Igor Viktorovich MASLOV împotriva Rusiei depusă la 10 august 2005 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Igor Viktorovich Maslov, este un național rus care s-a născut în 1961 și a trăit înainte de arestarea sa în Tambov. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală pentru acuzații de extorcare agravată, ucidere de om, jaf și așa mai departe În ianuarie 2002 a fost deschis un caz penal împotriva reclamantului. Procurorii au crezut că a ucis un om într-un act de extorcare; că a cumpărat, posedat și transportat ilegal arme de foc; că, după rupere într-o casă, a răpit și ucis proprietarul său și că a comis un jaf agravat împotriva altor persoane. În ianuarie 2002, reclamantul a fost arestat și reținut în arest a fost autorizat. În ziua următoare, el a fost interogat pentru prima dată. Se pare că reclamantul a primit asistență de către avocatul de asistență juridică. Detenția reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii, cu apelul său numai împotriva ordinului de prelungire din 20 decembrie 2004. În ianuarie 2005, Curtea Regională Tambov a susținut ordinul în cauză. Cea mai recentă prelungire a detenției reclamantei a avut loc la 18 martie 2005, în care reclamantul nu a reușit să recurgă împotriva acesteia. La 15 ianuarie 2004, Curtea de district Zherdevskiy din regiunea Tambov a condamnat reclamantul de extorcare agravată, ucidere de om, jaf și încălcare ilegală și intrare și a condamnat-o la zece ani și șase luni de închisoare. În același timp, Curtea de District l-a achitat de crimă și de privare ilegală de libertate, având în vedere că nu au găsit nici o dovadă a implicării reclamantului în aceste infracțiuni penale. La 11 martie 2004, Curtea Regională Tambov, hotărând în apel, a anulat hotărârea Curții de District cu privire la achitarea reclamantului, a trimis cazul, în această parte, pentru o nouă examinare de către Curtea de District și a susținut partea rămasă a hotărârii. La 17 iunie 2004, Presidiumul Curții Regionale de Tambov, prin intermediul procedurilor de supraveghere-revizuire, a modificat condamnarea reclamantului, l-a achitat de extorcare agravată și l-a eliberat de responsabilitatea penală cu privire la încălcarea și intrarea în vigoare a perioadei de limitare. Având în vedere amendamentele, Presidium a scăzut condamnarea reclamantului cu nouă luni. La 7 octombrie 2004, hotărând după instrucțiunile Curții Regionale prevăzute în hotărârea din 11 martie 2004, Curtea de District a examinat acuzațiile de crimă și limitarea libertății împotriva reclamantului și l-a achitat, constatand că nu există dovezi ale comportamentului penal. După ce a primit recursul reclamantului împotriva hotărârii din 7 octombrie 2004, la 16 noiembrie 2004, Curtea Regională, compusă din trei judecători cu judecătorul S. în calitate de președinte al sediului, a anulat hotărârea și a remis procesul. Raportul Curții Regionale, în măsura în care este relevant, a fost după cum urmează: „După examinarea materialelor dosarului penal și după discutarea argumentelor din declarația de recurs a procurorului și a contraargumentelor [de către apărare], instanța de recurs consideră că hotărârea ar trebui anulată și că cazul ar trebui trimis în judecată... ca concluzie că [reclamantul] a fost nevinovat de crimă și de privare ilegală a libertății dnei L. nu s-a bazat pe o evaluare aprofundată a probei... și a fost făcută fără a lua în considerare informațiile din dosarul de caz cu privire la motivele crimei. În același timp, [Curtea de District] nu a efectuat nicio evaluare a declarațiilor [aplicantului] că, la 24 ianuarie 2002, la ora 18:00, el a fost eliberat din detenție administrativă și a stat acasă cu soția sa și nu s-a întâlnit cu dna L. la 24 sau 25 ianuarie 2002... Cu toate acestea, aceste declarații au fost refutate în întregime prin dovezile examinate în audieri ale instanței: declarații de martori... [inclusiv soția reclamantului]..., dovezi scrise... Materialele dosarului arată că dna L. a informat poliția cu privire la participarea [reclamantului] la furt cu ea și dl N. Având aflat despre acest fapt, [reclamantul] împreună cu dl D... în casă, a intrat în casă și a forțat doamna L. să meargă cu el la casa dlui V. unde, în prezența dnei V și D., a forțat doamna L. să scrie o declarație spunând că a calomniat [reclamantul]. În același timp, după declarațiile dnei V., dna L. a fost îngrijorat și a cerut [reclamantul] să nu o omoare. [Reclamantul] a spus doamnei L. să meargă afară pentru o discuție. Dna L. a părăsit casa și nu a fost văzută în viață de atunci. Dimineața, [ reclamantul] s-a întors la casa domnului V. și i-a spus că el a ajutat doamna L. să ia un tren, ea a plecat și a ars declarația ei. Prietenii