Gomez de Liano y Botella și Cardona Serrat împotriva Spaniei

Rezoluția CM/ResDH(2012)60 [1] Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului 2 cauze împotriva Spaniei Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare "CEDO"). Convenția precum și Curtea [2] Având în vedere hotărârile enumerate mai jos, care au fost transmise de Curte Comitetului odată ce au devenit definitive Numele cauzelor (referință) Hotărârea Determinativului Gomez de Liano y Botella (21369/04) 22/07/2008 22/10/2008 Cardona Serrat (38715/06) 26/10/2010 26/01/2011 Reamintind că constatările de încălcare făcute de Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate în hotărâri, adoptarea de către statul membru pârât, dacă este necesar, a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor și să șteargă, pe cât posibil, consecințele acestora pentru solicitant, precum și măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; După ce a invitat autoritățile din statul membru în cauză să furnizeze un plan de acțiune privind măsurile propuse pentru executarea fiecăreia dintre hotărârile enumerate în tabelul de mai jos, după examinarea,

pentru fiecare cauză în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, a bilanțului de acțiune furnizat de guvern (a se vedea bilanțul de acțiune, documentul DH-DD(2012)135F Luând act de faptul că statul pârât a plătit părților reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâri; DECLARĂ că a îndeplinit funcțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în aceste cauze și DECIDE de la data la care a fost examinat.

BI mai sus [3] AFACERI: GOMEZ DE LIAÑO; CARDONA SERVETE NR.: 21369/2004; 38715/06 date ale hotărârii: 22.07.2008; 26.10.10 date de punere în aplicare a hotărârii: 22.10.2008; 26.01.11 CIRCONSTANCEs DESPRE AFACERI aceste cauze se referă la lipsa de imparțialitate obiectivă a instanței care i-a condamnat pe reclamanți (încălcarea art. 6 alin. (1)): - în 1999 în cauza Gomez de Liaño y Botella, din cauza faptului că cei trei judecători care compun formarea de judecată au avut deja de a se pronunța asupra cauzei, în special prin confirmarea, în apel, a acuzației sale; - în 2002 în cauza Cardona Serrat, în măsura în care doi dintre cei trei membri ai Camerei de recurs din Audiencia Provencial care l-a condamnat au făcut anterior parte din camera aceleiași instanțe care a decis să fie reținută cu titlu provizoriu, cu condiția ca, în lumina articolului 503 din Codul de procedură penală, să poată da posibilitatea să se gândească la reclamantul că există, în ochii lor, suficiente indicii pentru a permite să se încheie că o crimă a fost comisă și că acesta a fost în mod penal răspunzător pentru această infracțiune.

MĂSURI INDIVIDUALE - În ceea ce privește plata satisfacției echitabile, Gómez de Liaño : Curtea EDH a condamnat Spania la plata a 5000 EUR reclamantului ca daune morale. Această sumă a fost plătită la termen la 29.10.2008; Cardona Serrat : Curtea EDH nu a condamnat Spania la plata unei satisfacții echitabile, dat fiind că a fost formulată nici o cerere în acest sens de către solicitant. - Măsuri de remediere a încălcării - Acțiunea în revizuire a hotărârilor definitive la sancțiunea penală: Începând cu doctrina TC (ATC 245/1991 din 16 decembrie) și în așteptarea unei modificări legislative care să permită instituirea unui mecanism specific pentru a face efective hotărârile Curții EDH, Camera de Afaceri Penale a TS poate admite, în cazuri specifice, acțiuni în curs de revizuire a hotărârilor devenite definitive la penal din cauza existenței unei hotărâri a Curții EDH care constată încălcarea CEDH.

Astfel a fost recunoscută de Curtea Supremă cu ocazia deciziei sale privind admisibilitatea în cauza Prado Bugallo împotriva Spaniei (30.03.2010, punctul 23). Tribunalul Suprem a semnalat în decizia sa din 29.4.2004 și pe baza Hotărârii 245/1991 a TC și a Recomandării Comitetului de Miniștri din 19.1.00, pe care Camera de Afaceri Plenare a Uniunii Europene o menționează în decizia sa din 29.4.2004 și pe baza Hotărârii 245/1991 a TC și a Recomandării Comitetului de Miniștri din 19.1.00, pe care Camera de Afaceri Plenare a Uniunii Europene (CEC) nu poate rămâne străină unei declarații conținute într-o hotărâre a Curții a Comunității Europene a Drepturilor Fundamentale și că, în cele din urmă, TC are obligația de a proteja drepturile fundamentale, ci de a face o obligație și pentru tribunele obișnuite.

Începând cu această condiție, TS semnalează posibilitatea de a detalia, în anumite situații și prin intermediul unei interpretări În aceeași decizie, TS vorbește nu numai despre noile fapte care scot în evidență nevinovăția condamnatului, ci și despre cei care demonstrează o nedreptate în hotărârea de condamnare. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că toate hotărârile Curții a Uniunii Europene pot fi considerate în mod automat un argument suficient pentru a putea fi revăzute. Acțiunea de revizuire are un caracter extraordinar și excepțional, de o aplicare limitată și de o formalitate riguroasă, acceptată numai în cele patru cazuri prevăzute la art. 954.4 LECr. Luarea în considerare a unei hotărâri a Curții EDH ca fapt nou care poate fi considerat în cadrul unei acțiuni în revizuire se bazează în special pe natura dreptului fundamental încălcat și în existența sau nu a încălcării.

Cauza Gómez de Liaño În 2000 reclamantul a fost iertat de pedeapsa impusă, în 2002 a fost restabilit în dreptul său de a-și exercita o carieră judiciară (§35-36) și se află în prezent într-o situație de concediu de conveniență personală. În urma eliberării pedepsei, reclamantul continuă exercitarea profesiei de avocat și este înscris în Baroul Madrid. Reclamantul se află în situația de a ocupa din nou un post din Cariera Judiciară în cazul în care solicită acest lucru, în aceleași condiții de natură administrativă ca cele prevăzute în general pentru reintegrarea unui judecător care a exercitat profesia de avocat. Cauza Cardona Serrat Reclamantul a executat deja pedeapsa vizată de hotărârea Curții.

Calea de redresare internă aleasă de reclamant nu a fost acțiunea în revizuire la Tribunalul Suprem. Pe de altă parte, a introdus la 30 septembrie 2011 o cerere la Ministerul Justiției pentru a obține o despăgubire în temeiul răspunderii patrimoniale a statului, care este în curs de desfășurare. În opinia Spaniei, nu există alte tipuri de măsuri individuale. MĂSURI GENERALE - Hotărârile au fost publicate și difuzate pe scară cât mai largă posibil, în special printre instanțele vizate de hotărâri. - Problema ridicată de hotărârea nu este de ordin general în Spania. De fapt, aceasta apare numai în cauzele în fața organelor judiciare care, din cauza numărului limitat de magistrați care îl compun, poate exista o coincidență între membrii Camerei care soluționează o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești a procedurii penale și cei ai Camerei chemate să soluționeze cazul.

Prin urmare, nu a fost considerată necesară modificarea dispoziției legale (§39) care impune judecătorilor și Magistratilor obligația de a se abține de la a interveni în cauze la care ar fi participat deja într-o etapă anterioară a procedurii, deoarece, astfel cum recunoaște hotărârea în sine, este vorba despre o chestiune care trebuie examinată pentru fiecare cauză concretă (§60-64). Ceea ce pare a fi rezultatul hotărârii judecătorești este apelul la Curtea Supremă la o aplicare mai riguroasă și la "caz de caz" (în considerare circumstanțele concrete ale cauzei) ale preceptului Legii Organice a Puterii Judiciare, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în hotărârea sa din 9 mai 2008 (recurs în casation 10922/2007), în urma faptelor care au dus la pronunțarea hotărârii în cauza, Curtea Supremă a semnalat după cum urmează: ...dispozițiile legale care concretizează și reglementează cauzele menționate anterior sunt interpretate și aplicate în conformitate cu criteriile și normele care au fost elaborate pe măsură, pentru o mai bună garanție a dreptului judecătorului la injumătățire, de jurisprudența Curții Supreme și a Curții Constituționale și, în special, de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. În acord cu aceasta din urmă, este posibil să se configureze situații în care abținerea este obligatorie și recuzarea legitimă, chiar dacă acest lucru nu este clar și în mod expres contestat de standardele legale menționate mai sus.

219 LOPJ, prin care legiuitorul a încercat să asigure neutralitatea obiectivă a judecătorului care trebuie să decidă cu privire la cauza penalității și să împiedice contactul direct al acestuia înainte de luarea în custodie orală cu materia care face obiectul procesului. În acest sens, doctrina Curții Constituționale a considerat că este o cauză de abținere și de recuzare a faptului că judecătorii care trebuie să soluționeze o cauză penală au trebuit deja să soluționeze în prealabil acțiuni împotriva deciziilor judecătorești adoptate de instanță, cum ar fi acuzațiile sau hotărârile de arestare. (...) O linie jurprudențială, bazată pe acest aspect special, este descuiată în cadrul Curții Constituționale, pentru a da naștere metodei "cazului de caz" pentru a determina interpretarea care trebuie acordată la nr. 11 de la l'art.

219 LOPJ și domeniul de aplicare al necesarului imparțialitate a judecătorilor la penalitate. (...) Metoda de la "caz la caz" de la caz la caz A se vedea nota de subsol 2. Mai recent, Tribunalul Suprem a aplicat jurisprudența Curții EDH, cu o mențiune specifică în cauza Gómez de Liaño, în la Adoptată de Comitetul miniștrilor la 8 martie 2012 în cadrul celei de-a 1136-a ședințe a delegaților miniștrilor. [2] A se vedea, de asemenea, recomandările adoptate de Comitetul miniștrilor în cadrul supravegherii hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, în special Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri al statelor membre privind îmbunătățirea acțiunilor interne. [3] Această traducere nu a fost realizată de un traducător autorizat.

Résolution CM/ResDH(2012)60 [1] Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme 2 affaires contre Espagne Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») [2] , Vu les arrêts énumérés ci-dessous, qui ont été transmis par la Cour au Comité une fois qu’ils sont devenus définitifs ; Nom des affaires (réf.

requête) Arrêt du Définitif le 1 Gomez de Liano y Botella (21369/04) 22/07/2008 22/10/2008 2 Cardona Serrat (38715/06) 26/10/2010 26/01/2011 Rappelant que les constats de violation faits par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée dans les arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire, de mesures individuelles mettant fin aux violations et effaçant autant que possible les conséquences de celles-ci pour le requérant, et de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ; Ayant invité les autorités de l’Etat défendeur à fournir un plan d’action concernant les mesures proposées pour exécuter chacun des arrêts énumérés dans le tableau ci-dessous ; Ayant examiné, pour chaque affaire conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, le bilan d’action fourni par le gouvernement (voir le bilan d’action, document DH-DD(2012)135F ) ; Ayant noté que l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes la satisfaction équitable prévue dans les arrêts ; DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans ces affaires et DECIDE d’en clore l’examen.

BILAN D’ACTION

[3]

AFFAIRES : GÔMEZ DE LIAÑO ; CARDONA SERRAT

REQUÊTES Nº : 21369/2004 ; 38715/06 DATES DES ARRÊTS : 22.07.2008 ; 26.10.10 DATE DE MISE À EXÉCUTION DES ARRÊTS : 22.10.2008 ; 26.01.11 A.

CIRCONSTANCES DES AFFAIRES

Ces affaires concernent le défaut d’impartialité objective de la juridiction ayant condamné les requérants (violations de l’article 6 § 1): - en 1999 dans l’affaire Gomez de Liaño y Botella, en raison du fait que les trois juges composant la formation de jugement avaient déjà eu à se prononcer sur l’affaire, notamment en confirmant en appel son inculpation ; - en 2002 dans l’affaire Cardona Serrat, en ce que deux des trois membres de la chambre de l’Audiencia Provincial qui l’a condamné avaient auparavant fait partie de la chambre du même tribunal ayant décidé sa mise en détention provisoire en employant des termes qui, lus à la lumière de l’article 503 du code de procédure pénale, pouvaient donner à penser au requérant qu’il existait, à leurs yeux, des indices suffisants pour permettre de conclure qu’un délit avait été commis et qu’il était pénalement responsable de ce délit.

B.

MESURES INDIVIDUELLES

- Concernant le paiement de la satisfaction équitable, 1. Gómez de Liaño : La Cour EDH a condamné l’Espagne au paiement de 5.000 € au requérant, à titre de dommages moraux. Cette somme a été versée à l’intéressé le 29.10.2008 ; 2. Cardona Serrat : La Cour EDH n’a pas condamné l’Espagne au paiement d’une satisfaction équitable, étant donné qu’aucune demande en ce sens a été formulée par le requérant. - Mesures de réparation de la violation - Le recours en révision des arrêts définitifs au pénal – un bref aperçu : A partir de la doctrine du TC (ATC 245/1991, du 16 décembre), et dans l’attente d’une modification législative permettant la mise en place d’un mécanisme spécifique pour rendre effectifs les arrêts de la Cour EDH, la Chambre des Affaires Pénales du TS peut admettre, dans des cas spécifiques, des recours en révision des arrêts devenues définitives au pénal en raison de l’existence d’un arrêt de la Cour EDH qui constate la violation de la CEDH.

Ainsi a été reconnu par la Cour EDH lors de sa décision sur la recevabilité dans l’affaire Prado Bugallo contre l’Espagne (30.03.2010, paragraphe 23). Le Tribunal Suprême a signalé dans sa décision datée du 29.04.2004, et sur la base de arrêt 245/1991 du TC et de la Recommandation du Comité des Ministres du 19.01.00, que la Chambre des Affaires Pénales « ne peut pas demeurer étrangère à une déclaration contenue dans un arrêt de la Cour EDH » et que « la protection des droits fondamentaux incombe finalement au TC mais qu’il s’agit également d’un devoir pour les Tribunaux ordinaires ». A partir de cette prémisse, le TS signale la possibilité d’élargir, lors de certaines situations et par voie d’une interprétation « pro actione », la liste de supposés du recours de révision en considérant un arrêt de la Cour EDH comme un fait nouveau.

Dans la même décision le TS parle non seulement des faits nouveaux qui mettent en évidence l’innocence du condamné mais aussi de ceux qui démontrent une injustice dans l’arrêt de condamnation. Cela n’implique toutefois pas que tous les arrêts de la Cour EDH puissent être considérés automatiquement comme un argument suffisant pour se pourvoir en révision. Le recours en révision a un caractère extraordinaire et exceptionnel, d’une application restreinte et d’une formalité rigoureuse, accepté uniquement et exclusivement dans les quatre cas établis dans l’article 954.4 LECr. La prise en compte d’un arrêt de la Cour EDH comme fait nouveau susceptible d’être considéré lors d’un recours en révision est fondé tout spécialement sur la nature du droit fondamental violé et dans l’existence ou non de la violation.

- Affaire Gómez de Liaño : En 2000 le requérant a été gracié de la peine imposée, en 2002 il a été rétabli dans ses droits à exercer une carrière judiciaire (§§35-36) et il se trouve actuellement en situation de congé de convenance personnelle. Suite à l’obtention de sa remise de peine, le requérant poursuit l’exercice de la profession d’avocat et il est inscrit au Barreau de Madrid. Le requérant se trouve en situation d’occuper à nouveau un poste de la Carrière Judiciaire s’il en fait la demande, aux mêmes conditions de caractère administratif que celles prévues de façon générale pour la réintégration d’un juge ayant exercé la profession d’avocat. - Affaire Cardona Serrat : Le requérant a déjà purgé la peine concernée par l’arrêt de la Cour.

La voie de redressement interne choisi par le requérant n’a pas été le recours en révision auprès le Tribunal Suprême. Par contre il a introduit le 30 septembre 2011 une requête auprès le Ministère de la Justice afin d’obtenir une indemnisation au titre de la responsabilité patrimoniale de l’État, qui est en cours. L’Espagne considère qu’il n’y a pas lieu à d’autres types de mesures individuelles. C.

MESURES GÉNÉRALES

- Les arrêts ont été publiés et diffusés le plus largement possible, notamment parmi les juridictions concernées par les arrêts. - La question soulevée par l’arrêt n’est pas d’ordre général en Espagne. En fait, elle se pose uniquement dans les affaires devant les organes judiciaires qui, en raison du nombre limité de magistrats qui le composent, il peut y avoir coïncidence entre les membres de la Chambre qui tranche un recours en appel contre une décision judiciaire de l’instruction de la procédure pénale et ceux de la Chambre appelée à instruire l’affaire. Aussi, n’a-t-il pas été considéré comme nécessaire de modifier la disposition légale (§39) qui fait obligation aux Juges et aux Magistrats de s’abstenir d’intervenir dans des affaires auxquelles ils auraient déjà pris part dans une étape antérieure de la procédure, puisque, ainsi que le reconnaît l’arrêt lui-même, il s’agit d’une question qui doit être examinée pour chaque affaire concrètement (§§60-64).

Ce qui semble découler de l’arrêt c’est l’appel à la Cour Suprême à une application plus rigoureuse et au "cas par cas" (en considération des circonstances concrètes de l’affaire) du précepte de la Loi Organique du Pouvoir Judiciaire, à la lumière de la jurisprudence de la Cour européenne des Droits de l’Homme. Ainsi, dans son arrêt du 9 mai 2008 (recours en cassation 10922/2007), postérieur aux faits qui ont donné lieu à l’arrêt de l’affaire, la Cour Suprême a signalé comme suit : « ...les dispositions légales qui concrétisent et régulent les dites causes soient interprétées et appliquées en conformité avec les critères et les règles qui ont été élaborées au fur et à mesure, pour une meilleure garantie du droit à l’impartialité du juge, par la jurisprudence de la Cour Suprême et de la Cour Constitutionnelle et, tout particulièrement, par celle de la Cour européenne des Droits de l’Homme.

En accord avec cette dernière, il est possible de configurer des situations dans lesquelles l’abstention est obligatoire et la récusation légitime, même si ce n’est pas clairement et expressément contemplé par les normes légales ci-dessus mentionnées. C’est dans cette voie que s’inscrirait l’interprétation flexible donnée au nº. 11º de l’art. 219 LOPJ, par lequel le législateur a cherché à assurer la neutralité objective du juge qui doit décider de l’affaire au pénal et empêcher qu’il ait un contact direct avant l’instruction orale avec la matière objet du procès. Dans ce sens, la doctrine de la Cour Constitutionnelle a estimé qu’il y a cause d’abstention et de récusation du seul fait que les juges qui doivent trancher une affaire pénale ont déjà eu à trancher préalablement des recours contre des décisions adoptées par le juge d’instruction, telles que les actes d’accusation ou les décisions de mise en arrêt.

(...) Une ligne jurisprudentielle, fondée sur cet aspect particulier, s’est ébauchée au sein de la Cour Constitutionnelle, pour donner naissance à la méthode du "cas par cas" pour déterminer l’interprétation à donner au nº 11 de l’art. 219 LOPJ et la portée du sens de la nécessaire impartialité des juges au pénal. (...) La méthode du « cas par cas » compte aujourd’hui avec l’appui décisif de la jurisprudence de la Cour EDH depuis l’arrêt dans l’affaire Castillo Algar (28 octobre 1998) et Garrido Guerrero (2 mars 2000). » Plus récemment le Tribunal Suprême a appliqué la jurisprudence de la Cour EDH, avec une mention spécifique à l’affaire Gómez de Liaño, dans l’arrêté de sa Chambre Spéciale du 20.06.2011 qui a débouté le recours de récusation présenté par M. Baltasar Garzón.

L’Espagne considère, par conséquent, qu’il n’y a pas lieu à d’autres mesures générales. [1] Adoptée par le Comité des Ministres le 8 mars 2012 lors de la 1136e réunion des Délégués des Ministres. [2] voir aussi les recommandations adoptées par le Comité des Ministres dans le cadre de la supervision des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme, et en particulier la Recommandation Rec(2004)6 du Comité des Ministres aux Etats membres sur l'amélioration des recours internes. [3] Cette traduction n’a pas été réalisée par un traducteur assermenté.