CtEDO 10.04.2012 Auto

CASE OF MOCUȚA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.04.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF MOCUȚA v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Gheorghe Mocuța, este un cetățean român care s-a născut în 1953 și locuiește la București. În momentul respectiv, reclamantul a lucrat ca procuror la Procuratura atașată de Curtea Supremă de Justiție. Înainte de publicarea articolului abuzat, el a luat o concediu de la birou între 1998 și 2000 în timp ce el a fost desemnat la poziții politice de către Guvern. În special, el a lucrat ca secretar de stat la Ministerul Justiției și apoi ca sub secretar de stat la Biroul Guvernului de Audit. El nu a fost afiliat la nici un partid politic. Partidul de la putere a continuat să piardă alegerile care au avut loc în anul 2000, atunci când reclamantul s-a întors în calitate de procuror. Un articol privind reclamantul scris de C.I. a fost publicat în ediția 6–12 martie 2001 a revistei săptămânale Satirica Academia Cațavencu, sub titlul “În echilibru al justiției, Mocuța joacă pe o veghe” (În balanța justiției, Mocuța se dă huța). Părțile relevante ale articolului au citit următoarele: „Dacă înainte de Revoluție Mocuța a profitat de numele său, care era identic cu cel al secretarului-șef al județului, după 1989 s - ar fi separat de activistul temut ca unul s - ar separa [un singur] de Diavol. Indiferent dacă a fost rudat cu Mefisto sau nu, Mocuța a fost numită imediat după absolvirea la Procurorul de la Curtea de District din București..., în ciuda faptului că el nu a fost [încadrat] mai întâi în clasa sa... Indiferent cât de mult ar lupta pentru a dovedi altfel, Mocuța apare pe lista [bancului B.’s] rușine, alături de ofițeri de rang înalt de la Ministerul Afacerilor Interne și de la Serviciul de Protecție și Gărzi. Ceea ce pune procurorul în deosebire de ceilalți [pe listă] este că, în timp ce soldații se chinuiesc să își plătească datoriile, în ceea ce privește Mocuța, nu știm încă că a atins ultima plată a împrumutului său. Ceea ce știm cu siguranță este că el a fost dedicat pe deplin la investigarea dosarului penal deschis împotriva [fostul director al B.].” 6. Articolul a continuat să prezinte detalii privind achizițiile imobiliare ale reclamantului, pe care acesta le-a declarat că au fost efectuate prin tranzacții comerciale suspecte care au implicat un fost director al Agenției de Turism de Stat, un politician local influent și procurori locali. De asemenea, a insinuat corupția din partea reclamantului în biroul său ca procuror în legătură cu unele afaceri imobiliare. La aproximativ patru luni de la publicarea acestui articol, un al doilea articol despre aceeași chestiune inclusă în revista, creditat unui alt jurnalist, în care a fost admis că C.I. La 30 aprilie 2001, reclamantul a depus o plângere penală la Procuratura Generală împotriva C.I. pentru insultă și difamare a unui funcționar în cursul atribuțiilor sale (ultraj; art. 279 § 2 din Codul Penal). Procurorul a decis că faptele au căzut examinate în temeiul articolelor 205 și 206 din Codul Penal și a trimis cazul la Curtea de District din București. Reclamantul s-a alăturat procedurii ca partid civil, cerând daune de la jurnalistul și editorul revistei, care a fost o companie. 10. La 9 decembrie 2002, Curtea a achitat C.I., dar i-a ordonat, împreună cu editorul, să plătească reclamantului 250.000.000 de lei români în ceea ce privește prejudiciile morale. Curtea a considerat că articolul a fost insultant și difamat și a afectat astfel reputația reclamantului și a încălcat demnitatea sa. Cu toate acestea, a considerat că jurnalistul nu a acționat cu o intenție clară de a ofensa reclamantul, scopul său de a informa cititorii despre comportamentul reclamantului ca procuror și înalt reprezentant al statului, care a fost o chestiune de interes public. Curtea a remarcat că C.I. se bazase pe articole publicate anterior și pe informații furnizate de surse protejate, dar a considerat că ar fi trebuit să fi fost mai diligent în verificarea informațiilor înainte de a-l publica. În ceea ce privește reclamația civilă, instanța a considerat că C.I. a acționat ilegal, deoarece el nu a verificat cu atenție informațiile publicate sau pentru a dovedi veracitatea sa în proces, și că comportamentul său a fost prejudicial victimei. 11. Atât C.I., cât și procurorul public au apelat împotriva hotărârii din 9 decembrie 2002. C.I. a solicitat respingerea cererii civile, în timp ce procurorul a încercat să anuleze achitarea. 12. La 25 iunie 2003, Tribunalul județului București a permis recursul depus de C.I., a anulat hotărârea în ceea ce privește acțiunea civilă și a respins cererea reclamantului, având în vedere faptul că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între comportamentul jurnalistului și prejudiciul suferit de solicitant. Acesta a susținut restul hotărârii, acceptând raționarea instanței inferioare în acest sens. 13. Dispozițiile relevante ale Codurilor Civile și Penale privind insultul și difamarea și răspunderea pentru a plăti daune, în vigoare la momentul material, precum și amendamentele ulterioare ale acestora sunt descrise în Timciuc c. România (dec.), nr. 28999/03, 12 octombrie 2010).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă