CASE OF PASCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
CASE OF PASCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2012)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secția a treia
DECIZIE
Cererea nr.
31564/04 prezentată de Neculai PASCU împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 6 martie 2012 într-o cameră compusă din Ján Šikuta,
președinte,
Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi,
judecători,
și Marialena Tsirli,
grefier adjunct de secție
,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 12 august 2004,
având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant,
având în vedere comentariile făcute de Guvernul României,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
În fapt
Reclamantul, Neculai Pascu, este un resortisant român, născut în 1955 și cu domiciliul la Boldu. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horațiu
Radu.
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează.
La 21 februarie 2002, reclamantul a fost arestat preventiv de Poliția Galați, sub acuzarea de luare de mită. A fost plasat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Galați până la 28 februarie 2002, când a fost transferat la Penitenciarul Galați.
La 17 septembrie 2002, a fost eliberat din închisoare pentru motive medicale.
Prin hotărârea din 10 februarie 2004, Înalta Curte de Justiție și Casație l-a găsit pe reclamant vinovat și l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
La 24 mai 2004, reclamantul a fost dus înapoi la Penitenciarul Galați
pentru executarea pedepsei.
La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale și din cauza situației financiare dificile a familiei sale.
La 8 septembrie 2004, Tribunalul Galați i-a respins cererea cu motivarea că a refuzat să fie examinat de un expert medico-legal și că situația financiară a familiei sale nu era atât de dificilă. Apelul introdus de reclamant în fața Curții de Apel Galați a fost respins la 8 noiembrie 2004, iar hotărârea instanței de fond a rămas definitivă, prin nerecurare.
Conform susținerilor reclamantului, condițiile de detenție la Inspectoratul Județean de Poliție Galați și la Penitenciarul Galați erau necorespunzătoare. Acesta a făcut referire, în special, la condițiile de detenție din celula nr. 309 în care a fost transferat din cabinetul medical al închisorii la 23 august 2004. Celula avea 18 m
2
și era ocupată de douăzeci de deținuți. Erau doar douăsprezece paturi în celulă.
Conform reclamantului, care era nefumător, era închis împreună cu alți deținuți care fumau toată ziua în celulă. Acesta a susținut că astmul bronșic i s-a înrăutățit din cauza condițiilor în care a fost deținut. De asemenea, a pretins că, din cauza condițiilor improprii oferite de închisoare, a trebuit să-și primească vizitele într-o încăpere de numai 5 m
2
în care mai erau alți șapte deținuți ce primeau vizitatori în același timp. A adăugat că, în permanență, conversațiile sale telefonice au fost private de intimitate fiind ascultate de personalul închisorii.
A fost eliberat din închisoare la 1 martie 2005, după executarea pedepsei.
La 18 martie 2009, Guvernul a furnizat Curții informații faptice privind condițiile de detenție ale reclamantului și un raport medical detaliat.
B. Dreptul și practica interne relevante
Legislația internă privind executarea hotărârilor, în special Legea nr. 23/1969, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 și Legea nr. 275/2006, sunt descrise în hotărârea
Petrea împotriva României
(nr. 4792/03, pct. 22-23, 29 aprilie 2008).
Potrivit art. 3 din OUG nr.
56/2003, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătorie împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administrația penitenciarului. OUG nr. 56/2003 a fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 275 din 20 iulie 2006, care reia conținutul art. 3 menționat la art. 38, potrivit căruia împotriva măsurilor luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Capete de cerere
A. Capete de cerere invocate în prima scrisoare a reclamantului din 12 august 2004
În temeiul art. 3 din convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale de detenție și de lipsa unui tratament medical adecvat în perioada 21 februarie – 17
septembrie 2002.
B. Capete de cerere invocate în scrisoarea din 6 noiembrie 2005
În temeiul art. 3 din convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale în care a fost deținut în Penitenciarul Galați în perioada 24
mai 2004 – 1 martie 2005. În baza aceluiași articol, a reclamat faptul că, în ciuda stării sale medicale grave (suferea de cardiopatie ischemică, astm bronșic și hidrocel) nu a primit un tratament medical adecvat pe durata detenției sale în perioadele 21
februarie – 17 septembrie 2002 și 24
mai 2004 – 1
martie 2005.
În ceea ce privește ambele perioade de detenție, se plânge de încălcarea art. 8 din convenție în măsura în care nu a avut parte de nici un fel de intimitate când primea vizite de la familia sa și în timpul conversațiilor sale telefonice.
În temeiul art. 6 § 1 din convenție, s-a plâns de durata procesului penal împotriva sa.
A reclamat, în temeiul art. 5 § 1 și 3 din convenție, arestarea sa ilegală și cercetarea abuzivă. Acesta a reclamat, în special, că mandatul de arestare nu a fost suficient justificat și că arestarea preventivă a durat prea mult.
În drept
A. Cu privire la art. 3 din Convenție
Reclamantul s-a plâns de condițiile materiale de detenție de la Inspectoratul de Poliție Galați și Penitenciarul Galați în perioadele 21
februarie – 17
septembrie
2002 și 24
mai 2004 – 1
martie 2005. A reclamat, de asemenea, lipsa unui tratament medical adecvat. În esență, acesta a invocat art. 3 din Convenție, formulat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Condițiile materiale de detenție
Guvernul a considerat că reclamantul nu a respectat termenul de șase luni în măsura în care capătul său de cerere se referă la condițiile de detenție. A pretins că reclamantul s-a plâns de condițiile respective numai în scrisoarea din 6 noiembrie 2005, acesta fiind eliberat din închisoare la 1 martie 2005.
Reclamantul nu a făcut referire în observațiile sale la excepția astfel ridicată de Guvern.
Curtea reiterează că scopul termenului de șase luni prevăzut de art.
35 este de a promova certitudinea juridică, asigurând că acele cauze care ridică probleme în temeiul convenției sunt analizate într-un termen rezonabil și că deciziile din trecut nu pot face la infinit obiectul unor recursuri. De asemenea, aceste prevederi îi acordă eventualului reclamant timpul să ia în considerare depunerea unei cereri și, în caz afirmativ, să decidă cu privire la capetele de cerere și argumentele specifice care trebuie invocate (a se vedea, de exemplu,
Worm împotriva Austriei
, 29 august 1997, pct.
32-33,
Culegere de hotărâri și decizii,
1997-V).
Curtea observă că reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție cu referire la două perioade. Prima perioadă a detenției a început la 21 februarie 2002 și s-a terminat la 17
septembrie 2002, când reclamantul a fost eliberat din închisoare din motive medicale. A
doua perioadă de detenție a fost între 24 mai 2004 și 1 martie 2005.
Curtea reține că reclamantul s-a plâns de condițiile din prima perioadă de detenție în prima sa scrisoare din 12
august
2004, după mai mult de șase luni de la eliberarea din închisoare la 17
septembrie
A reclamat condițiile celei de-a doua perioade de detenție în următoarea sa scrisoare din 6
noiembrie 2005, după mai mult de șase luni de la eliberarea din închisoare la 1
martie 2005.
Prin urmare, ținând seama de cele menționate, Curtea consideră că capătul de cerere cu privire la condițiile de detenție din ambele perioade a fost introdus după mai mult de șase luni de la data la care situația reclamată a încetat [a se vedea
Rosengren împotriva
României
(dec.), nr.
70786/01, 27
aprilie 2004].
Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din convenție.
Tratamentul medical în timpul detenției
Guvernul a ridicat excepția preliminară pentru neepuizarea căilor de atac interne, atât timp cât reclamantul nu s-a plâns autorităților de lipsa unui tratament medical adecvat în baza OUG nr.
56/2003.
Reclamantul nu a prezentat observații în această privință.
În cauza
Petrea,
citată anterior, Curtea a concluzionat că, înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 56/2003, la 27 iunie 2003, nu exista nicio cale de atac eficientă pentru situații precum cea invocată de reclamant. Cu toate acestea, după data respectivă, persoanele aflate în situația reclamantului au avut la dispoziție o cale de atac eficientă pentru a se plânge de pretinsa lipsă de tratament medical, chiar dacă cererile lor erau deja
pendinte
pe rolul Curții la momentul respectiv (a se vedea
Petrea
, citată anterior, pct. 35-36). Curtea nu observă niciun motiv pentru a nu ține seama, în speță, de concluziile din cauza
Petrea
.
Curtea reține că reclamantul nu a formulat o plângere privind lipsa unui tratament medical adecvat în baza OUG
nr.
56/2003, ci a cerut întreruperea executării pedepsei cu închisoarea pe motiv că tratamentul medical de care avea nevoie nu putea fi acordat într-un penitenciar-spital. Și-a întemeiat cererea pe art. 453 C. proc. pen.
Deși Curtea nu este convinsă de necesitatea depunerii unei alte cereri în temeiul OUG nr. 56/2003 cu același obiect ca și cererea de întrerupere a executării pedepsei, și anume pentru stabilirea faptului că bolile de care reclamantul suferea ar fi putut fi tratate într-un penitenciar-spital (a se vedea
Aharon
Schwarz
împotriva
României
, nr. 28304/02, pct.
95, 12
ianuarie 2010), consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne deoarece nu a formulat recurs împotriva hotărârii din 8
noiembrie 2004 prin care i-a fost respinsă acțiunea (a se vedea supra, pct. 8).
Prin urmare, reiese că respectivul capăt de cerere privind pretinsa lipsă de tratament medical după 27
iunie
2003 trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne în conformitate cu cauza
Petrea
, citată anterior.
Cât despre perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr.
56/2003, Curtea reține că reclamantul a formulat plângerea privind pretinsa lipsă de tratament medical în perioada 21
februarie 2002 – 17 septembrie 2003 numai în prima scrisoare adresată Curții la 12 august 2004.
Prin urmare, Curtea consideră că capătul de cerere a fost introdus după mai mult de șase luni de la data la care situația reclamată a încetat.
Rezultă că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din convenție.
B. Cu privire la art. 8 din Convenție
Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private, deoarece autoritățile nu i-au permis nici un fel de intimitate a vizitelor primite și a conversațiilor telefonice în perioada detenției. Acesta a invocat art. 8 din Convenție, formulat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale [...].
Guvernul a ridicat excepția nerespectării termenului de șase luni pe motiv că reclamatul s-a plâns de lipsa intimității numai în scrisoarea din 6
noiembrie 2005.
Curtea constată că reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private la 6
noiembrie 2005, după mai mult de șase luni de la eliberarea sa din închisoare, la 1
martie 2005.
Prin urmare, ținând seama de cele menționate, Curtea consideră că acest capăt de cerere a fost formulat după mai mult de șase luni de la data la care situația reclamată a încetat.
Rezultă că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție.
C. Cu privire la alte capete de cerere
În ceea ce privește celelalte capete de cerere invocate de reclamant în temeiul art. 5 și art. 6 din convenție, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nici o aparentă încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în convenție sau în protocoalele la aceasta.
Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Grefier adjunct
Președinte