CASE OF C. v. IRELAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Reasonable time)
CASE OF C. v. IRELAND (CtEDO, 2012)
CAUZUL CU C. v. IRLAND (Declarația nr. 24643/08) JUDGMENT STRASBOURG 1 martie 2012 Această hotărâre este finală. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul C. v. Irlanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Dean Spielmann, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 7 februarie 2012, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 24643/08) împotriva Irlandei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național irlandez, dl C. („Reclamantul”), la 24 aprilie 2008. Președintele Secțiunii a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul de procedură). Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Flanagan, un avocat practicant în Co. Galway. Guvernul irlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dl P. White, al Departamentului de Afaceri Externe. La 14 decembrie 2010, Președintele Secțiunii A treia a hotărât să anunte cererea Guvernului. FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Dublin. A fost profesor la o școală din Dublin în anii 1980. În iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de infracțiuni sexuale în 1982 în ceea ce privește A, B, C, D și E (minori și studenți din școală). La 5 octombrie 1998, el a fost returnat pentru proces. Procesul trebuia să înceapă în februarie 1999, dar a fost amânat (solicitarea reclamantului) din cauza publicității în jurul procesului. Procesul a fost relistat pentru 15 noiembrie 1999: în acea dată a fost anulată inculparea (solicitarea reclamantului) astfel încât procesele consecutive separate să aibă loc în ceea ce privește fiecare reclamant. Procedura cu privire la A, B, C și D La 15 noiembrie 1999, procesul a decurs cu privire la acuzațiile formulate de A. Reclamantul a fost achitat nouă zile mai târziu. La 24 ianuarie 2000, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la B. Juriul a fost respins și procesul a fost restabilit pentru 22 mai 2000. La 22 martie 2000, reclamantul a fost judecat și condamnat pentru 2 conturi de agresiune sexuală a C și condamnat la patru ani de închisoare. 10. La 22 mai 2000, procesul privind reînceputul B. A fost achitat pentru o acuzație de viol, dar condamnat pentru cinci conturi de agresiune sexuală. El a fost condamnat la patru ani de închisoare (un an din care a fost suspendat), pedeapsa consecutivă cu condamnarea în ceea ce privește C. Pe parcursul procesului, reclamantul a solicitat în mod eșuat să renunțe la acuzarea din motive de întârziere; la 22 mai 2000, el a primit permisiunea de a apela la refuzul de ședere; la 27 ianuarie 2003, Curtea de Apel Penal (CCA) a respins apelul său; în martie 2003, CCA a acordat reclamantului permis de a face apel la un punct de drept de importanță publică excepțională în fața Curții Supreme (art. 24 din Legea Curților de Justiție 1924); la 15 iunie 2006, Curtea Supremă a auzit recursul; și la 27 iulie 2006, hotărârea, respingând recursul, a fost eliberată. 11. La 26 iunie 2001, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la D. Acuzația a fost anulată din motive de întârziere (depunerea reclamantului). Procedura cu privire la E 12. E avea 12 ani la momentul presupuselor infracțiuni în 1982. Ea s-a plâns la poliție în iunie 1998. La 15 iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de agresiune indecentă împotriva Legii Penale (Rape) din 1981. După cum s-a menționat mai sus, la 5 octombrie 1998, el a fost remis la judecată pentru toate acuzațiile (studenții A-E) și procesul a fost suspendat până la 15 noiembrie 1999, în care s-au anulat acuzațiile. 13. Procesul privind E a fost înscris pentru 10 iunie 2002. Totuși, întrucât nu a fost disponibil niciun judecător, acesta a fost relistat pentru 12 ianuarie 2004. 14. La 6 Mai 2003 reclamantul a fost eliberat din închisoare (întâlnire după condamnarea împotriva C). 15. La 7 iulie 2003, reclamantul a solicitat un ex parte pe baza Curții Înalte pentru ca și a fost acordată, să se aplice prin revizuire judiciară pentru a interzice procedurile din motive de întârziere, din cauza presupusei infracțiuni, precum și pentru o ședere în cadrul procedurii respective, în așteptarea acțiunii de interdicție. La 10 februarie 2004, a fost pronunțată o declarație de opoziție. 16. La 11 martie 2005, Curtea Înaltă a hotărât (detaliată) că întârzierea în urmărirea acuzațiilor a fost astfel încât capacitatea reclamantului său de a apăra acuzațiile a fost, probabil, prejudecată, astfel încât să existe un risc de proces necorespunzător și a interzis procesul reclamantului. 17. În aprilie 2005, procurorul a apelat la Curtea Supremă. Avocatul a fost suspendat în mai multe ocazii, cu toate că datele și motivele nu sunt clare. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă a auzit recursul. La 4 martie 2008, hotărârea a fost pronunțată permițând recursul (curtea nu a fost convinsă că există un risc real sau grav de proces nedrept) astfel încât acuzația să poată continua. 18. La 20 octombrie 2008, reclamantul s-a declarat vinovat din cauza infracțiunii de agresiune indecentă a E. La 9 februarie 2009, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare. El a apelat împotriva condamnării susținând că această condamnare a constituit o condamnare consecutivă, în timp ce condamnarea concomitentă era practica în care infracțiunile au fost comise împotriva mai multe victime. La 5 noiembrie 2009, CCA și-a respins argumentul, dar a suspendat ultimele 12 luni de condamnare sub formă de probă și terapie. 19. Reclamantul a fost eliberat din închisoare în iulie 2010. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI (LENGEREA PROCEDURILOR) 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii împotriva lui în legătură cu E a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada care va fi luată în considerare a început la 15 iulie 1998 și s-a încheiat la 5 noiembrie 2009. A durat astfel 11 ani și 4 luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 23. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și cu referire la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (de exemplu, McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, 10 septembrie 2010). 25. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 26. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI (FARITATEA PROCEDURILOR) 27. Reclamantul s-a mai plâns că ar fi nedrept să continue procedurile referitoare la E, deoarece nu va primi un proces echitabil având în vedere întârzierea menționată mai sus. Cu toate acestea, reclamantul a sugerat vinovat și nu a sugerat că acest motiv este altceva decât voluntar și informat: nu poate, prin urmare, pretinde că este o victimă de orice presupusă nedreptate procedurală. 28. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 30. Reclamantul a prezentat observații pe care le-a referit doar drept afirmații de satisfacție, dar care conțin observații cu privire la fondul numai. Prin urmare, reclamantul nu a prezentat la Curte niciun drept de satisfacție. Având în vedere art. 60 din Regulamentul de procedură și de procedură din 28 martie 2007 privind Just Satisfaction Claims, Curtea nu pronunța o atribuire în temeiul prezentei rubrici. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod uninosist plângerea privind durata excesivă a procedurii privind E admisibil și restul cererii inadmisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; respinge cererea reclamantului de satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 martie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului