SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 8101/08 ERDE ENDUSTR Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 februarie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 15 aprilie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Societatea reclamantă, Erde Endüstriyel .nșaat Mühendislik Sanayi Ticaret Limited Schirketi, este o societate turcă, al cărei sediu social se află la Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul A. G. Coșkun, avocat în Ankara. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează. La 14 august 1996, societatea reclamantă a introdus o acțiune în despăgubire împotriva unei alte societăți în fața instanței de comerț din Ankara (inclusiv instanța judecătorească din 29 mai 2008). Prin hotărârea din 29 mai 2008, instanța a acordat societății reclamante un câștig parțial de cauză. Prin hotărârea din 6 martie 2009, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, societatea reclamantă se plânge de durata procedurii civile. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceasta se plânge și de încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale. 1 din Convenție, ale cărei pasaje relevante sunt astfel formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În plus, guvernul a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului suma de 8 000 (88 000) EUR, acoperind orice prejudiciu material și moral, precum și 500 (cinci cenți) EUR, acoperind toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, sume pe care le consideră adecvate în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul consideră că procedura internă inițiată de reclamant a trecut printr-o durată excesivă în sensul jurisprudenței bine stabilite a Curții (Daneshpayeh c. Turcia, nr 21086/04, 16 iulie 2009). Prin scrisoarea din 23 august 2011, societatea reclamantă se opune ofertei guvernului și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii, aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o moțiune din rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, Van Houten c. Țările de Jos (radiație), n 25149/03, § 33, CEDH 2005-IX, Sindicat suedez al angajaților transporturilor c. Suedia (radiație), 53507/99, § 24, 18 iulie 2006, Kalanyos și alții c. România , n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007, Stark și alții c. Finlanda (radiation), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007, Gloria-Nouvella Wachmann-Gugui c. România (dec.), n 37161/06, 11 mai 2010 și 368/lyas Karal c. Turcia (dec.), n 44655/09, 29 martie 2011). Curtea ia notă de faptul că cauza comunicată guvernului pârât în prezenta cauză se referea la durata unei proceduri civile inițiate în fața instanțelor naționale. Aceasta a precizat deja într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, natura și amploarea obligațiilor statelor pârâte în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 131 și 160, CEDH 2000 XI, Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 31 și 39, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin étolak c. Turcia, n 60176/00, § 81 și 107, 30 mai 2006, Ay În cazul de față, având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii (art. 37 § in fine) În sfârșit, Curtea amintește că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovic c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 1, având în vedere durata procedurii civile urmate în speță. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, în măsura în care t ă ț ii nu se află absorbite de cel formulat sub unghiul articolului 6 alineatul (1) și unde era competentă să cunoască a c ț i uni le formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Protocolul nr. Prin urmare, trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate decise în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la t ă ț ii întemeiat pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Personal adjunct Președinte
Requête n
o
8101/08
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 mars 2012 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
András Sajó,
Paulo Pinto de Albuquerque,
juges,
et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 février 2008,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 15 avril 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La société requérante, Erde Endüstriyel İnșaat Mühendislik Sanayi Ticaret Limited Șirketi, est une société turque, dont le siège social se trouve à Ankara. Elle est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
Les faits de la cause peuvent se résumer comme suit.
Le 14 août 1996, la société requérante introduisit une action en indemnisation contre une autre société devant le tribunal de commerce d’Ankara («
le tribunal
»).
Par un jugement du 29 mai 2008, le tribunal donna partiellement gain de cause à la société requérante.
Par un arrêt du 6 mars 2009, la Cour de cassation confirma ce jugement.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante se plaint de la durée de la procédure civile.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, elle se plaint également d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.
A.
Sur la durée de la procédure
La société requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu l’article
6 §
1 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Les tentatives de règlement amiable n’ayant pas abouti, par une lettre du 15 avril 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il souhaitait formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant (...) la somme de 8
000 (huit mille) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Par une lettre du 23 août 2011, la société requérante s’est opposée à l’offre du Gouvernement et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du Gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
Van Houten c. Pays-Bas
(radiation), n
o
Syndicat suédois des employés des transports c. Suède
(radiation), n
o
53507/99, § 24, 18 juillet 2006,
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, § 25, 26 avril 2007,
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007,
Stark et autres c.
Finlande
(radiation), n
o
39559/02, § 23, 9 octobre 2007,
Gloria-Nouvella Wachmann-Gugui c. Roumanie
(déc.), n
o
37161/06, 11 mai 2010, et
İlyas
Karal c.
Turquie
(déc.), n
o
44655/09, 29 mars 2011).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement défendeur dans la présente affaire portait sur la durée d’une procédure civile engagée devant les juridictions nationales. Elle a déjà précisé dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, la nature et l’étendue des obligations des Etats défendeurs en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’être jugé dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, §§ 131 et 160, CEDH 2000
‑
XI,
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, §§ 31 et 39, 22
décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c. Turquie
, n
o
60176/00, §§ 81 et 107, 30
mai 2006,
Ayık c. Turquie
, n
o
10467/02, §§ 26 et 32, 21 octobre 2008, et
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 29 et 38, 16 juillet 2009).
En l’espèce, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 §
1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur le droit au respect des biens
La société requérante dénonçait en outre une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison de la durée de la procédure civile suivie en l’espèce.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, dans la mesure où le grief ne se trouve pas absorbé par celui formulé sous l’angle de l’article 6 § 1 et où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par le Protocole n
o
1.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président