- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 martie 2012
- Stat pârât
- IRL
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
C. împotriva Irlandei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU C. v. IRLAND (Declarația nr. 24643/08) JUDGMENT STRASBOURG 1 martie 2012 Această hotărâre este finală. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul C. v. Irlanda, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Dean Spielmann, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 7 februarie 2012, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 24643/08) împotriva Irlandei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național irlandez, dl C. („Reclamantul”), la 24 aprilie 2008. Președintele Secțiunii a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul de procedură).
Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Flanagan, un avocat practicant în Co. Galway. Guvernul irlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dl P. White, al Departamentului de Afaceri Externe. La 14 decembrie 2010, Președintele Secțiunii A treia a hotărât să anunte cererea Guvernului. FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Dublin. A fost profesor la o școală din Dublin în anii 1980. În iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de infracțiuni sexuale în 1982 în ceea ce privește A, B, C, D și E (minori și studenți din școală). La 5 octombrie 1998, el a fost returnat pentru proces. Procesul trebuia să înceapă în februarie 1999, dar a fost amânat (solicitarea reclamantului) din cauza publicității în jurul procesului.
Procesul a fost relistat pentru 15 noiembrie 1999: în acea dată a fost anulată inculparea (solicitarea reclamantului) astfel încât procesele consecutive separate să aibă loc în ceea ce privește fiecare reclamant. Procedura cu privire la A, B, C și D La 15 noiembrie 1999, procesul a decurs cu privire la acuzațiile formulate de A. Reclamantul a fost achitat nouă zile mai târziu. La 24 ianuarie 2000, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la B. Juriul a fost respins și procesul a fost restabilit pentru 22 mai 2000. La 22 martie 2000, reclamantul a fost judecat și condamnat pentru 2 conturi de agresiune sexuală a C și condamnat la patru ani de închisoare. 10. La 22 mai 2000, procesul privind reînceputul B. A fost achitat pentru o acuzație de viol, dar condamnat pentru cinci conturi de agresiune sexuală.
El a fost condamnat la patru ani de închisoare (un an din care a fost suspendat), pedeapsa consecutivă cu condamnarea în ceea ce privește C. Pe parcursul procesului, reclamantul a solicitat în mod eșuat să renunțe la acuzarea din motive de întârziere; la 22 mai 2000, el a primit permisiunea de a apela la refuzul de ședere; la 27 ianuarie 2003, Curtea de Apel Penal (CCA) a respins apelul său; în martie 2003, CCA a acordat reclamantului permis de a face apel la un punct de drept de importanță publică excepțională în fața Curții Supreme (art. 24 din Legea Curților de Justiție 1924); la 15 iunie 2006, Curtea Supremă a auzit recursul; și la 27 iulie 2006, hotărârea, respingând recursul, a fost eliberată.
11. La 26 iunie 2001, a început procesul cu privire la acuzațiile referitoare la D. Acuzația a fost anulată din motive de întârziere (depunerea reclamantului). Procedura cu privire la E 12. E avea 12 ani la momentul presupuselor infracțiuni în 1982. Ea s-a plâns la poliție în iunie 1998. La 15 iulie 1998, reclamantul a fost acuzat de agresiune indecentă împotriva Legii Penale (Rape) din 1981. După cum s-a menționat mai sus, la 5 octombrie 1998, el a fost remis la judecată pentru toate acuzațiile (studenții A-E) și procesul a fost suspendat până la 15 noiembrie 1999, în care s-au anulat acuzațiile.
13. Procesul privind E a fost înscris pentru 10 iunie 2002. Totuși, întrucât nu a fost disponibil niciun judecător, acesta a fost relistat pentru 12 ianuarie 2004. 14. La 6 Mai 2003 reclamantul a fost eliberat din închisoare (întâlnire după condamnarea împotriva C). 15. La 7 iulie 2003, reclamantul a solicitat un ex parte pe baza Curții Înalte pentru ca și a fost acordată, să se aplice prin revizuire judiciară pentru a interzice procedurile din motive de întârziere, din cauza presupusei infracțiuni, precum și pentru o ședere în cadrul procedurii respective, în așteptarea acțiunii de interdicție. La 10 februarie 2004, a fost pronunțată o declarație de opoziție. 16. La 11 martie 2005, Curtea Înaltă a hotărât (detaliată) că întârzierea în urmărirea acuzațiilor a fost astfel încât capacitatea reclamantului său de a apăra acuzațiile a fost, probabil, prejudecată, astfel încât să existe un risc de proces necorespunzător și a interzis procesul reclamantului.
