Cererea nr. 50751/08
Xt.
împotriva Franței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), în ședință la 20 martie 2012 în o Cameră compusă din:
Dean Spielmann,
președinte,
Elisabet Fura,
Karel Jungwiert,
Ann Power-Forde,
Ganna Yudkivska,
Angelika Nußberger,
André Potocki,
judecători,
și de Stephen Phillips,
grefier adjunct de secțiune,
Vu cererea sus-menționată introdusă la 23 octombrie 2008,
Vu măsura provizorie indicată Guvernului pârât în temeiul art. 39 al regulamentului Curții,
Vu observațiile prezentate de Guvernul pârât,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
Reclamantul, Xt., este cetățean guineean, născut în 1977 și rezident la Lille. A fost reprezentat în fața Curții de d-na E. Lequien, avocat la Roubaix. Guvernul francez («Guvernul») a fost reprezentat de agentul acestuia, d-na E. Belliard, director al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
1.Privind faptele care au survenit în Guinee
Reclamantul locuia la Conakry din 1993, unde exercita meseria de cămătar. A fost membru al partidului lui Alpha Condé, Reuniunea Populului Guineei (RPG), atunci când era în opoziție cu președintele Lassana Conté, și a suferit numeroase presiuni și violențe fizice din partea forțelor de ordine din cauza acestui fapt. În iulie 1998, în ziua alegerilor în care d-l Condé era candidat, a fost grav agresat de militari și a trebuit să fie condus la spital pentru tratament. Conform Guvernului pârât alegerile menționate de reclamant s-ar fi desfășurat la 14 decembrie 1998. Reclamantul explică apoi că s-a întors în satul natal timp de trei ani pentru a se ascunde de forțele poliției și apoi la Conakry pentru a-și pregăti plecarea din țară.
La 26 noiembrie 2003, în timp ce participa la o întrunire la moschee cu mii de credincioși în prezența președintelui, forțele de ordine au deschis focul asupra mulțimii. Conform Guvernului pârât, președintele guineean nu se afla la moschee ci efectua rugăciunea la palatul națiunii.
Reclamantul a fost recunoscut de una din persoanele care l-au agresat în 1998 și a fost reținut și închis la Cirete, fiind considerat ca fiind unul din autorii atentatului comis împotriva președintelui Conté.
Reclamantul explică că a mituit pe unii din gardieni pentru a se evada din închisoare. Indică că s-a întors apoi în satul natal și a auzit la radio că era activ căutat și considerat foarte periculos. Atunci a decis să-și părăsească țara. A ajuns în Franța în ianuarie 2004.
Reclamantul prezintă în sprijinul susținințelor sale un mandat de arestare internațional datat 12 octombrie 2004, emis împotriva sa de judecătorul de instrucție A., al tribunalului din Kaloum. Acolo se indică că reclamantul este inculpat pentru tentativă de atentat împotriva autorității Statului, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 386 și următorii din codul penal. Se precizează că această infracțiune este pedepsită cu închisoare pe viață. Mandatul descrie faptele după cum urmează:
«[Reclamantul] tradus (...) pentru a lua la Conakry, în noiembrie 2003, pe esplanada palatului poporului, procedat la recrutarea oamenilor cu scopul de a-i antrena, înarma, pentru a organiza o insurecție direcționată împotriva anumitor autorități civile și militare pentru a opera prin aceste mijloace ilegale, a perturba funcționarea regulată a autorităților stabilite de legea fundamentală. (...) fiind în fuga, emitem mandat de arestare împotriva lor pentru a obține încarcerarea în casa de arest din Conakry (...)»
De la plecarea sa din Guinee, reclamantul indică că a aflat că mama sa a fost supusă unor amenințări de către militari în legătură cu el.
2.Privind faptele care au survenit în Franța
La sosirea sa în Franța, reclamantul a depus o cerere de azil la Biroul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatrizi (OFPRA).
La 26 aprilie 2004, OFPRA a respins această cerere de azil.
La 16 februarie 2005, Comisia de Recurs pentru Refugiați (CRR) a confirmat decizia OFPRA.
La 13 ianuarie 2006, OFPRA a respins o cerere de reexaminare a cererii de azil a reclamantului.
La 7 octombrie 2008, prefectul Nord i-a notificat un ordin privind reținerea la frontieră cu destinația Guinee. Reclamantul a fost plasat în centrul de retenție în aceeași zi.
La 10 octombrie 2008, tribunalul administrativ a respins recursul împotriva ordinului din 7 octombrie 2008.
La 20 octombrie 2008, OFPRA a respins o nouă cerere de reexaminare.
La 22 octombrie 2008, reclamantul a fost supus unei prime încercări de repatriere. A fost condus sub escortă la aeroport și indică că cu ocazia aceasta a fost grav maltratat de către funcționarii poliției, atât pe drum cât și la aeroport și în avion. Reclamantul explică în special că a fost insultat și bătut în timp ce era legat la mâini în spate de cei trei polițiști care-l escortau pe drum. La sosirea la aeroport ar fi fost condus într-o cela unde trei polițiști au venit apoi să-l preie, prezentând-se ca escorta sa spre Guinee. Reclamantul povestește că a fost fouillat și apoi i s-au legat mâinile în spate și i s-au înfășurat picioarele și brațele cu bandă adezivă. Trei alți polițiști au venit apoi pentru a-și ajuta colegii să-l poarte în avion. Explică că o dată în avion a cerut să fie dezlegat, cerere care i-a fost refuzată de polițiști, și că din acel moment un polițist i-a dat o lovitură violentă în umăr în timp ce altul i-a strâns gâtul violent și cinci alți polițiști l-au bătut. Reclamantul indică că comandantul aeronavei a exigit să fie coborât din avion. A fost bătut și aruncat la sol într-o cărăciogă de poliție unde a fost bătut din nou de polițiști. Indică că unul din polițiști și-a pus piciorul pe capul lui amenințând că-l va ucide. Dus într-o cela, a fost apoi condus la spital pentru a primi îngrijiri și readus seara la centrul de retenție.
Reclamantul furnizează un certificat medical, datat 23 octombrie 2008, întocmit de d-l Z., medic la spitalul din Seclin, la centrul de retenție. Acesta certifică că a examinat reclamantul, care declară că a fost agresat cu ziua anterioară de poliția frontieră. Certificatul, scris de mână, este greu de descifrat, dar pare să descrie urme de bătaie la gât și pe piciorul drept. Reclamantul prezintă de asemenea un certificat medical, datat 28 octombrie 2008, întocmit de d-l C., medic la Centrul Universitar de Spital din Lille, care indică că interesatul a fost examinat la urgență la 25 octombrie 2008. Documentul menționează traumatisme multiple, dureri cervicale, abdominale și lombale, fără ecchimose vizibile și dureri lombale la palpare fără deficit sensitivo-motriu. Examinul clinic a permis constatarea unei contracturi para-vertebrale la nivelul L1-L2 fără deficit motor și sensitiv asociat, două excoriații croste ale piciorului stâng de 1 cm diametru, două la terțul superior și una la terțul inferior.
Reclamantul declară că a depus plângere la procurorul Republicii lângă tribunalul de mare instanță din Lille pentru violențele și tratamentele degradante pe care susține că le-a suferit din partea funcționarilor poliției la 22 octombrie 2008. Prezintă în acest scop o scrisoare care include o plângere, fără dovezi de depunere.
La 23 octombrie 2008, reclamantul a prezentat Curții o cerere de suspendare a măsurii de repatriere de pe teritoriul francez în aplicarea art. 39 al regulamentului Curții. La 24 octombrie 2008, președintele în exercițiu al camerei a decis să indice Guvernului francez, în aplicarea art. 39 al regulamentului, să nu repatrieze reclamantul spre Guinee înainte de 7 noiembrie 2008.
La 31 octombrie 2008, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Naționale a Dreptului Azilului (CNDA) împotriva ultimei decizii a OFPRA.
La 4 noiembrie 2008, reclamantul a confirmat menținerea cererii sale în fața Curții. În aceeași zi, Curtea a decis să prelungească măsura provizorie până la sfârșitul procedurii în fața ei.
1.Procedura administrativă în contestarea unui ordin de repatriere la frontieră
Străinul care face obiectul unui ordin de repatriere la frontieră poate, în treizeci de ore după notificare, cere anularea ordinului președintelui tribunalului administrativ; președintele sau delegatul acestuia se pronunță în termen de șaptezeci de doi de ore de la sesizare (art. L. 512-2 din codul privind intrarea și șederea străinilor și dreptul azilului (CESEDA)). Ordinul nu poate fi executat înainte de expirarea acelorași termene sau, dacă președintele tribunalului administrativ sau delegatul acestuia este sesizat, înainte ca acesta să se pronunțe (art. L. 512-3 din CESEDA). Hotărârea președintelui tribunalului administrativ sau a delegatului acestuia poate fi atacată prin apel în termen de o lună în fața președintelui curții administrative de apel teritorial competente sau a persoanei delegate de aceasta; acest apel nu este suspensiv (art. R. 776-19 din codul de justiție administrativă).
2.Codul de procedură penală
Art. 85 din codul de procedură penală, în redacția rezultată din legea din 5 martie 2007 (intrată în vigoare la 1 iulie 2007), este redactat după cum urmează:
«Orice persoană care se pretinde vătămată de o infracțiune poate, prin depunerea plângerii, să se constituie parte civilă în fața judecătorului de instrucție competent în aplicarea dispozițiilor art. 52, 52-1 și 706-42.
Cu toate acestea, plângerea cu constituire de parte civilă nu este admisibilă decât cu condiția ca persoana să dovedească fie că procurorul Republicii i-a comunicat, ca urmare a unei plângeri depuse în fața sa sau a unui serviciu de poliție judiciară, că nu va iniția el însuși urmăriri, fie că a trecut un termen de trei luni de la depunerea plângerii în fața acestui magistrat, cu chitanță sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau de la transmiterea, în aceleași modalități, copia acestui magistrat a plângerii depuse în fața unui serviciu de poliție judiciară. Această condiție de admisibilitate nu este cerută dacă se referă la o infracțiune (...) Prescripția acțiunii publice este suspendată, în favoarea victimei, de la depunerea plângerii până la răspunsul procurorului Republicii sau, cel mai târziu, o dată expirat termenul de trei luni.»
C. Texte și documente internaționale
Situația politică în Guinee
Se face trimitere în esență la partea documente internaționale a deciziei A.Y. c. Franța (nr. 25579/09, 11 octombrie 2011).
În plus, conform raportului Grupului pentru Criză Internațională (Guinee, Remitere a tranziției pe cărări, 23 septembrie 2011), situația politică recentă a țării trebuie rezumată după cum urmează:
«După alegerea lui Alpha Condé la președinție în noiembrie 2010, alegerile legislative trebuie să închidă o nouă etapă de tranziție politică guineană.
Experiența recentă de politizare violentă a etnismeului și lipsa de încredere a actorilor politici în dispozitivul electoral sunt motive de îngrijorare. Președintele Condé a angajat unilateral o restructurare a sistemului electoral, dar provoacă cu atât mai multă neîncredere că perspectivele partidului prezidențial pentru alegerile legislative sunt incerte. A acordat puțină atenție, și prea târziu, reconcilierii și dialogului cu opoziția sa, foarte mobilizată. Guineea nu poate să-și permită nici adaptarea sistemului electoral nici o nouă campanie bazată pe argumente etnice. Creșterea tensiunilor pe măsură ce se apropie scrutinul ar putea provoca violențe intercomunautare. Ar putea de asemenea oferi o oportunitate pentru acei care din armată nu sunt mulțumiți de a fi regăsiți în cazarmi.
Atacul lansat la 19 iulie 2011 de militari împotriva reședinței președintelui confirmă realitatea acestui risc. Un acord adevărat între principalii actori politici cu privire la modalitățile alegerilor legislative este imperativ și urgent. Fără implicare internațională puternică, șansele de a ajunge la un asemenea acord sunt minime.
(...)
După 50 de ani de dictatură și o scurtă juntă militară care s-a încheiat în sânge al masacrului din 28 septembrie 2009, tranziția în curs în Guinee a dat un prim rezultat: după mai multe zeci de ani petrecuți în opoziție, Alpha Condé a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ținut la 7 noiembrie 2010, obținând puțin mai mult de 52 de procente din voturi împotriva lui Cellou Dalein Diallo. Generalul Sékouba Konaté, președinte interimar al tranziției, i-a predat puterea la 21 decembrie 2010. Acesta este un rezultat istoric într-o țară care nu a cunoscut de la independența sa în 1958 niciun scrutin cu adevărat competitiv, nici o alternare prin alegeri. La sfârșitul anului 2010, exact când Coasta de Fildeș vecină traversa un nou clivaj violent, Guineea părea să fi făcut un pas decisiv.
Dar calea este încă lungă. Sigur, Guineea beneficiază de active importante, bogății minerale considerabile, resurse de apă enorme, potențial agricol important, o elită restrânsă dar cosmopolită și o diaspora dinamică. Regiunea vest-africană pare să meargă mai degrabă în direcția stabilității politice și creșterii economice. (...)»
Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că ar fi expus unui risc de a suferi tratamente inumane sau degradante în caz de repatriere spre Guinee.
Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de violențele infligite de forțele poliției franceze în cursul primei sale încercări de repatriere.
Invocând art. 13 din Convenție, combinat cu art. 3, reclamantul contestă eficiența examinării ultimei sale cereri de azil tratate pe calea prioritară, și în special faptul că recursul în fața CNDA nu este suspensiv.
1.Reclamantul consideră că executarea repatrierii sale spre Guinee l-ar expune unui risc de tratamente contrare art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
«Nimeni nu poate fi supus torturii nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.»
a) Tezele părților
Guvernul, mai întâi, excipează non-epuizarea căilor de recurs interne, pe motiv că reclamantul nu a contestat decizia tribunalului administrativ din Lille din 10 octombrie 2008 respingând recursul împotriva ordinului de repatriere la frontieră din 7 octombrie 2008. Guvernul precizează în plus că acest recurs este suspensiv.
Privind fondul, Guvernul contestă cronologia faptelor prezentate de reclamant pe care o consideră ca neîncrezătoare pe mai multe aspecte. În special, guvernul indică că alegerile prezidențiale au avut loc la 14 decembrie 1998 și nu în iulie aceluiași an cum susține reclamantul. Mai mult, conform Guvernului, această alegere s-ar fi desfășurat în condiții satisfăcătoare conform observatorilor internaționali.
Episodul focului la marea moschee din Conakry în 2003 este contestat de asemenea de Guvern, acesta indicând că președintele Conté nu se afla acolo dar efectua rugăciunea la palatul națiunii.
În fine, validitatea mandatului de arestare internațional furnizat de reclamant este de asemenea pusă în cauză de Guvern, acesta indicând în special că documentul «nu a fost înregistrat în niciun fișier internațional destinat în acest scop și accesibil autorităților poliției franceze», și că «copia documentului prezentată judecătorului administrativ francez diferă de originalul pe care l-a prezenta ulterior». Guvernul nu prezintă niciun document în sprijinul acestei afirmații.
Guvernul indică în plus că riscul de a fi expus torturii sau a unor tratamente inumane sau degradante este sistematic examinat în cursul procedurii cererii de azil și oferă dreptul, dacă se dovedește, la protecția subsidiară prevăzută de texte. Autoritățile franceze estimează deci că cererile de azil ale reclamantului au fost examinate de mai multe ori după un studiu serios și exhaustiv al situației sale, dar faptele pretinse nu puteau fi considerate ca fiind stabilite. Guvernul concluzionează că cererea reclamantului este evident neîntemeiată privind caracterul artificial și neîncrezător al declarațiilor sale.
Reclamantul consideră că, ținând seama de persecuțiile pe care susține că le-a suferit în Guinee între 1998 și 2004, și de mandatul de arestare lansat împotriva sa în 2004, cântărește un risc personal de a suferi tratamente inumane și degradante din partea autorităților guineene în caz de revenire în acea țară.
