CtEDO 29.02.2012 Auto

A.B. ET AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.02.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
A.B. ET AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a cincea Cerere nr. 11593/12 A.B. și altele împotriva Franței introduse la 24 februarie 2012 EXPOSAT DE FAPT, reclamanții sunt A.B., soția și fiul său. Reclamanții sunt resortisanți armeni, născuți în 1978, 1980 și, respectiv, 1997 și rezidenți în Cornebarrieu. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Tercero și dl V. Vandelle, avocați în Toulouse. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții au fugit din Armenia din cauza temerilor de persecuție legate de activitatea jurnalistică și de investițiile politice ale primului reclamant. Ei au ajuns în Franța la 4 octombrie 2009. Ei au depus o cerere de azil care a fost respinsă. Această respingere a fost confirmată de curtea națională a dreptului de azil (CNDA), la 28 februarie 2011. La 28 iulie 2011, Oficiul Francez pentru Refugiați și Apatridi (OFPRA) a respins cererea de reexaminare a reclamanților. La 3 mai 2011, prefectul Loiret a luat împotriva reclamanților un decret de refuzare a eliberării unui permis de ședere cu o obligație de a părăsi teritoriul. La 18 octombrie 2011, tribunalul administrativ din Orleans a respins cererea de anulare a acestuia. Primul reclamant a fost interpelat de poliție la 16 februarie 2012, la 22 20 și a fost arestat din cauza unui zbor. A doua reclamantă și copilul lor au fost interpelați la Centrul de primire a reclamanților de azil (CADA) din Chaigny, la 17 februarie 2012, ora 12:45. În aceeași zi, reclamanții au fost plasați la Centrul de detenție administrativă din Cornebarrieu (Toulouse). La 21 februarie 2012, Tribunalul Administrativ din Toulouse a respins cererea de anulare a detenției administrative. În aceeași zi, președintele Tribunalului Administrativ din Toulouse a respins fără audiere cererea de declarare a libertății privind suspendarea executării detenției în numele copilului. Din dispozițiile [legale interne] menționate anterior rezultă că contestarea legalității deciziilor de luare în custodie publică adoptate în vederea executării de măsuri de detenție este reglementată în întregime de o procedură specială care prezintă, chiar și caracterul unei proceduri de urgență și nu intră sub incidența dreptului de procedură al judecătorului cu privire la Ö [...]; Õ acesta urmează de acolo că reclamanții nu sunt admisibili să solicite judecătorului Õ Õ Õ Õ Tribunalul [...] suspendarea punerii în aplicare a deciziilor de plasare în detenție administrativă luate în executare a obligațiilor de a părăsi teritoriul francez care, în fapt, ar avea efecte echivalente cu aceea a anulării pe fond a aceleiași execuții. La 22 februarie 2012, judecătorul pentru libertăți și detenție în apropierea Tribunalului de Mare Instanță din Toulouse, la cererea prefectului Loiret, a autorizat prelungirea detenției reclamanților timp de 20 de zile. Întrucât [fiul reclamantului], nu are calitatea de a acționa sau de a interveni în mod voluntar în fața instanței în curs de desfășurare, și anume că, în consecință, intervenția voluntară în numele minorului trebuie declarată inadmisibilă. Această decizie a fost confirmată de primul președinte al Tribunalului de apel din Toulouse, la 24 februarie 2012, pe motiv că: Curtea adoptă motivarea primului judecător, având în vedere, de asemenea, faptul că nu pare să fie în măsură să fie parte în instanță în prelungirea reținerii [parentului său] care îl privește numai pe acesta. La 24 februarie 2012, reclamanții au prezentat Curții, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, o cerere de suspendare a măsurii de plasare în centre de detenție de care făceau obiectul acesteia. La 29 februarie 2012, Curtea a decis să nu aplice măsura provizorie solicitată. Invocând art. 3 și 5 alin. (1) lit. (f) din Convenție, reclamanții se plâng că deținerea administrativă a copilului reclamant este contrară dispozițiilor Convenției. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamanții se plâng de eficiența acțiunii de contestare a legalității deținerii copilului solicitant. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private din cauza detenției lor. Invocând art. 13 coroborat cu art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că acțiunile nu sunt eficiente pentru a se plânge de detenție. Detenția administrativă a reclamanților, împreună cu copilul lor minor în vârstă de patru ani, în centrul administrativ de detenție din Cornebarrieu și pentru o perioadă scurtă de timp începând cu 17 februarie 2012, constituie acesta un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din convenție? În conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Convenție, au avut reclamanții la dispoziția lor o procedură efectivă prin care puteau contesta legalitatea deținerii familiei, în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Convenție? În special, în ce măsură un minor care își însoțește părinții poate exercita acest drept Această reținere constituie o încălcare a dreptului reclamanților la respectarea vieții lor private și familiale, în sensul art. 8 alin.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă