Publicat pe 3 iunie 2024 Secțiunea a cincea Cerere nr. 32264/23 Consiliul Național al Barreaux și altele împotriva Franței, introdusă la 9 august 2023, comunicată la 16 mai 2024 Cererea se referă la obligația de a declara avocaților, în calitatea lor de intermediari care fac obiectul secretului profesional, de la transpunerea în dreptul francez a Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018 în ceea ce privește schimbul automat și obligatoriu de informații în domeniul fiscal în ceea ce privește dispozitivele transfrontaliere care fac obiectul unei declarații. Aceste directive au fost transpuse în dreptul intern prin art. 1 din Ordonanța nr. 2019-1068 din 21 octombrie 2019 privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal în legătură cu dispozitivele transfrontaliere care fac obiectul unei declarații, care a introdus mai multe dispoziții în Codul general al impozitelor (CGI). de la I la art. 1649 AE din CGI, intermediarul supus unei obligații de secret profesional a cărui încălcare este prevăzută și reprimată prin art. 226-13 din Codul penal subscris, cu acordul contribuabilului sau contribuabilului implicat în sistemul transfrontalier, o declarație pe lângă administrația fiscală. Aceste noi dispoziții au făcut obiectul unor comentarii din partea administrației publicate în Buletinul Oficial al Finanțelor Publice (BOFIP), care au făcut obiectul unei sesizări din partea Consiliului de Stat de către organizațiile solicitante în vederea anulării acestora. La 25 iunie 2021, Consiliul de Stat a respins anumite observații. În schimb, Consiliul a decis să suspende judecarea cauzei și să sesizeze Curtea a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind conformitatea cu articolele 7 și 47 din Carta drepturilor fundamentale ( În același timp, în hotărârea din 8 decembrie 2022 (Orde van Vlaamse Balies și alții) a ajuns la CJUE la 28 iunie 2021 (cauza 398/21). , cauza C-694/20), CJUE, sesizată cu o cerere de întrebare preliminară adresată de Curtea Constituțională belgiană și relativă, de asemenea, la validitatea articolului 8ab alineatul (5) a declarat că această dispoziție era invalidă în temeiul articolului 7 din cartă. Prin scrisoarea din 23 ianuarie 2023, grefa CJUE a transmis la în cadrul Consiliului de Stat, invitându-l în același timp să-i spună dacă, în lumina acestei hotărâri, intenționează să își mențină cererea de întrebare preliminară. La 22 februarie 2023, Consiliul de Stat i-a răspuns că la Hotărârea Orde van Vlaamse Balies și alții. a avut un obiect similar cu cauza pendinte pendinte pe care a sesizat-o CJUE, și anume că îi oferea un răspuns care îi permitea să soluționeze litigiul care îi era prezentat și că, prin urmare, își retragea cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare. La 7 martie 2023, președintele CJUE dispunea eliminarea cauzei C 398/21 din registrul Curții. Printr-o decizie din 14 aprilie 2023, Consiliul de Stat a publicat alte comentarii la BOFIP, în special pe baza hotărârii Orde van Vlaamse Balies și alții din 8 decembrie 2022. În schimb, acesta a considerat că cele 1 și 3 paragrafe 4 , I la art. 1649 AE din CGI nu au încălcat cerințele articolului 8 din Convenție sau ale articolului 7 din Cartă. Pe de altă parte, acesta se pronunță după cum urmează: 20. În schimb, fără a fi necesar să se transmită Curții a Uniunii Europene o nouă întrebare preliminară privind validitatea dispozițiilor alineatului (5) din art. 8ab din Directiva 2011/16/UE, reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite anularea alineatelor (n) 150 și 165 din observațiile administrative publicate cu referire la BOI-CF-CPF-30-40-10-20, care stabilesc dispozițiile primului paragraf din 4 la I. 160, care se limitează la enumerarea profesiilor actuariale la o obligație de secret profesional a cărei încălcare este reprimată prin art. 226-13 din Codul penal, alineatul (n) 170, care se referă la determinarea debitorilor obligației de raportare, fără a include comentarii privind obligația de notificare și alineatul (n) 190, referitoare la notificarea prin intermediul contribuabililor înșiși. Invocând art. 6 din Convenție, organizațiile reclamante reproșează Consiliului de Stat că, fără o motivație suficientă, au decis unilateral să retragă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare pe care a sesizat-o CJUE (cauza C-398/21), pe de o parte, și au refuzat să adreseze o nouă întrebare preliminară, în ciuda îndoielii cu privire la compatibilitatea cu art. 7 din Carta dispozițiilor articolului 8 ab , alineatul (5), în măsura în care acestea din urmă nu includ, în principiu, avocații din domeniul de aplicare al obligației de declarare a regimurilor fiscale transfrontaliere. ÎNTREBARE CU părțile în lumina jurisprudenței Curții, (a se vedea în special Sanofi Pasteur c. Franța, nr 25137/16, 13 februarie 2020 și Ullens de Schooten și Rezabek c. Belgia, 3989/07 și 38353/07, 20 septembrie 2011), organizațiile reclamante sunt întemeiate pe faptul că a avut loc o încălcare în cauza lor a articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere deciziile Consiliului de Stat, pe de o parte, de a retrage cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare pe care a sesizat-o CJUE (cauza C-398/21) și, pe de altă parte, de a refuza să adreseze o nouă întrebare preliminară ANEXA Lista organizațiilor reclamante Cerere nr. 32264/23 Numele cetățeniei Locul de reședință Consiliul Național al Barealelor franceze Paris CONFERINȚA BOTONIERILOR FRANȚEI FRANȚA FRANȚA FRANȚA FRANȚA FRANȚA FRANȚA Paris
Publié le 3 juin 2024
Requête n
o
32264/23
CONSEIL NATIONAL DES BARREAUX et autres
contre la France
introduite le 9 août 2023
communiquée le 16 mai 2024
La requête concerne l’obligation de déclaration à laquelle sont soumis les avocats, en leur qualité d’intermédiaires soumis au secret professionnel, depuis la transposition en droit français de la directive 2011/16/UE du Conseil du 15 février 2011 relative à la coopération administrative dans le domaine fiscal, modifiée par la directive (UE) 2018/822 du Conseil du 25 mai 2018 en ce qui concerne l’échange automatique et obligatoire d’informations dans le domaine fiscal en rapport avec les dispositifs transfrontières devant faire l’objet d’une déclaration.
Ces directives furent transposées en droit interne par l’article 1
er
de l’ordonnance n
o
2019-1068 du 21 octobre 2019 relative à l’échange automatique et obligatoire d’informations dans le domaine fiscal en rapport avec les dispositifs transfrontières devant faire l’objet d’une déclaration, qui a inséré plusieurs dispositions dans le code général des impôts (CGI). En particulier, aux termes du premier alinéa du 4
o
du I de l’article 1649 AE du CGI, l’intermédiaire soumis à une obligation de secret professionnel dont la violation est prévue et réprimée par l’article 226-13 du code pénal souscrit, avec l’accord du ou des contribuables concernés par le dispositif transfrontière, une déclaration auprès de l’administration fiscale. Ces nouvelles dispositions firent l’objet de commentaires de l’administration publiés au Bulletin officiel des finances publiques – Impôts (BOFIP), qui firent l’objet d’une saisine du Conseil d’État par les organisations requérantes en vue de leur annulation.
Le 25 juin 2021, le Conseil d’État annula certains commentaires. En revanche, il décida de surseoir à statuer et de saisir la Cour de justice de l’Union européenne (CJUE) d’une demande de décision préjudicielle concernant la conformité aux articles 7 et 47 de la Charte des droits fondamentaux («
la Charte
»), et 6 et 8 de la Convention, de l’article 8
bis ter
, paragraphe 5, de la directive 2011/16/UE, telle que modifiée par la directive
l’article 8
bis ter
, paragraphe 5
»), en ce qu’il n’exclut pas les avocats du champ des intermédiaires soumis aux obligations qu’il pose. Cette demande parvint à la CJUE le 28 juin 2021 (affaire
C
‑
398/21).
En parallèle, dans un arrêt du 8 décembre 2022 (
Orde van Vlaamse Balies e.a.
, Affaire C-694/20), la CJUE, saisie d’une demande de question préjudicielle posée par la Cour constitutionnelle belge et relative, elle aussi, à la validité de l’article 8
bis ter
, paragraphe 5, dit pour droit que cette disposition était invalide au regard de l’article 7 de la Charte.
Par une lettre du 23 janvier 2023, le greffe de la CJUE transmit l’arrêt
Orde van Vlaamse Balies e.a.
au Conseil d’État, tout en l’invitant à lui indiquer si, à la lumière de cet arrêt, il entendait maintenir sa demande de question préjudicielle.
Le 22 février 2023, le Conseil d’État lui répondit que l’arrêt
Orde
van
Vlaamse Balies e.a.
avait un objet similaire à l’affaire pendante dont il avait saisi la CJUE, qu’il apportait une réponse lui permettant de trancher le litige qui lui était soumis et que, partant, il retirait sa demande de décision préjudicielle. Le 7 mars 2023, le président de la CJUE ordonna la radiation de l’affaire C
‑
398/21 du registre de la Cour.
Par une décision du 14 avril 2023, le Conseil d’État annula d’autres commentaires publiés au BOFIP, en se fondant notamment sur l’arrêt
Orde
van Vlaamse Balies e.a.
du 8 décembre 2022. En revanche, il considéra que les 1
er
et 3
ème
alinéas, 4
o
, I de l’article 1649 AE du CGI ne méconnaissaient pas les exigences de l’article 8 de la Convention ou à celles de l’article 7 de la Charte. Par ailleurs, il se prononça comme suit
:
«
20.En revanche, et sans qu’il soit besoin de transmettre à la Cour de justice de l’Union européenne une nouvelle question préjudicielle portant sur la validité des dispositions du paragraphe 5 de l’article 8
bis ter
de la directive 2011/16/UE, les requérants ne sont pas fondés à demander l’annulation des paragraphes n
os
150 et 165 des commentaires administratifs publiés sous la référence BOI-CF-CPF-30-40-10-20, qui exposent les dispositions du premier alinéa du 4
o
du I de l’article 1649
quater
AE du code général des impôts, de leur paragraphe n
o
160, qui se borne à énumérer les professions astreintes à une obligation de secret professionnel dont la violation est réprimée par l’article 226-13 du code pénal, de leur paragraphe n
o
170, qui traite de la détermination des débiteurs de l’obligation déclarative sans comporter aucun commentaire relatif à l’obligation de notification et de leur paragraphe n
o
190, relatif à
la notification par l’intermédiaire au contribuable lui-même.
»
Invoquant l’article 6 de la Convention, les organisations requérantes reprochent au Conseil d’État d’avoir, sans motivation suffisante, unilatéralement décidé de retirer la demande de décision préjudicielle dont il avait saisi la CJUE (affaire C-398/21), d’une part, et refusé de poser une nouvelle question préjudicielle, malgré un doute quant à la compatibilité avec l’article 7 de la Charte des dispositions de l’article 8
bis ter
, paragraphe 5, en ce que ces dernières n’excluent pas, par principe, les avocats du champ de l’obligation de déclaration des dispositifs fiscaux transfrontières.
À la lumière de la jurisprudence de la Cour, (voir, notamment,
Sanofi
Pasteur c. France
, n
o
25137/16, 13 février 2020, et
Ullens de Schooten et Rezabek c. Belgique
, n
os
3989/07 et 38353/07, 20 septembre 2011), les organisations requérantes sont-elles fondées à soutenir qu’il y a eu violation en leur cause de l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu des décisions du Conseil d’État, d’une part, de retirer la demande de décision préjudicielle dont il avait saisi la CJUE (affaire C-398/21) et, d’autre part, de refuser de poser une nouvelle question préjudicielle
?
Liste des organisations requérantes
Requête n
o
32264/23
N
o
NOM
Nationalité
Lieu de résidence
1.
française
Paris
2.
française
Paris
3.
française
Paris