Steininger împotriva Austriei

Societatea reclamantă, care are sediul său de afaceri în Ernstbrunn (Austria), efectuează sacrificarea bovinelor și a porcurilor și, prin urmare, este responsabilă de taxele de comercializare agricolă, calculate pe baza numărului de animale sacrificate, care urmează să fie plătite Agrarmarkt Austria (AMA) în temeiul legii privind piața agricolă (Agrarmarktgesetz). La 30 mai 2006, AMA a emis o comandă de plată împotriva societății reclamante, care a ordonat să plătească contribuții neașteptate pentru perioada decembrie 2005 și ianuarie 2006 în valoare de 11,730,05 euro (EUR) și, în plus, să impună o sursă suplimentară pentru neîndeplinirea plății, suma de 60 % din contribuțiile negate. Societatea reclamantă a apelat împotriva ordinului.

Acesta susține, în special, că sistemul de mai sus este contrar normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat și solicită, de asemenea, să se desfășoare audieri orale cu privire la recurs și solicită, de asemenea, suspendarea procedurii de punere în aplicare a ordinului de plată. Ministrul Federal al Agriculturii, Silvicultura, Mediu și Apă (Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft), în calitate de autoritate de recurs, a respins apelul societății reclamante la 17 iulie 2006 fără a desfășura o audiere. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia contribuțiile AMA au fost percepute pentru activitățile de finanțare, programul de calitate AMA, care nu era în conformitate cu legislația UE, ministrul federal a constatat că, după decizia Comisiei Europene din 30 iunie 2004 [C(2004) 2037], societatea reclamantă a fost în măsură să știe exact ce taxe trebuia să plătească.

În decizia menționată, Comisia Europeană nu a exprimat nicio opoziție față de programele AMA privind calitatea și marca de calitate înregistrată ca ajutor de stat NN 34A/2000 („Qualitätsprogram und das AMA-Biozeichen und das AMA-Gütezeichen”), deoarece acest ajutor de stat este în conformitate cu piața comună prevăzută în Tratatul de instituire a Comunității Europene. Ministrul federal a făcut trimitere în continuare la decizia Curții administrative din 20 martie 2006, nr. 2005/17/230, conform căreia, de asemenea, perceperea contribuțiilor AMA este în conformitate cu dispozițiile relevante ale legislației UE (secțiunea § 24-27 mai jos). În plus, Ministrul Federal a susținut că nu a fost necesar să se desfășoare o audiere deoarece a avut loc o audiere numai în cazul în care o decizie a fost luată de un comitet privind recursul împotriva deciziei unui birou fiscal sau a unei direcții regionale de finanțare, care nu era cazul în acest caz.

La 25 iulie 2006, AMA a respins cererea de suspendare a executării. 10. Prin urmare, societatea reclamantă a depus plângeri la Curtea Constituțională și la Curtea Administrativă împotriva hotărârii Ministrului Federal. În fața Curții Constituționale, societatea reclamantă s-a plâns, printre altele, că suplimentul impus a încălcat dreptul constituțional la proprietate. În fața Curții administrative, societatea reclamantă s-a plâns că autoritatea de recurs nu este o instanță în sensul jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care l-a împiedicat să aibă licența deciziei Comisiei Europene din 30 iunie 2004 revizuită de Curtea Europeană de Justiție în cadrul procedurilor în temeiul articolului 234 din Tratatul Uniunii Europene.

În ceea ce privește impunerea suprataxului, societatea reclamantă s-a plâns că constatările de fapt sunt insuficiente. În special, autoritatea nu a putut stabili dacă au fost îndeplinite elementele obiective și subjective ale infracțiunii (objektiven und subjektiven Tatbildvoraussetzungen). În baza articolului 6 din Convenție, s-a plâns în continuare că nu s-a desfășurat o audiere publică și că niciun tribunal imparțial instituit prin lege nu a hotărât cu privire la acuzația penală împotriva acestuia („este kein unpartiisches, auf Gesetz beruhendes Gericht über den erhobenen strafrechtlichen Vorwurf eingeschritten”). Întrucât autoritățile care impun taxele nu au efectuat o audiere orală, societatea reclamantă a solicitat Curtea Administrativă pentru o audiere publică.

11. La 25 septembrie 2006, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea companiei reclamantă în temeiul art. 144 din Constituția Federală pentru lipsa de prospectivă de succes. 12. Curtea Administrativă a respins plângerea societății reclamante la 30 ianuarie 2007 și a reținut după cum urmează: „Prezenta cauză nu diferă în chestiunile de relevanță față de decizia decisă de Curtea Administrativă la 20 martie 2006, nr. 2005/17/230. În conformitate cu art. 43 alin. (2) din Legea Curții Administrative se face trimitere la aceasta. Din motivele prevăzute în această decizie, încălcarea legii de către societatea reclamantă nu există, de asemenea, având în vedere prezenta plângere, motiv pentru care aceasta poate fi respinsă fără alte proceduri în apropiere.

Din motivele prevăzute în decizia menționată, de asemenea, art. 6 din Convenția nu este relevantă în acest sens.” 13. Actul federal de instituire a Instituției de reglementare a pieței „Agrarmarkt Austria”, Gazettele Legii Federale 376/1992 (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle “Agrarmarkt Austria”, BGBl 276/1992 – „Legea AMA”) definește „Agrarmarkt Austria (“AMA”)” drept un organism corporativ în temeiul dreptului public (art. 2 din Legea AM 1). Sarcinile sale cuprind, printre altele, promovarea marketingului agricol (art. 3 alin. (1) alin. (3) din Legea AMA).

14. În conformitate cu art. 21a din Legea AMA, AMA colectează taxe de comercializare agricolă (Agrarmarketingbeitrag) pentru următoarele scopuri: (i) promovarea și asigurarea distribuției produselor agricole și forestiere interne și a bunurilor prelucrate aferente, (ii) deschiderea și menținerea piețelor pentru aceste produse în Austria și în străinătate, (iii) îmbunătățirea distribuției acestor produse, (iv) promovarea măsurilor generale de îmbunătățire și menținere a calității acestor produse (în special produsele agricole) și furnizarea de informații relevante consumatorului cu privire la calitatea produselor și (v) promovarea altor măsuri de comercializare (în special prin ofera serviciilor și a costurilor sale de personal).

15. AMA finanțează activitățile sale prin perceperea taxelor. În conformitate cu secțiunea 21c, coroborat cu art. 21e din Legea AMA, printre altele, persoanele fizice și societățile care operează unități de sacrificare și măcelărie de bovine, viței, porci, mieluri și oaie sunt responsabile de AMA pentru taxele de comercializare agricolă. 16 secțiunea 21g din Actul AMA, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „(1) Un debitor în ceea ce privește taxa trebuie să prezinte o declarație a taxei datorată în termenul stabilit la art. 21f alineatul (1). 2 sau 3, folosirea unui formular standard prevăzut în acest scop de AMA, în care el însuși trebuie să calculeze, ... taxa care trebuie plătită ... (2) Dacă debitorul nu a plătit taxa, nu a plătit în timp util sau nu în suma corectă, AMA trebuie să facă un ordin de plată a taxei, emitend o decizie oficială scrisă.

(3) În cazul în care AMA stabilește că taxa nu a fost plătită deloc sau nu a fost plătită în suma corectă, aceasta poate crește până la dublul sumei datoriii. Pentru stabilirea sumei majorate, trebuie luată în considerare în ce măsură ar putea fi așteptat debitorul să fie conștient de datoria și dacă nu plăți sau plata insuficientă a avut loc pentru prima dată sau în repetate rânduri. În cazurile de întârziere a plății AMA poate impune dobânzi implicite care depășesc rata dobânzii de bază (Basizzinssatz) cu 3%, cu excepția cazului în care acest lucru ar constitui dificultăți inacceptabile.” 17. Recolectarea taxelor deține AMA. Se poate face apeluri împotriva deciziilor sale declaratorii către Ministrul Federal pentru Agricultură, Silvicultura, Mediu și Apa.