17. În aprilie 2005, procurorul a apelat la Curtea Supremă. Avocatul a fost suspendat în mai multe ocazii, cu toate că datele și motivele nu sunt clare. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă a auzit recursul. La 4 martie 2008, hotărârea a fost pronunțată permițând recursul (curtea nu a fost convinsă că există un risc real sau grav de proces nedrept) astfel încât acuzația să poată continua. 18. La 20 octombrie 2008, reclamantul s-a declarat vinovat din cauza infracțiunii de agresiune indecentă a E. La 9 februarie 2009, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare. El a apelat împotriva condamnării susținând că această condamnare a constituit o condamnare consecutivă, în timp ce condamnarea concomitentă era practica în care infracțiunile au fost comise împotriva mai multe victime.
La 5 noiembrie 2009, CCA și-a respins argumentul, dar a suspendat ultimele 12 luni de condamnare sub formă de probă și terapie. 19. Reclamantul a fost eliberat din închisoare în iulie 2010. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI (LENGEREA PROCEDURILOR) 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii împotriva lui în legătură cu E a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada care va fi luată în considerare a început la 15 iulie 1998 și s-a încheiat la 5 noiembrie 2009. A durat astfel 11 ani și 4 luni pentru două nivele de competență.
Admisibilitatea 23. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și cu referire la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (de exemplu, McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, 10 septembrie 2010). 25. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 26. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI (FARITATEA PROCEDURILOR) 27. Reclamantul s-a mai plâns că ar fi nedrept să continue procedurile referitoare la E, deoarece nu va primi un proces echitabil având în vedere întârzierea menționată mai sus. Cu toate acestea, reclamantul a sugerat vinovat și nu a sugerat că acest motiv este altceva decât voluntar și informat: nu poate, prin urmare, pretinde că este o victimă de orice presupusă nedreptate procedurală. 28. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. III.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 30. Reclamantul a prezentat observații pe care le-a referit doar drept afirmații de satisfacție, dar care conțin observații cu privire la fondul numai. Prin urmare, reclamantul nu a prezentat la Curte niciun drept de satisfacție. Având în vedere art. 60 din Regulamentul de procedură și de procedură din 28 martie 2007 privind Just Satisfaction Claims, Curtea nu pronunța o atribuire în temeiul prezentei rubrici.
În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod uninosist plângerea privind durata excesivă a procedurii privind E admisibil și restul cererii inadmisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; respinge cererea reclamantului de satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 martie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF C. v. IRELAND (Application no. 24643/08) JUDGMENT STRASBOURG 1 March 2012 This judgment is final. It may be subject to editorial revision. In the case of C. v. Ireland, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Mark Villiger, President, Dean Spielmann, André Potocki, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 7 February 2012, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 24643/08) against Ireland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Irish national, Mr C. (“the applicant”), on 24 April 2008. The President of the Section acceded to the applicant’s request not to have his name disclosed (Rule 47 § 3 of the Rules of Court).
The applicant was represented by Mr B. Flanagan, a solicitor practising in Co. Galway. The Irish Government (“the Government”) were represented by their Co-Agent, Mr P. White, of the Department of Foreign Affairs.
On 14 December 2010 the President of the Third Section decided to give notice of the application to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1954 and lives in Dublin. He was a teacher at a school in Dublin in the 1980s.
In July 1998 the applicant was charged with sexual offences in 1982 as regards A, B, C, D and E (minors and students in the school).
On 5 October 1998 he was returned for trial. The trial was due to commence in February 1999 but it was adjourned (the applicant’s request) due to publicity surrounding the trial. The trial was re-listed for 15 November 1999: on that date the indictment was severed (the applicant’s request) so that separate consecutive trials would take place as regards each complainant. 1. Proceedings concerning A, B, C and D
On 15 November 1999 the trial proceeded on the charges raised by A. The applicant was acquitted nine days later.