Reclamantul nu a răspuns observațiilor Guvernului pârât în ciuda unei scrisori de reamintire a greffe Curții, dar a manifestat interes pentru continuarea examinării cererii, pe care deci îi revine Curții să o examineze în starea dosarului.
b) Aprecierea Curții
În ceea ce privește excepția Guvernului bazată pe non-epuizarea căilor de recurs interne, Curtea nu consideră necesar să tranșeze această problemă deoarece grievul este inadmisibil din motivele următoare.
Pe fond, Curtea se referă la principiile fundamentale care rezultă din jurisprudența sa în materia aceasta (vezi, printre mult altele, M.S.S. c. Belgia și Grecia [Marea Cameră], nr. 30696/09, § 365, 21 ianuarie 2011, și Saadi c. Italia [Marea Cameră], nr. 37201/06, §§ 124-133, CEDO 2008).
În particular, Curtea consideră că îi aparține în principiu reclamantului să producă elemente susceptibile de a demonstra că ar fi expus unui risc de tratamente contrare art. 3, cu sarcina ulterioară pentru Guvern de a clarifica orice îndoieli privind aceste elemente (Saadi, precitată, § 129).
În plus, existența unui risc de rău traitement trebuie examinată la lumina situației generale din țara de repatriere și circumstanțelor proprii cazului interesatului. Atunci când sursele de care dispune Curtea descriu o situație generală, susținințele specifice ale reclamantului trebuie corroborate de alte elemente de dovadă (Saadi, precitată, §§ 130-131).
În fine, dacă este necesar să se facă referire în prioritate la circumstanțele despre care statul în cauză era conștient la momentul expulzării, data care trebuie luată în considerare pentru examinarea riscului suportat fiind data procedurii în fața Curții (Saadi, precitată, § 133).
În speța de față, privind riscul suportat de reclamant în caz de repatriere din cauza implicării politice, Curtea observă că rezultă din informațiile privind situația din Guinee precizate că au avut loc evoluții politice puternice de la plecarea reclamantului, evoluții care sunt susceptibile de a modifica situația personală a interesatului în raport cu autoritățile. Guineea a cunoscut deci de la 2004 o succesiune de turbulențe politice. Înainte de orice, Curtea observă că reclamantul susține că sprijinul pentru d-l Alpha Condé când era oponent politic i-ar fi atras persecuții din partea autorităților din acea vreme. Cu toate acestea, trebuie constatat că scrutinul prezidențial din 3 decembrie 2010, care a dus la alegerea aceluiași d-l Alpha Condé la președinția Guineei, constituie un element determinant privind riscul suportat de reclamant în caz de repatriere spre Guinee. Astfel, chiar dacă situația din țară rămâne puțin stabilă (vezi partea «texte și documente internaționale»), situația personală a reclamantului în raport cu autoritățile este, la această dată, radical diferită de cea care era la plecarea sa din Guinee.
Privind apoi mandatul de arestare produs de reclamant, Curtea constată că dacă Guvernul contestă autenticitatea acestuia, nu prezintă niciun element în sprijinul acestei teze. Cu toate acestea, chiar și presupunând autenticitatea documentului, Curtea exprimă îndoieli privind probabilitatea că mandatul de arestare să poată fi executat mai mult de șase ani după emitere, ținând seama și de turbulențele politice și instituționale care au survenit în Guinee în perioada în cauză. În fine, Curtea observă că reclamantul nu poartă un nume peul, ceea ce, pe lângă sprijinul afirmat al noului Șef de Stat, pare de natură să-l ferească de a fi urmărit activ de autoritățile actuale.
În aceste condiții, ținând seama de absența observațiilor reclamantului privind fondul cererii și element care să permită gândirea că autoritățile guineene îl caută în continuare sau să aibă vreun interes în arestarea la revenire, reclamantul nu a demonstrat existența unui risc personal căruia ar fi expus din partea autorităților guineene din cauza activităților politice.
La lumina celor de mai sus, această parte a grievului trebuie respinsă ca fiind evident neîntemeiată, în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.
2.Reclamantul susține că violențele infligite de forțele poliției constituie tratamente contrare art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
«Nimeni nu poate fi supus torturii nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante.»
Curtea consideră că violențele pe care reclamantul susține că le-a suferit din partea poliției franceze în cursul tentativei de reacheminare din 22 octombrie 2008 ar putea constitui, din cauza gravității lor, cu condiția să fie verificate, tratamente inumane și degradante în sensul art. 3 din Convenție.
Cu toate acestea, constată că niciun document din dosarele depuse nu descrie o dovadă de depunere a plângerii, nici urmările pe care i-ar fi urmat. Pe de altă parte, reclamantul putea de asemenea depune plângere cu constituire de parte civilă în caz de refuz al procurorului de a iniția urmăriri sau în caz de non-răspuns al acestuia după termen de trei luni (art. 85 din codul de procedură penală, vezi partea «drept intern relevant» de mai sus). Reclamantul nu a adus Curții niciun element care să permită demonstrarea că a inițiat toate recururile utile precizate, după cum îi aparținea să facă pentru a asigura admisibilitatea acestui grief.
Din aceasta, ar trebui declarată această parte a grievului inadmisibilă pentru non-epuizarea căilor de recurs interne și respinsă în aplicarea art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
3.Reclamantul consideră că examinarea cererii de azil conform procedurii prioritare l-a privat de dreptul la un recurs efectiv. Invocă art. 3 precizat, combinat cu art. 13 din Convenție, redactat după cum urmează:
«Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.»
După examinarea grievului sub aspectul art. 3 din Convenție, Curtea concluzionează la absența unui grief susținător de încălcare a unui drept substanțial garantat de Convenție. De aceea, grievul bazat pe art. 13 nu este apt să prospere.
Rezultă din aceasta că acest grief este evident neîntemeiat și trebuie respins în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Stephen Phillips
Dean Spielmann
Grefier adjunct
Președinte
Requête n
o
50751/08
Xt.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 20 mars 2012 en une Chambre composée de
:
Dean Spielmann,
président,
Elisabet Fura,
Karel Jungwiert,
Ann Power-Forde,
Ganna Yudkivska,
Angelika Nußberger,
André Potocki,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 octobre 2008,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Xt., est un ressortissant guinéen, né en 1977 et résidant à Lille. Il a été représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
E.
Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Quant aux faits survenus en Guinée
Le requérant vivait à Conakry depuis 1993 où il exerçait le métier d’épicier. Il fut membre du parti d’Alpha Condé, le Rassemblement du peuple de Guinée (le RPG), alors opposant au président Lassana Conté, et subit de nombreuses pressions et violences physiques de la part des forces de l’ordre de ce fait. En juillet 1998, le jour des élections où M. Condé était en lice, il fut sévèrement agressé par des militaires et dut être conduit à l’hôpital pour être soigné. Selon le Gouvernement défendeur les élections mentionnées par le requérant se seraient déroulées le 14 décembre 1998. Le requérant explique ensuite être retourné dans son village pendant trois années pour se cacher des forces de police et ensuite à Conakry afin de préparer son départ du pays.
Le 26 novembre 2003, alors qu’il participait à une réunion à la mosquée avec des milliers de fidèles en présence du président, les forces de l’ordre tirèrent sur la foule. Selon le Gouvernement défendeur, le président guinéen ne se trouvait pas à la mosquée mais effectuait la prière au palais de la nation.
Le requérant fut reconnu par une des personnes l’ayant agressé en 1998, et fut interpellé et mis en prison à Cirete, étant considéré comme l’un des auteurs de l’attentat perpétré contre le président Conté.
Le requérant explique avoir soudoyé l’un des gardiens pour s’enfuir de prison. Il indique être ensuite revenu dans son village natal et avoir entendu à la radio qu’il était activement recherché et considéré comme très dangereux. C’est alors qu’il décida de quitter son pays. Il arriva en France en janvier 2004.
Le requérant produit à l’appui de ses allégations un mandat d’arrêt international daté du 12 octobre 2004, émis à son encontre par le juge d’instruction A., du tribunal de première instance de Kaloum. Il y est indiqué que le requérant est inculpé de tentative d’attentat contre l’autorité de l’Etat, infraction prévue et réprimée par les articles 386 et suivants du code pénal. Il est précisé que cette infraction est punie de la réclusion criminelle à perpétuité. Le mandat décrit les faits de la manière suivante
:
«
[Le requérant] traduit (...) pour avoir à Conakry, courant novembre 2003, sur l’esplanade du palais du peuple, procédé au recrutement de gens en vue de les entraîner, les armer, pour organiser une insurrection dirigée contre certaines autorités civiles et militaires pour opérer par ces moyens illégaux, troubler le fonctionnement régulier des autorités établies par la loi fondamentale. (...) étant en fuite, nous décernons mandat d’arrêt contre eux afin d’obtenir leur incarcération à la maison d’arrêt de Conakry (...)
»
Depuis son départ de Guinée, le requérant indique avoir appris que sa mère avait été l’objet de menaces par des militaires à son sujet.
2.
Quant aux faits survenus en France
A son arrivée en France, le requérant déposa une demande d’asile auprès de l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA).
Le 26 avril 2004, l’OFPRA rejeta cette demande d’asile.
Le 16 février 2005, la Commission des recours des réfugiés (CRR) confirma la décision de l’OFPRA.
Le 13 janvier 2006, l’OFPRA rejeta une demande de réexamen de la demande d’asile du requérant.
Le 7 octobre 2008, le préfet du Nord lui notifia un arrêté portant reconduite à la frontière à destination de la Guinée. Le requérant fut placé en centre de rétention le jour même.
Le 10 octobre 2008, le tribunal administratif rejeta son recours contre l’arrêté du 7 octobre 2008.
Le 20 octobre 2008, l’OFPRA rejeta une nouvelle demande de réexamen.
Le 22 octobre 2008, le requérant fit l’objet d’une première tentative d’éloignement. Il fut conduit sous escorte jusqu’à l’aéroport et indique qu’à cette occasion, il fut sévèrement brutalisé par les fonctionnaires de police, tant durant le trajet que dans l’aéroport et dans l’avion. Le requérant explique notamment avoir été insulté et frappé alors qu’il était menotté dans le dos par les trois policiers qui l’escortaient pendant le trajet. A son arrivée à l’aéroport, il aurait été conduit dans une cellule où trois policiers sont ensuite venus le chercher, se présentant comme son escorte vers la Guinée. Le requérant raconte qu’il fut fouillé puis qu’on lui attacha les mains dans le dos et qu’on lui enroula les jambes et les bras de ruban adhésif. Trois autres policiers vinrent alors pour aider leurs collègues à le porter jusque dans l’avion. Il explique qu’une fois dans l’avion il demanda à être détaché, ce qui lui fut refusé par les policiers, et qu’à partir de cet instant un policier lui donna un violent coup dans l’épaule alors qu’un autre lui serra la gorge violemment et que les cinq autres policiers le rouèrent de coups. Le requérant indique que le commandant de bord exigea qu’il soit descendu de l’avion. Il fut frappé et jeté au sol dans un fourgon de police où il fut à nouveau frappé par des policiers. Il indique qu’un des policiers posa son pied sur sa tête en menaçant de le tuer. Emmené dans une cellule, il fut ensuite conduit à l’hôpital pour recevoir des soins et ramené le soir au centre de rétention.
Le requérant fournit un certificat médical, daté du 23 octobre 2008, établi par le docteur Z., médecin au centre hospitalier de Seclin, au centre de rétention. Celui-ci certifie avoir examiné le requérant, qui déclare avoir été agressé la veille par la police des frontières. Le certificat, rédigé à la main, est difficilement déchiffrable, mais il semble faire état des traces de coups au cou et sur la jambe droite. Le requérant produit également un certificat médical, daté du 28 octobre 2008, établi par le docteur C., médecin au Centre hospitalier universitaire de Lille, qui indique que l’intéressé fut examiné aux urgences le 25
octobre 2008. Le document fait état de traumatismes multiples, douleurs cervicales, abdominales et lombaires, pas d’ecchymoses visibles et des douleurs lombaires à la palpation sans déficit sensitivo-moteur. L’examen clinique permettait de constater une contracture para-vertébrale en regard de L1-L2 sans déficit moteur et sensitif associé, deux excoriations croûteuses de la jambe gauche de 1 cm de diamètre, deux au tiers supérieur et une au tiers inférieur.
Le requérant déclare avoir porté plainte devant le procureur de la République auprès du tribunal de grande instance de Lille pour les violences et traitements dégradants qu’il affirme avoir subi de la part des fonctionnaires de police le 22 octobre 2008. Il produit à ce sujet un courrier incluant une plainte, sans preuve de dépôt.
Le 23 octobre 2008, le requérant présenta à la Cour une demande de suspension de la mesure d’éloignement du territoire français en application de l’article 39 du règlement de la Cour. Le 24 octobre 2008, le président en exercice de la chambre décida d’indiquer au gouvernement français, en application de l’article 39 du règlement, de ne pas éloigner le requérant vers la Guinée avant le 7 novembre 2008.
Le 31 octobre 2008, le requérant déposa un recours devant la Cour nationale du droit d’asile (CNDA) à l’encontre de la dernière décision de l’OFPRA.
Le 4 novembre 2008, le requérant confirma le maintien de sa requête devant la Cour. Le même jour, la Cour décida de proroger la mesure provisoire jusqu’à la fin de la procédure devant elle.
B.
Droit interne pertinent
1.
La procédure administrative en contestation d’un arrêté de reconduite à la frontière
L’étranger qui fait l’objet d’un arrêté de reconduite à la frontière peut, dans les quarante-huit heures suivant sa notification, demander l’annulation de cet arrêté au président du tribunal administratif
; le président ou son délégué statue dans un délai de soixante-douze heures à compter de sa saisine (article L. 512-2 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile (CESEDA)). L’arrêté ne peut être exécuté avant l’expiration de ces mêmes délais ou, si le président du tribunal administratif ou son délégué est saisi, avant qu’il ait statué (article L. 512-3 du CESEDA). Le jugement du président du tribunal administratif ou de son délégué est susceptible d’appel dans un délai d’un mois devant le président de la cour administrative d’appel territorialement compétent ou la personne déléguée par lui
; cet appel n’est pas suspensif (article R. 776-19 du code de justice administrative).
2.
Code de procédure pénale
L’article
85 du code de procédure pénale, dans sa rédaction issue de la loi du 5 mars 2007 (entrée en vigueur le 1
er
juillet 2007), est ainsi rédigé
:
«
Toute personne qui se prétend lésée par un crime ou un délit peut en portant plainte se constituer partie civile devant le juge d’instruction compétent en application des dispositions des articles 52, 52-1 et 706-42.
Toutefois, la plainte avec constitution de partie civile n’est recevable qu’à condition que la personne justifie soit que le procureur de la République lui a fait connaître, à la suite d’une plainte déposée devant lui ou un service de police judiciaire, qu’il n’engagera pas lui-même des poursuites, soit qu’un délai de trois mois s’est écoulé depuis qu’elle a déposé plainte devant ce magistrat, contre récépissé ou par lettre recommandée avec demande d’avis de réception, ou depuis qu’elle a adressé, selon les mêmes modalités, copie à ce magistrat de sa plainte déposée devant un service de police judiciaire. Cette condition de recevabilité n’est pas requise s’il s’agit d’un crime (...) La prescription de l’action publique est suspendue, au profit de la victime, du dépôt de la plainte jusqu’à la réponse du procureur de la République ou, au plus tard, une fois écoulé le délai de trois mois.
»
C.
Textes et documents internationaux
Situation politique en Guinée
Il est renvoyé pour l’essentiel à la partie documents internationaux de la décision
A.Y. c. France
(n
o
25579/09, 11 octobre 2011).
En outre, selon le rapport du
International Crisis Group
(Guinée, Remettre la transition sur les rails, 23 septembre 2011), la situation politique récente du pays doit se résumer comme suit
:
«
Après l’élection d’Alpha Condé à la présidence en novembre 2010, des élections législatives doivent clôturer une nouvelle étape de la transition politique guinéenne.
La récente expérience de politisation violente des ethnicités et le manque de confiance des acteurs politiques dans le dispositif électoral sont des motifs d’inquiétude. Le président Condé a engagé unilatéralement une refonte du système électoral, mais il suscite d’autant plus de méfiance que les perspectives du parti présidentiel pour les législatives sont incertaines. Il n’a prêté que peu d’attention, et bien tard, à la réconciliation et au dialogue avec son opposition, très mobilisée. La Guinée ne peut se permettre ni un bricolage du système électoral ni une nouvelle campagne fondée sur des arguments ethniques. Un accroissement des tensions à l’approche du scrutin pourrait susciter des violences intercommunautaires. Il pourrait aussi offrir une opportunité d’agir à ceux qui, dans l’armée, se satisfont mal d’avoir regagné les casernes.
L’attaque lancée le 19 juillet 2011 par des militaires contre la résidence du président confirme la réalité de ce risque. Un véritable accord entre les principaux acteurs politiques sur les modalités des élections législatives est impératif et urgent. Sans une forte implication internationale, les chances de parvenir à un tel accord sont minces.
(...)
Après 50 ans de dictature et une brève junte militaire qui s’est terminée dans le sang du massacre du 28 septembre 2009, la transition en cours en Guinée a donné un premier résultat
: après plusieurs dizaines d’années passées dans l’opposition, Alpha
Condé a remporté le second tour de l’élection présidentielle, tenu le 7
novembre 2010, obtenant un peu plus de 52 pour cent des suffrages contre Cellou
Dalein Diallo. Le général Sékouba Konaté, président par intérim de la transition, lui a remis le pouvoir le 21 décembre 2010. Il s’agit là d’un résultat historique dans un pays qui n’a pas connu depuis son indépendance en 1958 de scrutin véritablement compétitif, ni d’alternance par l’élection. A la fin de l’année 2010, au moment même où la Côte d’Ivoire voisine traversait un nouveau soubresaut violent, la Guinée a semblé avoir franchi un pas décisif.
Mais la route est encore longue. Certes, la Guinée bénéficie d’atouts importants, des richesses minières considérables, des ressources en eau énormes, un potentiel agricole important, une élite restreinte mais cosmopolite et une diaspora dynamique. La région ouest-africaine semble aller plutôt dans la direction de la stabilité politique et de la croissance économique. (...)
»
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient qu’il serait exposé à un risque de subir des traitements inhumains ou dégradants en cas de renvoi vers la Guinée.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des violences infligées par les forces de police françaises lors de sa première tentative d’éloignement.
Invoquant l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article 3, le requérant conteste l’effectivité de l’examen de sa dernière demande d’asile traitée par voie prioritaire, et en particulier le fait que le recours devant la CNDA ne soit pas suspensif.
1.
Le requérant considère que la mise à exécution de son renvoi vers la Guinée l’exposerait à un risque de traitements contraires à l’article 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
a)
Thèses des parties
Le Gouvernement, au préalable, excipe du non-épuisement des voies de recours internes, au motif que le requérant n’a pas interjeté appel de la décision du tribunal administratif de Lille du 10 octobre 2008 rejetant son recours contre l’arrêté de reconduite à la frontière du 7 octobre 2008. Le gouvernement précise par ailleurs que ce recours est suspensif.
Quant au fond, le Gouvernement conteste la chronologie des faits présentée par le requérant qu’il considère comme non crédible sur plusieurs aspects. En particulier, le gouvernement indique que l’élection présidentielle a eu lieu le 14 décembre 1998 et non en juillet de la même année comme le prétend le requérant. De plus, selon le Gouvernement, cette élection se serait déroulée dans des conditions satisfaisantes selon les observateurs internationaux.
L’épisode de la fusillade à la grande mosquée de Conakry en 2003 est également contesté par le gouvernement, celui-ci indiquant que le président Conté ne s’y trouvait pas mais effectuait la prière au palais de la nation.
Enfin, la validité du mandat d’arrêt international fourni par le requérant est également mise en cause par le Gouvernement, celui-ci indiquant notamment que le document «
n’a été répertorié dans aucun des fichiers internationaux destinés à cet effet et accessibles aux autorités policières françaises
», et que «
la copie du document présenté au juge administratif français diverge de l’original qu’il produira par la suite
». Le Gouvernement ne produit aucun document à l’appui de cette affirmation.
Le Gouvernement indique en outre que le risque d’être exposé à la torture, ou à des traitements inhumains ou dégradants, est systématiquement examiné au cours de la procédure de demande d’asile et offre le droit, s’il est avéré, à la protection subsidiaire prévue par les textes. Les autorités françaises estiment ainsi que les demandes d’asile du requérant ont été examinées à plusieurs reprises après une étude sérieuse et exhaustive de sa situation, mais que les faits allégués ne pouvaient être considérés comme établis. Le Gouvernement conclut que la demande du requérant est manifestement infondée au regard du caractère artificiel et non crédible de ses déclarations.
Le requérant estime que, compte tenu des persécutions qu’il allègue avoir subies en Guinée entre 1998 et 2004, et du mandat d’arrêt lancé à son encontre en 2004, il court un risque personnel de subir des traitements inhumains et dégradants de la part des autorités guinéennes en cas de retour dans ce pays.
