AFFAIRE JOMIRU ET CRETU c. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procés équitable);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)
AFFAIRE JOMIRU ET CRETU c. MOLDOVA (CtEDO, 2012)
SECȚIUNEA A TREIA
HOTĂRÂREA JOMIRU ȘI CREȚU c. MOLDOVA
(Cerere nr. 28430/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
17 aprilie 2012
Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor corecții de formă.
În cazul Jomiru și Crețu c. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), în plen constituit din:
Ján Šikuta,
președinte,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
judecători,
și Marialena Tsirli,
grefieră adjunctă de secțiune,
După deliberare în cameră de consiliu la 27 martie 2012,
Adoptă următoarea hotărâre, pronunțată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea acestui caz se află o cerere (nr. 28430/06) împotriva Republicii Moldova, depusă de patru cetățeni ai acestui stat, doamna Ana Jomiru, domnii Corneliu Crețu, Iulian Crețu și doamna Liliana Jomiru („reclamanții"), care s-au adresat Curții pe 28 iunie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
Reclamanții sunt reprezentați de d-l V. Zama, avocat la Chișinău. Guvernul moldav („Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, d-l V. Grosu.
Reclamanții susțineau că drepturile lor garantate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate ca urmare a anulării hotărârilor definitive pronunțate în favorul lor.
La 26 aprilie 2010, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului și l-a informat asupra faptului că cauza făcea parte din jurisprudența bine stabilită a Curții. Invocând dispozițiile fostului art. 29 § 3 din Convenție, Curtea l-a informat, de asemenea, pe Guvern că cererea se presta la examinare comună a admisibilității și fondului.
La 8 decembrie 2011, Curtea a informat Guvernul că cererea fusese atribuită unui comitet de trei judecători.
FAPTE
I. CIRCUMSTANȚELE ACESTUI CAZ
Reclamanții s-au născut respectiv în 1949, 1975, 1983 și 1987 și locuiesc la Chișinău. Prima reclamantă este mama celorlalți trei.
A. Context al cazului
La 3 martie 1992, o cooperativă A., după ce a dobândit dreptul de a dispune de două locuințe aparținând statului, a luat hotărârea de a da în chirie una dintre ele (apartamentul) familiei primei reclamante.
Prin decizie din 27 decembrie 1994, primăria secției Centru a orașului Chișinău a eliberat lui G.M. un document („bon de repartiție") care i-a permis să se stabilească cu familia sa în apartament. La 18 mai 1995, primăria Chișinăului a anulat decizia în chestiune, iar la 3 iulie 1995, a intentat o acțiune în nulitate a documentului eliberat lui G.M.
Între timp, ministerul Privatizării și al Administrării Proprietății de Stat, pe de o parte, și G.M., pe de altă parte, au semnat la 9 iunie 1995 contractul de vânzare al apartamentului. Conform acestui contract, statul a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului lui G.M. pentru suma de 2.107,06 lei moldoveni (aproximativ 400 EUR la acea vreme).
Prin hotărârea definitivă a Tribunalului Suprem din 2 februarie 1996, acțiunea primăriei Chișinăului în nulitate a documentului eliberat lui G.M. a fost declarată inadmisibilă.
La 22 octombrie 1997, Curtea Supremă de Justiție a admis contestația în anulare formulată de procurorul general, a casat hotărârea menționată mai sus și a ordonat reexaminarea cauzei.
B. Prima decizie definitivă favorabilă reclamanților
La o dată necunoscută, prima reclamantă s-a alăturat procedurii în numele familiei sale. A intentat o acțiune suplimentară pentru a declara nul contractul semnat între stat și G.M., pentru a evacua pe acesta și familia sa din apartament și pentru a recunoaște dreptul familiei sale de a se stabili în locuința litigioasă.
La 4 mai 1999, tribunalul Centru a admis acțiunea primăriei în nulitate a documentului eliberat lui G.M. și acțiunea primei reclamante. A ordonat evacuarea fără realocare a lui G.M. și a familiei sale și stabilirea reclamanților în locuința litigioasă.
La 11 mai 2000, tribunalul Chișinăului a declarat nefondat apelul interpus de G.M.
Prin hotărârea definitivă din 12 septembrie 2000, curtea de apel a Republicii Moldova a confirmat deciziile instanțelor inferioare.
C. A doua decizie definitivă favorabilă reclamanților
La 3 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis parțial contestația în anulare formulată de procurorul general și a ordonat reexaminarea cauzei în partea privitoare la evacuarea fără realocare a lui G.M. și a familiei sale.
Prin sentința din 18 decembrie 2003, tribunalul Centru a ordonat evacuarea lui G.M. și a familiei sale din apartament și l-a obligat pe administratorul imobilului să îi realoceze. Sentința a fost confirmată de curtea de apel Chișinău la 12 mai 2004 și de Curtea Supremă de Justiție la 22 decembrie 2004, devenind astfel definitivă.
D. Revizuiri ale deciziilor definitive
La 27 mai 2005, membrii familiei lui G.M. au depus o cerere de revizuire a deciziilor definitive pronunțate împotriva lor. În special, au cerut anularea hotărârilor Curții Supreme de Justiție din 22 octombrie 1997 și 3 decembrie 2001 și ale curții de apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000.
La 12 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire, a cassat deciziile în chestiune și a confirmat hotărârea definitivă din 2 februarie 1996 pronunțată de Tribunalul Suprem care confirma dreptul lui G.M. de a se stabili cu familia sa în apartamentul litigios (§ 10 mai sus). Și-a motivat decizia, pe de o parte, prin apariția unor circumstanțe noi după pronunțarea hotărârilor, și anume adoptarea unui raport de evaluare al apartamentului care arăta investițiile făcute de familia lui G.M. Pe de altă parte, a constatat că familia lui G.M. s-a mărit prin stabilirea fiului lui G.M. și a soției sale în apartament și că, prin deciziile adoptate, drepturile noilor membri au fost lezate fără ca aceștia să fi participat la proces. Curtea Supremă și-a bazat decizia pe dispozițiile art. 449 c) și g) din codul de procedură civilă (§ 26 mai jos). În sfârșit, a constatat că confirmarea hotărârii definitive din 2 februarie 1996 a Tribunalului Suprem și anularea sentințelor ulterioare răspundeau necesității de a observa principiul securității raporturilor juridice.
La 4 octombrie 2006, membrii familiei lui G.M., pentru a nu fi evacuați din apartament, au depus o cerere de revizuire a hotărârii definitive a Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2004 (§ 17 mai sus). Și-au bazat cererea pe adoptarea hotărârii din 12 decembrie 2005 (§ 19 mai sus). Deoarece această cerere fusese depusă mai mult de trei luni după pronunțarea acestei hotărâri, au solicitat, de asemenea, să fie exonerați de forcluziune. În memoria sa de replică, prima reclamantă a susținut, printre altele, că cererea de revizuire era tardivă. A invocat dispozițiile art. 450 din codul de procedură civilă (§ 26 mai jos).
La 24 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire și a cassat hotărârea din 22 decembrie 2004. A făcut referire la adoptarea hotărârii din 12 decembrie 2005. Curtea Supremă nu s-a pronunțat asupra observării dispozițiilor art. 450 din codul de procedură civilă.
Statuând asupra fondului cauzei la 3 mai 2007, Curtea Supremă de Justiție a infirmat deciziile tribunalului Centru din 18 decembrie 2003 și ale curții de apel Chișinău din 12 mai 2004 și a respins acțiunea reclamanților în evacuarea familiei lui G.M. din apartament (vezi § 12 mai sus).
E. Procedură internă după comunicarea cererii
La 26 aprilie 2010, cererea de față a fost comunicată Guvernului.
La 23 noiembrie 2010, procurorul general, invocând dispozițiile art. 449 g) (noua redacție) din codul de procedură civilă, care permit redeschiderea unei proceduri interne atunci când o cauză este în curs la Curte (vezi § 26 mai jos), a depus o cerere de revizuire a ultimelor hotărâri pronunțate împotriva reclamanților (vezi în special §§ 19 și 21 mai sus). Procurorul general a susținut că principiul securității raporturilor juridice fusese încălcat în rândul reclamanților.
La 18 aprilie 2011, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibilă cererea procurorului general. A constatat că articolul pe care acesta și-a bazat cererea era aplicabil atunci când o procedură de înțelegere amiabilă fusese deschisă la Curte. Curtea Supremă a relevat că în cauza de față nu i s-a adus dovada că o asemenea procedură era în curs.
În opinia lor separată atașată hotărârii din 18 aprilie 2011, trei judecători ai Curții Supreme au considerat că cererea de revizuire a procurorului general trebuia admisă pentru a evita condamnarea statului de către Curte. Cu toate acestea, ținând seama de numeroasele evolucii ale cauzei, au estimat că nu mai era posibil să se evacueze familia lui G.M. din apartament și că era mai potrivit ca statul să plătească reclamanților o sumă echivalentă cu prețul apartamentului.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
Dispozițiile relevante ale art. 449 din codul de procedură civilă din 12 iunie 2003 se citesc după cum urmează:
„Art. 449. Motive de revizuire (redacție anterioară 16 decembrie 2005)
Revizuirea poate fi cerută atunci când:
(...)
c) reclamantul a avut cunoștință de circumstanțele sau faptele esențiale pentru rezultatul cauzei pe care nu le cunoștea și nu le putea cunoaște anterior;
(...)
g) instanța a emis o decizie privitoare la drepturile persoanelor neimplicate în proces;
(...)"
„Art. 449. Motive de revizuire (redacție ulterioară 21 iulie 2006)
Revizuirea poate fi cerută atunci când:
(...)
e) decizia tribunalului sau a unei alte autorități, care a servit ca bază pentru adoptarea deciziei contestate, a fost anulată sau modificată;
(...)
g) guvernul Republicii Moldova, reprezentat de agentul guvernamental, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus în mișcare procedura de înțelegere amiabilă într-o cauză în curs împotriva Republicii Moldova (...)"
Conform art. 450 din codul de procedură civilă, termenul general pentru a depune o cerere de revizuire este de trei luni de la momentul în care partea interesată a luat cunoștință de circumstanțele justificând revizuirea.
PE DREPT
I. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 DIN CONVENȚIE ȘI ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
Reclamanții susțin că punerea în discuție a deciziilor definitive ale curții de apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000 și ale Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2004 pronunțate în favorul lor a adus atingere principiului securității raporturilor juridice precum și dreptului lor la respectarea bunurilor lor. Ei susțin, prin urmare, o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pasajele relevante ale dispozițiilor invocate sunt formulate după cum urmează:
Art. 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecată echitabilă (...) de o instanță (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile de natură civilă (...)"
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)"
A. Asupra admisibilității
Curtea constată că cererea nu este evident nefondat din punct de vedere al art. 35 § 3 (a) din Convenție. Curtea remarcă, de asemenea, că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
B. Asupra fondului
Într-un prim rând, reclamanții afirmă că motivele reținute de Curtea Supremă de Justiție în decizia ei din 12 decembrie 2005 nu justificau revizuirea hotărârii definitive din 12 septembrie 2000 pronunțată în favorul lor. Regretă, de asemenea, faptul că Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra observării de către partea adversă a termenului de prescripție privind depunerea cererii de revizuire.
În al doilea rând, reclamanții susțin că, la 24 ianuarie 2007, Curtea Supremă a admis fără justificare cererea tardivă a părții adverse privind revizuirea hotărârii definitive din 22 decembrie 2004.
În sfârșit, susțin că în temeiul celor două hotărâri anulate, dispuneau de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și anume dreptul de a se stabili în apartamentul litigios. Afirmă că ingerința în dreptul lor garantat de acest articol nu a fost justificată.
Guvernul se opune acestor teze.
Curtea amintește că respectarea dreptului la judecată echitabilă și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu fie autorizată să solicite revizuirea unei decizii definitive și executorii doar pentru a obține o nouă examinare a cauzei și o nouă decizie asupra acesteia. În particular, revizuirea nu trebuie să devină un apel deghizat și simpla existență a două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. De la acest principiu se poate face excepție doar atunci când motive substanțiale și imperioase o cer (Riabykh c. Rusia, nr. 52854/99, § 52, CEDO 2003-IX; Roșca c. Moldova, nr. 6267/02, § 25, 22 martie 2005).
Curtea remarcă, de asemenea, că deciziile de redeschidere a unui proces trebuie să fie conforme cu dispozițiile interne relevante și utilizarea abuzivă a unei asemenea proceduri poate fi contrară Convenției. Principiul securității raporturilor juridice și primatul dreptului cer ca Curtea să fie vigilentă în acest domeniu (Eugenia și Doina Duca c. Moldova, nr. 75/07, § 33, 3 martie 2009). Sarcina Curții este de a determina dacă procedura de revizuire a fost aplicată într-un mod compatibil cu art. 6 din Convenție, permițând astfel asigurarea respectării principiului securității raporturilor juridice. Cu toate acestea, Curtea trebuie să țină seama de faptul că în primul rând asupra autorităților naționale, în special asupra cursurilor și tribunalelor, revine sarcina de a interpreta legislația internă (Waite și Kennedy c. Germania [MC], nr. 26083/94, § 54, CEDO 1999-I).
În cauza de față, Curtea constată că au existat două revizuiri în urma cărora deciziile definitive favorabile reclamanților au fost anulate. Primul, Curtea Supremă de Justiție a anulat prin hotărârea din 12 decembrie 2005 decizia curții de apel a Republicii Moldova din 12 septembrie 2000 care recunoștea reclamanților dreptul de a se stabili în apartamentul litigios. Secundul, Curtea Supremă a cassat la 24 ianuarie 2007 hotărârea din 22 decembrie 2004 care ordona evacuarea familiei lui G.M. din apartament. Curtea constată că deciziile anulate au generat în capul reclamanților un interes economic substanțial constituind un „bun" în sensul normei exprimate în prima frază a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea observă că unul dintre motivele care au justificat prima revizuire a fost adoptarea unui raport de evaluare care arăta investițiile făcute de familia lui G.M. în apartament. Or, nimic nu indică faptul că raportul respectiv nu ar fi putut fi prezentat la momentul examinării cauzei pe fond. Într-adevăr, era în voie părții adverse să prezinte un asemenea raport sau orice alt element de probă în momentul dezbaterilor pe fond. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că procedura de revizuire în cauză a fost într-adevăr un „apel deghizat", al cărui scop era obținerea unui nou examen al cauzei, mai degrabă decât o adevărată procedură de revizuire așa cum era prevăzută de dispozițiile relevante ale codului de procedură civilă (v., mutatis mutandis, Popov c. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 49-52, 6 decembrie 2005).
Tot privind prima revizuire, Curtea constată, de asemenea, că Curtea Supremă de Justiție nu a adus un răspuns explicit la întrebarea de ordine publică aceea dacă noii membri ai familiei lui G.M. au observat termenul de trei luni pentru a depune cererea lor de revizuire. Curtea subliniază că partea adversă a cerut revizuirea hotărârii definitive din 12 septembrie 2000 aproape cinci ani după pronunțarea acesteia.
Privind a doua revizuire hotărâtă prin hotărârea din 24 ianuarie 2007, Curtea observă că aceasta a fost o consecință logică a primei. Cu toate acestea, remarcă că Curtea Supremă de Justiție nu a răspuns la argumentul reclamanților privind tardivitatea cererii de revizuire, deși partea adversă solicitase ridicarea forcluziunii, și reamintește că omiterea tribunalelor interne de a motiva decizia lor de a prelungi pentru partea adversă termenul pentru a depune un act de procedură nu este conformă exigențelor art. 6 § 1 din Convenție (v., printre altele, Popov c. Moldova (nr. 2), citat, § 53; Melnic c. Moldova, nr. 6923/03, § 42, 14 noiembrie 2006; etc.).
Curtea constată că a examinat în numeroase rânduri cauze care ridicau întrebări asemănătoare cu cea a acestui caz și a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (v. Popov c. Moldova (nr. 2), citat, §§ 52-58; Oferta Plus SRL c. Moldova, nr. 14385/04, §§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006; Eugenia și Doina Duca c. Moldova, citat, §§ 35-45; Melnic c. Moldova, citat, §§ 38-44; Istrate c. Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006).
À la lumière des circonstances de l'espèce et des arguments avancés par les parties, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea nu contestă că unul dintre scopurile urmărite de Curtea Supremă de Justiție a fost restabilirea drepturilor încălcate ale părții adverse (§ 19 in fine mai sus). Cu toate acestea, aceasta nu poate justifica o utilizare abuzivă a procedurii de revizuire (v. Eugenia și Doina Duca c. Moldova, citat, §§ 13, 33 și 34). Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea estimează că în cauza de față procedura de revizuire a fost utilizată de Curtea Supremă de Justiție într-un mod incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice. Mai mult decât atât, omiterea Curții Supreme de Justiție de a se pronunța asupra observării de către partea adversă a termenelor de procedură privind depunerea cererilor de revizuire a adus atingere dreptului reclamanților la judecată echitabilă (v., mutatis mutandis, Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 30, seria A nr. 303-A).
Ca urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărârilor definitive din 12 septembrie 2000 și 22 decembrie 2004.
II. PRIVIND APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit art. 41 din Convenție, „Dacă Curtea declară că s-a produs o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Părții Contractante în cauză nu permite să se remedieze integral consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu material
Reclamanții cer 61.271 EUR ca titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit. Această sumă reprezintă valoarea vânzabilă a apartamentului în care trebuiau să se stabilească în temeiul hotărârilor anulate de Curtea Supremă de Justiție. Reclamanții susțin că cazul de față diferă de cazul Panov c. Moldova (nr. 37811/04, §§ 26-28, 13 iulie 2010), în care Curtea condamnase Moldova pentru neexecutarea sentinței definitive care oblига autoritățile să furnizeze reclamantei o locuință socială. În acel caz, Curtea respinsese pretențiile reclamantei privind plata prețului apartamentului pe care statul era obligat să i-l dea în folosință.
Guvernul susține că reclamanții nu au dreptul la niciun despăgubire la acest titlu.
Curtea constată că, ca și reclamanta în cazul Panov citat, reclamanții în cauza de față trebuiau, în temeiul hotărârii din 12 septembrie 2000, să li se atribuie un apartament în chirie. Or, Curtea respinsese pretențiile doamnei Panov pe motiv că cererea sa privind plata prețului unui apartament nu avea niciun temei în dreptul intern (Panov c. Moldova, citat, § 28). În cauza de față, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se abate de la această abordare. Ca urmare, respinge pretențiile reclamanților ca titlu al prejudiciului material.
Curtea adaugă că Comitetului Miniștrilor îi revine sarcina de a asigura că guvernul moldav ia, în conformitate cu obligațiile sale decurgând din Convenție, măsurile care se impun pe baza concluziilor Curții în prezenta hotărâre (v., mutatis mutandis, Panov c. Moldova, citat, § 29).
B. Prejudiciu moral
Reclamanții cer 4.000 EUR ca titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
Guvernul consideră că această sumă este excesivă.
Curtea consideră că reclamanții au suferit în mod necesar un prejudiciu moral din cauza anulării hotărârilor definitive pronunțate în favorul lor și că constatările de încălcare a Convenției nu constituie o reparare suficientă în acest sens. Statuând în echitate, Curtea acordă în comun celor interesați 1.500 EUR ca titlu de prejudiciu moral.
C. Cheltuieli și costuri
Reclamanții solicită, de asemenea, 1.150 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate la Curte.
Guvernul susține că suma cerută este exagerată și, mai mult decât atât, reclamanții nu prezintă niciun justificativ relevant.
Curtea nu poate decât să constate absența documentelor care să probeze suma solicitată la acest titlu. Ținând seama de jurisprudența sa, respinge cererea privind cheltuielile și costurile pentru procedura la Curte.
D. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră potrivit să calcheze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Constată că a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărârilor definitive pronunțate în favorul reclamanților;
Constată:
a) că Statul pârât trebuie să verseze în comun reclamanților, în termen de trei luni, suma de 1.500 EUR (mie cinci sute de euro), de convertit în lei moldoveni la cursul aplicabil la data plății, plus orice sumă care ar putea fi datorată drept impozit, ca titlu de prejudiciu moral;
b) că, de la expirarea acestui termen și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;
Pronunțat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 aprilie 2012, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Grefieră adjunctă
Președinte