Secțiunea a doua Cerere nr. 40650/11 Giuseppe TINELLI împotriva Italiei introdusă la 17 iunie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Giuseppe Tinelli, este un resortisant italian, născut în 1977 și rezident în Vercelli. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul C. Defilippi, avocat la La Spezia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: procedura principală. În 1996, în cursul unei proceduri penale pentru crimă urmată împotriva reclamantului și a altor acuzați, primul a declarat că carabinierii care au participat la acestea au amenințat și au forțat să mintă. La 25 iunie 1997, reclamantul a fost acuzat de calomnie și, ulterior, a fost trimis la judecată în fața Tribunalului din Tarente.
La 20 decembrie 2001, Tribunalul din Tarente a admis dovezile în judecată și, în special, mărturia presupusului agent calomniat. Prin hotărârea din 8 iulie 2004, depusă la grefa din 14 septembrie 2004, Tribunalul din Tarente l-a declarat vinovat pe reclamant și l-a condamnat la doi ani de condamnare. La 13 noiembrie 2004, reclamantul sesizează în instanta de apel a lui Lecce, secțiunea detașată a Tarentei. La 26 martie 2009, la deschiderea dezbaterilor, noul avocat al reclamantului a solicitat o trimitere pentru a studia dosarul procedurii. În pledoariile din 10 iulie 2009, el s-a limitat totuși la repetarea motivelor expuse deja în recurs. Prin hotărârea din 10 iulie 2009, depusă la grefă la 28 august 2009, curtea de apel a confirmat hotărârea atacată.
Reclamantul s-a asigurat că declarațiile sale nu vizau niciun carabinier în particular și că condamnarea sa se baza doar pe mărturia presupusului calomniat al carabinierilor. Într-o memorație suplimentară, reclamantul a insistat asupra nulității hotărârii atacate, trasă întotdeauna din faptul că acesta se baza pe singura mărturie a carabinierilor calomniați. Prin hotărârea din 17 decembrie 2010, depusă la grefa din 10 ianuarie 2011, Curtea de Casație a declarat inadmisibilă recursul reclamantului, subliniind, printre altele, că litigiul referitor la declarațiile calomnioase nu a fost invocat în apel.
Procedura Prin decizia din 27 septembrie 2010, depusă la grefa din septembrie 2010, tribunalul judecătoresc Pinto a constatat că termenul rezonabil a fost depășit și a acordat reclamantului 5 000 EUR ca daune morale, plus rambursarea parțială a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată; unul dintre cei trei judecători ai colegiului fusese membru al camerei aceluiași tribunal care a respins în prealabil cererea reclamantului de revizuire a procedurii penale pentru crimă; reclamantul nu a luat parte la casare; alte informații. Din dosar reiese că, prin deciziile pronunțate între 2007 și 2010, tribunalul de apel al Potenza a respins cererile de revizuire a procesului de crimă introduse de reclamant și de alți deținuți.
Dreptul și practica internă relevantă privind dreptul și practica internă relevantă, referitoare la Legea nr. 89 din 24 martie 2001, [GC], nr. 64886/01, §§ 23-31, CEDO 2006-V. Legea nr. 251 din 2005 stabilește, în esență, reducerea generalizată a termenelor de prescripție a infracțiunilor, cu anumite excepții nerelevante în speță. Prin Hotărârea nr. 393 din 2006, Curtea Constituțională exclude aplicarea acestei reduceri la procedurile penale deja pendinte de gradul doi sau în fața Curții de Casație.
Invocând art. 6 alin. (1) și (3), precum și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de procedura penală diligentă împotriva sa pentru infracțiunea de calomnie, care ar rezulta din faptul că afirmațiile calomnioase se potrivesc în contextul violenței comise în timpul investigațiilor privind crima; faptul că declarațiile calomniatoare nu se refereau în special la carabinieri, de unde absența unui element constitutiv al infracțiunii în cauză din cauza faptului că nu ar fi participat efectiv la procedură, din cauza absențelor repetate ale avocatului său și că, în consecință, acesta nu ar fi putut nici să fie ascultat, nici să interogheze martorii acuzați. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13, recurentul se plânge de durata procedurii penale.
sub unghiul articolelor 7 și 14, reclamantul deplânge că infracțiunea de calomnie pentru care a fost condamnat a fost impusă. În acest sens, pe lângă hotărârea Scoppola c. Italia (n [GC], n 10249/03, 17 September 2009 subliniază că nu a beneficiat de reducerea termenelor de prescripție prevăzute de Legea nr. 251 din 2005. Într-o scrisoare din 25 octombrie 2011, reclamantul, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13, se plânge de neexecutarea deciziei instanței judecătorești În aceeași scrisoare, recurentul se plânge de lipsa de injumătățire a procedurii de crimă.
A adus ea atingere dreptului reclamantului la o instanță sub aspectul obligației statului de a se conforma unei hotărâri judecătorești executorii, astfel cum a fost garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție (Gaglione c. Italia 45867/07 și altele, §§ 32-40, 21 decembrie 2010) Neexecutarea hotărârii Pinto □ este de natură să pună în discuție, în circumstanțele prezentelor cauze, caracterul efectiv al căii de atac garantate prin art. 13 din convenție
Requête n o 40650/11 Giuseppe TINELLI contre l’Italie introduite le 17 juin 2011
Le requérant, M. Giuseppe Tinelli, est un ressortissant italien, né en 1977 et résidant à Vercelli. Il a été représenté devant la Cour par M e C. Defilippi, avocat à La Spezia. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. La procédure principale. En 1996, au cours d’une procédure pénale pour meurtre suivie contre le requérant et d’autres accusés, le premier déclara que des carabiniers qui avaient participé aux investigations l’avaient menacé et forcé à mentir. Le 25 juin 1997, le requérant fut accusé du délit de calomnie et, ensuite, renvoyé en jugement devant le tribunal de Tarente. Le 20 décembre 2001, le tribunal de Tarente admit les preuves à charge et, notamment, le témoignage des agents prétendument calomniés.
Le défenseur du requérant ne produisit aucune preuve à décharge. Par un jugement du 8 juillet 2004, déposé au greffe le 14 septembre 2004, le tribunal de Tarente déclara le requérant coupable et le condamna à deux ans de réclusion. Le 13 novembre 2004, le requérant saisit la cour d’appel de Lecce – section détachée de Tarente. Le 26 mars 2009, à l’ouverture des débats, le nouvel avocat du requérant demanda un renvoi pour étudier le dossier de la procédure. Dans les plaidoiries du 10 juillet 2009, il se borna toutefois à réitérer les motifs déjà exposés dans l’appel. Par un arrêt du 10 juillet 2009, déposé au greffe le 28 août 2009, la cour d’appel confirma le jugement attaqué. Le requérant se pourvut en cassation en alléguant que ses déclarations ne visaient aucun carabinier en particulier et en dénonçant le fait que sa condamnation se fondait seulement sur le témoignage des carabiniers prétendument calomniés.
Dans un mémoire complémentaire, le requérant insista pour la nullité de l’arrêt attaqué, tirée toujours du fait qu’il se fondait sur le seul témoignage des carabiniers calomniés. Par un arrêt du 17 décembre 2010, déposé au greffe le 10 janvier 2011, la Cour de cassation déclara irrecevable le pourvoi du requérant, soulignant, entre autres, que le grief relatif aux déclarations calomnieuses n’avait pas été soulevé en appel. 2. La procédure « Pinto » Le 9 février 2010, le requérant saisit la cour d’appel de Potenza, aux termes de la loi « Pinto », se plaignant de la durée de la procédure principale et demandant l’indemnisation du préjudice moral et patrimonial. Par une décision du 27 septembre 2010, déposée au greffe le 28 septembre 2010, la cour d’appel « Pinto » constata le dépassement du délai raisonnable et accorda au requérant 5 000 EUR à titre de dommage moral, plus le remboursement partiel des frais et dépens.
Un des trois juges du collège avait été membre de la chambre de la même cour d’appel qui avait préalablement rejeté la demande du requérant visant la révision de la procédure pénale pour meurtre. Le requérant ne se pourvut pas en cassation. 3. Autres informations. Il ressort du dossier que, par des décisions rendues entre 2007 et 2010, la cour d’appel de Potenza rejeta les demandes de révision du procès pour meurtre introduites par le requérant et d’autres condamnés. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique interne pertinentes, relatifs à la loi n o 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto », figurent dans l’arrêt Cocchiarella c. Italie [GC], n o 64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006-V.
La loi n o 251 de 2005 établit, en substance, la réduction généralisée des délais de prescription des délits, avec certaines exceptions non pertinentes en l’espèce. Par l’arrêt n o 393 du 2006, la Cour Constitutionnelle exclut l’application de cette réduction aux procédures pénales déjà pendantes en deuxième degré ou devant la Cour de cassation.
GRIEFS Invoquant les articles 6 §§ 1 et 3, ainsi que 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure pénale diligentée à son encontre pour le délit de calomnie, qui découlerait : a) du fait que les affirmations calomnieuses se situaient dans le contexte des violences subies lors des investigations concernant le meurtre ; b) du fait que les déclarations calomnieuses ne concernaient aucun carabinier en particulier, d’où l’absence d’un des éléments constitutifs du délit en question ; c) du fait qu’il n’aurait pas participé effectivement à la procédure, à cause des absences réitérées de son avocat et qu’en conséquence, il n’avait pu ni être entendu ni interroger les témoins à charge.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale. Sous l’angle des articles 7 et 14, le requérant dénonce que le délit de calomnie pour lequel il a été condamné était prescrit. A ce propos, s’appuyant sur l’arrêt Scoppola c. Italie (n o 2) [GC], n o 10249/03, 17 septembre 2009, il souligne ne pas avoir bénéficié de la réduction des délais de prescription prévue par la loi n o 251 de 2005. Dans une lettre du 25 octobre 2011, le requérant, invoquant les articles 6 § 1 et 13, se plaint de la non-exécution de la décision de la cour d’appel « Pinto » et dénonce aussi l’inefficacité du recours « Pinto ». Dans la même lettre, le requérant se plaint du manque d’impartialité de la cour d’appel « Pinto », alléguant qu’il s’agissait du même collège qui avait rejeté les demandes de révision de la procédure pénale pour meurtre.
1. La non-exécution de la décision « Pinto » a-t-elle porté atteinte au droit du requérant à un tribunal sous l’angle de l’obligation de l’État de se conformer à une décision judiciaire exécutoire, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ( Gaglione c. Italie , n os 45867/07 et autres, §§ 32-40, 21 décembre 2010) ? 2. La non-exécution de la décision « Pinto » est-elle de nature à mettre en cause, dans les circonstances des présentes affaires, le caractère effectif du recours garanti par l’article 13 de la Convention ?