AGIER v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
AGIER v. POLAND (CtEDO, 2012)
A patra secțiune decizia nr. 52809/08 Danuta AGIER împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 27 martie 2012 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Ledi Bianku, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 octombrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 19 aprilie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Danuta Agier, este un național polonez care s-a născut în 1953 și trăiește în Çòd. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea se referă la procedurile civile instituite de reclamant, care a depus o acțiune de compensare împotriva unuia dintre foștii angajați. La 29 noiembrie 2006, Curtea de District a respins reclamația ca fiind evident nefondată. La o dată necunoscută, reclamantul a depus un recurs. La 19 februarie 2008, reclamantul a solicitat suspendarea audierii de recurs, programate pentru 21 februarie 2009, din cauza problemelor sale de sănătate. La ședința din 21 februarie 2008, Curtea Regională a respins cererea reclamantului. Nu au fost furnizate motive pentru această decizie. În aceeași dată, recursul a fost respins. La o dată necunoscută, reclamantul a primit asistența unui avocat de asistență juridică pentru a prezenta un recurs de casă. Termenul de depunere a recursului de casă a expirat la 21 iunie 2008. La 25 iunie 2008, postul a făcut prima încercare de a servi reclamantului avizul avocatului de asistență juridică, refuzând să depună un recurs de casă. În cele din urmă, avizul a fost depus reclamantului la 9 iulie 2008. În aviz, avocatul de asistență juridică a susținut, în special, că refuzul de suspendare a ședinței de recurs nu poate fi invocat ca bază pentru depunerea recursului de casație, deoarece reclamantul nu a furnizat Curtea Regională un certificat medical eliberat de un expert medical, conform legii. Se pare că, de asemenea, ea nu a putut să-l furnizeze avocatului. Prin urmare, el a concluzionat că apelul de cassare nu a avut nici o șansă de succes. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante sunt rezumate hotărârea în cazul Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007. COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lipsa de acces la Curtea Supremă. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în legătură cu rezultatul procedurii, susținând că este nedrept. HOTĂRÂREA Accesul la Curtea Supremă Reclamantul s-a plâns în legătură cu lipsa de acces la Curtea Supremă. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. Prin scrisoarea din 19 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul propune să plătească reclamantului suma de 8 000 PLN pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus este să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Într-o scrisoare din 19 mai 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Rezultatele rămase Reclamantul s-a mai plâns că procedurile în cauză erau nejustificate, în special din cauza refuzului depus de Curtea Regională de a suspenda ședința de recurs, astfel cum a solicitat reclamantul care a fost bolnav la momentul respectiv. În plus, instanța internă a respins cererile de probă ale reclamantului. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. În ceea ce privește refuzul de a suspenda audierea, aceasta poate fi dedusă din documentele depuse de reclamant, că ea nu a furnizat instanței de judecată un certificat medical, conform legii. În ceea ce privește cererile de probă, respinse de instanța de judecată, reclamantul nu a justificat această afirmație. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu articolele 35 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția; restul cererii este inadmisibil. Fatoș Aracı George Nicolaou Președintele adjunct al grefierului