CASE OF STEININGER v. AUSTRIA

Societatea reclamantă, care are sediul său de afaceri în Ernstbrunn (Austria), efectuează sacrificarea bovinelor și a porcurilor și, prin urmare, este responsabilă de taxele de comercializare agricolă, calculate pe baza numărului de animale sacrificate, care urmează să fie plătite Agrarmarkt Austria (AMA) în temeiul legii privind piața agricolă (Agrarmarktgesetz). La 30 mai 2006, AMA a emis o comandă de plată împotriva societății reclamante, care a ordonat să plătească contribuții neașteptate pentru perioada decembrie 2005 și ianuarie 2006 în valoare de 11,730,05 euro (EUR) și, în plus, să impună o sursă suplimentară pentru neîndeplinirea plății, suma de 60 % din contribuțiile negate. Societatea reclamantă a apelat împotriva ordinului. Acesta susține, în special, că sistemul de mai sus este contrar normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat și solicită, de asemenea, să se desfășoare audieri orale cu privire la recurs și solicită, de asemenea, suspendarea procedurii de punere în aplicare a ordinului de plată. Ministrul Federal al Agriculturii, Silvicultura, Mediu și Apă (Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft), în calitate de autoritate de recurs, a respins apelul societății reclamante la 17 iulie 2006 fără a desfășura o audiere. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia contribuțiile AMA au fost percepute pentru activitățile de finanțare, programul de calitate AMA, care nu era în conformitate cu legislația UE, ministrul federal a constatat că, după decizia Comisiei Europene din 30 iunie 2004 [C(2004) 2037], societatea reclamantă a fost în măsură să știe exact ce taxe trebuia să plătească. În decizia menționată, Comisia Europeană nu a exprimat nicio opoziție față de programele AMA privind calitatea și marca de calitate înregistrată ca ajutor de stat NN 34A/2000 („Qualitätsprogram und das AMA-Biozeichen und das AMA-Gütezeichen”), deoarece acest ajutor de stat este în conformitate cu piața comună prevăzută în Tratatul de instituire a Comunității Europene. Ministrul federal a făcut trimitere în continuare la decizia Curții administrative din 20 martie 2006, nr. 2005/17/230, conform căreia, de asemenea, perceperea contribuțiilor AMA este în conformitate cu dispozițiile relevante ale legislației UE (secțiunea § 24-27 mai jos). În plus, Ministrul Federal a susținut că nu a fost necesar să se desfășoare o audiere deoarece a avut loc o audiere numai în cazul în care o decizie a fost luată de un comitet privind recursul împotriva deciziei unui birou fiscal sau a unei direcții regionale de finanțare, care nu era cazul în acest caz. La 25 iulie 2006, AMA a respins cererea de suspendare a executării. 10. Prin urmare, societatea reclamantă a depus plângeri la Curtea Constituțională și la Curtea Administrativă împotriva hotărârii Ministrului Federal. În fața Curții Constituționale, societatea reclamantă s-a plâns, printre altele, că suplimentul impus a încălcat dreptul constituțional la proprietate. În fața Curții administrative, societatea reclamantă s-a plâns că autoritatea de recurs nu este o instanță în sensul jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care l-a împiedicat să aibă licența deciziei Comisiei Europene din 30 iunie 2004 revizuită de Curtea Europeană de Justiție în cadrul procedurilor în temeiul articolului 234 din Tratatul Uniunii Europene. În ceea ce privește impunerea suprataxului, societatea reclamantă s-a plâns că constatările de fapt sunt insuficiente. În special, autoritatea nu a putut stabili dacă au fost îndeplinite elementele obiective și subjective ale infracțiunii (objektiven und subjektiven Tatbildvoraussetzungen). În baza articolului 6 din Convenție, s-a plâns în continuare că nu s-a desfășurat o audiere publică și că niciun tribunal imparțial instituit prin lege nu a hotărât cu privire la acuzația penală împotriva acestuia („este kein unpartiisches, auf Gesetz beruhendes Gericht über den erhobenen strafrechtlichen Vorwurf eingeschritten”). Întrucât autoritățile care impun taxele nu au efectuat o audiere orală, societatea reclamantă a solicitat Curtea Administrativă pentru o audiere publică. 11. La 25 septembrie 2006, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea companiei reclamantă în temeiul art. 144 din Constituția Federală pentru lipsa de prospectivă de succes. 12. Curtea Administrativă a respins plângerea societății reclamante la 30 ianuarie 2007 și a reținut după cum urmează: „Prezenta cauză nu diferă în chestiunile de relevanță față de decizia decisă de Curtea Administrativă la 20 martie 2006, nr. 2005/17/230. În conformitate cu art. 43 alin. (2) din Legea Curții Administrative se face trimitere la aceasta. Din motivele prevăzute în această decizie, încălcarea legii de către societatea reclamantă nu există, de asemenea, având în vedere prezenta plângere, motiv pentru care aceasta poate fi respinsă fără alte proceduri în apropiere. Din motivele prevăzute în decizia menționată, de asemenea, art. 6 din Convenția nu este relevantă în acest sens.” 13. Actul federal de instituire a Instituției de reglementare a pieței „Agrarmarkt Austria”, Gazettele Legii Federale 376/1992 (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle “Agrarmarkt Austria”, BGBl 276/1992 – „Legea AMA”) definește „Agrarmarkt Austria (“AMA”)” drept un organism corporativ în temeiul dreptului public (art. 2 din Legea AM 1). Sarcinile sale cuprind, printre altele, promovarea marketingului agricol (art. 3 alin. (1) alin. (3) din Legea AMA). 14. În conformitate cu art. 21a din Legea AMA, AMA colectează taxe de comercializare agricolă (Agrarmarketingbeitrag) pentru următoarele scopuri: (i) promovarea și asigurarea distribuției produselor agricole și forestiere interne și a bunurilor prelucrate aferente, (ii) deschiderea și menținerea piețelor pentru aceste produse în Austria și în străinătate, (iii) îmbunătățirea distribuției acestor produse, (iv) promovarea măsurilor generale de îmbunătățire și menținere a calității acestor produse (în special produsele agricole) și furnizarea de informații relevante consumatorului cu privire la calitatea produselor și (v) promovarea altor măsuri de comercializare (în special prin ofera serviciilor și a costurilor sale de personal). 15. AMA finanțează activitățile sale prin perceperea taxelor. În conformitate cu secțiunea 21c, coroborat cu art. 21e din Legea AMA, printre altele, persoanele fizice și societățile care operează unități de sacrificare și măcelărie de bovine, viței, porci, mieluri și oaie sunt responsabile de AMA pentru taxele de comercializare agricolă. 16 secțiunea 21g din Actul AMA, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „(1) Un debitor în ceea ce privește taxa trebuie să prezinte o declarație a taxei datorată în termenul stabilit la art. 21f alineatul (1). 2 sau 3, folosirea unui formular standard prevăzut în acest scop de AMA, în care el însuși trebuie să calculeze, ... taxa care trebuie plătită ... (2) Dacă debitorul nu a plătit taxa, nu a plătit în timp util sau nu în suma corectă, AMA trebuie să facă un ordin de plată a taxei, emitend o decizie oficială scrisă. (3) În cazul în care AMA stabilește că taxa nu a fost plătită deloc sau nu a fost plătită în suma corectă, aceasta poate crește până la dublul sumei datoriii. Pentru stabilirea sumei majorate, trebuie luată în considerare în ce măsură ar putea fi așteptat debitorul să fie conștient de datoria și dacă nu plăți sau plata insuficientă a avut loc pentru prima dată sau în repetate rânduri. În cazurile de întârziere a plății AMA poate impune dobânzi implicite care depășesc rata dobânzii de bază (Basizzinssatz) cu 3%, cu excepția cazului în care acest lucru ar constitui dificultăți inacceptabile.” 17. Recolectarea taxelor deține AMA. Se poate face apeluri împotriva deciziilor sale declaratorii către Ministrul Federal pentru Agricultură, Silvicultura, Mediu și Apa. AMA și ministrul federal sunt autorități fiscale în sensul art. 49 alin. (1) din Codul fiscal federal (Bundesabgabenordnung). Ministrul federal este, de asemenea, autoritatea superioară de supraveghere (Legea AMA 21i (1-3)). 18. Secțiunea 21l din Legea AMA prevede că nerespectarea obligației de a prezenta o declarație a taxelor datorate sau nepagate a taxelor cauzate de declarații false sau incomplete este o infracțiune administrativă pentru care autoritatea administrativă de district poate impune o amendă de până la 3,630 EUR sau o închidere în lipsa sa, cu excepția cazului în care actul constituie o infracțiune penală care intră sub jurisdicția instanțelor penale obișnuite sau este supusă unor sancțiuni mai severe în conformitate cu alte dispoziții ale legislației penale administrative. Autoritatea administrativă a districtului trebuie să informeze AMA cu privire la rezultatul oricărei astfel de proceduri penale administrative care sunt în așteptare. 19. Secțiunea 41 alineatul (1) din Legea Curții Administrative prevede: "În măsura în care Curtea Administrativă nu constată nici o ilegalitate care rezultă din lipsa de competență a autorității contestate sau din încălcarea normelor procedurale (secțiunea 42 alineatele (2) și (3)) ..., aceasta trebuie să examineze hotărârea impugnată pe baza faptelor constatate de autoritatea contestată și cu referire la plângerile prezentate ... În cazul în care consideră că motivele care nu au fost încă notificate unei părți ar putea fi decisive pentru a hotărî [una dintre aceste plângeri] ..., trebuie să audă părțile cu privire la acest punct și să suspende procedura, dacă este necesar.” 20. Secțiunea 42 alineatul (1) din aceeași lege prevede că, cu excepția dispozițiilor contrare, Curtea administrativă trebuie să respingă fie o cerere nefondată, fie să anuleze decizia impugnată. 21. Secțiunea 42 alineatul (2) prevede că „Curtea administrativă anulează decizia impugnată dacă este ilegală 1. din cauza conținutului său, [sau] 2. deoarece autoritatea contestată nu este competentă, [sau] 3. având în vedere o încălcare a normelor procedurale, în acest sens (a) autoritatea contestată a făcut constatări de fapt care, într-un respect important, sunt contrazise de dosar, sau (b) faptele necesită anchete suplimentare cu privire la un punct important sau (c) normele procedurale au fost ignorate, conform căruia ar fi putut duce la o decizie diferită de către autoritatea contestată.” 22. Secțiunea 43 alineatul (2) din Legea Curții Administrative prevede: „Toată decizia (Erkenntnis) trebuie motivată. În măsura în care chestiunile de drept au fost clarificate în jurisprudența anterioară, este suficient să se refere la aceasta.” 23. În cazul în care Curtea Administrativă anulează hotărârea impugnată, „autoritățile administrative [sînt] în funcție de o datorie ... să ia măsuri imediate, folosind mijloacele juridice disponibile pentru ei, pentru a aduce în cazul specific situația juridică care corespunde punctului de vedere al Curții administrative asupra legii (Rechtsanschauung)” (secțiunea 63 alineatul (1)). 24. În decizia sa din 20 martie 2006, nr. 2005/17/230 Curtea Administrativă a hotărât cu privire la o plângere împotriva unei hotărâri a ministrului federal al agriculturii, forestierelor, mediului și apei care colectează contribuțiile AMA pentru iulie 2004, adică pentru perioada care urmează aprobării programului de ajutor de stat AMA la 30 iunie 2004. 25. Curtea Administrativă a constatat că ministrul federal a hotărât corect atunci când a respins recursul împotriva impunerii acuzațiilor AMA pentru iulie 2004 și a întrerupt procedurile privind contribuțiile cu privire la perioadele înainte de această dată, în așteptarea rezultatului procedurii în fața Curții Europene de Justiție cu privire la o chestiune similară. 26. În ceea ce privește perioada de după iulie 2004, a fost necesară contribuțiile AMA deoarece Comisia Europeană și-a dat decizia pozitivă înainte de data respectivă. În măsura în care recurentul a susținut că decizia Comisiei Europene este greșită și că procedurile împotriva acestei decizii erau pendente în fața Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul Administrativ a constatat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, o presupusă ilegalitate a unui ajutor de stat a afectat perceperea contribuțiilor pentru finanțarea ajutorului de stat în anumite circumstanțe, și anume dacă există o legătură directă între suma ajutorului de stat acordată și suma percepută ca contribuție. Deoarece acest lucru nu a fost cazul în ceea ce privește contribuțiile AMA, orice presupusă neregularitate a ajutorului de stat nu a avut nici o relevanță pentru finanțarea sa. Din același motiv, nu a existat și încălcarea articolului 28 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent art. 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). 27. De asemenea, Curtea Administrativă a refuzat să organizeze o audiere orală în acest caz, deoarece perceperea contribuțiilor parafiscale, care a fost persoana care face obiectul procedurii în cauză, nu implică determinarea unui litigiu privind drepturile sau obligațiile civile. În consecință, art. 6 din convenție nu a solicitat o audiere orală. 28. Într-o hotărâre din 14 octombrie 1987 (G 181/86), Curtea Constituțională a hotărât: "Datorită faptului că a fost necesară extinderea rezervei în ceea ce privește art. 5 din Convenție pentru a acoperi garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din Convenție, datorită legăturii dintre aceste două dispoziții, rezultă că, invers, reexaminarea limitată (money (bloß) nachprüfende Kontrolle) efectuată de Curtea Administrativă sau de Curtea Constituțională este insuficientă în ceea ce privește sancțiunile penale în sensul convenției care nu sunt acoperite de rezervare."