A doua secțiune DECIZIE nr. 16853/10 Alfred WÓJCIK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 20 martie 2012 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Zdravka Kalaydjieva, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 februarie 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 20 decembrie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Alfred Wójcik, este un național polonez născut în 1947 și trăiește în Cracovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura civilă de plată instituită de reclamant La 21 septembrie 2006, reclamantul a depus o cerere împotriva unei anumite societăți, cerând plata unui notebook defectuos. Prima audiere a avut loc la 13 martie 2007. Curtea a solicitat depunerea unui aviz de expert. La 14 mai 2007, expertul a prezentat avizul său. Se pare că avizul a fost depus la 28 decembrie 2007 la 21 octombrie 2008 Curtea de districtă Kraków ( Såd Rejonowy ) a respins cererea reclamantului (cazul I C 1038/06/P Reclamantul a depus recursul la 27 noiembrie 2008. La 5 noiembrie 2009, Curtea Regională Cracovia (Sād Okręgowy ) a respins recursul reclamantului (cazul II Ca 311/09 în temeiul Legii din 2004 La 26 martie 2008, reclamantul a depus o plângere în temeiul Legii din 17 Iunie 2004 privind plângerile privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea 2004”) în ceea ce privește procedurile civile și a solicitat satisfacție echitabilă. La 14 mai 2008, Curtea Regională Kraków a recunoscut că procedurile erau nejustificabil lungi, în ceea ce privește între mai și noiembrie 2007 nu au fost efectuate cu diligență debitoare (cazul nr. II S 27/08 ). Curtea a refuzat să acorde satisfacție echitabilă reclamantului. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru durata excesivă a procedurilor judiciare și de executare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt stabilite în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005 VIII și în cadrul acesteia Hotărâri în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00 , §§ 34-46, ECHR 2005-V și Krzysztofiak c. Polonia , nr. 38018/07 , §§ 2331, 20 aprilie 2010. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii civile. În acest sens, reclamantul a afirmat că, datorită lungii excesive a procedurii pe care le-a pierdut pe majoritatea clienților săi, deoarece nu i-a putut îndeplini obligațiile, fără a avea nici un notebook la dispoziția sa. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 20 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea faptului că procedurile civile în cazul reclamantului sunt necorespunzătoare (art. 6§1 din Convenție). Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma PLN 4.000 (patru mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabili în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție (...)” Într-o scrisoare din 24 ianuarie 2012, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era neacceptabil de scăzută. El a afirmat, de asemenea, că suma nu corespunde unei pierderi financiare pe care se presupune că le-a suferit ca urmare a lungimii excesive a procedurii impuzate. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și compensația propusă în valoare de 4000 PLN – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı George Nicolaou grefier adjunct Președintele
Application no. 16853/10
Alfred WÓJCIK
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 20
March 2012 as a Committee composed of:
George Nicolaou,
President,
Zdravka Kalaydjieva,
Vincent A. De Gaetano,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 20 February 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 December 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Alfred Wójcik, is a Polish national who was born in 1947 and lives in Kraków. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
Civil proceedings for payment instituted by the applicant
On 21 September 2006 the applicant lodged a claim against a certain company, seeking payment for a defective notebook.
A first hearing was held on 13 March 2007. The court requested that an expert opinion be submitted.
On 14 May 2007 the expert submitted his opinion. It appears that the opinion was served on the applicant on 28 December 2007.
On 21 October 2008 the Kraków District Court (
Sąd Rejonowy
) dismissed the applicant’s claim (
case no. I C 1038/06/P
).
The applicant lodged his appeal on 27 November 2008.
On 5 November 2009 the Kraków Regional Court (
Sąd Okręgowy
) dismissed the applicant’s appeal (
case no. II Ca 311/09
).
2.
Proceedings under the 2004 Act
On 26 March 2008 the applicant lodged a complaint under the Law of 17
June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time
(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
– “the 2004 Act”) in respect of the civil proceedings and asked for just satisfaction.
On 14 May 2008 the Kraków Regional Court acknowledged that the proceedings were unreasonably lengthy, in that between May and November 2007 they were not conducted with due diligence (case
no. II S 27/08
). The court refused to award just satisfaction to the applicant.
B.
Relevant domestic law and practice
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial and enforcement proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are set out in the Court
’
s decisions in
the cases of
Charzyński v. Poland
,
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR
2005-V, and
Ratajczyk v. Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR
2005
‑
VIII, and in its
the
judgments in the cases of
Krasuski v.
Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V and
Krzysztofiak v.
Poland
, no. 38018/07, §§
2331, 20 April 2010.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the civil proceedings. In that respect the applicant alleged that due to the excessive length of the proceedings he had lost most of his clients, as he had been unable to meet his obligations, not having any notebook at his disposal.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 20 December 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“... the Government hereby wish to express - by way of the unilateral declaration- their acknowledgement of the unreasonable length of civil proceedings in the applicant’s case (Article 6§1 of the Convention).
Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of PLN
4,000 (four thousand Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...)”
In a letter of 24 January 2012 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. He further stated that the sum did not correspond to a financial loss which he had allegedly suffered as a result of the excessive length of the impugned proceedings.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
....;
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v. Poland
, no. 56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as compensation proposed in the amount of PLN 4,000 – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Fatoș Aracı
George Nicolaou
Deputy Registrar
President