Le requérant n’a pas répondu aux observations du gouvernement défendeur en dépit d’une lettre de rappel du greffe de la Cour, mais a manifesté son intérêt pour la poursuite de l’examen de la requête, qu’il revient donc à la Cour d’examiner en l’état du dossier.
b)
Appréciation de la Cour
En ce qui concerne l’exception du Gouvernement tirée du non
‑
épuisement des voies de recours internes, la Cour n’estime pas nécessaire de trancher cette question puisque le grief est irrecevable pour les raisons suivantes.
Sur le fond, la Cour renvoie aux principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence en la matière (voir, parmi de nombreux autres,
M.S.S. c.
Belgique et Grèce
[GC], n
o
30696/09, § 365, 21 janvier 2011, et
Saadi c.
Italie
[GC], n
o
37201/06, §§
En particulier, la Cour considère qu’il appartient en principe au requérant de produire des éléments susceptibles de démontrer qu’il serait exposé à un risque de traitements contraires à l’article 3, à charge ensuite pour le Gouvernement de dissiper les doutes éventuels au sujet de ces éléments (
Saadi
,
précité, § 129).
En outre, l’existence d’un risque de mauvais traitements doit être examinée à la lumière de la situation générale dans le pays de renvoi et des circonstances propres au cas de l’intéressé. Lorsque les sources dont la Cour dispose décrivent une situation générale, les allégations spécifiques du requérant doivent être corroborées par d’autres éléments de preuve (
Saadi
,
précité, §§ 130-131).
Enfin, s’il convient de se référer en priorité aux circonstances dont l’Etat en cause avait connaissance au moment de l’expulsion, la date à prendre en compte pour l’examen du risque encouru étant celle de la procédure devant la Cour (
Saadi
,
précité, § 133).
En l’espèce, s’agissant du risque encouru par le requérant en cas de renvoi du fait de son engagement politique, la Cour note qu’il ressort des informations sur la situation en Guinée précitées que de fortes évolutions politiques ont eu lieu depuis le départ du requérant, évolutions qui sont susceptibles de modifier la situation personnelle de l’intéressé à l’égard des autorités. La Guinée a ainsi connu depuis 2004 une succession de bouleversements politiques. Avant tout, la Cour relève que le requérant allègue que son soutien à M. Alpha Condé alors qu’il était opposant politique lui aurait valu des persécutions de la part des autorités de l’époque. Toutefois, force est de constater que le scrutin présidentiel du 3
décembre 2010, qui a abouti à l’élection de ce même M. Alpha Condé à la présidence de la Guinée, constitue un élément déterminant quant au risque encouru par le requérant en cas d’éloignement vers la Guinée. Ainsi, même si la situation dans le pays reste peu stable (voir partie «
textes et documents internationaux
»), la situation personnelle du requérant à l’égard des autorités est, à ce jour, radicalement différente de celle qui était la sienne au moment de son départ de Guinée.
S’agissant, ensuite, du mandat d’arrêt produit par le requérant, la Cour constate que si le Gouvernement en conteste l’authenticité, il ne produit aucun élément à l’appui de cette thèse. Cependant, même à supposer le document authentique, la Cour émet des doutes quant à la probabilité que le mandat d’arrêt puisse être mis à exécution plus de six ans après son émission, compte tenu également des bouleversements politiques et institutionnels survenus en Guinée pendant la période concernée. Enfin, la Cour relève que le requérant ne porte pas un nom peul, ce qui, en plus de son soutien affirmé au nouveau Chef de l’Etat, semble de nature à lui éviter d’être poursuivi activement par les autorités actuelles.
Dans ces conditions, compte tenu de l’absence d’observations du requérant sur le bien-fondé de la requête et d’élément permettant de penser que les autorités guinéennes soient toujours à sa recherche ou aient un quelconque intérêt à l’arrêter à son retour, le requérant a failli à démontrer l’existence d’un risque personnel auquel il serait exposé de la part des autorités guinéennes du fait de ses activités politiques.
A la lumière de ce qui précède, cette partie du grief doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
2.
Le requérant allègue que les violences infligées par les forces de police constituent des traitements contraires à l’article 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
La Cour considère que les violences que le requérant affirme avoir subies de la part de la police française lors de la tentative de réacheminement du 22
octobre 2008 pourraient constituer, de par leur gravité, à condition qu’elles soient vérifiées, des traitements inhumains et dégradants au sens de l’article 3 de la Convention.
Toutefois, elle constate qu’aucun document versé au dossier ne fait état d’une preuve de dépôt de plainte, ni des suites qui y auraient été données. Par ailleurs, le requérant pouvait également porter plainte avec constitution de partie civile en cas de refus par le procureur d’engager des poursuites ou en cas de non-réponse de celui-ci après un délai de trois mois (article 85 du code de procédure pénale, voir partie «
droit interne pertinent
» ci-dessus). Le requérant n’a apporté à la Cour aucun élément permettant de démontrer qu’il a engagé tous les recours utiles précités, comme il lui appartenait de le faire pour assurer la recevabilité de ce grief.
Partant, il convient de déclarer cette partie du grief irrecevable pour non
‑
épuisement des voies de recours internes et de la rejeter en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Le requérant estime que l’examen de sa demande d’asile selon la procédure prioritaire l’a privé de son droit à un recours effectif. Il invoque l’article 3 précité, combiné avec l’article 13 de la Convention, lequel est rédigé comme suit
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
Ayant examiné le grief sous l’angle de l’article 3 de la Convention, la Cour conclut à l’absence de grief défendable de violation d’un droit substantiel garanti par la Convention. En conséquence, le grief tiré de l’article 13 est inapte à prospérer.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Dean Spielmann
Greffier adjoint
Président