CtEDO 13.04.2012 Auto

FARZALIYEV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
13.04.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FARZALIYEV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 29620/07 Bejan FARZALIYEV împotriva Azerbaidjanului depusă la 8 mai 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Bejan Farzaliyev, este un cetățean azerian născut în 1946 și locuiește în Ankara, Turcia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Aliyev, avocat practicant în Baku. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La începutul anilor 1990, reclamantul a servit ca prim-ministru al Republicii Autonome Nakhchivan. Până la momentul evenimentelor care dau naștere prezentei cereri, el nu deține nicio poziție publică de ani de zile și trăiește în Turcia din 1993. Pe baza unei cereri de către Cabinetul de Miniștri al Republicii Autonome Nakhchivan, la 9 noiembrie 2005, Oficiul Procurorului Nakhchivan a instituit o procedură penală în legătură cu un incident care a implicat presupuse împiedicare a fondurilor publice din bugetul Republicii Autonome Nakhchivan care s-a desfășurat în noiembrie și decembrie 1991. Pe baza unor dovezi colectate, ancheta a considerat că suspecții primari erau reclamanții, F.J. și A.M. La 21 ianuarie 2006, Procurorul Nakhchivan a întrerupt procedura penală în temeiul articolului 75.1.3 din Codul penal fără a-l acuza oficial pe reclamant sau pe ceilalți doi suspecți cu o infracțiune penală, datorită expirării perioadei de prescripție penală de 12 ani aplicabile tipului de infracțiuni penale în cauză. Reclamantul nu a fost conștient de deciziile privind instituția și de întreruperea ulterioră a anchetei penale la momentul în care au fost luate aceste decizii. În 2006 și 2007, reclamantul a contestat, fără succes, decizia de a întrerupe procedura penală în fața autorităților și instanțelor judiciare, susținând că aceaceasta a fost luată în încălcarea diferitelor cerințe ale legislației interne. La 16 februarie 2006, Biroul Procurorului Nakhchivan, care se bazează pe art. 179.4 din Codul de Procedură Penală („CCrP”), a aplicat Curții de District Nasim cu o cerere civilă împotriva reclamantului, F.J. și A.M., în conformitate cu procedura prevăzută de CCrP pentru „alocarea unei cereri civile în cadrul procedurii penale”, cerându-i instanței de a ordona acestor persoane să compenseze statul pentru defășurare pe care se presupunea că le-au comis în 1991. În afirmația sa, Procurorul Nakhchivan a remarcat că „a fost dovedit” de dovezile colectate de ancheta că inculpații au comis o epuizare a fondurilor de stat în cantități mari, dar au fost „abuzate” de răspundere penală datorită expirării perioadei de prescripție. De asemenea, au remarcat că, deși a fost necesară întreruperea procedurii penale din acest motiv, acuzații au încă o obligație de a compensa statul pentru „criminalitate”. În sprijinul cererii, biroul procurorului a prezentat documentele documentare și declarațiile martorilor conținute în dosarul penal. Prin hotărârea din 8 mai 2006, Curtea de District Nasimi a susținut cererea Oficiului Procurorului Nakhchivan în ceea ce privește reclamantul și A.M. și a respins cererea din partea referitoare la F.J., decizând că aceasta din urmă nu a fost responsabilă pentru defășurare. Curtea a ordonat reclamantului și A.M. a plătit, în comun, o sumă de 2.327.059 manate azerbaiyane (AZN) (aproximativ 2.025.000 de euro la momentul material). De asemenea, le-a ordonat să plătească taxele de judecată în valoare de 19.80 AZN. În hotărârea sa, instanța a declarat, printre altele, următoarele: „Deși [acuzații] au fost absorbite de răspundere penală prin întreruperea procedurii penale ... Din cauza expirării perioadei de prescripție, daunele cauzate ca urmare a infracțiunii penale nu au fost compensate. Prin urmare, instanța consideră că [reclamantul și A.M.] ar trebui să plătească în comun 2 327 059 de manaturi [Azerbaidjani] la bugetul Republicii Autonome Nakhchivan”. În urma apelurilor reclamantei, la 21 iulie 2006, Curtea de Apel și la 13 decembrie 2006, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții de District Nasim. În apelurile la instanțele superioare, reclamantul a contestat concluziile factuale ale instanței și a susținut că aceste concluzii se bazează pe dovezi inadmisibile, susținând că dovezile colectate în cadrul procedurii penale întrerupte nu pot fi invocate de către instanță. De asemenea, el se plângea că, în absența unei hotărâri finale care au dus la condamnarea penală, instanța civilă a eșuat în găsirea responsabilă pentru comiterea unei infracțiuni și a ordonat să plătească compensații. În sfârșit, el susține că, chiar dacă nu mai exista niciun proces penal împotriva acestuia din cauza deciziei de întrerupere, biroul Procurorului Nakhchivan a introdus ilegal o cerere civilă în temeiul articolului 179.4 din CCrP. Potrivit reclamantului, chiar dacă era clar că perioada de prescripție în temeiul dreptului penal a expirat, procedura penală a fost instituită cu cunoștință în mod îndepărtat cu scopul unic de a „reviețui ilegal perioada de cerere” în temeiul legii procedurii penale. Reclamantul a susținut că, în absența procedurii penale active, reclamația civilă ar fi trebuit examinată în temeiul dispozițiilor relevante ale dreptului civil, în temeiul căreia toate statutele de limitări au expirat mult timp pentru orice tip de reclamații civile. În conformitate cu art. 179.4 din CCP, orice perioadă de depunere a unei cereri civile prevăzută de dreptul civil și de alte domenii de drept nu se aplică cererilor civile depuse în cadrul procedurii penale. În conformitate cu art. 75.1.3 din Codul Penal, perioada de prescripție penală pentru „crime grave” este de douăsprezece ani de la data infracțiunii. Nicio persoană nu poate fi considerată responsabilă pentru această infracțiune după expirarea acestei perioade. În conformitate cu art. 373 din Codul Civil, perioada generală de depunere a unei cereri civile este de maximum zece ani și poate fi mai scurtă în funcție de tipul cererii și de relațiile de drept civil care îi dau naștere. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la procesul necorespunzător în cadrul procedurii privind cererea Oficiului Procurorului Nakhchivan. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că instanțele interne au încălcat dreptul său la presunție de nevinovăție. Considerând la art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge despre ilegalitatea deciziei de a întrerupe ancheta penală și despre nedreptatea procedurii prin care a contestat legalitatea sa. Reclamantul se plânge că hotărârea ilegală a instanțelor interne care îi ordonă să plătească compensarea a fost încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a fost respectat dreptul reclamantului la o decizie motivată în legătură cu obiecțiile sale cu privire la inadmisibilitatea cererii civile depuse în temeiul procedurilor prevăzute de Codul de Procedință Penală („CCrP”)? Având în vedere că nu s-a petrecut nici o procedură penală împotriva reclamantului din cauza expirării perioadei de prescripție penală, a fost admiterea și examinarea cererii civile depuse în temeiul articolului 179.4 din CCrP legitimate în temeiul legislației interne? Ar putea art. 179 și următoarele. CCRP se aplică oricărei cereri civile depuse în absența oricărei proceduri penale active sau după întreruperea procedurii penale? A fost admisă cererea civilă de examinare de către instanțe interne în cazul în cauză în încălcarea principiului certitudinei juridice? Părțile sunt invitate să susțină răspunsurile lor cu referință la dispozițiile relevante ale dreptului intern și, mai important, la orice jurisprudență a Curților Supreme și Constituționale (sau a altor instanțe) care interpretează aceste dispoziții. Având în vedere concluziile instanțelor civile interne și textele hotărârilor relevante, a fost presupunerea de nevinovăție, garantată de art. 6 § 2 din Convenție, respectată în acest caz? A existat o interferență cu bucuria pașnică a poseselor reclamantului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? Dacă este cazul, această interferență a fost în conformitate cu condițiile prevăzute în a doua teză din primul paragraf și în art. 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă