CtEDO 13.03.2012 Auto

AFFAIRE HAIDUCU ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
13.03.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE HAIDUCU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 7034/07 Marius HAIUCU împotriva României și alte 16 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 martie 2012 într-un comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererile menționate anterior, După ce a deliberat, face următoarea decizie: ÎN FAVOAREA reclamanților, ale căror nume, locații de reședință și numere de cereri figurează în anexă, sunt resortisanți români. Circumstanțele de la speță Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. După ce au fost sancționate pentru diverse obstacole în dispozițiile legale privind circulația rutieră pe drumurile publice (viteza excesivă, condusul în stare de ebrietate, depășirea sau parcarea în locuri neautorizate etc.), sancțiunile aplicate sub forma unei amenzi, retragerea punctelor din permisul de conducere și/sau suspendarea autorizației de conducere, reclamanții au contestat procesele Registrele de amendă întocmite de agenții declarați. Cei interesați au solicitat anularea lor, susținând că documentele în cauză nu corespundeau realității faptelor și conțineau vicii de formă (de exemplu, lipsa semnăturii martorului care îl asistase pe agentul autorizat în momentul redactării procesului verbal). Instanțele de primă instanță au respins contestațiile prin acțiuni publice și contradictorii, în cadrul cărora reclamanții au putut depune probe la dosar și au solicitat prezentarea altor elemente pe care le considerau necesare pentru a susține afirmațiile lor. Instanțele au considerat că erau competente să aprecieze valoarea, ca elemente de probă, a proceselor-verbale întocmite de agenții declarați, documente care, conform legii, erau prezumate a fi bine întemeiate până la proba contrarie. Invocând art. 1169 din Codul de procedură civilă, conform căruia persoana care depune o cerere la instanță trebuie să dovedească afirmațiile sale, ei au arătat că, în lipsa altor elemente de probă pertinente și credibile, care ar fi demonstrat existența unor circumstanțe de fapt diferite de cele descrise în procesele-verbale, acestea din urmă constituiau dovada faptului că părțile interesate comiteseră faptele care le erau reproșate. Pe de altă parte, tribunalele nu au identificat niciun motiv care, potrivit legii, ar fi putut duce la sancționarea nulității absolute a proceselor verbale în cauză. Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestor hotărâri, solicitând instanțelor competente să anuleze procesele-verbale de amendă pe motivul, în special că nu corespundeau realității. În termen de una sau mai multe audieri publice în cursul cărora reclamanții au fost audiați pe baza temeiniciei recursului lor și în care li s-a permis să depună la dosar toate elementele de probă acceptate de legislația națională pe care le considerau relevante, instanțele au respins constatările lor ca nefondate. Prin hotărâri definitive și irevocabile, acestea au confirmat hotărârile pronunțate de instanțele de primă instanță, considerând, ca urmare a examinării tuturor elementelor de probă depuse la dosar, că nu există alte elemente de probă pertinente și credibile, care ar fi demonstrat existența unor circumstanțe de fapt diferite de cele raportate în cadrul procedurilor În scris, acestea din urmă constituiau dovada faptului că părțile interesate comiseseră faptele care le erau reproșate. Instanțele și-au motivat deciziile de a nu se încrede în anumite elemente de probă pe care nu le consideraseră credibile și de a se baza mai degrabă pe altele, cum ar fi declarațiile martorilor care semnaseră procesele verbale de amendă. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă în materie de amenzi și evoluția acestora sunt expuse în detaliu la punctele 29-40 din hotărârea Anghel c. România 28183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007). Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de o lipsă de cunoștință a dreptului lor la un proces echitabil din cauza obligației care le-a fost încredințată în fața instanțelor naționale de a răsturna prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale prin care agenții declarați au constatat că încălcaseră dispozițiile naționale în materie de circulație rutieră. Ei susțin că, în conformitate cu legea, aceste procese-verbale sunt autentice până la proba contrarie și susțin că instanțele care au fost mandatate să examineze temeinicia contestațiilor lor au avut, prin urmare, idei preconcepute cu privire la vinovăția lor, fapt pe care îl consideră contrar dreptului lor de a-și respecta prezumția de nevinovăție garantată prin al doilea alineat al articolului 6 menționat anterior. Curtea constată că cererile ale căror numere figurează în anexă sunt similare în ceea ce privește obiecțiunile ridicate și problemele de fond pe care le ridică. În consecință, Curtea consideră că este adecvat să le alăture, în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. proces echitabil din cauza prezumției de legalitate și de temeinicie de care beneficia în fiecare dintre cazurile lor procesul-verbal de amendă în materie de dispoziții legale care reglementează traficul rutier și a obligației instanțelor naționale de a-l răsturna. Acestea sunt menționate în art. 6 din Convenție, care se citește astfel în părțile relevante ale acesteia: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 11. Curtea amintește că, în special din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea Codului rutier, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenția în materie penală, printre care dreptul de a respecta prezumția de nevinovăție, se aplică procedurilor referitoare la contestarea hotărârilor judecătorești care au condus, pentru contravenienți, la retragerea punctelor din permisul de conducere și/sau de suspendare a permisului ( Malige c. Franța, 23 septembrie 1998, §§ 39-40, Rec., 1998, p. În ceea ce privește reclamanții, Curtea arată că instanțele sesizate cu litigiile lor au așteptat de la bun început să răstoarne prezumția de legalitate și de bun-venit a proceselor-verbale de amendă raportând dovada contrară faptelor stabilite de agentul autorizat. O astfel de abordare a instanțelor naționale nu este surprinzătoare în măsura în care regimul juridic național aplicabil amenzilor este completat de dispozițiile Codului procedural, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei unui fapt îi revine celui care lalegă (Anghel c. România, n 28183/03, § 45 in fin Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea amintește că, în ceea ce privește traficul rutier, Curtea a precizat că art. 2 nu se opunea aplicării unui mecanism care nu ar face decât să facă o prezumție reprobabilă de conformitate a unui proces verbal cu realitatea, prezumție fără care ar fi practic imposibil de remediat infracțiunile legate de poliția rutieră ( Stevens c. Belgia, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis Bosoni c. Franța, 34595/97, Decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud c. Franța, n 35327/97, Decizia din 7 septembrie 1999). 13. Curtea a considerat, în general, că orice sistem juridic cunoștea prezumții de fapt și de drept și că Convenția n mai pune, în principiu, obstacole, dar că aceasta obliga, în materie penală, statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. (2) impune statelor pe care le introduc aceste prezumții în limite rezonabile ținând cont de gravitatea problemei și menținând drepturile la apărare (salabiaku c. Franța , Hotărârea din 7 octombrie 1988, seria A n 141 A, § 28 ; Telfner c. Austria, n 33501/96, § 16, 20 martie 2001). Prin urmare, este de datoria Curții să verifice dacă, în prezentele specii, prezumția de legalitate și de pe bună dreptate a proceselor-verbale de amendă contestate de solicitanți era înfățișată în limite rezonabile sau dacă aceste limite au fost depășite în detrimentul celor interesați. 14. În această privință, Curtea arată în primul rând că prezumția de răspundere a reclamanților stabilită prin proces-verbal nu era ireproșabilă și că dovada contrară putea fi prezentată de către cei interesați prin orice element de probă admis de legislația națională, astfel cum au fost ridicate instanțele naționale sesizate cu privire la contestațiile lor. 15. În al doilea rând, Curtea remarcă faptul că a fost posibil ca reclamanții să conteste legalitatea și temeinicia proceselor-verbale în litigiu în fața instanțelor judecătorești de pe deplina instanță, care erau astfel competente să le anuleze dacă le considerau nule sau nefondate. 16. Curtea arată, de asemenea, că, spre deosebire de afirmațiile reclamanților, nu există nicio dovadă că instanțele care au solicitat examinarea contestațiilor lor au avut idei preconcepute cu privire la vinovăția lor, aceaceasta este pe termen lung a procedurilor contradictorii, în cursul cărora reclamanții au putut fi ascultați și au prezentat toate argumentele lor pentru a-și dovedi nevinovăția, că sancțiunile pronunțate împotriva lor pentru obstacolele în calea dispozițiilor legale în materie de circulație rutieră au fost confirmate de judecătorii naționali (a se vedea, În cele din urmă, Curtea arată că instanțele naționale au apreciat credibilitatea mijloacelor de probă prezentate, în special procesele. verbale ale agenților declarați, ținând cont de circumstanțele speciale ale fiecăreia dintre cauze și-au motivat în mod corespunzător deciziile. Nu se poate afirma că aceste instanțe au tras concluzii arbitrare ale faptelor care le-au fost supuse sau că au depășit limitele unei interpretarea rezonabilă a elementelor de probă depuse de părțile la dosar și a dispozițiilor legale aplicabile. Simplul fapt că instanțele au decis, în mod motivat (a se vedea a contrario Anghel § 62), menționat anterior, de a nu se încrede în anumite dovezi pe care le consideră ne credibile și de a se baza mai degrabă pe altele, care, de asemenea, au fost incluse în dosare, nu ar putea afecta procedurile în cauză de Jurisprudența constantă este aceea că, în primul rând, interpretarea legislației interne revine autorităților naționale și în special instanțelor (Tejedor García c. Spania, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, § 31, și Garcίa Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I) și că Curtea nu are sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept care se presupune că sunt săvârșite de o instanță internă sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alta. 18. Având în vedere toate aceste elemente, Curtea consideră că cauza reclamanților este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile, Declară cererile inadmisibile. Marialena Tsirli Ján Šikuta Grefier Adjunct Președinte de apel Data de introducere Numele reclamantului Data nașterii Locul de reședință Data ultimei decizii interne definitive 7034/07 23/01/2007 Marius HAIDUCU 30/03/1958 Voluntari Hotărârea definitivă din 3 august 2006 a tribunalului departamental din București 1898/08 29/05/2007 Petre PREDA 11/06/1951 Baneasa Hotărârea definitivă din 17 ianuarie 2007 a Tribunalului de departament din Giurgiu 2982/08 11/06/2008 Mugur Cristian CIUVICA Mugur Cristian CIUVICA București Hotărârea definitivă din 17 decembrie 2007 a tribunalului departamental din București 33091/08 04/07/2008 Ion POROSANU 03/12/1954 București Hotărârea definitivă a tribunalului județean d mail.Arad din 14 februarie 2008 (care a respins constatarea reclamantului ca neîntemeiată după primirea acțiunii Direcției de Poliție împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Lipova care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă) 36974/08 29/07/2008 Bogdan COJOCARIU 27/03/1983 Botosani Hotărârea definitivă a tribunalului departamental din Botosani din 26 mai 2008 37289/08 03/07/2008 Dorulet-Constantin BALINISTANU 22/05/1959 București Hotărârea definitivă a tribunalului departamental din Cluj din 6 iunie 2008 50497/08 10/10/2008 Cristian Marian DRĂGHICI 11/11/1958 Brampton Hotărârea definitivă a Tribunalului de apel din București din 21 aprilie 2008 60164/08 27/11/2008 Dinu TOMECU 03/03/1975 Oradea Hotărârea definitivă a tribunalului județesc din Maramures din 4 iulie 2008 17931/09 27/03/2009 Guța MOCANU 10/02/1949 Buzau la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Hotărârea definitivă a tribunalului judicios Timis din 2 martie 2009 31494/09 05/06/2009 Vlad Dan CUCEREANU 26/02/1974 Cluj Napoca Hotărârea definitivă a tribunalului departamental din Cluj din 5 decembrie 2008 (care a respins constatarea reclamantului ca neîntemeiată după primirea acțiunii Direcției de Poliție împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 10 septembrie 2008 care anulase procesul-verbal) 42518/09 15/06/2009 Constantin CERNĂUT 10/02/1955 Botosani Hotărârea definitivă a Tribunalului departamentului Botosani din 16 martie 2009 44491/09 31/07/2009 Daniel Mitica PODAC 16/09/1986 Moiseni Hotărârea definitivă a tribunalului departamental din Maramures din 6 februarie 2009 (care a respins constatarea reclamantului ca neîntemeiată după primirea recursului din partea Direcției de Poliție împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Baia Mare, care a anulat procesul-verbal) 12029/10 15/12/2009 Daniela Carmen CEPĂNĂ 30/01/1968 Oradea Hotărârea definitivă a Tribunalului județean din Bihor din 15 iunie 2009 (care a respins constatarea reclamantului ca neîntemeiată după primirea acțiunii Direcției de Poliție împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Alessd care anulase procesul-verbal) 32220/10 02/06/2010 Daniel LAZER 26/05/1979 Craiova Hotărârea definitivă a Tribunalului din Vâlcea din 21 decembrie 2009 (care a respins constatarea reclamantului ca neîntemeiată după primirea acțiunii Direcției de Poliție împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Brezoi care anulase procesul-verbal) 4113/10 13/07/2010 Vladimir Dan OPREAN 19/05/1979 Cluj-Napoca Hotărârea definitivă a tribunalului departamental din Cluj din 15 ianuarie 2010

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-09-04
0,95
MITRIC c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 47991/07 Bogdan Marian MITRIC contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 4 septembre 2012 en un comité composé de : Alvina Gyulumyan, présidente, Ineta
CtEDO 2012-09-25
0,94
LĂZĂRICA STĂNCESCU c. ROUMANIE ET AUTRES REQUETES
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 1248/10 Lăzărica STĂNCESCU contre la Roumanie et 15 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2012 en un comité compo
CtEDO 2020-10-06
0,94
AFFAIRE GIURGI c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE GIURGI c. ROUMANIE (Requête n o 40124/13) ARRÊT STRASBOURG 6 octobre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Giurgi c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (qu
CtEDO 2012-10-23
0,94
AFFAIRE TODIRICĂ ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TODIRICĂ ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 21504/03) ARRÊT STRASBOURG 23 octobre 2012 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Todirică et autres c. Roumanie, La Cour européenne
CtEDO 2011-05-10
0,94
GUIU ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requêtes n os 26844/03, 26847/03, 26848/03, 26849/03 et 26850/03 présentées par Constantin GUIU, Mihai DOREA, Gheorghe DIACENCO, Ioan CONSTANTINESCU et Viorel COMAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits
Sursă