CASE OF C. v. IRELAND
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 6
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 6
CASE OF C. v. IRELAND (CtEDO, 2012)
CAUZUL CU C. v. IRLAND (Declarația nr. 24643/08) JUDGMENT STRASBOURG 1 martie 2012 Această hotărâre este finală. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul C. v. Irlanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Dean Spielmann, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 7 februarie 2012, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 24643/08) împotriva Irlandei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național irlandez, dl C. („Reclamantul”), la 24 aprilie 2008. Președintele Secțiunii a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul de procedură).
Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Flanagan, un avocat practicant în Co. Galway. Guvernul irlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dl P. White, al Departamentului de Afaceri Externe. La 14 decembrie 2010, Președintele Secțiunii A treia a hotărât să anunte cererea Guvernului. FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Dublin. A fost profesor la o școală din Dublin în anii 1980. În iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de infracțiuni sexuale în 1982 în ceea ce privește A, B, C, D și E (minori și studenți din școală). La 5 octombrie 1998, el a fost returnat pentru proces. Procesul trebuia să înceapă în februarie 1999, dar a fost amânat (solicitarea reclamantului) din cauza publicității în jurul procesului.
Procesul a fost relistat pentru 15 noiembrie 1999: în acea dată a fost anulată inculparea (solicitarea reclamantului) astfel încât procesele consecutive separate să aibă loc în ceea ce privește fiecare reclamant. Procedura cu privire la A, B, C și D La 15 noiembrie 1999, procesul a decurs cu privire la acuzațiile formulate de A. Reclamantul a fost achitat nouă zile mai târziu. La 24 ianuarie 2000, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la B. Juriul a fost respins și procesul a fost restabilit pentru 22 mai 2000. La 22 martie 2000, reclamantul a fost judecat și condamnat pentru 2 conturi de agresiune sexuală a C și condamnat la patru ani de închisoare. 10. La 22 mai 2000, procesul privind reînceputul B. A fost achitat pentru o acuzație de viol, dar condamnat pentru cinci conturi de agresiune sexuală.
El a fost condamnat la patru ani de închisoare (un an din care a fost suspendat), pedeapsa consecutivă cu condamnarea în ceea ce privește C. Pe parcursul procesului, reclamantul a solicitat în mod eșuat să renunțe la acuzarea din motive de întârziere; la 22 mai 2000, el a primit permisiunea de a apela la refuzul de ședere; la 27 ianuarie 2003, Curtea de Apel Penal (CCA) a respins apelul său; în martie 2003, CCA a acordat reclamantului permis de a face apel la un punct de drept de importanță publică excepțională în fața Curții Supreme (art. 24 din Legea Curților de Justiție 1924); la 15 iunie 2006, Curtea Supremă a auzit recursul; și la 27 iulie 2006, hotărârea, respingând recursul, a fost eliberată.
11. La 26 iunie 2001, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la D. Acuzația a fost anulată din motive de întârziere (depunerea reclamantului). Procedura cu privire la E 12. E avea 12 ani la momentul presupuselor infracțiuni în 1982. Ea s-a plâns la poliție în iunie 1998. La 15 iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de agresiune indecentă împotriva Legii Penale (Rape) din 1981. După cum s-a menționat mai sus, la 5 octombrie 1998, el a fost remis la judecată pentru toate acuzațiile (studenții A-E) și procesul a fost suspendat până la 15 noiembrie 1999, în care s-au anulat acuzațiile.
13. Procesul privind E a fost înscris pentru 10 iunie 2002. Totuși, întrucât nu a fost disponibil niciun judecător, acesta a fost relistat pentru 12 ianuarie 2004. 14. La 6 Mai 2003 reclamantul a fost eliberat din închisoare (întâlnire după condamnarea împotriva C). 15. La 7 iulie 2003, reclamantul a solicitat un ex parte pe baza Curții Înalte pentru ca și a fost acordată, să se aplice prin revizuire judiciară pentru a interzice procedurile din motive de întârziere, din cauza presupusei infracțiuni, precum și pentru o ședere în cadrul procedurii respective, în așteptarea acțiunii de interdicție. La 10 februarie 2004, a fost pronunțată o declarație de opoziție. 16. La 11 martie 2005, Curtea Înaltă a hotărât (detaliată) că întârzierea în urmărirea acuzațiilor a fost astfel încât capacitatea reclamantului său de a apăra acuzațiile a fost, probabil, prejudecată, astfel încât să existe un risc de proces necorespunzător și a interzis procesul reclamantului.
17. În aprilie 2005, procurorul a apelat la Curtea Supremă. Avocatul a fost suspendat în mai multe ocazii, cu toate că datele și motivele nu sunt clare. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă a auzit recursul. La 4 martie 2008, hotărârea a fost pronunțată permițând recursul (curtea nu a fost convinsă că există un risc real sau grav de proces nedrept) astfel încât acuzația să poată continua. 18. La 20 octombrie 2008, reclamantul s-a declarat vinovat din cauza infracțiunii de agresiune indecentă a E. La 9 februarie 2009, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare. El a apelat împotriva condamnării susținând că această condamnare a constituit o condamnare consecutivă, în timp ce condamnarea concomitentă era practica în care infracțiunile au fost comise împotriva mai multe victime.
La 5 noiembrie 2009, CCA și-a respins argumentul, dar a suspendat ultimele 12 luni de condamnare sub formă de probă și terapie. 19. Reclamantul a fost eliberat din închisoare în iulie 2010. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI (LENGEREA PROCEDURILOR) 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii împotriva lui în legătură cu E a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada care va fi luată în considerare a început la 15 iulie 1998 și s-a încheiat la 5 noiembrie 2009. A durat astfel 11 ani și 4 luni pentru două nivele de competență.
Admisibilitatea 23. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și cu referire la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (de exemplu, McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, 10 septembrie 2010). 25. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 26. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI (FARITATEA PROCEDURILOR) 27. Reclamantul s-a mai plâns că ar fi nedrept să continue procedurile referitoare la E, deoarece nu va primi un proces echitabil având în vedere întârzierea menționată mai sus. Cu toate acestea, reclamantul a sugerat vinovat și nu a sugerat că acest motiv este altceva decât voluntar și informat: nu poate, prin urmare, pretinde că este o victimă de orice presupusă nedreptate procedurală. 28. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. III.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 30. Reclamantul a prezentat observații pe care le-a referit doar drept afirmații de satisfacție, dar care conțin observații cu privire la fondul numai. Prin urmare, reclamantul nu a prezentat la Curte niciun drept de satisfacție. Având în vedere art. 60 din Regulamentul de procedură și de procedură din 28 martie 2007 privind Just Satisfaction Claims, Curtea nu pronunța o atribuire în temeiul prezentei rubrici.
În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod uninosist plângerea privind durata excesivă a procedurii privind E admisibil și restul cererii inadmisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; respinge cererea reclamantului de satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 martie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.