și rudele apropiate ale dnei L. au declarat că dnei L. nu a avut unde să meargă și, prin urmare, au contestat posibilitatea de a pleca de tren, așa cum [ reclamantul] a afirmat. Când corpul dnei L. a fost descoperit în râu în aprilie 2004, ea a fost îmbrăcată cu aceleași haine ca în noaptea când a părăsit casa dlui V. împreună cu [ reclamantul]. Curtea constată că dovezile indirecte menționate mai sus sunt contrare explicațiilor unui expert în medicină legistică făcute în ședința de judecată că moartea dnei L. ar fi putut avea loc într-o lună între 25 ianuarie și 25 februarie 2002. În același timp, avizul expert ar trebui evaluat împreună cu alte dovezi în circumstanțele cauzei. Expertul nu a exclus faptul că moartea a avut loc la 25 ianuarie 2002, și că în noaptea de 25 ianuarie 2002, dna L. împreună cu [reclamantul] a părăsit casa dlui V. și nu a fost văzută în viață ... din cauza faptului că hotărârii [Tribunalul district] nu conține o evaluare adecvată a dovezilor menționate mai sus, nu poate fi considerată legală și bine fondată.” La 5 mai 2005, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru crimă și privarea ilegală de libertate și l-a condamnat la zece ani de închisoare. Condamnarea a fost bazată pe declarații de martor, avizele experților și dovezile materiale. Luând în considerare condamnarea reclamantului din 15 ianuarie 2004, condamnarea finală a fost stabilită ca 14 ani de închisoare. 2005 Curtea Regională, de către o cameră a trei judecători, inclusiv dna S. în calitate de președinte a acesteia, a examinat declarația de apel a reclamantului, l-a auzit personal și a susținut hotărârea de la 5 Mai 2005, prin aprobarea raționării Curții de District. Curtea de recurs a furnizat un cont detaliat al dovezilor care arată că reclamantul a fost vinovat de crimă și de privare ilegală de libertate. Reclamantul nu a fost reprezentat de avocat în cursul procedurii de recurs. Procedura penală privind acuzarea furtului agravat Între timp, a fost instituit un alt set de proceduri penale pentru o acuzație de furt agravat împotriva reclamantului. La 12 iulie 2002, Curtea de district Tokaryovskiy din regiunea Tambov l-a considerat vinovat ca acuzat și condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Se pare că hotărârea nu a fost apelată și a devenit finală. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 din Convenție că arestarea și detenția anterioară au fost ilegale, că nu a fost informat în mod corespunzător de motivele arestării sale, precum și că nu a fost explicat conținutul acuzațiilor împotriva acestuia. În special, el s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și al articolului 3 litera (a) – d) din Convenție că investigatorul i-a refuzat ocazia de a participa efectiv la faza preliminară a procesului, că instanțele au interpretat greșit declarațiile martorilor, având atașat în mod eronat o greutate deosebită la declarațiile dnei V. și a ignorat declarațiile altor martori; faptul că expertul al căror aviz a fost auzit în instanță a eșuat în concluziile sale și a comis o serie de omisiuni procedurale în raport; că instanța de judecată a presupus vinovat, care a insistat pe un motiv mercenar al infracțiunii; că autoritățile investigatoare au comis o serie de omisiuni procedurale în timp ce decideau să se alăture acuzațiilor, etc. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și al articolului 3 litera (c) din Convenție că nu i-a fost acordată asistență juridică în cadrul procedurii de recurs împotriva hotărârii din 5 mai 2005. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că același judecător președinte a participat la procedura de recurs împotriva hotărârilor din 7 noiembrie 2004 și 5 mai 2005. Reclamantul a insistat că judecătorul a avut deja o idee preconcepută a vinovăției sale și, prin urmare, nu a putut acționa în mod imparțial. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva sa, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost instanța care a tratat cazul reclamantului privind recursul imparțial, conform articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere că același judecător a prezidat camera de recurs la 16 noiembrie 2004 și 12 iulie 2005? Având în vedere faptul că reclamantul nu a fost reprezentat la ședința de recurs din 12 iulie 2005, au fost procedurile în fața instanței de recurs în cazul reclamantului compatibile cu cerințele articolului §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție (a se vedea Benham c. Regatul Unit, hotărârea din 10 iunie 1996, Raportul hotărârilor și deciziilor 1996 III; Maxwell c. Regatul Unit , hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A nr. 300 C; și, în special, art. 50 din Codul de Procedură Penală)?
Application no. 34296/05
Igor Viktorovich MASLOV against Russia
lodged on 10 August 2005
The applicant, Mr Igor Viktorovich Maslov, is a Russian national who was born in 1961 and lived before his arrest in Tambov.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
A.
Criminal proceedings on charges of aggravated extortion, manslaughter, robbery and so on
In January 2002 a criminal case was opened against the applicant. Prosecutors believed that he had slaughtered a man in an act of extortion; that he had also unlawfully bought, possessed and carried firearms; that, having broken in a house, he had kidnapped and murdered its owner and that he had committed an aggravated robbery against another person. On 31
January 2002 the applicant was arrested and his remand in custody was authorised. On the following day he was questioned for the first time. It appears that the applicant was afforded assistance by legal aid counsel.
The applicant’s detention was extended on a number of occasions with his having only appealed against the extension order of 20 December 2004. On 25
January 2005 the Tambov Regional Court upheld the order in question. The most recent extension of the applicant’s detention took place on 18 March 2005, with the applicant having failed to appeal against it.
On 15 January 2004 the Zherdevskiy District Court of the Tambov Region convicted the applicant of aggravated extortion, manslaughter, robbery and unlawful breaking and entry and sentenced him to ten years and six months of imprisonment. At the same time, the District Court acquitted him of murder and unlawful deprivation of liberty, having found no evidence of the applicant’s involvement in those criminal offences.
On 11 March 2004 the Tambov Regional Court, acting on appeal, quashed the District Court’s judgment pertaining to the applicant’s acquittal, remitted the case, in that part, for a fresh examination by the District Court and upheld the remaining part of the judgment.
On 17 June 2004 the Presidium of the Tambov Regional Court, by way of supervisory-review proceedings, amended the applicant’s conviction, having acquitted him of aggravated extortion and having relieved him of the criminal responsibility on the charge of breaking and entering in view of the expiration of the limitation period. Given the amendments, the Presidium decreased the applicant’s sentence by nine months.
On 7 October 2004, acting upon the instructions of the Regional Court laid down in the judgment of 11 March 2004, the District Court examined the murder and limitation-of-liberty charges against the applicant and acquitted him, finding no evidence of the criminal conduct.
Having received the applicant’s appeal against the judgment of 7 October 2004, on 16 November 2004 the Regional Court, composed of three judges with judge S. acting as the president of the chamber, quashed the judgment and remitted the case for retrial. The Regional Court’s reasoning, insofar as relevant, was as follows:
“Having studied the materials of the criminal case file and having discussed the arguments in the prosecutor’s appeal statement and the counter-arguments [by the defence], the appeal court considers that the judgment should be quashed and the case should be sent for retrial... as the finding that [the applicant] was innocent of murder and unlawful deprivation of liberty of Ms L. was not based on a thorough assessment of evidence...and was made without a consideration of the information in the case file on the motives of the crime.
At the same time, [the District Court] did not make any assessment of the [applicant’s] statements that on 24 January 2002, at 6.00 p.m., he had been released from administrative detention and had stayed at home with his wife and had not met Ms L. either on 24 or 25 January 2002... However, those statements were entirely refuted by the evidence examined in the court hearings: statements by witnesses... [including the applicant’s wife]..., written evidence...
