- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 aprilie 2012
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Mocuța împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Gheorghe Mocuța, este un cetățean român care s-a născut în 1953 și locuiește la București. În momentul respectiv, reclamantul a lucrat ca procuror la Procuratura atașată de Curtea Supremă de Justiție. Înainte de publicarea articolului abuzat, el a luat o concediu de la birou între 1998 și 2000 în timp ce el a fost desemnat la poziții politice de către Guvern. În special, el a lucrat ca secretar de stat la Ministerul Justiției și apoi ca sub secretar de stat la Biroul Guvernului de Audit. El nu a fost afiliat la nici un partid politic. Partidul de la putere a continuat să piardă alegerile care au avut loc în anul 2000, atunci când reclamantul s-a întors în calitate de procuror.
Un articol privind reclamantul scris de C.I. a fost publicat în ediția 6–12 martie 2001 a revistei săptămânale Satirica Academia Cațavencu, sub titlul “În echilibru al justiției, Mocuța joacă pe o veghe” (În balanța justiției, Mocuța se dă huța). Părțile relevante ale articolului au citit următoarele: „Dacă înainte de Revoluție Mocuța a profitat de numele său, care era identic cu cel al secretarului-șef al județului, după 1989 s - ar fi separat de activistul temut ca unul s - ar separa [un singur] de Diavol. Indiferent dacă a fost rudat cu Mefisto sau nu, Mocuța a fost numită imediat după absolvirea la Procurorul de la Curtea de District din București..., în ciuda faptului că el nu a fost [încadrat] mai întâi în clasa sa...
Indiferent cât de mult ar lupta pentru a dovedi altfel, Mocuța apare pe lista [bancului B.’s] rușine, alături de ofițeri de rang înalt de la Ministerul Afacerilor Interne și de la Serviciul de Protecție și Gărzi. Ceea ce pune procurorul în deosebire de ceilalți [pe listă] este că, în timp ce soldații se chinuiesc să își plătească datoriile, în ceea ce privește Mocuța, nu știm încă că a atins ultima plată a împrumutului său. Ceea ce știm cu siguranță este că el a fost dedicat pe deplin la investigarea dosarului penal deschis împotriva [fostul director al B.].” 6. Articolul a continuat să prezinte detalii privind achizițiile imobiliare ale reclamantului, pe care acesta le-a declarat că au fost efectuate prin tranzacții comerciale suspecte care au implicat un fost director al Agenției de Turism de Stat, un politician local influent și procurori locali.
De asemenea, a insinuat corupția din partea reclamantului în biroul său ca procuror în legătură cu unele afaceri imobiliare. La aproximativ patru luni de la publicarea acestui articol, un al doilea articol despre aceeași chestiune inclusă în revista, creditat unui alt jurnalist, în care a fost admis că C.I. La 30 aprilie 2001, reclamantul a depus o plângere penală la Procuratura Generală împotriva C.I. pentru insultă și difamare a unui funcționar în cursul atribuțiilor sale (ultraj; art. 279 § 2 din Codul Penal). Procurorul a decis că faptele au căzut examinate în temeiul articolelor 205 și 206 din Codul Penal și a trimis cazul la Curtea de District din București. Reclamantul s-a alăturat procedurii ca partid civil, cerând daune de la jurnalistul și editorul revistei, care a fost o companie.
10. La 9 decembrie 2002, Curtea a achitat C.I., dar i-a ordonat, împreună cu editorul, să plătească reclamantului 250.000.000 de lei români în ceea ce privește prejudiciile morale. Curtea a considerat că articolul a fost insultant și difamat și a afectat astfel reputația reclamantului și a încălcat demnitatea sa. Cu toate acestea, a considerat că jurnalistul nu a acționat cu o intenție clară de a ofensa reclamantul, scopul său de a informa cititorii despre comportamentul reclamantului ca procuror și înalt reprezentant al statului, care a fost o chestiune de interes public. Curtea a remarcat că C.I. se bazase pe articole publicate anterior și pe informații furnizate de surse protejate, dar a considerat că ar fi trebuit să fi fost mai diligent în verificarea informațiilor înainte de a-l publica.
În ceea ce privește reclamația civilă, instanța a considerat că C.I. a acționat ilegal, deoarece el nu a verificat cu atenție informațiile publicate sau pentru a dovedi veracitatea sa în proces, și că comportamentul său a fost prejudicial victimei. 11. Atât C.I., cât și procurorul public au apelat împotriva hotărârii din 9 decembrie 2002. C.I. a solicitat respingerea cererii civile, în timp ce procurorul a încercat să anuleze achitarea. 12. La 25 iunie 2003, Tribunalul județului București a permis recursul depus de C.I., a anulat hotărârea în ceea ce privește acțiunea civilă și a respins cererea reclamantului, având în vedere faptul că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între comportamentul jurnalistului și prejudiciul suferit de solicitant.
Acesta a susținut restul hotărârii, acceptând raționarea instanței inferioare în acest sens. 13. Dispozițiile relevante ale Codurilor Civile și Penale privind insultul și difamarea și răspunderea pentru a plăti daune, în vigoare la momentul material, precum și amendamentele ulterioare ale acestora sunt descrise în Timciuc c. România (dec.), nr. 28999/03, 12 octombrie 2010).
1. The applicant, Mr Gheorghe Mocuța, is a Romanian national who was born in 1953 and lives in Bucharest. 2.
At the relevant time, the applicant worked as a prosecutor at the Prosecutor’s Office attached to the Supreme Court of Justice.
Prior to the publication of the impugned article, he took a leave of absence from office between 1998 and 2000 as he was appointed to political positions by the Government. In particular, he worked as the Secretary of State at the Ministry of Justice and then as an Under Secretary of State at the Government Audit Office. He was not affiliated to any political party. The party in power at that time went on to lose elections held in 2000, at which time the applicant returned to work as a prosecutor.
An article concerning the applicant written by C.I. was published in the 6–12 March 2001 issue of the satirical weekly magazine Academia Cațavencu, under the title “In the balance of justice, Mocuța plays on a seesaw” (În balanța justiției, Mocuța se dă huța). The relevant parts of the article read as follows: “If before the Revolution Mocuța took advantage of his name, which was identical to that of the county’s chief secretary, after 1989 he had separated himself from the dreaded activist like one would separate [oneself] from the Devil. Whether he was related to Mefisto or not, Mocuța was appointed straight after graduation to the Prosecutor’s Office at the Bucharest District Court..., despite him not being [ranked] first in his class... No matter how much he would struggle to prove otherwise, Mocuța appears on [Bank B.’s] list of shame, side by side with high-ranking officers from the Ministry of Internal Affairs and from the Protection and Guard Service. What sets the prosecutor apart from the others [on the list] is that, whilst the soldiers tormented themselves to pay back their debts, as far as Mocuța is concerned, we do not yet know that he has reached the last payment of his loan. What we do know for sure is that he was fully dedicated to investigating the criminal file opened against [the former director of Bank B.]”
The article went on to set out details of the applicant’s real estate acquisitions, which it stated had been made through allegedly suspicious business transactions involving a former director of the State Tourism Agency, an influential local politician and local prosecutors. It also insinuated corruption on the part of the applicant in his office as prosecutor in connection with some real estate deals.
Some four months after the publication of that article, a second article on the same matter featured in the magazine, credited to a different journalist, in which it was admitted that C.I. had been misinformed and had thus presented false information in his previous article.
On 30 April 2001 the applicant lodged a criminal complaint with the General Prosecutor’s Office against C.I. for insult and defamation of an official in the course of his or her duties (ultraj; Article 279 § 2 of Criminal Code).
The prosecutor decided that the facts fell to be examined under Articles 205 and 206 of the Criminal Code and sent the case to the Bucharest District Court. The applicant joined the proceedings as civil party, seeking damages from the journalist and the publisher of the magazine, which was a company.
On 9 December 2002 the court acquitted C.I., but ordered him, together with the publisher, to pay the applicant 250,000,000 Romanian lei in respect of non-pecuniary damage. The court considered that the article had been insulting and defamatory and had thus damaged the applicant’s reputation and violated his dignity. It nevertheless considered that the journalist had not acted with a clear intention to offend the applicant, his aim being to inform readers about the applicant’s conduct as a prosecutor and high representative of the State, which was a matter of public interest. The court noted that C.I. had relied on previously published articles and on information delivered by protected sources, but considered that he should have been more diligent in checking the information before publishing it. As regards the civil claim, the court considered that C.I. had acted unlawfully as he had failed to thoroughly check the information published or to prove its veracity at trial, and that his behaviour had been prejudicial to the victim.
Both C.I. and the public prosecutor appealed against the judgment of 9 December 2002. C.I. requested that the civil claim be dismissed, while the prosecutor sought to overturn the acquittal.
On 25 June 2003 the Bucharest County Court allowed the appeal lodged by C.I., quashed the judgment in so far as it concerned the civil action and dismissed the applicant’s claim, on the grounds that there had been no causal link between the journalist’s conduct and the detriment suffered by the applicant. It upheld the remainder of the judgment, accepting the reasoning of the lower court in doing so.
The relevant provisions of the Civil and Criminal Codes concerning insult and defamation and liability for paying damages, in force at the material time, as well as their subsequent amendments are described in Timciuc v. Romania (dec.), no. 28999/03, 12 October 2010).