AMA și ministrul federal sunt autorități fiscale în sensul art. 49 alin. (1) din Codul fiscal federal (Bundesabgabenordnung). Ministrul federal este, de asemenea, autoritatea superioară de supraveghere (Legea AMA 21i (1-3)). 18. Secțiunea 21l din Legea AMA prevede că nerespectarea obligației de a prezenta o declarație a taxelor datorate sau nepagate a taxelor cauzate de declarații false sau incomplete este o infracțiune administrativă pentru care autoritatea administrativă de district poate impune o amendă de până la 3,630 EUR sau o închidere în lipsa sa, cu excepția cazului în care actul constituie o infracțiune penală care intră sub jurisdicția instanțelor penale obișnuite sau este supusă unor sancțiuni mai severe în conformitate cu alte dispoziții ale legislației penale administrative.

Autoritatea administrativă a districtului trebuie să informeze AMA cu privire la rezultatul oricărei astfel de proceduri penale administrative care sunt în așteptare.

19. Secțiunea 41 alineatul (1) din Legea Curții Administrative prevede: "În măsura în care Curtea Administrativă nu constată nici o ilegalitate care rezultă din lipsa de competență a autorității contestate sau din încălcarea normelor procedurale (secțiunea 42 alineatele (2) și (3)) ..., aceasta trebuie să examineze hotărârea impugnată pe baza faptelor constatate de autoritatea contestată și cu referire la plângerile prezentate ... În cazul în care consideră că motivele care nu au fost încă notificate unei părți ar putea fi decisive pentru a hotărî [una dintre aceste plângeri] ..., trebuie să audă părțile cu privire la acest punct și să suspende procedura, dacă este necesar.” 20. Secțiunea 42 alineatul (1) din aceeași lege prevede că, cu excepția dispozițiilor contrare, Curtea administrativă trebuie să respingă fie o cerere nefondată, fie să anuleze decizia impugnată.

21. Secțiunea 42 alineatul (2) prevede că „Curtea administrativă anulează decizia impugnată dacă este ilegală 1. din cauza conținutului său, [sau] 2. deoarece autoritatea contestată nu este competentă, [sau] 3. având în vedere o încălcare a normelor procedurale, în acest sens (a) autoritatea contestată a făcut constatări de fapt care, într-un respect important, sunt contrazise de dosar, sau (b) faptele necesită anchete suplimentare cu privire la un punct important sau (c) normele procedurale au fost ignorate, conform căruia ar fi putut duce la o decizie diferită de către autoritatea contestată.” 22. Secțiunea 43 alineatul (2) din Legea Curții Administrative prevede: „Toată decizia (Erkenntnis) trebuie motivată.

În măsura în care chestiunile de drept au fost clarificate în jurisprudența anterioară, este suficient să se refere la aceasta.” 23. În cazul în care Curtea Administrativă anulează hotărârea impugnată, „autoritățile administrative [sînt] în funcție de o datorie ... să ia măsuri imediate, folosind mijloacele juridice disponibile pentru ei, pentru a aduce în cazul specific situația juridică care corespunde punctului de vedere al Curții administrative asupra legii (Rechtsanschauung)” (secțiunea 63 alineatul (1)). 24. În decizia sa din 20 martie 2006, nr. 2005/17/230 Curtea Administrativă a hotărât cu privire la o plângere împotriva unei hotărâri a ministrului federal al agriculturii, forestierelor, mediului și apei care colectează contribuțiile AMA pentru iulie 2004, adică pentru perioada care urmează aprobării programului de ajutor de stat AMA la 30 iunie 2004. 25. Curtea Administrativă a constatat că ministrul federal a hotărât corect atunci când a respins recursul împotriva impunerii acuzațiilor AMA pentru iulie 2004 și a întrerupt procedurile privind contribuțiile cu privire la perioadele înainte de această dată, în așteptarea rezultatului procedurii în fața Curții Europene de Justiție cu privire la o chestiune similară.

26. În ceea ce privește perioada de după iulie 2004, a fost necesară contribuțiile AMA deoarece Comisia Europeană și-a dat decizia pozitivă înainte de data respectivă. În măsura în care recurentul a susținut că decizia Comisiei Europene este greșită și că procedurile împotriva acestei decizii erau pendente în fața Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul Administrativ a constatat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, o presupusă ilegalitate a unui ajutor de stat a afectat perceperea contribuțiilor pentru finanțarea ajutorului de stat în anumite circumstanțe, și anume dacă există o legătură directă între suma ajutorului de stat acordată și suma percepută ca contribuție.

Deoarece acest lucru nu a fost cazul în ceea ce privește contribuțiile AMA, orice presupusă neregularitate a ajutorului de stat nu a avut nici o relevanță pentru finanțarea sa. Din același motiv, nu a existat și încălcarea articolului 28 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent art. 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). 27. De asemenea, Curtea Administrativă a refuzat să organizeze o audiere orală în acest caz, deoarece perceperea contribuțiilor parafiscale, care a fost persoana care face obiectul procedurii în cauză, nu implică determinarea unui litigiu privind drepturile sau obligațiile civile. În consecință, art. 6 din convenție nu a solicitat o audiere orală.

28. Într-o hotărâre din 14 octombrie 1987 (G 181/86), Curtea Constituțională a hotărât: "Datorită faptului că a fost necesară extinderea rezervei în ceea ce privește art. 5 din Convenție pentru a acoperi garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din Convenție, datorită legăturii dintre aceste două dispoziții, rezultă că, invers, reexaminarea limitată (money (bloß) nachprüfende Kontrolle) efectuată de Curtea Administrativă sau de Curtea Constituțională este insuficientă în ceea ce privește sancțiunile penale în sensul convenției care nu sunt acoperite de rezervare."

5. The applicant company, which has its seat of business in Ernstbrunn (Austria), carries out cattle and pig slaughter, and is therefore liable to agricultural marketing charges, calculated on the basis of the number of animals slaughtered, to be paid to Agrarmarkt Austria (AMA) under the Agricultural Market Act (Agrarmarktgesetz). 6. On 30 May 2006 the AMA issued a payment order against the applicant company, ordering it to pay outstanding contributions for the period of December 2005 and January 2006 in the amount of 11.730,05 euros (EUR) and, in addition, imposing a surcharge for failure to pay, amounting to 60% of the unpaid contributions. The applicant company appealed against the order.

It argued in particular that the above system was contrary to the rules of the European Union on state aid. It also asked for oral hearings to be held on the appeal and also asked that the proceedings for enforcing the payment order be suspended. 7. The Federal Minister of Agriculture, Forestry, Environment and Water (Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft), acting as the appeal authority, dismissed the applicant company’s appeal on 17 July 2006 without holding a hearing. 8. As regards the applicant’s argument that the AMA contributions were levied for financing activities, the AMA quality programme, which was not in accordance with EU law, the Federal Minister found that after the decision of the European Commission of 30 June 2004 (C(2004)2037), the applicant company was in a position to know precisely which charges it had to pay.

In that decision the European Commission had expressed that it had no objection to the AMA Quality programmes and quality mark registered as state aid NN 34A/2000 (“Qualitätsprogramme und das AMA-Biozeichen und das AMA-Gütezeichen”), because that state aid was in accordance with the Common Market provided for in the Treaty establishing the European Community. The Federal Minister referred further to the Administrative Court’s decision of 20 March 2006, no. 2005/17/230, according to which also the levying of AMA contributions was in accordance with the relevant provisions of EU law (se §§ 24-27 below). The Federal Minister further held that it had not been necessary to hold a hearing because a hearing was only held if a decision was taken by a panel on an appeal against the decision of a tax office or a regional directorate of finance, which was not the case here.

9. On 25 July 2006 AMA dismissed the request for suspension of the enforcement. 10. Thereupon the applicant company lodged complaints with the Constitutional Court and the Administrative Court against the Federal Minister’s decision. Before the Constitutional Court the applicant company complained, inter alia, that the surcharge imposed violated its constitutional right to property. Before the Administrative Court the applicant company complained that the appeal authority was not a court within the meaning of the case-law of the European Court of Justice which prevented it from having the lawfulness of the decision by the European Commission of 30 June 2004 reviewed by the European Court of Justice in proceedings under Article 234 of the Treaty of the European Union.

