SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 38685/06 Șükran OKYAY și Taner OKYAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 20 martie 2012 într-o Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 22 septembrie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie: DE FAPT Reclamanții, domnii Șükran Okyay și Taner Okyay, sunt cetățeni turci, născuți în 1948 și respectiv 1940 și reședinți în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.
Contextul afacerilor printr-un act din 9 martie 1998 între Ministerul Industriei și Resurselor Naturale (denumit în continuare Ministerul de Externe) și societatea ÇEAȘ, aceasta obține concesiunea până la 19 octombrie 2058 de la exploatarea unei centrale hidroelectrice, ceea ce acoperea producția, transportul, distribuția și revânzarea electricității. La 20 februarie 2001, Legea nr. 4628 privind piața energiei electrice a modificat Legea nr. 3096 privind producția, transportul, distribuția și comercializarea de energie electrică de către alte societăți decât cele de la În conformitate cu normele în materie de concurență și de drept privat, această lege a avut drept obiectiv furnizarea de energie electrică suficientă, de bună calitate și produsă în mod continuu, în conformitate cu mediul înconjurător.
În acest scop, această lege va institui, de asemenea, Consiliul de reglementare a pieței energiei (denumit în continuare EPDK), autoritatea de reglementare în acest domeniu. La 28 noiembrie 2002 a fost publicat în Jurnalul Oficial (JO) Regulamentul privind societățile care desfășoară mai multe activități pe piața de energie electrică.
La 30 decembrie 2002, societatea CAEAȘ a contestat pe lângă minister și EPDK întreruperea fără despăgubiri a contractului de concesiune ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4628. La 10 februarie 2003, Ministerul a solicitat societății CAEAȘ să respecte Legea nr. 4628, care prevedea transferul rețelelor sale de transport de energie electrică către societatea pe acțiuni de transport de energie electrică din Turcia ( În conformitate cu art. 19 din contractul de concesiune, Ministerul a indicat că transferul rețelelor în cauză nu a avut loc încă, până la data de 31 decembrie 2002 cel târziu, că societatea avea până la data de 28 februarie 2003 pentru a efectua o operațiune sub pedeapsa de rupere a contractului de concesiune (denumit în continuare "contractul de concesiune"), în conformitate cu art. 19 din contractul de concesiune.
La 11 iunie 2003, după ce a enumerat diferitele deficiențe de către societatea în cauză ale obligațiilor sale contractuale și juridice, în special ale celor care decurg din legile nr. 4628 și nr. 3096, care justificau decizia sa, Ministerul Notifizia către societatea care faceaȘ transferul către TE Prin Decizia nr. 2003/5712 din 12 iunie 2003, publicată în JO la 17 iunie 2003, Consiliul de Miniștri a reziliat contractul de concesiune al societății pe bază de EAȘ. Prin decizia din 17 iunie 2003, ca urmare a încetării contractului de concesiune acordat societății ÇEAȘ și în conformitate cu articolele 47 litera (c) și 16 litera (j) din Regulamentul privind cotația, consiliul de administrație al bursei de valori mobiliare d A informat publicul că titlurile de valoare ale acestei societăți au fost retrase din cotația pe piața bursieră.
Prin decizia din 19 iulie 2003, Consiliul de pe piața financiară (Sermaye Piyasas La 18 noiembrie 2003, reclamanții au sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a deciziei Consiliului de Miniștri din 17 iunie 2003 de revocare a contractului de concesiune al societății CAEAȘ. Prin hotărârea din 15 aprilie 2005, Consiliul de Stat a respins cererea reclamanților. Prin Hotărârea din 6 octombrie 2005, Adunarea Generală a Camerelor Contenioase ale Consiliului de Stat (Danestay Daireleri Genel Kurulu) a confirmat hotărârea Consiliului de Stat.
Prin Hotărârea din 13 aprilie 2006, notificată reclamanților la 29 mai 2006, Adunarea Generală a Camerelor Contenciose ale Consiliului de Stat au respins recursul prin rectificarea hotărârii din 6 octombrie 2005. Dreptul intern relevant Dreptul intern și dreptul comunitar relevant privind legea și reglementarea în materie de energie electrică sunt expuse în cauza Uzan și în alte cauze din Turcia ((dec.), nr. 18240/03, §§ 39-41 și 50-58, 29 martie 2011). Dreptul intern relevant privind bursa valorilor mobiliare din Istanbul Menkul K ) se află expus în cauza Soyuer și alte 46 de cereri c. Turcia ((dec.), nr. 49445/07, § 29, 21 iunie 2011). GRIFS Invochourt la Reclamanții, deținătorii de acțiuni ale societății ÇEAȘ, se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate ca urmare a încetării contractului de concesiune acordat acestei societăți, necunoașterea articolului 1 din Protocolul nr 1, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea se referă la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, James și alții, 21 februarie 1986, § 37, seria A n 98, AGOSI c. Regatul Unit, 24 octombrie 1986, § 48, seria A n 108, Gas Dosier - und Fördertechnik GmbH c. Țările de Jos, 23 februarie 1995, § 55, seria A n 306 J.A.
Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd. c. Regatul Unit [GC], nr. 44302/02, § 52-55, CEDH 2007 X, Soyuer și 46 de alte cereri (dec.), citată anterior, § 49. Prin urmare, în prezenta cauză, având în vedere că reclamanții dețin acțiuni, Curtea concluzionează că au bunuri mai mici decât cele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 (Soyuer și alte 46 de cereri (dec.), citată anterior, punctul 50). Curtea ia notă de faptul că radierea acțiunilor societății concesionare a operațiunilor de bursă este consecința normală a rezilierii contractului societății în cauză prin hotărâre. În această privință, Curtea a amintit deja că autoritățile naționale nu trebuie să sufere din cauza faptului că art. 1 din Protocolul nr. 1 le obligă să ia măsurile necesare pentru a proteja dreptul la respectarea bunurilor.
Această obligație trebuie citită cu marea marjă de apreciere a statului pentru a reglementa utilizarea bunurilor unui individ pentru a desfășura o politică economică și socială, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (James și alții, menționat anterior, § 46). Curtea a respins deja o cauză similară din cauza lipsei vădite de temei, pe motiv că un solicitant, proprietar al unor acțiuni ale unei societăți concesionare, nu a suportat o sarcină specială și exorbitantă din cauza radierii acțiunilor unei societăți de pe teritoriul unei societăți de pe teritoriul unei societăți de pe teritoriul unui stat membru în urma încheierii unui contract de concesiune, și că nu a existat o ruptură de echilibru între interesele generale ale comunității și cele ale reclamanților ( Aktaș Elektrik Ticaret A.Șc.
Turcia (dec.), nr. 44205/02, 30 august 2011 și Soyuer și alte 46 de cereri c. Turcia (dec.), citată anterior, punctul 62. În prezenta cauză, după examinarea tuturor elementelor depuse la dosar și a argumentelor prezentate de părți, Curtea consideră că părțile nu au prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazurile prezente. Pentru aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte
DÉCISION Requête n o 38685/06 Șükran OKYAY et Taner OKYAY contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 mars 2012 en une Chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Isabelle Berro-Lefèvre, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 22 septembre 2006, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Șükran Okyay et Taner Okyay, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1948 et 1940 et résidant à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
1. Le contexte des affaires Par un acte du 9 mars 1998 entre le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles (ci-après « le ministère ») et la société ÇEAȘ, celle-ci obtint la concession jusqu’au 19 octobre 2058 de l’exploitation d’une centrale hydroélectrique, ce qui couvrait la production, le transport, la distribution et la revente de l’électricité. Le 20 février 2001, la loi n o 4628 relative au marché de l’électricité modifia la loi n o 3096 relative à la production, au transport, à la distribution et à la commercialisation de l’électricité par des sociétés autres que l’Administration de l’Electricité de Turquie. Conformément aux règles de la concurrence et du droit privé, cette loi avait pour objectif de fournir aux consommateurs une électricité suffisante, de bonne qualité et produite en continu dans le respect de l’environnement.
A cet effet, cette loi instaura également le Conseil de régulation du marché de l’énergie (ci-après « EPDK »), autorité de contrôle en ce domaine. Le 28 novembre 2002 fut publié au Journal Officiel (JO) le règlement sur les sociétés ayant plusieurs activités sur le marché de l’électricité.
Le 30 décembre 2002, la société ÇEAȘ contesta auprès du ministère et de l’EPDK la rupture sans indemnité du contrat de concession à la suite de l’entrée en vigueur de la loi n o 4628. Le 10 février 2003, le ministère demanda à la société ÇEAȘ de se conformer à la loi n o 4628, qui prévoyait le transfert de ses réseaux de transport d’électricité à la société anonyme de transport d’électricité de Turquie (« TEİAȘ ») au plus tard le 31 décembre 2002. Le ministère indiqua que, le transfert des réseaux concernés n’ayant pas encore eu lieu, la société avait jusqu’au 28 février 2003 pour s’exécuter sous peine de rupture du contrat de concession (ci-après « le contrat »), conformément à l’article 19 de celui-ci.
Le 11 juin 2003, après avoir énuméré les différents manquements par la société concernée à ses obligations contractuelles et légales, en particulier à celles découlant des lois n o 4628 et n o 3096, qui justifiaient sa décision, le ministère notifia à la société ÇEAȘ le transfert à la TEİAȘ des sites concernés, des infrastructures y afférentes ainsi que des moyens et des outils nécessaires à son exploitation. Par la décision n o 2003/5712 du 12 juin 2003, publiée au JO le 17 juin 2003, le Conseil des ministres résilia le contrat de concession de la société ÇEAȘ.