The materials of the file show that Ms L. informed the police about [the applicant’s] participation in the theft with her and Mr N. Having learned about that fact, [the applicant] together with Mr D. found Ms L.... in the house, broke into the house and forced Ms L. to go with him to Mr V.’s house where, in the presence of Mr and Ms V. and Mr D., forced Ms L. to write a statement saying that she had slandered [the applicant]. At the same time, as follows from Ms V.’s statements, Ms L. was worried and asked [the applicant] not to kill her. [The applicant] told Ms L. to go outside for a talk. Ms L. left the house and she was not seen alive since. In the morning, [the applicant] came back to Mr V.’s house and told him that he had helped Ms L. to take a train, she had left and he had burnt her statement. Ms L.’s close friends and relatives stated that Ms L. had had nowhere to go and they therefore disputed the possibility of her leaving by train, as [the applicant] had claimed. When Ms L.’s body was discovered in the river in April 2004, she was dressed in the same clothes as on the night when she had left Mr V.’s house together with [the applicant].
The court finds that the abovementioned indirect evidence runs contrary to the explanations by a forensic medical expert made in the court hearing that Ms L.’s death could have occurred within a month between 25 January and 25 February 2002. At the same time, the expert opinion should be assessed together with other evidence in the circumstances of the case. The expert did not exclude that the death had occurred on 25 January 2002, and it was in the night of 25 January 2002 that Ms L. together with [the applicant] had left Mr V.’s house and was never seen alive...
Due to the fact that the [District Court’s] judgment did not contain a proper assessment of the abovementioned evidence, it cannot be considered lawful and well
‑
founded.”
On 5 May 2005 the District Court convicted the applicant of murder and unlawful deprivation of liberty and sentenced him to ten years’ imprisonment. The conviction was based on witness statements, the expert opinions, and material evidence. Taking into account the applicant’s conviction of 15
January
2004 the final sentence was determined as fourteen years of imprisonment.
On
12
July
2005 the Regional Court, by a chamber of three judges including Ms S. as the president of the chamber, examined the applicant’s appeal statement, heard him in person, and upheld the judgment of 5
May 2005, having endorsed the District Court’s reasoning. The appeal court provided a detailed account of evidence showing that the applicant was guilty of murder and unlawful deprivation of liberty. The applicant was not represented by counsel in the course of the appeal proceedings.
B.
Criminal proceedings on the charge of aggravated theft
In the meantime, another set of criminal proceedings on a charge of aggravated theft was instituted against the applicant. On 12 July 2002 the Tokaryovskiy District Court of the Tambov Region found him guilty as charged and sentenced to two and a half years of imprisonment. It appears that the judgment was not appealed against and became final.
1.
The applicant complained under Article 5 of the Convention that his arrest and pre-trial detention had been unlawful, that he had not been properly informed of the reasons for his arrest, as well as he had not been explained the content of the charges against him.
2.
The applicant’s further complaints were directed against the proceedings on the charges of manslaughter, murder, extortion and so on. In particular, he complained under Article 6 §§ 1 and 3 (a) – (d) of the Convention that the investigator had denied him an opportunity to effectively participate at the pre-trial stage, that the courts had misinterpreted the witnesses’ statements, having erroneously attached particular weight to statements by Ms V. and having ignored statements by other witnesses; that the expert whose opinion had been heard in court had erred in his findings and had committed a number of procedural omissions in the report; that the trial court had presumed the applicant guilty, having insisted on a mercenary motive of the crime; that the investigating authorities had committed a number of procedural omissions while deciding to join the charges, etc.
3.
The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention that he had not been afforded legal assistance in appeal proceedings against the judgment of 5 May 2005.
4.
The applicant finally complained under Article 6 § 1 of the Convention that the same presiding judge had participated in the appeal proceedings against the judgments of 7 November 2004 and 5 May 2005. The applicant insisted that the judge had already had a preconceived idea of his guilt and therefore had been unable to act impartially.
1.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the court which dealt with the applicant’s case on appeal impartial, as required by Article 6 § 1 of the Convention, given that the same judge presided over the appeal chamber on 16 November 2004 and 12
July 2005?
2.
Having regard to the fact that the applicant was not represented at the appeal hearing on 12 July 2005, were the proceedings before the appeal court in the applicant’s case compatible with the requirements of Article
6
§§ 1 and 3 (c) of the Convention (see
Benham v.
the
United Kingdom
, judgment of 10
June 1996,
Reports of Judgments and Decisions
1996
‑
III;
Maxwell v. the United Kingdom
, judgment of 28
October 1994, Series A no. 300
‑
C; and, in particular, Article 50 of the Code of Criminal Procedure)?