MITRIC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
MITRIC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2012)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secția a treia
DECIZIE
Cererea nr. 47991/07
Bogdan Marian MITRIC
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 4 septembrie 2012 într-o cameră compusă din:
Alvina Gyulumyan, președinte,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos,
judecători
,
și Marialena Tsirli,
grefier adjunct de secție,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 12 octombrie 2007,
având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
În fapt
Reclamantul, domnul Bogdan Marian Mitric, este resortisant român, s-a născut în 1975 și locuiește în București.
Guvernul român („Guvernul”)
a fost
reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează.
4.
La 13 iulie 2006, reclamantul a depus la judecătoria respectivă din București o plângere împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit de un polițist la 9 iulie 2006, prin care a fost amendat cu 200 lei noi (RON), adică echivalentul a 55 euro, pe motiv că a depășit un tramvai în timp ce staționa, faptă interzisă de legislația rutieră națională dacă stația nu avea un refugiu pentru pasagerii tramvaiului. El a susținut în fața instanței că nu a comis faptele care i-au fost imputate, deoarece exista un refugiu pentru pasageri în respectiva stație de tramvai și a cerut instanței să audieze un martor al cărui nume l-a indicat, care era pasager în automobilul pe care el îl conducea la momentul comiterii faptelor și care ar fi putut lămuri instanța cu privire la temeinicia afirmațiilor sale. El a subliniat apoi că polițistul care l-a oprit nu l-a informat că scrie un proces-verbal de contravenție, ci i-a strecurat acest document printre actele de identitate prezentate la control. A arătat, de asemenea, că semnătura din procesul-verbal nu îi aparținea și a cerut instanței să facă verificările necesare, procedând la o comparație a semnăturilor din procesul-verbal și din plângerea depusă la instanță. A cerut, în cele din urmă, ca polițistul respectiv să fie citat pentru a fi supus unui interogatoriu în instanță.
5.
Printr-o hotărâre din 25 ianuarie 2007, instanța a respins cererea reclamantului de convocare a polițistului înaintea sa pe motiv că nu era utilă și i-a respins și cererea de audiere a unui martor. A constatat, de asemenea, că simpla comparație a semnăturilor de pe diverse documente nu putea duce la constatarea că semnătura de pe procesul-verbal nu aparținea reclamantului și a arătat că, pentru a face dovada unei asemenea situații de fapt, o procedură mult mai complexă în materie de dovezi – prevăzută de art. 179 din Codul de procedură civilă – ar fi fost necesară, care nu a fost totuși cerută de reclamant. Instanța a concluzionat că persoana în cauză nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicia procesului-verbal în litigiu și i-a respins plângerea.
Reclamantul a introdus recurs împotriva acestei hotărâri, arătând că art. 178 din Codul de procedură civilă prevedea că, în ipoteza în care una dintre părți declara că nu recunoaște o semnătură, era de competența instanței să ia măsuri pentru verificarea înscrisului respectiv printr-o expertiză. A arătat că numai instanța avea dreptul, în baza dispoziției citate anterior, să dispună mijloacele procedurale pe care le considera adecvate pentru stabilirea adevărului. Persoana în cauză a arătat, de asemenea, că, în general, prima instanță i-a respins toate cererile de probe.
Printr-o hotărâre definitivă pronunțată la 16 aprilie 2007 și rămasă definitivă la 3 decembrie 2007, Tribunalul București a respins recursul și a confirmat hotărârea pronunțată de judecătorie. A arătat în special că simpla comparație a semnăturilor de pe diverse documente nu putea duce la concluzia că cel în cauză nu a semnat procesul-verbal respectiv și că ar fi fost necesare probe suplimentare, pe care reclamantul nu le-a cerut.
B. Dreptul și practica interne relevante
Dreptul și practica interne relevante în materie de contravenții și evoluția acestora sunt prezentate detaliat la pct.
29-40 din hotărârea
Anghel împotriva României
(nr.
28183/03, hotărârea din 4
octombrie 2007) și la pct. 14 – 18 din hotărârea
Nicoleta Gheorghe împotriva României
(Cererea nr. 23470/05, 3 aprilie 2012).
Capete de cerere
Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii inițiate în urma plângerii sale împotriva procesului-verbal de contravenție. El arată în special că instanțele au respins probele prin care el a încercat să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal, încălcând astfel principiul egalității armelor și aducând atingere dreptului la prezumția de nevinovăție.
În drept
Guvernul arată că reclamantul nu a suferit în speță niciun prejudiciu important și consideră că cererea introdusă de el în fața Curții ar trebui declarată inadmisibilă în aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 § 3 lit. b) din convenție, care, de la 1 iunie 2010, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 14 la convenție, este redactat în felul următor:
„3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul art. 34, atunci când apreciază că: (...)
b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii și cu condiția de a nu respinge pentru acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.”
Reclamantul nu a făcut comentarii cu privire la acest punct.
Curtea reamintește că noua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 35 §
3
lit. b) citat anterior este concepută pentru a-i permite să soluționeze mai rapid cauzele cu caracter inutil și astfel să se concentreze pe misiunea sa fundamentală, aceea de a asigura la nivel european protecția juridică a drepturilor garantate de convenție și protocoalele sale adiționale. Încălcarea unui drept, indiferent de realitatea sa din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanță internațională. Acest nivel se apreciază în fiecare caz în parte, în funcție de ansamblul circumstanțelor cauzei [a se vedea, printre altele,
Holub împotriva Republicii Cehe
(dec.), nr.
24880/05, 14
decembrie 2010;
Korolev împotriva Rusiei
(dec.), nr.
25551/05, 1 iulie 2010, CEDO 2010-...;
Adrian Mihai Ionescu împotriva României
(dec.), nr.
36659/04, 1
iunie 2010].
Curtea a examinat deja chestiunea absenței sau nu a unui prejudiciu important din perspectiva unor criterii precum impactul financiar al chestiunii în litigiu sau miza cauzei pentru reclamant [a se vedea,
mutatis mutandis, Holub
(dec.), citată anterior, și
Korolev
(dec.), citată anterior,
Giusti împotriva
Italiei,
nr. 13175/03, pct. 34, 18 octombrie 2011]. Aplicând aceste criterii în speță, Curtea constată că singura indicație cu privire la amploarea prejudiciului suferit de către reclamant este suma amenzii ce i-a fost impusă prin procesul-verbal de contravenție, și anume 200 RON (adică aproximativ 55 euro). Era vorba, fără îndoială, se o sumă relativ modică care, ea singură, în lipsa unor indicații care să denote, de exemplu, eventuale consecințe nefaste ale pretinsei încălcări privind situația personală a reclamantului, nu ar fi suficientă pentru a se considera că reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ, în sensul art. 35
§
3 lit. b) din convenție.
În ceea ce privește întrebarea dacă respectarea drepturilor omului garantate de convenție și de protocoalele sale impune examinarea aprofundată a problemei, Curtea reamintește că această noțiune face trimitere la condițiile deja definite pentru aplicarea art. 37 § 1 și 38 § 1 (în redactarea sa anterioară la Protocolul nr. 14) din convenție. Organele convenției au interpretat în mod constant aceste dispoziții ca solicitând continuarea examinării unei cauze, în pofida soluționării amiabile sau a existenței unui caz de radiere de pe rol. S-a hotărât în schimb că această examinare nu se impunea în cazul în care există o jurisprudență clară și foarte amplă cu privire la problema referitoare la convenție care se ridică în cauza prezentată Curții [a se vedea, printre altele,
Van Houten împotriva Țărilor de Jos
(radiere), nr. 25149/03, CEDO 2005-IX, și
Kavak împotriva
Turciei
(dec.), nr. 34719/04 și 37472/05, 19 mai 2009). Astfel, formularea unui nou criteriu a garantat o examinare aprofundată a problemei care, în ciuda banalității lor, ridică probleme serioase de aplicare sau interpretare a convenției și a protocoalelor sale, sau probleme importante privind dreptul național (a se vedea Raportul explicativ la Protocolul nr. 14, pct. 83).
În speță, Curtea consideră că niciun imperativ din ordinea publică europeană la care participă convenția și protocoalele sale nu justifică continuarea examinării cererii. Într-adevăr, aceasta ridică problema compatibilității cu art. 6 §§ 1 și 2 din convenție a obligației aflate în sarcina reclamantului, în fața instanțelor naționale, de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicia procesului-verbal prin care un agent autorizat a constatat că a încălcat dispoziții naționale în materie de circulație rutieră. Ori, această chestiune a făcut obiectul unei jurisprudențe ample a Curții [a se vedea, în special, hotărârile
Anghel
și
Nicoleta Gheorghe
citate anterior,
Haiducu și alții împotriva României
(dec.), nr. 7034/07, 13 martie 2012,
Stevens împotriva Belgiei
(dec.), nr. 56936/00, 9
decembrie 2004 și,
mutatis mutandis
,
Bosoni împotriva Franței
(dec.), nr. 34595/97, 7
septembrie 1999 și
Adoud împotriva Franței
(dec.), nr. 35327/97, 7
septembrie 1999].
În cele din urmă, în ceea ce privește a treia condiție pusă de noul criteriu de admisibilitate, care cere examinarea corespunzătoare a cauzei de către o instanță internă, Curtea reamintește că urmărește să garanteze că toate cauzele vor face obiectul unui control judecătoresc fie în plan național, fie în plan european. Această clauză reflectă, de asemenea, principiul subsidiarității, astfel cum reiese în special din art. 13 din convenție, care cere disponibilitatea la nivel național a unor recursuri eficiente împotriva încălcărilor [
Korolev
(dec.), citată anterior]. Curtea a apreciat, de altfel, că această condiție nu ar fi interpretată la fel de strict ca cerințele de echitate a procedurii, în caz contrar, nu am înțelege-o deoarece redactarea art. 35 § 3 lit. b) nu folosește termenul „examinată în mod echitabil” [
Holub
(dec.), citată anterior].
În speță, Curtea constată că legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție prin care reclamantului i s-a aplicat o amendă a fost examinată de două ori, mai întâi de către judecătorie, apoi, la recursul persoanei interesate, de către tribunal, care au pronunțat hotărâri motivate în fapt și în drept. Curtea nu identifică în procedura respectivă nicio problemă serioasă de aplicare sau interpretare a convenției sau cu privire la dreptul național care să ceară examinarea pe fond a cererii.
Condițiile noului criteriu de admisibilitate fiind întrunite, Curtea consideră că cererea trebuie declarată inadmisibilă în temeiul art. 35
§§ 3 lit. b) și 4 din convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan,
Grefier adjunct
Președinte