2. La décision de l’IMKB Par une décision du 17 juin 2003, à la suite de la résiliation du contrat de concession accordé à la société ÇEAȘ, et conformément aux articles 47 c) et 16 j) du règlement relatif à la cotation, le conseil d’administration de la Bourse des valeurs mobilières d’Istanbul ( İstanbul Menkul Kıymetler Borsası ci-après « İMKB ») informa le public que les titres de cette société avait été retirés de la cotation sur le marché boursier. Par une décision du 19 juillet 2003, le Conseil du marché financier ( Sermaye Piyasası Kurumu ci-après le « SPK ») annonça que les titres de la société ÇEAȘ ne pouvaient faire l’objet de transactions sur le marché boursier que par l’intermédiaire de sociétés de courtage.
3. La situation des requérants A des dates non précisées, les requérants achetèrent des actions de la société ÇEAȘ. Le 18 novembre 2003, les requérants saisirent le Conseil d’Etat d’une action en annulation de la décision du Conseil des ministres du 17 juin 2003 résiliant le contrat de concession de la société ÇEAȘ. Par un arrêt du 15 avril 2005, le Conseil d’Etat rejeta la demande des requérants. Par un arrêt du 6 octobre 2005, l’Assemblée générale des chambres contentieuses du Conseil d’Etat ( Danıștay Dava Daireleri Genel Kurulu ) confirma l’arrêt du Conseil d’Etat.
Par un arrêt du 13 avril 2006, notifié aux requérants le 29 mai 2006, l’Assemblée générale des chambres contentieuses du Conseil d’Etat rejetèrent le recours en rectification de l’arrêt du 6 octobre 2005. B. Le droit interne pertinent Le droit interne et communautaire pertinent concernant la loi et la réglementation relatives à l’électricité se trouvent exposés dans l’affaire Uzan et autres c. Turquie ((déc.), n o 18240/03, §§ 39-41 et 50-58, 29 mars 2011). Le droit interne pertinent concernant la Bourse des valeurs mobilières d’Istanbul ( Istanbul Menkul Kıymetler Borsası ) se trouve exposé dans l’affaire Soyuer et 46 autres requêtes c. Turquie ((déc.), n o 49445/07, §§ 24 ‑ 29, 21 juin 2011). GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent d’une atteinte à leurs titres d’actions après la résiliation du contrat de concession qui avaient été accordés à la société ÇEAȘ.
EN DROIT Les requérants, détenteurs d’actions de la société ÇEAȘ, se plaignent d’une atteinte à leur droit de propriété en raison de la résiliation du contrat de concession accordée à cette société, en méconnaissance de l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
» La Cour se réfère aux principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence relative à l’article 1 du Protocole n o 1 (voir, entre autres, James et autres , 21 février 1986, § 37, série A n o 98, AGOSI c. Royaume ‑ Uni , 24 octobre 1986, § 48, série A n o 108, Gasus Dosier - und Fördertechnik GmbH c. Pays-Bas , 23 février 1995, § 55, série A n o 306 ‑ B, J.A. Pye (Oxford) Ltd et J.A. Pye (Oxford) Land Ltd c. Royaume-Uni [GC], n o 44302/02, §§ 52-55, CEDH 2007 ‑ X, et Soyuer et 46 autres requêtes (déc.), précité, § 49). Elle rappelle qu’elle a déjà considéré qu’une action d’une société commerciale, ayant une valeur économique, constitue un bien au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ( Olczak c. Pologne (déc.), n o 30417/96, § 60, CEDH 2002 ‑ X (extraits)).
Partant, dans la présente affaire, constatant que les requérants possèdent des actions, la Cour conclut qu’ils ont des « biens » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ( Soyuer et 46 autres requêtes (déc.), précité, § 50). La Cour note que la radiation des actions de la société concessionnaire des opérations de bourse est la conséquence normale de la résiliation du contrat de la société concernée par décision de justice. A cet égard, elle a déjà rappelé que les autorités nationales ne doivent pas pâtir de ce que l’article 1 du Protocole n o 1 leur fait obligation de prendre les mesures nécessaires à la protection du droit au respect des biens.
Cette obligation doit être lue avec la grande marge d’appréciation de l’Etat pour réglementer l’usage des biens d’un individu afin de mener une politique économique et sociale sauf si son jugement se révèle manifestement dépourvu de base raisonnable ( James et autres , précité, § 46). La Cour a déjà rejeté un grief similaire pour défaut manifeste de fondement, au motif qu’un requérant, propriétaire d’actions d’une société concessionnaire, n’avait pas supporté une charge spéciale et exorbitante en raison de la radiation des actions d’une société de la bourse d’Istanbul à la suite de la résiliation d’un contrat de concession, et qu’il n’y avait pas eu rupture de l’équilibre entre les intérêts généraux de la communauté et ceux des requérants ( Aktaș Elektrik Ticaret A.Ș c. Turquie (déc.), n o 44205/02, 30 août 2011, et Soyuer et 46 autres requêtes c. Turquie (déc.), précitée, § 62). Dans la présente affaire, après avoir examiné tous les éléments versés au dossier et les arguments présentés par les parties, la Cour considère que les requérants n’ont exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans les cas présents.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Stanley Naismith Françoise Tulkens Greffier Présidente