On 24 January 2000 the trial on charges concerning B began. The jury was dismissed and the trial was reset for 22 May 2000.
On 22 March 2000 the applicant was tried and convicted of 2 counts of sexual assault of C and sentenced to four years’ imprisonment.
On 22 May 2000 the trial concerning B recommenced. He was acquitted of a charge of rape but convicted on five counts of sexual assault. He was sentenced to four years’ imprisonment (one year of which was suspended), which sentence was to run concurrently with the sentence in respect of C. During the trial the applicant had unsuccessfully applied to stay the indictment on grounds of delay; on 22 May 2000 he was accorded leave to appeal the refusal of the stay; on 27 January 2003 the Court of Criminal Appeal (“CCA”) dismissed his appeal; in March 2003 the CCA granted the applicant leave to appeal on a point of law of exceptional public importance to the Supreme Court (section 24 of the Courts of Justice Act 1924); on 15 June 2006 the Supreme Court heard the appeal; and on 27 July 2006 judgment, dismissing the appeal, was delivered.
On 26 June 2001 the trial on the charges concerning D began. The indictment was quashed on grounds of delay (the applicant’s application). 2. Proceedings concerning E
E was 12 years of age at the time of the alleged offences in 1982. She complained to the police in June 1998. On 15 July 1998 the applicant was charged with indecent assault contrary to the Criminal Law (Rape) Act 1981. As noted above, on 5 October 1998 he was returned for trial on all charges (students A-E) and the trial was adjourned to 15 November 1999, on which date the indictments were severed.
The trial concerning E was listed for 10 June 2002. However, since no judge was available, it was re-listed for 12 January 2004.
On 6 May 2003 the applicant was released from prison (sentence following conviction on offences against C).
On 7 July 2003 the applicant applied on an ex parte basis to the High Court for, and was granted, leave to apply by way of judicial review to prohibit the proceedings on grounds of delay since the alleged offence as well as for a stay on those proceedings pending the prohibition action. On 10 February 2004 a statement of opposition was delivered.
On 11 March 2005 the High Court ruled (detailed judgment) that the delay in pursuing the charges was such that his applicant’s ability to defend the charges had probably been prejudiced so that there was a risk of an unfair trial and it prohibited the applicant’s prosecution.
In April 2005 the prosecution appealed to the Supreme Court. The appeal was adjourned on a number of occasions, although the dates and reasons are not clear. On 20 December 2007 the Supreme Court heard the appeal. On 4 March 2008 judgment was delivered allowing the appeal (the court not being satisfied that there was a real or serious risk of an unfair trial) so that the prosecution could proceed.
On 20 October 2008 the applicant pleaded guilty to the offence of indecent assault of E. On 9 February 2009 he was sentenced to 3 years’ imprisonment. He appealed against sentence arguing that that sentence amounted to a consecutive sentence whereas concurrent sentences were the practice where offences were committed against several victims. On 5 November 2009 the CCA rejected his argument, but suspended the last 12 months of his sentence subject to probation and therapy.
The applicant was released from prison in July 2010. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION (LENGTH OF PROCEEDINGS)
20. The applicant complained that the length of the proceedings against him concerning E was incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of ... any criminal charge against him everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 15 July 1998 and ended on 5 November 2009. It thus lasted 11 years and 4 months for two levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities (see, among many other authorities, Pélissier and Sassi v. France [GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II). The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (for example, McFarlane v. Ireland [GC], no. 31333/06, 10 September 2010).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION (FAIRNESS OF PROCEEDINGS)
27. The applicant further complained that it would be unfair to continue the proceedings concerning E because he would not receive a fair trial given the above-noted delay. However, the applicant pleaded guilty and did not suggest that that plea was anything other than voluntary and informed: he cannot therefore claim to be a victim of any alleged procedural unfairness.
It follows that this complaint is incompatible ratione personae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
29. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
The applicant submitted observations which he referred to as just satisfaction claims but which contained observations on the merits only. The applicant has not therefore made any just satisfaction submissions to the Court. Having regard to Rule 60 of the Rules of Court and the Practice Direction of 28 March 2007 on Just Satisfaction Claims, the Court makes no award under this heading.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings concerning E admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Dismisses the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 1 March 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Mark Villiger Deputy Registrar President