Julius Kloiber Schlachthof GMBH și alții împotriva Austriei

Societățile solicitante efectuează sacrificarea bovinelor și porcilor, care îi fac să fie responsabili în temeiul legii privind piața agricolă (Agrarmarktgesetz) de a plăti taxele de comercializare agricolă, calculate pe baza numărului de animale sacrificate, către Agrarmarkt Austria („AMA”), comitetul național de comercializare agricolă. La 5 iulie 2006, societatea reclamantă a ordonat să plătească contribuții în curs de plată pentru anii 2003 și 2004 în valoare de 56.573,62 euro (EUR) și, în plus, a impus o taxă suplimentară pentru neîndeplinirea plății, de la 10% din contribuțiile nerambursate. La 30 mai 2006, a ordonat ca a doua societate solicitantă să plătească contribuții în curs pentru anii 2004 și 2005 în valoare de 12,556,43 EUR și să impună o suprataxă de 10%.

În aceeași dată, a ordonat societății terțe solicitante să plătească contribuții nejustificate pentru anii 2005 și 2006 în valoare de 5,936,01 EUR, impunerea unei majorări de 10% și a ordonat societății a patra solicitantă să plătească contribuții nejustificate pentru anii 2005 și 2006 în valoare de 96 050,48 EUR, impunerea unei majorări de 60%. Societățile solicitante au apelat împotriva acestor comenzi. Acestea au susținut că sistemul de mai sus este contrar normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat și au solicitat, de asemenea, audieri orale în apelurile lor. Ministrul Federal al Agriculturii, Silvicultura, Mediul și Apa (Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft), în calitate de autoritate de recurs, a respins apelurile societăților solicitante la 17 iulie 2006 fără a desfășura o audiere.

Societățile solicitante au susținut că contribuțiile AMA au fost percepute pentru finanțarea activităților, cum ar fi programul de calitate al AMA, care nu erau în conformitate cu legislația UE. Cu toate acestea, Ministrul Federal a constatat că, după decizia Comisiei Europene din 30 iunie 2004 (C(2004)2037), societățile solicitante au fost în măsură să știe exact ce taxe trebuie să plătească. În această decizie, Comisia Europeană a declarat că nu a avut nicio opoziție față de sistemul de asigurare a calității AMA și de marca de calitate, înregistrată ca ajutor de stat la numărul de notificare NN 34A/2000 („Qualitätsprogram und das AMA-Biozeichen und das AMA-Gütesiegel”), deoarece acest ajutor de stat este în conformitate cu piața comună prevăzută în Tratatul de instituire a Comunității Europene („Tratatul CE”).

Ministrul federal a făcut trimitere în continuare la decizia Curții administrative nr. 2005/17/230 din 20 martie 2006, în care instanța a constatat, de asemenea, că perceperea contribuțiilor AMA respectă dispozițiile relevante ale legislației UE. Ministrul federal a susținut, de asemenea, că nu a fost necesar să se desfășoare o audiere, deoarece o audiere a fost desfășurată numai în cazul în care un comitet interzice un recurs împotriva deciziei unui birou fiscal sau a unei direcții regionale de finanțare, care nu este cazul aici. 10. Prin urmare, societățile reclamante au depus plângeri la Curtea Constituțională și la Curtea Administrativă împotriva hotărârii Ministrului Federal. Înainte de Curtea Constituțională, s-au plâns că suplimentele impuse au încălcat dreptul constituțional la proprietate.

Înainte de Curtea Administrativă, ei se plângeau că autoritatea de recurs nu a fost o instanță în sensul jurisprudenței Curții Europene de Justiție, cu rezultatul că au fost împiedicate să aibă licența deciziei Comisiei Europene din 30 iunie 2004 revizuită de Curtea Europeană de Justiție în cadrul procedurilor în temeiul articolului 234 din Tratatul CE. În ceea ce privește impunerea taxelor suplimentare, societățile reclamante se plângea că constatările de fapt formulate de autoritățile în impunerea acestor taxe nu erau suficiente. În special, autoritățile nu au putut stabili dacă au fost îndeplinite elementele obiective și subjective ale infracțiunii (objektiven und subjektiven Tatbildvoraussetzungen).

În baza articolului 6 din Convenție, ei se plângeau în continuare că nu au existat o audiere publică și că acuzațiile penale împotriva acestora nu au fost hotărâte de un tribunal imparțial instituit prin lege („es ist kein unpartiisches, auf Gesetz beruhendes Gericht über den erhobenen strafrechtlichen Vorwurf eingeschritten”). Întrucât autoritățile care impun taxele nu au efectuat o audiere orală, companiile reclamante au solicitat Curtea Administrativă pentru o audiere publică. 11. La 25 septembrie 2006, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerile societăților reclamante în temeiul art. 144 din Constituția Federală pentru lipsa de perspective de succes. 12. Curtea Administrativă a respins plângerile societăților reclamante la 30 ianuarie 2007 în hotărâri separate și a deținut după cum urmează: „Prezentul caz nu diferă în [substanța] [cazului] hotărât de Curtea Administrativă la 20 martie 2006, nr. 2005/17/230.

În conformitate cu art. 43 alineatul (2) din Legea Curții Administrative se face trimitere la aceasta. Din motivele prevăzute în decizia respectivă, încălcarea legii reclamată de societatea reclamantă nu există, de asemenea, în cazul în cauză, motivul pentru care aceasta poate fi respinsă fără alte proceduri în apropiere.

Din motivele prevăzute în decizia menționată, art. 6 din convenție nu are nici o relevanță în acest caz.” 13. Dispozițiile relevante ale Actului federal de instituire a Instituției de reglementare a pieței „Agrarmarkt Austria”, Gazettele Legii Federale 376/1992 (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle “Agrarmarkt Austria”, BGBl 276/1992 – „Legea AMA”), Legea Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshofgesetz), un rezumat al hotărârii Tribunalului Administrativ nr. 2005/17/230 din 20 martie 2006, la care se face trimitere în prezenta hotărâre, și un rezumat al hotărârii Curții Constituționale G 181/86 din 14 octombrie 1987 sunt reprodus în hotărârea Curții în cazul lui Steininger c. Austria, nr. 21539/07, §§§ 13-28, 17 aprilie 2012.

5. The applicant companies carry out the slaughter of cattle and pigs, which makes them liable under the Agricultural Market Act (Agrarmarktgesetz) to pay agricultural marketing charges, calculated on the basis of the number of animals slaughtered, to Agrarmarkt Austria (“AMA”), the national agricultural marketing board. 6. In 2006 AMA issued payment orders against the applicant companies. On 5 July 2006 it ordered the first applicant company to pay outstanding contributions for the years 2003 and 2004 in the amount of 56,573.62 euros (EUR) and, in addition, imposed a surcharge for failure to pay, amounting to 10% of the unpaid contributions. On 30 May 2006 it ordered the second applicant company to pay outstanding contributions for the years 2004 and 2005 in the amount of EUR 12,556.43 and imposed a surcharge of 10%.

On the same date it ordered the third applicant company to pay outstanding contributions for the years 2005 and 2006 in the amount of EUR 5,936.01, imposing a surcharge of 10%, and ordered the fourth applicant company to pay outstanding contributions for the years 2005 and 2006 in the amount of EUR 96,050.48, imposing a surcharge of 60%. 7. The applicant companies appealed against these orders. They argued that the above system was contrary to European Union rules on state aid. They also asked for oral hearings to be held in their appeals. 8. The Federal Minister of Agriculture, Forestry, the Environment and Water (Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft), acting as the appeal authority, dismissed the applicant companies’ appeals on 17 July 2006 without holding a hearing.

9. The applicant companies argued that AMA contributions were levied for financing activities, such as AMA’s quality programme, which were not in compliance with EU law. However, the Federal Minister found that, after a decision of the European Commission of 30 June 2004 (C(2004)2037), the applicant companies had been in a position to know precisely which charges they had to pay. In that decision, the European Commission had stated that it had no objection to AMA’s quality assurance scheme and quality mark, registered as state aid under notification number NN 34A/2000 (“Qualitätsprogramme und das AMA-Biozeichen und das AMA-Gütesiegel”), because that state aid was in accordance with the Common Market provided for in the Treaty establishing the European Community (“the EC Treaty”).

The Federal Minister referred further to the Administrative Court’s decision no. 2005/17/230 of 20 March 2006, in which the court had also found that the levying of AMA contributions was in compliance with the relevant provisions of EU law. The Federal Minister further held that it had not been necessary to hold a hearing, because a hearing was only held if a decision had been taken by a panel on an appeal against the decision of a tax office or a regional directorate of finance, which was not the case here. 10. Thereupon, the applicant companies lodged complaints with the Constitutional Court and the Administrative Court against the Federal Minister’s decision. Before the Constitutional Court they complained that the surcharges imposed had violated their constitutional right to property.

Before the Administrative Court, they complained that the appeal authority had not been a court within the meaning of the case-law of the European Court of Justice, with the result that they had been prevented from having the lawfulness of the European Commission’s decision of 30 June 2004 reviewed by the European Court of Justice in proceedings under Article 234 of the EC Treaty. As regards the imposition of the surcharges, the applicant companies complained that the findings of fact made by the authorities in imposing those surcharges had been insufficient. In particular the authorities had failed to establish whether the objective and subjective elements of the offence (objektiven und subjektiven Tatbildvoraussetzungen) had been met.

Relying on Article 6 of the Convention, they further complained that there had not been a public hearing and that the criminal charges against them had not been decided by an impartial tribunal established by law (“es ist kein unparteiisches, auf Gesetz beruhendes Gericht über den erhobenen strafrechtlichen Vorwurf eingeschritten”). As the authorities imposing the surcharges had failed to hold an oral hearing, the applicant companies asked the Administrative Court for a public hearing. 11. On 25 September 2006 the Constitutional Court declined to deal with the applicant companies’ complaints under Article 144 of the Federal Constitution for lack of prospects of success. 12. The Administrative Court dismissed the applicant companies’ complaints on 30 January 2007 in separate decisions and held as follows: “The present case does not differ in [substance] to the [case] decided by the Administrative Court on 20 March 2006, no. 2005/17/230.

Pursuant to Section 43(2) of the Administrative Court Act reference is made to it. For the reasons set out in that decision, the breach of law complained of by the applicant company also does not exist in the present case, for which reason it can be dismissed without further proceedings in camera.

For the reasons set out in the decision referred to, Article 6 of the Convention is also of no relevance here.” 13. The relevant provisions of the Federal Act Establishing the Market Regulation Institution “Agrarmarkt Austria”, Federal Law Gazette 376/1992 (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle “Agrarmarkt Austria”, BGBl 276/1992 – “the AMA Act”), the Administrative Court Act (Verwaltungsgerichtshofgesetz), a summary of the Administrative Court’s decision no. 2005/17/230 of 20 March 2006, to which reference is made in the present judgment, and an abstract of the Constitutional Court’s judgment G 181/86 of 14 October 1987 are reproduced in the Court’s judgment in the case of Steininger v. Austria, no. 21539/07, §§ 13-28, 17 April 2012.