As regards the imposition of the surcharge the applicant company complained that the findings of fact were insufficient. In particular the authority had failed to establish whether the objective and subjective elements of the offence (objektiven und subjektiven Tatbildvoraussetzungen) had been met. Relying on Article 6 of the Convention it complained further that no public hearing had been held and that no impartial tribunal established by law decided on the criminal charge against it (“es ist kein unparteiisches, auf Gesetz beruhendes Gericht über den erhobenen strafrechtlichen Vorwurf eingeschritten”). As the authorities imposing the surcharges had failed to hold an oral hearing, the applicant company asked the Administrative Court for a public hearing.

11. On 25 September 2006 the Constitutional Court declined to deal with the applicant company’s complaint under Article 144 of the Federal Constitution for lack of prospect of success. 12. The Administrative Court dismissed the applicant company’s complaint on 30 January 2007 and held as follows: “The present case does not differ in the questions of relevance to the decision from the one decided by the Administrative Court on 20 March 2006, no. 2005/17/230. Pursuant to Section 43(2) of the Administrative Court Act reference is made to it. For the reasons set out in that decision the breach of law complained of by the applicant company also does not exist in view of the present complaint, for which reason it can be dismissed without further proceedings in camera.

For the reasons set out in the decision referred to also Article 6 of the Convention is of no relevance here.” 13. The Federal Act Establishing the Market Regulation Institution “Agrarmarkt Austria”, Federal Law Gazette 376/1992 (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle “Agrarmarkt Austria”, BGBl 276/1992 – “the AMA Act”) defines “Agrarmarkt Austria (“AMA”)” as a corporate body under public law (AMA Act section 2 paragraph 1). Its tasks comprise, inter alia, the promotion of agricultural marketing (AMA Act section 3 paragraph 1 (3)). 14. According to the AMA Act section 21a AMA collects agricultural marketing charges (Agrarmarketingbeitrag) for the following aims: (i) promoting and securing the distribution of domestic agricultural and forestry products and related processed goods, (ii) opening up and maintaining markets for these products in Austria and abroad, (iii) improving the distribution of these products, (iv) promoting general measures for improving and maintaining the quality of these products (in particular agricultural products) and for providing relevant information to the consumer regarding the quality of the products and (v) promoting other marketing measures (in particular by means of offering its services and bearing personnel costs).

15. AMA finances its activities by levying charges. Under Section 21c in conjunction with sections 21e of the AMA Act, inter alia, individuals and companies operating establishments for slaughtering and butchery of cattle, calves, pigs, lambs and sheep are liable to AMA for agricultural marketing charges. The duty to pay these charges arises at the time the animals are slaughtered (AMA Act section 21f paragraph 1 (3)). 16. Section 21g of the AMA Act, in so far as relevant, reads as follows: “(1) A debtor in respect of the charge has to submit a declaration of the charge due within the time-limit set out in section 21f para. 2 or 3, making use of a standard form provided for this purposes by AMA, in which he himself has to calculate, ... the charge to be paid ... (2) If the debtor has not paid the charge at all, not paid in due time or not in the correct amount, AMA has to make an order for payment of the charge, issuing a formal written decision.

(3) If AMA establishes that the charge was not paid at all or not paid in the correct amount, it may increase up to double the amount due. In fixing the increased amount, it must be taken into account to what extent the debtor could be expected to be aware of the debt and whether the non-payment or insufficient payment had occurred for the first time or repeatedly. In cases of late payment AMA may impose default interest exceeding the base interest rate (Basiszinssatz) by 3%, unless this would constitute unacceptable hardship in the individual case.” 17. The collection of the charges is incumbent on the AMA. Appeals against its declaratory decisions can be made to the Federal Minister for Agriculture, Forestry, Environment and Water.

The AMA and the Federal Minister are tax authorities within the meaning of section 49 para. 1 of the Federal Tax Code (Bundesabgabenordnung). The Federal Minister is also the superior supervisory authority (the AMA Act section 21i (1-3)). 18. Section 21l of the AMA Act provides that non-compliance with the duty to submit a declaration of the charges due or non-payment of the charges caused by untrue or incomplete statements is an administrative offence for which the district administrative authority may impose a fine of up to EUR 3,630 or imprisonment in default, unless the act constitutes a criminal offence falling within the jurisdiction of the ordinary criminal courts or is subject to more severe penalties according to other provisions of the administrative criminal law.

The district administrative authority has to inform the AMA about the outcome of any such administrative criminal proceedings pending before it. 19. Section 41(1) of the Administrative Court Act provides: "In so far as the Administrative Court does not find any unlawfulness deriving from the respondent authority’s lack of jurisdiction or from breaches of procedural rules (section 42(2)(2) and (3)) ..., it must examine the impugned decision on the basis of the facts found by the respondent authority and with reference to the complaints put forward ... If it considers that reasons which have not yet been notified to one of the parties might be decisive for ruling on [one of these complaints] ..., it must hear the parties on this point and adjourn the proceedings if necessary." 20. Section 42(1) of the same Act states that, save as otherwise provided, the Administrative Court must either dismiss an application as ill-founded or quash the impugned decision.

21. Section 42(2) provides that "the Administrative Court shall quash the impugned decision if it is unlawful 1. by reason of its content, [or] 2. because the respondent authority lacked jurisdiction, [or] 3. on account of a breach of procedural rules, in that (a) the respondent authority has made findings of fact which are, in an important respect, contradicted by the case file, or (b) the facts require further investigation on an important point, or (c) procedural rules have been disregarded, compliance with which could have led to a different decision by the respondent authority." 22. Section 43(2) of the Administrative Court Act provides: “Every decision (Erkenntnis) must be reasoned.

Insofar as questions of law have been clarified in the previous case-law, it is sufficient to refer to it.” 23. If the Administrative Court quashes the impugned decision, "the administrative authorities [are] under a duty ... to take immediate steps, using the legal means available to them, to bring about in the specific case the legal situation which corresponds to the Administrative Court’s view of the law (Rechtsanschauung)" (section 63(1)). 24. In its decision of 20 March 2006, no. 2005/17/230 the Administrative Court decided on a complaint against a decision of the Federal Minister of Agriculture, Forestry, Environment and Water levying AMA contributions for July 2004 - that is for the period following the European Commission’s approval of the AMA state aid programme on 30 June 2004. 25. The Administrative Court found that the Federal Minister had decided correctly when he had dismissed the appeal against the imposition of AMA charges for July 2004 and had interrupted proceedings on contributions in respect of periods before that date, pending the outcome of proceedings before the European Court of Justice concerning a similar question.

26. As regards the period after July 2004 AMA contributions were due because the European Commission had given its positive decision before that date. Insofar the appellant had argued that the decision of the European Commission was wrong and proceedings against that decision were pending before the Court of First Instance the Administrative Court found that, according to the case-law of the European Court of Justice, an alleged unlawfulness of a state aid affected the levying of contributions for financing that state aid only under specific circumstances, namely if there was a direct link between the amount of state aid granted and the amount levied as contribution. Since this was not the case as regards the AMA contributions, any alleged irregularity of the state aid had no relevance for its financing.

For the same reason there was also no breach of Article 28 of the Treaty establishing the European Community (now Article 34 of the Treaty on the functioning of the European Union). 27. The Administrative Court also declined to hold an oral hearing in this case because the levying of parafiscal contributions, which was the subject mater of the proceedings at issue, did not involve the determination of a dispute on civil rights or obligations. Accordingly Article 6 of the Convention did not require an oral hearing.

28. In a judgment of 14 October 1987 (G 181/86) the Constitutional Court held: "From the fact that it has been necessary to extend the reservation in respect of Article 5 of the Convention to cover the procedural safeguards of Article 6 of the Convention, because of the connection between those two provisions, it follows that, conversely, the limited review (die (bloß) nachprüfende Kontrolle) carried out by the Administrative Court or the Constitutional Court is insufficient in respect of criminal penalties within the meaning of the Convention that are not covered by the reservation."