CARSTOIU v. ROMANIA
CARSTOIU v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Cererea nr. 20660/10 Dumitru CÂRSTOIU împotriva României depusă la 6 aprilie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Dumitru Cârstoiu, este un cetățen român care s-a născut în 1962 și trăiește în București. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ioan Stoicana, avocat practicant în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul și soția sa, A.A.C., au avut un copil, A, născut la 1 aprilie 2005. În 2006 cuplul divorțat și mama a fost acordată custodia copilului. Reclamantul a fost ordonat să plătească pensie alimentară și a primit dreptul de a avea relații personale cu copilul și drepturi de contact, după cum urmează: la domiciliul copilului duminică de la 16:00 la 19:00 și la domiciliul reclamantului în prima și a treia sâmbătă a lunii, de la 10:00 la 16:00, relațiile dintre părți au continuat să se deterioreze, și A.A.C. s-a opus contactului tatălui cu copilul și s-a mutat acasă de mai multe ori fără a informa reclamantul. Prin urmare, a devenit din ce în ce mai dificil ca reclamantul să vadă A. În consecință, la 28 mai 2008, el a luat o acțiune pentru custodia copilului său, cerând, alternativ, pentru extinderea drepturilor sale de contact. El a subliniat că nu și-a văzut fiul timp de un an și jumătate, deoarece fosta sa soție și familia ei au interzis orice contact. Curtea de district din București a pronunțat hotărârea la 5 noiembrie 2008. Acesta a remarcat faptul că relațiile dintre părinții s-au deteriorat și că mama obstrucționează orice relație dintre tatăl și fiul său, fiind inflexibile și omitând să comunice informații importante despre copil reclamantului. Acesta a considerat totuși că aceste aspecte nu erau suficiente pentru a justifica o modificare a măsurilor de custodie, în special având în vedere faptul că circumstanțele cazului au rămas nemodificate de la data la care a fost hotărâtă prima dată. Din același motiv, acesta a respins cererea reclamantului de modificare a perioadei de vizită. „Dismează cererile reclamantului de modificare a dreptului la relații personale cu copilul, și anume de a-l găzdui pe minor în casa [de reclamantului].” Reclamantul a apelat, subliniind că nu numai judecătorul și-a respins cererile, ci și a restrâns drepturile de contact, nu mai permit să-și ducă fiul în casa sa. La 14 mai 2009, Hotărârea privind serviciile sociale și protecția copilului a consiliului local din București („Autoritatea de Protecție a Copilului”), acționând la cererea instanței județului, a vizitat domiciliul reclamantului, l-a interogat și a concluzionat că a fost în ceea ce privește situația sa psihologică și materială, o persoană potrivită și adecvată pentru a avea grijă de copilul său. La 25 mai 2009, județul București a susținut hotărârea anterioară, din cauza faptului că interesul cel mai bun al copilului a solicitat să rămână rezident cu mama sa; aceasta nu a răspuns la reprezentarea reclamantului cu privire la restricția privind drepturile de contact. Reclamantul a apelat asupra punctelor de drept și a reiterat plângerile sale, dar Curtea de Apel a respins-le într-o decizie finală din 11 noiembrie 2009. Potrivit reclamantului, încercările sale ulterioare de a vedea copilul nu au reușit, deoarece, încurajată de deciziile anterioare, mama a refuzat să-i permită să intre în casă sau să-l ia cu el. Reclamantul a introdus o nouă acțiune de custodie. În cadrul procedurii pe care a solicitat-o prin intermediul unei proceduri de urgență, un ordin de ședere în favoarea sa, dar la 7 octombrie 2010, Curtea de district București și-a respins cererea, având în vedere faptul că o modificare a reședinței necesită o atenție serioasă, care nu poate fi întreprinsă într-o procedură rapidă. Decizia a fost susținută de Curtea Județeanului București într-o decizie finală din 27 ianuarie 2011. Reclamantul și A.A.C. A depus mai multe plângeri criminale împotriva reciprocă, reclamantul acuzat fosta sa soție de încălcarea dreptului de a menține relații personale cu copilul său prin nu-i permite contactul cu fiul său, prin denigrarea el în fața copilului și prin schimbarea repetată a locului de reședință al copilului, în timp ce A.A.C. a acuzat reclamantul de provocarea scandalului public în încercarea de a vizita A. în casa ei și de a păstra copilul mai mult decât permis de ordinul de judecată. Amândoi au fost amendați pentru comportamentul lor. Reclamantul a solicitat asistența Autorității de Protecție a Copilului în găsirea adresei copilului și în convingerea mamei de a se conforma cu hotărârile judecătorești care îi acordă drepturi de vizită. Se pare că încercările sale au rămas nefruntate, deoarece mama a refuzat să coopereze cu autoritățile. Legea internă relevantă Dispozițiile juridice interne relevante sunt prevăzute în Lafargue c. România , nr. 37284/02, §§ 64-69, 13 iulie 2006, și Costreie c. România , nr. 31703/05 , §§ 55-58, 13 octombrie 2009. COMPLAINTA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că prin emiterea și susținerea deciziei din 5 noiembrie 2008 instanțele interne și-au limitat drepturile de vizită și, prin urmare, l-au interzis să dezvolte relații normale cu tatăl-fiu cu copilul său. El consideră că această limitare a fost excesivă, disproporționată și nejustificată și i-a permis fostei soții săi să perseverească în comportamentul ei nedrept care vroia să interzică orice relație între el și copilul său. El susține că pasivitatea autorităților în cazul său a permis deteriorarea relațiilor sale personale cu fiul său, deoarece el nu a putut menține contactul cu copilul. Întrebarea a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, având în vedere modul în care Curtea de District din București și-a restrâns drepturile de contact în decizia sa din 5 noiembrie 2008 și tipul de asistență acordată de autoritățile (courte și entități administrative) pentru executarea drepturilor de contact ale reclamantului?