, which entered into force in respect of Romania on 30 September 1992, read, in so far as relevant, as follows. “The removal or the retention of a child is to be considered wrongful where – a) it is in breach of rights of custody attributed to a person, an institution or any other body, either jointly or alone, under the law of the State in which the child was habitually resident immediately before the removal or retention; and b) at the time of removal or retention those rights were actually exercised, either jointly or alone, or would have been so exercised but for the removal or retention.

The rights of custody mentioned in sub-paragraph a) above, may arise in particular by operation of law or by reason of a judicial or administrative decision, or by reason of an agreement having legal effect under the law of that State.” “The Convention shall apply to any child who was habitually resident in a Contracting State immediately before any breach of custody or access rights. The Convention shall cease to apply when the child attains the age of 16 years.” “A Contracting State shall designate a Central Authority to discharge the duties which are imposed by the Convention upon such authorities. [..]” “Central Authorities shall co-operate with each other and promote cooperation amongst the competent authorities in their respective State to secure the prompt return of children and to achieve the other objects of this Convention.

In particular, either directly or through any intermediary, they shall take all appropriate measures – [..] f) to initiate or facilitate the institution of judicial or administrative proceedings with a view to obtaining the return of the child and, in a proper case, to make arrangements for organizing or securing the effective exercise of rights of access; [..]” “The judicial or administrative authorities of Contracting States shall act expeditiously in proceedings for the return of children. If the judicial or administrative authority concerned has not reached a decision within six weeks from the date of commencement of the proceedings, the applicant or the Central Authority of the requested State, on its own initiative or if asked by the Central Authority of the requesting State, shall have the right to request a statement of the reasons for the delay.

If a reply is received by the Central Authority of the requested State, that Authority shall transmit the reply to the Central Authority of the requesting State, or to the applicant, as the case may be.” “Where a child has been wrongfully removed or retained in terms of Article 3 and, at the date of the commencement of the proceedings before the judicial or administrative authority of the Contracting State where the child is, a period of less than one year has elapsed from the date of the wrongful removal or retention, the authority concerned shall order the return of the child forthwith. The judicial or administrative authority, even where the proceedings have been commenced after the expiration of the period of one year referred to in the preceding paragraph, shall also order the return of the child, unless it is demonstrated that the child is now settled in its new environment.

Where the judicial or administrative authority in the requested State has reason to believe that the child has been taken to another State, it may stay the proceedings or dismiss the application for the return of the child.” “Notwithstanding the provisions of the preceding Article, the judicial or administrative authority of the requested State is not bound to order the return of the child if the person, institution or other body which opposes its return establishes that – a) the person, institution or other body having the care of the person of the child was not actually exercising the custody rights at the time of removal or retention, or had consented to or subsequently acquiesced in the removal or retention; or b) there is a grave risk that his or her return would expose the child to physical or psychological harm or otherwise place the child in an intolerable situation.

The judicial or administrative authority may also refuse to order the return of the child if it finds that the child objects to being returned and has attained an age and degree of maturity at which it is appropriate to take account of its views.

In considering the circumstances referred to in this Article, the judicial and administrative authorities shall take into account the information relating to the social background of the child provided by the Central Authority or other competent authority of the child’s habitual residence.” “The return of the child under the provisions of Article 12 may be refused if this would not be permitted by the fundamental principles of the requested State relating to the protection of human rights and fundamental freedoms.” 21. Council Regulation (EC) No. 2201/2003 of 27 November 2003 concerning jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in matrimonial matters and matters of parental responsibility (“the Regulation”), in so far as relevant reads as follows: (17)“In cases of wrongful removal or retention of a child, the return of the child should be obtained without delay, and to this end the Hague Convention of 25 October 1980 would continue to apply as complemented by the provisions of this Regulation, in particular Article 11. [...]” “1.

Where a person, institution or other body having rights of custody applies to the competent authorities in a Member State to deliver a judgment on the basis of the Hague Convention [..], in order to obtain the return of a child that has been wrongfully removed or retained in a Member State other than the Member State where the child was habitually resident immediately before the wrongful removal or retention, paragraphs 2 to 8 shall apply. [...]