CASE OF PASCU v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.03.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF PASCU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

Decizia nr. 31564/04, de către Neculai PASCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 martie 2012 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 august 2004, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul român, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE, dl Neculai Pascu, este un cetățen român care s-a născut în 1955 și trăiește în Boldu. Guvernul român („Guvernul român”) Guvernul” a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 februarie 2002, reclamantul a fost arestat de poliția Galați cu acuzația de a accepta sau de a solicita mită. El a fost plasat în Galați La 17 septembrie 2002, a fost eliberat din închisoare pentru motive medicale. Într-o hotărâre din 10 februarie 2004, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a constatat că reclamantul a fost acuzat și condamnat la doi ani de închisoare. La 24 mai 2004, reclamantul a fost dus înapoi la Galați. Închisoare pentru executarea condamnării la închisoare. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus o cerere de suspendare a condamnării la închisoare pentru motive medicale și din cauza situației financiare dificile ale familiei sale. La 8 septembrie 2004, județul Galați a respins Tribunalul său cererea din motivele că a refuzat să fie examinată de un expert legist și că situația financiară a familiei sale nu este atât de dificilă. Appelul depus de reclamant la apelul Curții de Galați a fost respins la 8 noiembrie 2004 și hotărârea instanței de primă instanță a devenit finală, deoarece reclamantul nu a depus un recurs asupra punctelor de drept. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție în centrul de detenție al poliției din Galați și în închisoarea Galați erau necorespunzătoare. El a referit în principal la condițiile de detenție în celulă nr. 309 la care a fost transferat din centrul medical al închisorii la 23 august 2004. Celula a avut 18 metri pătrați și a fost ocupată de douăzeci de prizonieri. Potrivit reclamantului, nefumător, el a fost reținut cu deținuți care fumau țigări toată ziua în interiorul celulei. El a susținut că astmul bronchial s-a înrăutățit din cauza condițiilor în care a fost păstrat. El a susținut, de asemenea, că datorită condițiilor neadecvate oferite de închisoare, el a trebuit să primească vizitatorii săi într-o cameră de 5 pătrați a adăugat că conversațiile sale telefonice au fost, de asemenea, private de orice intimitate, deoarece personalul închisorii a ascultat cu atenție. 11. El a fost eliberat din închisoare la 1 martie 2005, după executarea condamnării sale. 12. La 18 martie 2009, Guvernul a furnizat Curtei informații factuale privind condițiile de detenție ale reclamantului și un raport medical detaliat. Legea și practica internă relevantă 13. Legislația internă privind executarea condamnărilor, în special Legea nr. 23/1969, Ordinările de urgență nr. 56/2003 („Ordinitatea nr. 56/2003”) și Legea nr. 275/2006 sunt descrise în Petrea România (n. 4792/03, §§ 22-23, 29 aprilie 2008). 14. Ordinul nr. 56/2003 a declarat, în art. 3, că deținuții aveau dreptul de a înainta o instanță de primă instanță cu privire la măsurile de punere în aplicare luate de autoritățile închisorii în legătură cu drepturile lor. Acest lucru a fost abrogat și înlocuit prin Legea nr. 275 din 20 iulie. 2006, care restituie conținutul articolului 3 menționat mai sus, în art. 38, cu condiția ca un judecător să aibă competență asupra plângerilor de către prizonieri condamnați împotriva măsurilor luate de autoritățile de închisoare. COMPLAINTS Plainte formulate în prima scrisoare a reclamantului din 12 august 2004 15. În baza articolului 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale ale detenției sale și de lipsa unui tratament medical adecvat pentru perioada între 21 februarie și 17 septembrie 2002. 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale ale detenției sale în închisoarea Galați pentru perioada cuprinsă între 24 mai 2004 și 1 martie 2005, conform aceluiași articol, el a afirmat că, în ciuda stării sale severe de sănătate (a suferit de cardiopatie ischemică, astm bronchial și hidrocele) nu a primit tratamentul medical adecvat în timpul detenției sale pentru perioadele între 21 februarie și 17 septembrie 2002 și între 24 mai 2004 și 1 martie 2005. 17. În ceea ce privește ambele perioade de detenție, el s-a plâns de o încălcare a art. 8 din Convenție, în măsura în care nu avea intimitate atunci când și-a primit vizitele de familie și în timpul conversațiilor telefonice. 18. În conformitate cu art. 1 din Convenție, el s-a plâns de rezultatul procedurii penale împotriva lui. 19. El s-a plâns în temeiul art. 1 și 3 din Convenție că a fost arestat ilegal și necorespunzător. În special, el susține că decizia de a-l aresta nu a fost suficient de motivată și că detenția anterioară a durat prea mult. art. 3 din Convenția 20. detenție în sediul Poliției Galați și în închisoarea Galați între 21 februarie și 17 septembrie 2002 și între 24 mai 2004 și 1 martie 2005. El s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui tratament medical adecvat. El a bazat în substanță pe art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” Guvernul a susținut că reclamantul nu a respectat regulile de șase luni în măsura în care plângerea sa a făcut referire la condițiile de detenție, susținând că reclamantul s-a plâns numai în scrisoarea din 6 noiembrie 2005, în timp ce a fost eliberat din închisoare la 1 martie 2005. 22. Reclamantul nu a făcut trimitere în observațiile sale la obiecția astfel susținută de Guvern. 23. Curtea reiterează că obiectul termenului de șase luni în temeiul articolului 35 este de a promova securitatea juridică, asigurându-se că cazurile care pun problemele în aplicare în temeiul Convenției sunt tratate într-un timp rezonabil și că deciziile trecute nu sunt deschise continuu la contestație. Normea oferă, de asemenea, timp posibil reclamantului pentru a examina dacă să depună o cerere și, dacă este cazul, să decidă cu privire la plângeri și argumentele specifice care urmează să fie formulate (a se vedea, de exemplu, Worm c. Austria , 29 august 1997, §§ 32-33, Raportul Hotărârilor și Hotărârilor 1997-V). 24. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenției sale cu referire la două perioade. Prima perioadă de detenție a început la 21 februarie 2002 și s-a încheiat la 17 septembrie 2002 când reclamantul a fost eliberat din închisoare pentru motive medicale. A doua perioadă de detenție a avut loc între 24 mai 2004 și 1 martie 2005. 25. Curtea constată că reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile primei sale perioade de detenție în scrisoarea sa inițială din 12 august 2004, la mai mult de șase luni de la eliberarea sa din închisoare la 17 septembrie. 2002. El s-a plâns în legătură cu condițiile celei de-a doua perioade de detenție din scrisoarea sa ulterioară din 6 noiembrie 2005, mai mult de șase luni de la eliberarea sa din închisoare la 1 martie 2005. 26. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că plângerea privind condițiile de detenție în ceea ce privește ambele perioade de detenție a fost depusă mai mult de șase luni de la data în care situația se plângea de încheiat (a se vedea Rosengren c. România (dec.), nr. 70786/01, 27 aprilie 2004). Rezultă că această parte a plângerii a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 1 și 4 din Convenție. Tratament medical în detenție 27. Guvernul a formulat o opoziție preliminară de neepuizare a căilor de recurs interne, în măsura în care reclamantul nu s-a plângut autorităților de lipsa unui tratament medical adecvat pe baza Ordinării nr. 56/2003. 28. Reclamantul nu a prezentat nicio observație în acest sens. 29. Curtea constată că în cazul Petrea , citat mai sus, a concluzionat că înainte de intrarea în vigoare a Ordinării nr. 56/2003, la 27 iunie 2003, nu a existat nici un remediu eficace pentru situații cum ar fi cel care s-a plâns de către reclamant. Cu toate acestea, după această dată, persoanele aflate în situația reclamantului au avut un remediu eficace pentru a se plânge despre presupusa lipsă de tratament medical, chiar dacă cererile lor au fost deja în așteptare cu Curtea la data respectivă (a se vedea Petrea , citată mai sus §§§). 35-36). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze din concluziile pe care le-a ajuns în Petrea 30. Curtea constată că reclamantul nu a depus o plângere cu privire la lipsa unui tratament medical adecvat pe baza Ordinării nr. 56/2003, dar a solicitat amânarea condamnării la închisoare, din cauza faptului că tratamentul medical de care are nevoie nu poate fi furnizat de spitalele de închisoare. El și-a bazat cererea pe art. 453 din Codul de Procedură Penală din România. 31. Deși Curtea nu este convinsă de necesitatea depunerii unei alte cereri pe baza Ordinării nr. 56/2003, cu în mare parte același obiect ca cererea de amânare a condamnării la închisoare, și anume de a stabili dacă condițiile de la care reclamantul a suferit ar fi putut fi tratate în spitalele de închisoare (a se vedea Aharon Schwarz România , nr. 28304/02, § 95, 12 ianuarie 2010), consideră că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne deoarece nu a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva deciziei din 8 noiembrie 2004 de respingere a recursului său (a se vedea punctul 8 de mai sus). Prin urmare, partea plângerii privind presupusa lipsă de tratament medical după 27 iunie 2003 ar trebui respinsă pentru neîntrerupt În ceea ce privește perioada de înaintea intrării în vigoare a Ordinului nr. 56/2003, Curtea constată că reclamantul și-a formulat plângerea privind presupusul lipsă de tratament medical între 21 februarie 2002 și 17 septembrie 2003 numai în prima sa scrisoare adresată Curții la 12 august 2004. 33. Prin urmare, Curtea consideră că plângerea a fost depusă mai mult de șase luni de la data în care s-a încheiat situația, în urma că această parte a plângerii a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 35 1 și 4 din Convenție. De asemenea, reclamantul se plângea că dreptul său de a respecta viața sa privată a fost pus în pericol, deoarece autoritățile nu i-au permis nici o intimitate să primească vizite și să aibă conversații telefonice în timpul detenției. El se bazează pe art. 8 din Convenție, care spune așa: „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa (...). 35. Guvernul a invocat un motiv de neobservanță a reglementării de șase luni, motivând că reclamantul s-a plângut de lipsa vieții private numai în scrisoarea sa din 6 noiembrie 2005. 36. Curtea observă că reclamantul s-a plângut de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private la 6 noiembrie 2005, la mai mult de șase luni de la eliberarea sa din închisoare la 1 martie 2005. 37. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că plângerea a fost depusă mai mult de șase luni de la data în care situația se plângea de încheiat. Rezultă că această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu articolele 35 1 și 4 din Convenție. Alte plângeri 38. În ceea ce privește toate celelalte plângeri formulate de reclamant în temeiul articolelor 5 și 6 din Convenție, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale. În consecință, aceste plângeri sunt întemeiate în mod evident bolnave și trebuie respinse în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului